E considerată unul dintre cei mai buni jurnaliști de reportaj radio din România. A lucrat la BBC WORLD SERVICE timp de 10 ani, iar în prezent este redactor la  Radio România Actualităţi și colaborator al revistei “Dilema Veche”. Jurnalista Liliana Nicolae este instructor de  mai bine de 3 ani la Școala de Studii Avansate în Jurnalism (SSAJ), la Chișinău.

-La SSAJ crește o nouă generație de jurnaliști. Care credeți că este potențialul și care sunt schimbările tabloului mediatic pe care le-ați observat pe parcursul anilor?

O tendință clară este că majoritatea studenților își doresc să lucreze în televiziune. Și foarte mulți dintre ei chiar reușesc acest lucru. Intr-un fel, e firesc, există atracția ’sticlei’, jurnaliștii vor să se vadă la televizor, iar satisfacțiile vin imediat… oamenii te recunosc pe stradă, devii dintr-o dată o mică vedetă. Ceea ce e mult mai greu la radio sau în presa scrisă. De aceea aș putea să spun că, după părerea mea, e și cea mai facilă alegere. Au fost cazuri, însă, de studenți care erau hotărâți în timpul școlii să facă jurnalism politic. După 2 ani au înțeles cum se face acest tip de jurnalism și au renunțat. În favoarea jurnalismului social. Într-un fel, mă bucură acest lucru, pentru că este și domeniul pe care-l prefer și eu. În alt fel, mă întristez pentru că asta spune multe despre cum se face presă în Republica Moldova. E greu să fii imparțial, sunt convinsă că există presiuni.

-Cât de eficiente credeți că sunt facultățile de jurnalism, așa-zisele făbrici de jurnaliști, în timp ce se spune că jurnalismul înseamnă muncă pe teren și nu teorie? Cum încercați dvs. în calitate de instructor să le inspirați dorința de a alerga pe teren studenților?

M-am întrebat de multe ori, unde se duc, unde-și găsesc loc sutele sau miile de studenți care termină facultățile de profil. Se pare că își găsesc locul, din moment ce anul viitor vin iarași sute sau mii de tineri care vor să devină jurnaliști. Oricum, adevărata „școală” începe după terminarea facultății, muncind efectiv într-o redacție. Din păcate, în ultima vreme, tot mai mulți jurnaliști preferă să nu mai meargă pe teren. Pentru că nu e simplu, nu e ușor, și nu e genul de jurnalism care te scoate în față. Se iau interviuri prin telefon, pe mail, pe skype…

Bine, vorbim și de evoluția tehnologiei și de accesul mult mai facil la ea. Dar jurnalismul adevărat, care oferă satisfacții minunate, care nu se compară cu nimic altceva în meseria asta, este o zi de teren, în care cunoști oameni deosebiți, afli povești minunate și arzi de nerăbdare să le împărtășești și altora. O spun din proprie experiență. Iar asta încerc, în calitate de instructor, să le transmit studenților mei: experiența mea, satisfacțiile mele care se regăsesc în reportajele pe care încă le mai fac cu mult drag.

-Cum puteți caracteriza mass media din Republica Moldova? Prin ce e diferită de cea din România?
Cred că amândouă se pot caracteriza prin următoarele cuvinte: politizare și tabloidizare. Prin ce se deosebesc?! Poate prin faptul că la Chișinău, sunt probleme mai mari cu folosirea corectă a limbii române. Dar cred că asta e în toate domeniile, nu doar în presă.

-Ce au de învățat jurnaliștii din Moldova de la cei din România și invers?
Dacă se citesc unii pe alții, e suficient. Și să aibă grijă să nu ia unii de la alții obiceiurile rele.

-Unii jurnaliști care au renunțat la cariera în domeniu spun că jurnalimul înseamnă sacrificii. Pentru dvs. ce au însemnat cei 20 de ani de jurnalism?

 Nu m-am gândit niciodată la meseria mea ca la o sursă de sacrificii. Crezi că sacrifici diferite lucruri atunci când nu îți place ce faci, atunci când nu ești implicat în ceea ce faci.

Nu reget nimic din ce am făcut, ci doar din ceea ce n-am făcut în meseria asta. Iar dacă ar fi să renunț vreodată la această meserie, aș face-o doar în momentul în care nu va mai fi un loc în care să-mi pot face meseria fără restricții și fără presiuni. Și e din ce în ce mai greu de găsit un astfel de loc. Pentru că – așa cum spuneam – presa înseamnă prea multă politizare și tabloidizare în ultima vreme. Înseamnă tot mai multe interese, și mai puțină pasiune. Ce au însemnat pentru mine cei peste 20 de ani de presă?! O experiență minunată, o grămadă de lecții de viață, o bucurie în fiecare zi.

-Cel mai important în profesia de jurnalist este să… fii pasionat și echilibrat, în același timp.

