Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

24 aprilie 2024, ora locală: 14:07

Nicolae Dandiș: „Trebuie să-ţi dai seama că oamenii vor sta cu ochii pe tine şi nu sunt admise greşeli”

adăugat 30 iunie 2015, 10:24, la Interviu / Reportaj • Articol publicat de Octavian Balan

Europa Liberă: Nicolae Dandiș a fost candidat independent. De ce aţi ales această cale pentru a ajunge în fotoliul de primar? 

Nicolae Dandiș: „Oraşul Cahul în istoria lui nu a avut precedente în care oamenii să aleagă între o gamă de valori şi sistemul cu care erau obişnuiţi oamenii de pe timpul Uniunii Sovietice. Și le-am spus oamenilor că este probabil dificil de luat primăria fiind candidat independent. Am crezut că este posibil să câştig primăria. Dar odată ce o câştigi... Cu adevărat am avut şi am susţinerea multor oameni şi simt această susţine, aceasta mă umple de energie, mă motivează mai departe şi voi avea motive suplimentare să cred că oamenii şi-au pus această aşteptare.”

Europa Liberă: Câţi bani aţi cheltuit în campania electorală?

Nicolae Dandiș: „33 de mii de lei. Aceştia sunt banii familiei, am avut economii. Ca tânără familie, am renunţat la vacanţe şi alte lucruri. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, şi soţia a acceptat. Practic ce economii am avut, le-am cheltuit în această campanie electorală. Nu am vrut să fiu tributarul unor agenţi economici sau al unor formaţiuni politice. E un sacrificiu enorm. Şi de abia acum începe, pentru că am spus la întâlnirile cu alegătorii că nu vreau să-mi bată cineva din palme, dar dintre toţi candidaţii, cel mai mare sacrificiu îl voi face eu.”

Europa Liberă: De ce v-aţi dorit fotoliul de primar al oraşului Cahul?

Nicolae Dandiș: „Cu siguranţă, nu pentru bani şi nu pentru interese personale. Aveam mult mai multe alte opţiuni dacă aş fi urmărit acest lucru. În primul rând, am simţit că am şi pregătirea, şi dorinţa, şi energia necesară pentru a canaliza această susţinere a oamenilor în nişte fapte concrete, în nişte acţiuni. Şi vreau, sincer, să le dau oamenilor motive, argumente, fapte concrete prin care să creadă că există şi altfel de conducători.”

Europa Liberă: Ce vreţi să faceţi în Cahul şi ce puteţi face în acest oraş?

Nicolae Dandiș: „Multe. Multe sunt pe care vreau să le fac şi multe voi putea face. Şi, cum spunea, cu dificultăţi, pentru că va trebui să lupt cu un sistem, mai multe sisteme care s-au creat timp de ani de zile. În primul rând, vreau să le demonstrez oamenilor că nu am favoriţi, vreau să fiu corect faţă de toţi. Adresarea şi mesajul electoral era: „Primar al tuturor cahulenilor”. Nu este un mesaj doar pentru bannere, este un mesaj prin care îmi doresc, indiferent de forţele politice, indiferent de etnie sau de alte criterii să nu separ oamenii, vreau să-i câştig pe cei care au votat împotriva mea din diferite motive. Vreau să-i câştig de partea mea, vreau să le demonstrez că, dacă au fost împotriva mea, au fost pentru că au fost manipulaţi sau din cauza că nu m-au cunoscut. Atitudinea este primul lucru care vreau să-l schimb. Atitudinea administraţiei, conducătorilor şi funcţionarilor faţă de cetăţeni. Voi comunica cu oamenii nu stând în anticameră să aştept când am program de audienţă. Chiar voi scrie pe uşă: „Program de audienţă: oricând îl prindeţi pe primar, acolo întrebaţi-l, oriunde ar fi”. Vreau să fiu un apărător sincer, în special al oamenilor simpli.”

Europa Liberă: Oamenii simpli vor pensii mai mari, primarul nu dă pensii. Oamenii de vârsta a treia vor să li se rezolve problemele cotidiene, unele de rutină, să-şi cumpere medicamente, de foc lemne şi cărbune, o căldare de apă. 

Nicolae Dandiș: „Vom găsi soluţii la multe dintre aceste probleme. Voi încerca să motivez şi mişcarea de voluntariat în Cahul să ia amploare. Multe acţiuni vor putea fi făcute, inclusiv de întreţinere şi ajutor a acestor bătrâni sau pensionari. Sunt anumite lucruri care ţin de competenţa primăriei, dar sunt şi de ajutor, care ar putea să vină din partea societăţii civile, din partea unor agenţi economici. Totul este de a avea un tablou pentru a şti exact care sunt necesităţile, unde şi cum. Mă întrebau unii cărui fapt datorez rezultatul. Nu a fost că Dandiş a avut nu ştiu ce soluţii magice, a fost și o recunoaşte la ceea ce am făcut până acum. Permanent am încercat, neavând funcţii, bani, pârghii administrative, să-i ajut pe mulţi oameni simpli, chiar sacrificând din posibilităţile mele. Acei oameni care au beneficiat, au fost susţinuţi, de fapt, ei au lucrat în campania electorală pentru mine.”

