Dacă ar fi totuşi, să mă bucur de ceva anume în aceste zile, vremuri şi momente de reculegere şi reflecţie, este faptul că iată, de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat istoria, veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare!...

Acum, în aceste vremuri suntem părtaşii trecerii la cele veşnice a P.F. Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată apologet al dreptei credinţe creştine, care şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a slujirii Bisericii lui Iisus Hristos, vreme de foarte mulţi ani!…

De aceea, pentru noi, începând cu anul 2007, ziua de de 30 Iulie, va comemora totdeauna, acest eveniment închinat despărţirii doar vremelnice şi numai pământeşti de cel de-al cincilea Întăistătător al Bisericii noastre strămoşeşti – naţionale, Părintele duhovnicesc al Ţării Româneşti a sfârşitului de veac XX şi începutului celui de-al XXI – lea, ierarhul, slujitorul şi monahul Teoctist, originar din Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi din patria luceafărului Mihai Eminescu!...

Drept urmare, în iureşul acestor zile, la împlinirea a trei ani de la moartea şi înmormântarea sa, mi-am adus aminte de viaţa, opera şi activitatea covârşitoare şi debordantă a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, a cărui plecare dintre noi, neaşteptată şi mai ales nedorită, o regretăm foarte mult cu toţii!...

De ce acest lucru, pentru că odată cu plecarea sa dintre noi am senzaţia că se încheie o epocă, o generaţie şi o pleiadă formidabilă de slujitori ai altarului străbun; şi îndeosebi fiindcă îi regretăm calităţile sale, personalitatea lui remarcabilă şi admirabilă, abilităţile sale foarte competente în dişciplina teologică şi în spiritualitatea tradiţională şi autentic – mărturisitoare a Părinţilor Bisericii, pe care ni le-a cultivat nouă în orice loc şi în orice timp, cu atâta dăruire, dragoste şi abnegaţie!...

El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul teologolui, a cărturarului şi a omului de cultură cu deschidere spre universal, spre consistenţă şi acrivie ştiinţifică, transmisă nouă cu foarte multă rigoare, acuitate şi exactitate!...

Cu vaste şi avizate cunoştinţe în cele mai diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Patriarh inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, mult discernământ şi foarte multă blândeţe, nobleţe şi cuminţenie spirituală, transpunându-ne întotdeauna, într-o stare de confort sufletesc şi de bucurie duhovnicească!...

Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat de foarte multă lume, bucurându-se de o popularitate ieşită din comun, drept pentru care mai era probabil, şi invidiat!... El, Arhipăstorul cu chipul veşnic luminos, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti!...

Pentru acest fapt a fost foarte solicitat, fiind implicat în foarte multe acţiuni şi activităţi, în diferite comisii bisericeşti, teologice, culturale şi academice, din cadrul diferitelor instituţii şi universităţi româneşti ori străine, şi aceasta pentru că metodele şi normele sale de lucru, de evaluare şi cercetare erau cu adevărat ştiinţifice, actuale şi foarte eficiente!... Mai remarcăm faptul că a fost mult iubit de toată lumea, de toate vârstele şi categoriile sociale, intelectuale ori culturale: tineri, elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi, călugări şi credincioşi, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat!...

Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor profesori şi ierarhi – fiindcă cei mai mulţi dintrei ei îi datorează ascendenţa şi evoluţia, atât spirituală cât şi socială ori profesională; îndrumător a multor studenţi şi doctoranzi, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe organisme de specialitate din ţară şi de peste hotare, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi l-au regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit!...

Cu alte cuvinte, noi creştinii ortodocşi români şi nu numai, am petrecut Vineri – 03 August anul 2007, în Catedrala Patriarhală din Bucureşti – acolo (de) unde şi-a desfăşurat activitatea pastoral – misionară şi culturală, şi unde vor aştepta osemintele sale pământeşti până la obşteasca înviere - alături de alţi trei mari înaintaşi, Patriarhi ai României - pe unul dintre cei mai mari cărturari, teologi, ierarhi şi ctitori de cuget, spiritualitate şi simţire românească al veacului nostru, cu o largă deschidere şi recunoaştere internaţională!…

Spicuind doar fragmente şi frânturi din impresiile şi sentimentele de fiască recunoştinţă şi preţuire, ce-mi copleşesc mintea şi inima în aceste momente, m-am dus cu gândul la slujba înmormântării acestui mare ierarh, teolog şi cărturar al Bisericii noastre Româneşti, promotor şi apărător al valorilor culturii şi spiritualităţii noastre, totodată şi a ecumenismului celui adevărat, promovat atât în ţară cât şi dincolo de graniţele ei… şi mă uitam cum au participat toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întâistătătorii şi reprezentanţii celorlalte biserici ortodoxe surori, în frunte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I – Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, care a fost în ultimii ani de foarte multe ori în România şi care l-a iubit şi preţuit pe Părintele Patriarh Teoctist într-un mod cu totul special; conducătorii şi reprezentanţii celorlalte culte şi confesiuni din România precum şi din strinătate, în frunte cu delegaţia special sosită de la Vatican; apoi conducătorii politici şi militari ai ţării, în frunte cu preşedintele şi cu primul-ministru – care a decretat ziua prohodirii sale drept zi de doliu naţional, după cum de altfel a (şi) meritat!...

