Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

29 martie 2024, ora locală: 00:34

 

DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice

adăugat 01 iunie 2015, 15:30, la Istorie / Ştiinţă • Articol publicat de Dumitru Pelin

România și Vaticanul au stabilit relații diplomatice, la nivel de legație, în anul 1920 când, la 1 iunie, a luat ființă Legația României pe lângă Sfântul Scaun. Titular al acesteia era Dimitrie C. Pennescu, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar, se arată pe site-ul Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta.

La 10 mai 1927, în Cetatea Vaticanului s-a semnat Concordatul dintre România și Sfântul Scaun. Documentul, intrat în vigoare la 7 iulie 1929, stipula că religia catolică "se va practica și exercita liber și în public în toată România".

Reprezentanța României la Vatican a fost ridicată la nivel de ambasadă la 22 decembrie 1938, pentru ca în 1940, să redevină legație.

După cea de-a doua conflagrație mondială, în condițiile instaurării în țara noastră a regimului comunist, la începutul anului 1946, nunțiul papal, monseniorul Andrea Cassulo, a fost declarat "persona non grata", iar mai târziu, prin Decretul nr. 151 din 17 iulie 1948, partea română a denunțat Concordatul cu Sfântul Scaun. Întrerupte la 7 iulie 1950, relațiile diplomatice ale României cu Vaticanul au fost reluate 40 de ani mai târziu, la 15 mai 1990.

Este de menționat că, deși până în 1990 relațiile dintre România și Vatican au avut caracter neoficial, o oarecare destindere s-a remarcat după ce papa Paul al VI-lea (1963-1978) i-a primit, în anul 1968, într-o audiență neoficială, pe președintele Consiliului de Miniștri, Ion Gheorghe Maurer, și pe ministrul de externe, Corneliu Mănescu. La 26 mai 1973, a avut loc vizita solemnă la Vatican a președintelui Consiliului de Stat (funcție echivalentă, la aceea dată, cu cea de șef al statului), Nicolae Ceaușescu, care a fost primit de papa Paul al VI-lea.

Un moment deosebit în cadrul relațiilor bilaterale l-a constituit întâlnirea de la Vatican, din 5 ianuarie 1989, când patriarhul Teoctist, aflat la Roma în drum spre India, este primit într-o vizită particulară de papa Ioan Paul al II-lea (1978-2005).

După 1989, în România s-au luat măsuri pentru libertatea exercitării cultelor religioase.

Relațiile diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, la nivel de ambasadă, au fost reluate la 15 mai 1990. 

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea, din 1999. Sosirea pe Aeroportul Otopeni unde a fost întâmpinat cu pâine și sare (7 mai 1999)

La nivelul relațiilor politice, un moment de referință rămâne vizita istorică la București a papei Ioan Paul al II-lea în perioada 7-9 mai 1999, la invitația patriarhului Teoctist și a președintelui României, Emil Constantinescu. Vizita papei Ioan Paul al II-lea în România a fost prima vizită efectuată de un suveran pontif într-o țară majoritar creștin-ortodoxă. Pe parcursul vizitei, papa a avut o întâlnire cu patriarhul Teoctist și cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la care au participat președintele României Emil Constantinescu, premierul Radu Vasile, președinții Camerelor Parlamentului. La 9 mai, în Parcul Izvor, în prezența patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, și a peste 200 000 de credincioși, a avut loc celebrarea euharistică a sfântului părinte. Suveranul pontif a celebrat slujba și a rostit predica în limba română. 

Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist, la București (7 mai 1999)

În perioada 7-14 octombrie 2002, patriarhul Teoctist a efectuat o vizită la Vatican, la invitația papei Ioan Paul al II-lea. La 12 octombrie, patriarhul Teoctist și papa Ioan Paul al II-lea au semnat o Declarație comună, în care îndeamnă la unitatea creștinilor. 

Slujba pontificală de la Catedrala San Pietro la care a participat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist (13 octombrie 2002)