Europa Liberă: Cât de mult contează integritatea pentru un primar?

Nicolae Dandiș: „Foarte mult. Şi nu numai pentru primar. Oamenii aşteaptă de la prima persoană în localitate într-adevăr să fie exemplu în tot. Şi aici mă refer şi la viaţa privată, şi publică. Eşti ca o carte deschisă pentru cetăţeni şi dacă le vei da motive minime... Trebuie să-ţi dai seama că oamenii vor sta cu ochii pe tine şi nu sunt admise greşeli.”

Europa Liberă: Dumneavoastră trebuie să conlucraţi cu consiliul orăşenesc. Consiliul acum este unul pestriţ, pentru că drept consilieri sunt cei care reprezintă formaţiunile politice. Cum construiţi acest liant între primar şi consilieri? Sau cât de uşor va fi să schimbaţi lucrurile în bine? 

Nicolae Dandiș: „Prima atribuţie a primarului este să respecte şi să execute deciziile consiliului local. Consilierii sunt aleşii cahulenilor şi, deja cunoscând componenţa a toţi 27 de consilieri, eu văd un potenţial şi văd oameni care doresc şi au venit în consiliu să lucreze pentru oraş. A venit în consiliu fiecare cu formaţiunea lui, dar primarul va trebui să fie un bun mediator şi nu am niciun dubiu că voi găsi limbă comună cu consilierii, indiferent de formaţiuni. Situaţia este mult mai bună acum decât în mandatul precedent, când o formaţiune avea majoritatea consilierilor şi decideau practic tot. Acum faptul că sunt mai multe partide, cu mai puţini consilieri, este situaţia mai bună. Nimeni nu va avea libertatea să facă cum vrea, vor trebui discuţii, negocieri. Proiectele de decizii pe care le va propune primarul vor fi proiecte de decizii în interesul oraşului. Dacă va avea motive obiective vreun partid să se opună, va trebui să discutăm nu o dată, dar de zece ori dacă va trebui în comisie până la şedinţa consiliului, aşa încât să găsim soluţia. Sigur că pe undeva vor fi negocieri, dar dacă oamenii au venit în consiliul orăşenesc să lucreze pentru oameni, nu am niciun dubiu că vom putea lucra foarte eficient. Dacă vor veni să-şi rezolve interese personale, atunci vom utiliza şi alte instrumente.”

Europa Liberă: Domnule Dandiş, de aproape 25 de ani în Moldova se zice că primarii, administraţia locală ar fi cu mâinile legate, pentru că nu există o veritabilă descentralizare a puterii. Vă sperie acest lucru?

Nicolae Dandiș: „Nicidecum. Dandiş nu va fi cu mâinile legate. Şi indiferent de nişte vorbe sau nişte mesaje că permanent primarul nu are împuterniciri, nu are bani, niciodată nu au ajuns bani pentru a rezolva toate problemele. Primarul împreună cu consiliul au destule atribuţii.”

Europa Liberă: Cum reparaţi drumurile? E problema care am auzit-o practic de la fiecare locuitor al Cahulului – starea proastă a drumurilor.

Nicolae Dandiș: „Situaţia nu e numai la Cahul dezastruoasă.”

Europa Liberă: Aici cum rezolvaţi problema?

Nicolae Dandiș: „Aici din bugetul local va trebui să dăm prioritate acestui domeniu, eventual, în detrimentul altor domenii. Plus la aceasta voi încerca să caut granturi. Din păcate, buget niciodată nu va fi suficient, este vorba de milioane şi milioane.”

Europa Liberă: Cum rezolvaţi problema comerţului neautorizat?

Nicolae Dandiș: „Voi face regulă în întreprinderile municipale, piaţa care este a oraşului. Împreună cu consiliul voi face regulă să vedem cum se respectă deciziile, statutul şi dacă se fură sau nu se fură. Dar eu cred că se fură. Vom face regulă acolo, apoi va fi un dialog constructiv pe domenii şi proiecte concrete investiţionale cu deţinătorii de pieţe private. Pentru că există mai mulţi agenţi economici care ar dori să construiască pieţe moderne, dar au nevoie şi de participarea şi, inclusiv, contribuţia primăriei. Şi aici ar trebui un parteneriat public privat sau cel puţin din alte părţi să fie cedări din partea administraţiei oraşului.”

