Ultimele evenimente prevestesc o vară politică toridă. Sâmbătă, la şedinţa activului de partid al PRCM, liderul acestei formaţiuni a anunţat că „începând de astăzi” comuniştii trec de la etapa „apărării strategice” la „ofensiva pe tot frontul”. Întreg discursul lui Voronin, redactat într-un limbaj militar, denotă că această grupare extremistă, numită eufemistic partid, devine şi mai periculoasă prin retorica ei războinică, pătrunsă de intoleranţă şi ură faţă de tot ce înseamnă democraţie.

Într-o ţară săracă o asemenea retorică are priză la public... După acest apel de „mobilizare generală” pentru „apărarea Patriei” este de aşteptat ca să se treacă la organizarea unor ample acţiuni de destabilizare politică, în comparaţie cu care gălăgia „sărmanelor pensionare” ale Maiei Laguta ne va părea o muzică terapeutică.

Nu ştiu care va fi reacţia presei şi a liderilor Alianţei la această declaraţie de război. Să ne referim mai întâi la presă. Cel mai prost lucru pe care îl va putea face presa noastră ar fi să „înghită nada”, cum a făcut de atâtea ori, şi să se ridice iar la „lupta sfântă” împotriva comuniştilor „combătând” adânc, punct cu punct, delirismele îmbrejnevitului lider bolşevic - adică, să-i facă publicitate gratuită de dimineaţă până seara. Părerea mea e că presa democratică trebuie să aibă propria agendă, iar mesajul ei zilnic nu trebuie să depindă de „oferta” comuniştilor. Nu voi fi niciodată de acord cu faptul ca un singur strănut al lui Brejnev, pardon, Voronin să constituie subiectul a patru „ştiri de presă”. Tot mai des am senzaţia că noi, ziariştii, în dorinţa sinceră de a „pune umărul” la edificarea unei noi societăţi, acordăm prea mult spaţiu partidelor, uneori chiar le substituim. Citind toată presa din RM, rămâi cu senzaţia că alte probleme, în afară de cele politice, nu mai există în această ţară.

Acum să ne referim la reacţia liderilor Alianţei. După declaraţia de sâmbătă a liderului PCRM, este de aşteptat o re-startare a relaţiilor din sânul Alianţei. Vede o lume întreagă că după formarea guvernului şi împărţirea algoritmică a caşcavalului ceva nu merge (cum trebuie), că ea (Alianţa) există doar formal, fiind măcinată de interese înguste şi egoiste de partid, dar şi de un soi de bonapartism moldovenesc specific. AIE, constituindu-se printr-o declaraţie comună a PLDM, PL, PD şi AMN, aşa şi nu a reuşit să propună societăţii un PROIECT POLITIC COMUN. Ultimele focuri trase de Lupu în direcţia lui Filat vorbesc despre aceea că nu e departe timpul când în AIE se va începe spălatul rufelor şi scoaterea gunoiului din casă. Şi aceasta se întâmplă (se va întâmpla) din cauză că formarea AIE n-a avut la bază un PROIECT POLITIC COMUN, dar şi pentru că, preluând puterea, la un moment dat liderii partidelor din Alianţă au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de barbă, au întrerupt practic dialogul cu societatea civilă şi cu propriul electorat.

Doar în câteva luni liderii acestor partide au „reuşit performanţa”, pe de o parte, de a se învrăjbi tot mai mult între ei, iar pe de alta, de a se înstrăina de cei care i-au ales provocând dezamăgiri periculoase în sânul electoratului lor. Situaţia încă mai poate fi salvată prin re-startarea relaţiilor în cadrul Alianţei, re-startare care trebuie să aibă la bază un PROIECT POLITIC COMUN PENTRU MOLDOVA. În politică iluziile sunt periculoase: obiectivul „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti” nu a fost încă atins; Voronin şi comuniştii n-au dispărut din Moldova.