După 1990, întâlnirile președinților României cu suveranii pontifi au debutat la 1 februarie 1991, când președintele Ion Iliescu a fost primit la Vatican de papa Ioan Paul al II-lea. Președintele Ion Iliescu a mai fost primit de suveranul pontif cu prilejul unor vizite efectuate la Roma la 14 septembrie 1992 și în perioada 28-30 martie 1995. La 17 decembrie 2001, cu prilejul vizitei efectuate la Cetatea Vaticanului și la Roma (17-18 decembrie 2001), președintele României, Ion Iliescu, a fost primit în audiență privată, la Vatican, de papa Ioan Paul al II-lea, și a participat în Piața Sf. Petru, la ceremonia împodobirii bradului de Crăciun, oferit de România. A fost prima oară când României i-a revenit onoarea de a dona Vaticanului bradul de Crăciun. La 30 septembrie 2004, aflat pentru a cincea oară în vizită oficială la Vatican, președintele Ion Iliescu a avut o întâlnire privată cu papa Ioan Paul al II-lea, prilej cu care i-a dăruit lucrări religioase semnate de pictorul Zamfir Dumitrescu. La rândul său, suveranul pontif i-a oferit președintelui României o colecție de medalii și de monede bătute la Vatican. În cadrul vizitei, președintele Ion Iliescu a luat parte și la inaugurarea expoziției de documente istorice intitulată "Ștefan cel Mare — punte între Orient și Occident", găzduită de Salonul Sixtin al Muzeelor Vaticane. 

Fostul președinte Ion Iliescu și Papa Ioan Paul al II-lea (30 septembrie 2004)

O vizită la Vatican a efectuat și președintele Emil Constantinescu, la 6 octombrie 2000, când a fost primit de papa Ioan Paul al II-lea. Cu acest prilej, Emil Constantinescu i-a oferit papei o icoană a Fecioarei Maria.

La 8 aprilie 2005, președintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, fostul suveran al României, Mihai I, foștii șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu, au participat, la Vatican, la funeraliile papei Ioan Paul al II-lea.

Președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită oficială la Vatican în perioada 5-7 septembrie 2008. La 15 februarie 2013, președintele Traian Băsescu a efectuat o vizită oficială la Roma, unde a fost primit în audiență, la Cetatea Vaticanului, de papa Benedict al XVI-lea (2005-2013). Președintele Traian Băsescu i-a oferit suveranului pontif Tetraevangheliarul. Suveranul pontif i-a oferit, la rându-i, o medalie aniversară a pontificatului său. Președintele României a fost penultimul șef de stat primit de papa Benedict al XVI-lea, înainte de retragerea sa. La 19 martie 2013, președintele României, Traian Băsescu, a participat, la Vatican, alături de alți șefi de stat și de guvern, la ceremonia de inaugurare a pontificatului papei Francisc ca episcop al Romei, succesor al Apostolului Petru și suveran pontif al Bisericii Catolice.


Președintele Traian Băsescu și Papa Benedict al XVI-lea (15 februarie 2013)

Președintele Klaus Iohannis a fost primit, la 15 mai 2015, la Vatican, de papa Francisc, șeful statului fiind însoțit de soția sa, Carmen, și de delegația prezidențială. La finalul discuțiilor dintre Klaus Iohannis și suveranul pontif, care au durat circa 20 de minute, președintele României i-a dăruit papei o gravură a Sibiului, realizată de artistul plastic Ștefan Orth, și o monedă de aur, emisiune numismatică dedicată împlinirii a 2.000 de ani de creștinism. La rândul său, papa Francisc i-a oferit președintelui o fotografie care îl reprezintă pe îngerul păcii învingând moartea. Papa Francisc a acceptat invitația președintelui Klaus Iohannis de a vizita România, data urmând a fi convenită ulterior. "Președintele României i-a adresat Sanctității Sale invitația de a vizita România. Invitația a fost acceptată cu plăcere, data vizitei urmând a fi convenită ulterior pe canale diplomatice", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. La finalul vizitei sale la Vatican, care a avut loc la exact 25 de ani de la reluarea relațiilor diplomatice bilaterale (la 15 mai 1990), președintele a depus, împreună cu soția sa, un buchet de flori la mormântul papei Ioan Paul al II-lea, aflat la Bazilica Sfântul Petru. 



Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, păstrează un moment de reculegere la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea aflat în Bazilica Sfântul Petru, la Vatican (15 mai 2015)

Și premierii României au efectuat vizite la Vatican. 
În timpul vizitei din Italia, din 7-9 iulie 1998, prim-ministrul Radu Vasile a fost primit la Vatican, la suveranul pontif Ioan Paul al II-lea. Cu această ocazie, premierul Radu Vasile i-a înmânat papei invitația de a vizita România, în mai 1999.

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a fost primit, la 7 noiembrie 2007, la Vatican, într-o scurtă audiență privată, de papa Benedict al XVI-lea.

La 16 septembrie 2009, ocazia vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Italia (16-17 sept.), premierul Emil Boc a fost primit, la Vatican, de papa Benedict al XVI-lea, cu care a avut o întrevedere.