Europa Liberă: Cum eliminaţi corupţia din rândul funcţionarilor?

Nicolae Dandiș: „Începând de la integritatea primarului şi a echipei care va urma să lucreze în aparat. Eu nu le voi face anunţ că va fi testată integritatea lui în săptămâna cutare sau în săptămâna cutare, primarul o va putea face în fiecare zi.”

Europa Liberă: O soluţie pentru problema câinilor fără stăpân aveţi?

Nicolae Dandiș: „De mai mulţi ani am soluţii. Din păcate, nu am avut susţinerea primăriei oraşului. Am găsit şi fundaţii care erau dispuse să ne ajute, am găsit şi spaţiu unde ar putea fi construit adăpost, pentru sterilizare, medici care vroiau să vină. Menţin contactul cu aceste organizaţii, doar va fi nevoie de un demers oficial din partea primăriei pe care l-am făcut cu numele fostului primar şi, din păcate, nu a vrut să ducă până la capăt acest lucru. Acestea sunt probleme simple, vor fi rezolvate în timp scurt.”

Europa Liberă: Ce mesaj aveţi pentru fostul primar?

Nicolae Dandiș: „Îi mulţumesc dacă a făcut câte ceva pentru oraş, pentru munca pe care a depus-o patru ani. Pentru anumite încălcări, dacă voi constata şi vor fi documentate lucruri care au fost făcute, va trebui să răspundă în faţa legii. Aici primarul va trebui, prin atribuţiile lui, să verifice parte din activitatea precedentului.”

Sergiu Braga, devenit vedetă datorită show-urile televizate “X Factor” şi “Moldova are talent”, a ajuns primar în satul Ulmu, raionul Ialoveni, după ce peste 54% din alegătorii care s-au prezentat duminică, 28 iunie, la urne au votat pentru el. Noul edil recunoaşte că este obosit după ce a muncit mult în campanie, dar ne asigură că este gata să aducă bunăstarea în sat. Promite să continue proiectele demarate de precedesorul său și să nu se lase muzică.

Victoria Dodon

Anticorupţie: Cum v-a întâmpinat astăzi echipa din Primărie?

Sergiu Braga: Recunosc că sunt obosit, am avut o zi grea pentru că am aşteptat rezultatul scrutinului până dimineaţa. Echipa m-a întâmpinat foarte bine, probabil pentru că rezultatul fost unul aşteptat. Am muncit foarte mult împreună cu echipa mea de candidaţi la funcțiile de consilieri. Cunoşteam bine care este situaţia din teritoriu, ştiam părerile sătenilor şi bănuiam rezultatul. Asta chiar dacă unele persoane nu au fost suficient de active precum mă aşteptam, altele, dimpotrivă, m-au surprins plăcut.

Cum v-a reuşit să convingeţi lumea să iasă la vot, ţinând cont de faptul că mulți au decis să boicoteze alegerile?

Nu am avut vreo lozincă, dar le spuneam oamenilor aşa: “Am fost votat de o Moldovă întreagă şi am ajuns în finala unui concurs naţional. Am fost votat de România mare şi am ajuns în super-finala unui alt concurs, o competiţie strânsă”. Iată de ce i-am rugat pe toţi să iasă la vot şi să-mi acorde încrederea lor pentru bunăstarea şi prosperitatea localităţii.

Faptul că deja sunteţi o persoană cunoscută şi-a spus cuvântul?

Cred că statutul de vedetă a influenţat într-o bună măsură, pentru că sunt cunoscut în toate localităţile Moldovei şi pot să spun fără rezerve că sunt mândria localităţii mele. Mereu am spus că vin din satul Ulmu, mă mândresc cu locurile unde m-am născut şi am copilărit. Lumea a avut încredere.

De ce aţi decis, totuşi, să vă implicaţi în politică?

Mă simţeam foarte bine şi până acum, făcând muzică, dar sunt sigur că de acum încolo va fi şi mai bine. Am simţit nevoia de a salva localitatea. Există deja mai multe proiecte de dezvoltare a satului, câştigate şi puse pe roate, şi vrem să le continuăm împreună cu fostul primar, iar dacă câştiga un alt candidat, toate planurile se duceau de râpă. Pentru că fostul primar a fost scos din cursa electorală, am hotărât să muncim alături de el ca să câştigăm alegerile.

Sergiu Braga, exponent al Partidului Național Liberal, a fost cel mai tânăr din cei patru candidaţi la fotoliul de primar în Ulmu. În declaraţia sa de avere, tânărul de 26 de ani nu a indicat un venit de la locul de muncă şi nici alte bunuri materiale, decât indemnizația de 71 de lei și pensia de 2.850 de lei.

