(VIDEO) Băsescu: Geoană nu va reuşi să-şi ţină aliaţii după 6 decembrie, e nevoie de o alianţă PD-L- PNL

04.12.2009

Candidatul la preşedinţie a spus, în cadrul mitingului din Piaţa George Enescu, că un al doilea mandat nu va schimba nimic în comportamentul său în ceea ce priveşte compromisul.



Partidul Democrat Liberal a organizat astăzi un miting electoral de susţinere a candidatului Traian Băsescu în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Alături de Traian Băsescu, au participat lideri ai Partidului Democrat Liberal, susţinători PD-L şi reprezentanţi ai societăţii civile.

"În cei cinci ani de mandat, ca preşedinte al României, am fost adesea în faţa alternativei concesii pentru linişte, concesii pentru a fi lăudat pe televiziunile mogulilor. Nu le-am făcut niciodată pentru că singurul meu obiectiv a fost să rămân loial poporului român, acelora care mi-au încredinţat mandatul de preşedinte al României", a spus Băsescu în faţa adunării.

Candidatul la preşedinţie a mai spus că un al doilea mandat nu va schimba nimic în comportamentul său în ceea ce priveşte compromisul. "Niciun compromis nu este justificat atunci când prin el creezi condiţii unora să fure bani din banii publici sau să îşi crească averile pe spinarea românilor. Astfel de compromisuri nu au nimic comun cu interesele românilor, aşa că cei care vă garantează linişte, să nu credeţi că o obţin gratis. Liniştea pe care o promite domnul Geoană este o linişte deja aranjată prin angajamentele făcute faţă de susţinătorii săi: Sorin Ovidiu Vîntu, Dinu Patriciu, Voiculescu, Vanghelie, Hrebenciuc şi Ion Iliescu", a spus Băsescu.

Candidatul susţinut de PD-L a mai declarat că linişte a fost în timpul mandatului lui Ion Iliescu şi "s-a vândut pe nimic PETROM-ul. ALRO Slatina, energie, distribuţii. Nimeni nu a auzit în mandatul meu de nicio privatizare frauduloasă, şi acesta este motivul pentru care vă spun că liniştea este cea pe care şi-o doresc hoţii. Nu o să le dăm linişte".

"Geoană nu va reuşi să-şi ţinã aliaţii dincolo de data de 6 decembrie, pentru că România are nevoie de un guvern de dreapta. PSD nu poate să mai conducã destinele ţării. Avem nevoie de o alianţă puternicã de dreapta PD-L-PNL pe structura căreia să putem face ca reformele să fie aplicate. România nu are nevoie de mentalitatea celor care gândesc ca Ion Iliescu. Niciodatã cu mentalitatea lui Ion Iliescu nu o să puteam moderniza România", a spus Traian Băsescu.
Autor: Realitatea Tv
Sursa: www.realitatea.net

Comentarii:

5 comentarii

Sus alianta PDL-PNL! Votati Basescu simpatizanti PNL!
A comentat Vazatorul pe 04.12.2009, ora 20:41
nu se poate ca ROMANII SA greseasca ,VOTATI Basescu in R.Moldova s-a reusit ,sa ne ajute DUMNEZEU .Liberalii din MOLDOVA sunt de partea lui BASESCU.
A comentat mihai pe 04.12.2009, ora 21:22
Basescu presedinte Basescu va invinge
A comentat leutz pe 04.12.2009, ora 21:41
baga in alianta PD-L-PNL si PNTCD
A comentat Mircea pe 05.12.2009, ora 09:34
TOT CE NU NE POATE OMARA NE FACE MAI PUTERNICI ! HAI ! ROMANIA !!!
=============================================
BASESCU PRESEDINTE !!!
A comentat Slavic (France) pe 05.12.2009, ora 15:10


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

 COMENTEAZĂ 


Sunt unele lucruri in viata, fata de care nu poti sa ramai indiferent!

Acum eu am nevoie de ajutorul tau!

Voteaza mesajul meu in concursul "I Love Milka", in fiecare zi! Pentru mine conteaza votul tau! Iti voi fi foarte recunoscator!
Alexandru Busuioc
Programator www.basarabeni.ro
loading 1 loading 2