Aşadar, toţi aceştia au venit să-l prohodească, alături de marea mulţime de credincioşi veniţi din toată ţara cu trenul ori cu maşinile sau cu autocarele, de asemenea foarte mulţi oameni de ştiinţă şi de cultură, studenţi, cunoscuţi ori apropiaţi şi foarte mulţi alţii, încât a fost un ocean de oameni, o mulţime imensă, de-a dreptul covârşitoare şi impresionantă... Toţi aceştia au dorit să fie martori şi părtaşi la acest eveniment şi moment istoric unic în felul său, înălţător şi crucial în viaţa Bisericii noastre!...

Drept urmare, în aceste zile, am constatat cu bucurie şi cu mult optimism că poporul nostru dreptcredincios, dimpreună cu slujitorii sfintelor altare din toată ţara şi din străinătate, în dangătul clopotelor şi în rostirea pioasă a sfintelor slujbe de pomenire, au ştiut în urmă cu trei ani, să-şi conducă şi să-şi cinstească Păstorul lor spiritual, care le-a purtat grija celor sufleteşti, în toate ţinuturile ţării (şi în diaspora românească) – în diferitele ascultări şi trepte ierarhice pe care le-a parcurs în atâţia zeci de ani, iar în cea de Patriarh timp de peste 20 de ani, în vremuri şi în condiţii nu întotdeauna uşoare, ba dimpotrivă, foarte vitrege, care l-au marcat şi pe care le-a evocat şi regretat cu toată sinceritatea şi convingerea!...

Am mai observat faptul, pe parcursul acelor zile, că acest eveniment a fost foarte mediatizat şi a meritat acest lucru cu prisosinţă, căci a trecut la cele veşnice Blândul Păstor Duhovnicesc al bisericii noastre străbune şi a poporului nostru românesc, majoritar ortodox!...

Am văzut, în tot acest răstimp, foarte multă lume, şi clericală şi laică, plângându-l pe părintele lor, simţindu-se de acum încolo părăsiţi şi văduviţi, dar convinşi că Arhiereul Teoctist a plecat să se întâlnească cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic – pe Care l-a slujit cu atâta dragoste şi devotament întreaga sa viaţă!... Mai spun încă odată, că am fost foarte impresionat de liniştea şi starea de reculegere în care s-a desfăşurat întreaga slujbă şi îndeosebi, momentul procesiunii şi al punerii sale în mormântul anume pregătit, unde va fi de acum încolo alături de predecesorii săi: Miron, Nicodim şi Iustin – Vrednicii Patriarhi pe Scaunul istoric şi duhovnicesc al Ţării noastre Româneşti!...

Am mai remarcat că lumea conştientizează adevărul şi realitatea că nu va putea fi elaborată istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române şi a ţării noastre, fără cel de-al cincilea Patriarh al României; din motivul că scriitorul, cărturarul, monahul, teologul şi arhiereul Teoctist este o adevărată piatră de hotar pentru cultura şi spiritualitatea bisericii şi a poporului nostru!...

În încheiere vin să întreb, cu multă nădejde şi încredere în Providenţa Divină, ce va urma după toate acestea, care va fi mersul şi evoluţia Bisericii în viitor, deoarece iată, ea se confruntă cu o mulţime de probleme şi de crize, tot mai acute pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul şi în interiorul acesteia!...

Luciditatea, spiritul său de echipă, respectul faţă de colaboratori, dreapta lui socoteală precum şi diplomaţia sa ar fi fost de mare folos în continuare, dar am convingerea că felul său de a fi şi mai ales, de a vedea şi de a trata lucrurile va fi moştenit de către mulţi dintre ucenicii şi colaboratorii săi, în frunte cu succesorul său, avându-l astfel între noi şi mai cu seamă întru noi, fapt pentru care mă rog ca Dumnezeu să-i răsplătească toată osteneala şi dăruirea de care a fost în stare, fiind convins că nu va fi repede uitat, deşi de multe ori suferim de această maladie – a amneziei şi a nerecunoştinţei, fiindcă aportul său a fost cu adevărat grăitor şi elocvent, marcant şi determinant, din care motiv sunt ferm convins că se va face foarte des trimitere şi referire la el, aşa încât, după cum am pomenit şi mai sus, Patriarhul Teoctist al bisericii noastre strămoşeşti - naţionale şi al neamului nostru românesc, este ca un far ce luminează şi va lumina foarte mult timp (şi) de acum încolo, deşi probabil sunt şi dintr-aceia care ar dori să se stingă ori să fie stins!...

Prin urmare, nădăjduiesc că vom şti pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii aşa cum se cuvine, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!...

Si totuşi, suntem încredinţaţi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune; căci „noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămânem”!...    

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!Un material de Drd. Stelian Gomboş – Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României.