Care sunt primele acţiuni pe care le veţi întreprinde în calitate de edil?

O problemă stringentă este amenajarea parcului din centrul satului. Deşi există de mai bine de un an, are nevoie de îngrijire. E nevoie de asigurarea curăţeniei în toată localitatea şi voi aborda neapărat acest aspect la Consiliul local. Îmi doresc foarte mult să redeschid clubul din sat, uitat de multă vreme. Sperăm să creăm mai multe locuri unde tinerii să-şi poată petrece timpul liber. Există şi binecunoscuta problemă a lacurilor din localitate, dar e un caz încurcat, care încă se examinează. Nu am avut ocazia să discut personal subiectul cu fostul primar, dar urmează să ne clarificăm.

Cu muzica cum rămâne?

Nu renunţ la ea. Oricum cântam mai mult în weekenduri, atât în România cât şi în ţară. În timpul săptămânii voi fi alături de locuitori, voi munci cot la cot cu echipa din Primărie, iar în weekenduri îmi voi permite să cânt. Mai ales vara, după serviciu pot face repetiţii şi îmi pot dedica timpul liber muzicii. Am invitaţii şi în România, la mai multe festivaluri şi evenimente. Nu pot să renunţ.

- See more at: http://anticoruptie.md/stiri/interviu-sergiu-braga-primarul-vedeta-de-la-ulmu-am-vrut-sa-mi-salvez-localitatea/#sthash.yML7ztFy.dpuf

Autor: Valentina Ursu
Sursa: www.europalibera.org

‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
Schimbarea guvernării în R. Moldova după alegerile parlamentare de anul acesta ar putea deteriora într-un mod fatal relația moldo-română, consideră analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit acestuia, România nu este doar un vecin pentru R. Moldova. „România devine, într-un ritm foarte rapid, o țară europeană, [...] mai mult
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”

Fostul ministru al apărării despre blocarea participării militarilor moldoveni la exercițiile din străinătate. 

Militarii din Republica Moldova nu au mai participat la vreun antrenament în străinătate din luna februarie, când Igor Dodon blocase plecarea lor la un exerciţiu în România, ce avusese loc în cadrul [...] mai mult
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost inclus la 21 iulie, de Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ”, în Lista persoanelor acuzate de infracţiuni comise împotriva securităţii naţionale a Ucrainei.

Centrul „Mirotvoreț” este cunoscut prin colectarea [...] mai mult
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
Ziarul de Gardă a realizat un interviu video cu candidata la funcția de președinte al țării, Maia Sandu, la ea acasă, unde i-au fost adresate 13 întrebări.
În interviu, Maia Sandu vorbește despre zvonurile apărute în ultima perioadă la adresa ei, despre închiderea bisericilor, siucidul în rândul tinerilor din cauza [...] mai mult
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Rădăcini // Descendenta unei familii de gospodari din Risipeni, Fălești, Maia Sandu se bucură de mare respect în satul de baștină
Pe un drum de țară, îngust și înnămolit, înaintând cu greu în cizmulițele lor de cauciuc și sprijinindu-se una pe alta ca să nu cadă, două fetițe, cu rucsacuri cât ele de mari în [...] mai mult
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Unionismul nu a fost niciodată un proiect realist nici la Chişinău, nici la Bucureşti. A fost doar exploatat în diferite scopuri obscure şi pentru asta trebuie să aibă finalitate, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL Victor Ciobanu.
Într-un interviu pentru ziare.com, Victor Ciobanu avertizează în privinţa probabilităţii fraudării [...] mai mult
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe par­cur­sul lunii noiem­brie 2014, peste 13 mili­arde de lei au fost scoși de la Banca de Eco­no­mii (BEM), Banca Soci­ală (BS) și Uni­bank și trans­fe­rați pe con­turi din stră­i­nă­tate. Pe 27 noiem­brie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci [...] mai mult
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”

Un interviu cu europarlamentarul român de la Bruxelles realizat de europalibera.org

La 1 iulie intră în vigoare Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, semnat acum doi ani la sfârşitul lunii iunie… Ce ar trebui să urmeze? Şi a devenit sau promite măcar acest acord să devină cel mai important generator [...] mai mult
BANII DISPĂRUȚI ÎN ASFALT PRIN CONTRACTE ORCHESTRATE
Bugetul municipiului Chișinău a fost păgubit cu peste 8 milioane de lei prin semnarea, de către primarul Dorin Chirtoacă, a unui contract de împrumut cu o firmă din SUA pentru lucrări de reparaţie a unor străzi. Împrumutul a fost contractat ilegal, iar Primăria Chișinău a folosit drept „argument” [...] mai mult

randat în 	0.4076 secunde