-Tot mai mult publicul este consumatorul devotat al multimedia. Consumă informații de pe internet sau de la tv. În aceste condiții, cât de greu este să ajungi la urechile, dar și la sufletul și conștiința ascultătorului cu ajutorul cuvântului rostit?

Cred că întotdeauna se vor găsi oameni care să asculte radioul. Este singura formă de presă care-ți permite să faci și alte lucruri în timp ce te informezi. Poți să gătești sau să conduci în timp ce asculți radioul, sau sa te pregatești pentru serviciu și să te informezi în același timp. Și nu e puțin lucru, mai ales în ziua de azi, când toată lumea se plânge de criza de timp. În plus, radioul dă informația în formă concentrată, fără prea multe nuanțe. La radio se spune – sau ar trebui să se spună – esențialul.

-Prin ce este jurnalismul radio superior celorlalte canale media?
N-aș zice, neapărat, că radioul este superior altor canale media. E doar diferit.

-Am auzit spunându-se că puterea și impactul jurnalistului crește o dată cu popularitatea lui. Dvs. ce credeți? Are sau nu are nevoie un jurnalist de popularitate?

Depinde ce înțelegem prin popularitate. În ziua de azi, a fi popular înseamnă a fi un fel de ”vedetă”, datorat doar faptului că apari în fiecare zi la televizor. Dar, de multe ori, în spatele acestui vedetism nu se află decât un cititor de prompter. Adevărata popularitate cred că apare atunci când, ca ziarist, ai făcut un interviu extraordinar, cu un personaj important, la care se ajunge greu, și pe care-l faci să spună lucruri importante sau interesante. Atunci când faci o investigație despre care se vorbește zile la rând, sau un reportaj care impresionează și oamenii apreciază că te-ai oprit cu delicatețe asupra unei probleme care-i frământă…

Cred că, uneori, popularitatea poate dăuna. Cred că, deși poate părea demodat, e mai bine să fii reporterul modest și conștiincios, care-și face treaba pentru publicul lui, și nu pentru faimă.

-Cât de importantă este instituția pentru care lucrează un jurnalist? Cum v-a ajutat experiența la BBC România în cariera dvs.? Dar ceea ce faceți acum la Radio România Actualități și Dilema Veche?

 Fiecare loc în care lucrezi își pune amprenta asupra felului în care îți faci meseria. BBC-ul a fost capital și am fost foarte norocoasă să lucrez acolo și să fac timp de aproape 10 ani această meserie fără absolut nici o presiune, în afară de aceea a eticii jurnalistice. După ce am lucrat ani de zile într-o astfel de instituție, eu nu pot să fac concesii în practicarea meseriei, ceea ce poate fi un dezavantaj în ziua de azi. Dar continui să fiu norocoasă. Sper!

-Un reporter bun este acel care… nu se ferește să întrebe ” DE CE?” până chiar a înțeles despre ce scrie.

-Oricine poate fi jurnalist?
Oricine poate fi jurnalist, așa cum oricine poate fi cizmar. Numai că, sunt cismari buni, și cizmari mai puțin buni. La fel și cu jurnaliștii. Cred că a doua categorie – cu jurnaliștii mai puțini buni – va deveni tot mai numeroasă, cu cât tinerii vor să devină jurnaliști pentru a fi, de fapt, vedete, și nu pentru a informa publicul.

-Cum vă reușește să fiți redactor la radio și în același timp și la ziar? Credeți că schimbările cărora suntem supuși de la un an la altul nu fac altceva decât să-l transforme pe jurnalist într-unul capabil să facă și jurnalism radio, scris și tv în același timp?

Înainte să fiu jurnalist radio, am scris la ziar, am fost redactor de presă scrisă, ani de zile. Așa că nu mi-e greu să fac jurnalism radio și de presă scrisă, în același timp. Fiecare gen are provocările lui și, da, cu cât știi să faci mai multe, ești un ziarist complex și complet și ai mai multe șanse să-ți găsești un loc de muncă. Se pare că ăsta e viitorul: jurnalismul multimedia.

-Ce v-a motivat în toți acești ani să fiți mereu în căutarea unor povești și lecții de viață a unor oameni care mai des sunt în umbră?

Asta mi se pare cea mai grea întrebare. Probabil curiozitatea, care trebuie să fie o calitatea de bază a oricărui jurnalist. Și apoi, știi cum e : dacă ai descoperit o dată frumusețea și satisfacția descoperirii unor astfel de povești, atunci nu te mai oprești. Vrei mai mult! Și nu te oprești, pentru că niciodată nu ți se pare destul. Știi că lumea e plină de oameni, povești și locuri care așteaptă să fie descoperite, iar tu vrei să le descoperi, și să le spui mai departe, într-un mod cât mai creativ. Căci asta înseamnă, printre altele, reportajul radio: creativitate.