La 1 martie 2014, premierul Victor Ponta, aflat în vizită la Roma (27 feb.-1 mart.), a fost primit în audiență privată, la Palatul Apostolic din Vatican, de către papa Francisc. Primul-ministru român a fost însoțit de soția sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, ministrul Mediului, Rovana Plumb, europarlamentarul Corina Crețu și ministrul de Externe, Titus Corlățean. 

Premierul Victor Ponta a fost primit în audiență, la Palatul Apostolic din Vatican, de Suveranul Pontif, Papa Francisc (1 martie 2014)

La 30 aprilie 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, oficiali ai Vaticanului au fost decorați de președintele Klaus Iohannis, la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Bogdan-Lucian Aurescu, "în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută la dezvoltarea relațiilor dintre cele două state, pentru promovarea constantă a păcii, umanismului, toleranței și dialogului interconfesional".


Autor: Doina Lecea, editor: Mariana Zbora-Ciurel
Sursa: www.agerpres.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Istorie / Ştiinţă

(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
Sute de mii de fotografii au captat toate momentele de la construcția până la terminarea construcției noului World Trade Center One. Totul pentru a marca deschiderea Observatorului „One World” din New York, ce a avut loc în weekendul care a trecut.
Turnul de observație, situat pe etajele 100 și 102 ale clădirii, s-au deschis [...] mai mult
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Pe 10 aprilie 2010, avionul care îi transporta pe președintele polonez Lech Kaczynski și pe alți 95 de demnitari polonezi în Rusia, pentru comemorarea victimelor masacrului de la Katyn, s-a prăbușit în apropierea aerodromului Severny din Smolensk (Rusia).
Accidentul aviatic a decimat o mare parte a elitei [...] mai mult
Misterele de la 11 septembrie
Misterele de la 11 septembrie demolează teoria conspirației susținută “oficial” cu privire la evenimentele de la 11 septembrie 2011 mai bine decât orice alt film documentar pe această temă. Află ce s-a întâmplat cu adevărat în cele trei clădiri în săptămânile dinainte de [...] mai mult
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Fiecare dintre noi am vazut imagini cu fenomene meteo extreme privite din spatiu. Cu toate acestea, niciuna dintre imaginile pe care le-ai vazut nu te-au pregatit pentru acest videoclip lansat de Studioul Stiintific de Vizualizare NASA. Folosind date reale, aceaste imagini descriu perfect cele sapte zile din anul [...] mai mult
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Acestea sunt cele mai bune ţări din lume pentru a-ţi conduce afacerea, potrivit unui top realizat de firma de consultanţă în management Grant Thornron, scrie incont.ro.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
1.Singapore. Este cel mai [...] mai mult
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
Într-un oraş antic, asediat de romani, locuitorii au îngropat o mare cantitate de obiecte preţioase, pe care arheologii le-au descoperit abia recent, scrie realitatea.net. 
Peste 200 de monede (cel mai multe din bronz), podoabe de aur, argint şi bronz, precum şi vase de sticlă (obiecte rare şi valoroase [...] mai mult
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
Artistul Isao Hashimoto a realizat o animaţie video în care prezintă toate testele nucleare între anii 1948 şi 1998. Numărul impresionant, 2.053 de explozii nucleare, începe cu primul test al Proiectului Manhattan, numit Trinity, scrie realitatea.net.
Exploziile din videoclip nu cuprind şi presupusele teste conduse de Coreea de Nord [...] mai mult
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
0% petrol, 0% energie electrica. Noul tip de energie poate fi usor considerat cea mai mare descoperire din istoria moderna. Audi chiar are in momentul de fata cheia viitorului.
Audi a gasit variante sintetice pentru benzina si motorina. Mai mult, dioxidul de carbon (CO2) risipit in atmosfera ar putea fi folosit pentru crearea acestui tip de energie.
Ca [...] mai mult
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
Aseară Apple a lansat noul telefon iPhone 5. Acesta este mai subțire, mai ușor, dar și mai lung decât precedentul 4S. Vedeți atașat publicitatea pentru noul produs.
[...] mai mult
(VIDEO) Telefoanele cu care Nokia vrea să bată Samsung şi Apple
Nokia a prezentat miercuri la New York două smartphone-uri Lumia cu sistem de operare Windows Phone, cu care vrea să recâştige din vânzările pierdute în favoarea iPhone şi a telefoanelor cu sistemul Android, transmite Bloomberg, citat de Mediafax. Investitorii nu au fost convinşi de atractivitatea celor două modele, iar acţiunile [...] mai mult

randat în 	0.3855 secunde