România, gata să ofere anual până la 150.000 de cetăţenii basarabenilor

03.02.2010

cetatenie, redobandirea cetateniei, 150000 cetatenii,

Decizia Guvernului român de a înfiinţa Agenţia Naţională pentru Cetăţenie a nemulţumit forţele politice de stânga de la Chişinău.

Acestea caută să acrediteze ideea că România îşi foloseşte calitatea de membru al UE, pentru a-i ademeni pe moldoveni. La rândul lor, unele ziare britanice au scris că „UE trebuie să vadă dacă moldovenii au dreptul la paşaport UE”.

Ordonanţa de Urgenţă aprobată vineri de Guvernul României privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie a tulburat apele în tagma politicienilor de stânga din Republica Moldova. Comuniştii din opoziţie susţin că astfel România îi fură cetăţenii Republicii Moldova.

Abordarea Bucureştiului este  însă alta. Secretarul de Stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, ne-a spus că prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie, România vrea să le ofere o şansă tinerilor basarabeni:

„Această instituţie va putea în timp real procesa un număr mult mai mare de solicitări. Obiectivul nostru este să le oferim, în primul rând  tinerilor şansa de a putea, prin cetăţenia română, să circule mai liber în Europa fie la studii sau  să-şi găsească un loc de muncă mai bine plătit sau chiar să se stabilească în România”.

În cadrul vizitei întreprinse săptămâna trecută la Chişinău, preşedintele României, Traian Băsescu, a dat asigurări că după înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie, care va avea filiale la Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj şi Timişoara, procesarea unui dosar nu va dura mai mult de 5 luni.

„Vestea bună este că în dorinţa de simplificare, dincolo de a crea o agenţie echipată cu suficienţi oameni ca într-un an să putem ajunge la 100.000 – 150.000 de dosare procesate, prin noua reglementare nu se va mai solicita nici măcar rezidenţa pe teritoriul României.

Ex-premierul Republicii Moldova din perioada guvernării comuniste, Vasile Tarlev, susţine că moldovenii îşi redobândesc cetăţenia română că să circule liber în Europa – nu din considerente patriotice:

„Marea majoritate a cetăţenilor Republicii Moldova redobândesc cetăţenia României nu pentru că sunt români cu trup şi suflet! Dar obţinând cetăţenia unui stat-membru al UE, el are acces liber de călătorie sau de a face afaceri în spaţiul UE”.

Eugen Tomac a reconfirmat că dreptul la cetăţenie română îl au toţi basarabenii, cei care şi-au pierdut-o în perioada sovietică fără voia lor:

„Noi nu ascundem faptul că oferim cetăţenie română pentru a le permite cetăţenilor Republicii Moldova să beneficieze, cu ajutorul cetăţeniei române, de oportunităţile pe care le oferă statutul de membru al UE pe care îl are acum România”.

Ex-premierul moldovean Vasile Tarlev propune, însă, o formulă care să-i coopteze pe toţi moldovenii:

„Eu consider că acest lucru nu va hotărî problema. Mai bine ar fi dacă România ar depune toate eforturile pentru a obţine libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova în România, în spaţiul UE... în cadrul acordului de asociere la UE”.

Decizia Bucureştiului de a impulsiona procesul de acordare a cetăţeniei române moldovenilor a determinat apariţia unor comentarii critice în presa internaţională.

Publicaţia britanică „Daily Express” publică un comentariu în care se vorbeşte despre Republica Moldova ca despre o sperietoare: “Zeci de mii de cetăţeni din Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, vor putea lucra în curând în Marea Britanie şi în alte state europene, ca urmare a politicii controversate a Bucureştiului de a le oferi cetăţenie română”, scrie publicaţia, care îl citează pe un oficial responsabil de migraţie (MigrationWatch UK, Andrew Green).

Ministrul de stat Eugen Tomac susţine că România şi-a argumentat la Bruxelles decizia de a acorda cetăţenie română moldovenilor:

„Nu suntem singurul stat care acordă cetăţenie altor cetăţeni care nu sunt din spaţiul UE.Alte exemple sunt Bulgaria şi Grecia. Noi de fiecare dată argumentăm, cât se poate de clar, fiecare decizie internă pe care o adoptăm”.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău
Redactor: Rodica Binder


Autor: Vitalie Calugareanu
Sursa: www.dw-world.de

Comentarii:

8 comentarii

Mult se vorbeste despre sutele de mii de cetatenii pe care le pot dobandi moldovenii, insa in realitate nu se face nimic pentru aceasta. Lumea din Moldova incepe sa-si piarda increderea in actuala guvernare Filat, care in loc de bunastare si deschiderea noilor locuri de munca distruge economia Republicii Moldova. Ca exemplu, ridicarea cursului valutar a adus la cresterea semnificativa a materiei prime importate in Moldova pentru producerea unor marfuri de larg consum. Cum se poate de activat mai departe in afaceri in cazul in care se scumpeste totul. Politica actualului Guvern este ca toata lumea sa plece din tara sa-si caute un loc de munca, dar nici decum sa munceasca la ei acasa. In citeva luni si-au stopat activitatea aproximativ 80% din societatile comerciale in Republica Moldova. Asa este corect sau nu. De ce nu acorda bancile comerciale credite investitionale nimanui in Republica Moldova. Nimeni nu rezolva aceasta problema. Cate acorduri sau incheiat deja cu finantatorii externi si societatile comerciale din Republica Moldova nu vad nici un ban din ele, atunci cui ii mai trebuie asa guvernare. Intrebarea care se pune este ca atunci nu mai bine era cu comunistii.
A comentat Vasile pe 03.02.2010, ora 08:31
Normal era sa se dea totul pana la 2007, cand UE nu putea sa intervina, doar numai la negocierele de aderare sau cate 40-50 in fiecare an dupa 2007, fara a se face publicitate si a atrage atentia si problema era rezolvata. Acum va fi greu "sa ingrasi porcul in ajun" in numai 5 luni, fara scandal din partea UE si chiar sanctiuni. Pana la 2007 Romania era cu adevarat libera in a acorda cetatinie si a se uni cu cine vrea. De ce s-a gandit egoist numai la ea, dar nu si la Basarabia - nu a fost si asta o smecherie? Acum putem numai ofta sau striga fara a fi auziti la tren din urma.
A comentat leone pe 03.02.2010, ora 09:27
E normal sa fii suparat, descumpanit sau dezamagit de trecut, dar sa gandesti din nou la viitor la comunisti de bine, cand ei v-au torturat, omorat si exploatat in interesul personal si-au nenorocit Moldova,, atunci asta nu mai e bine si nu mai e de bine pentru Moldova si cetatenii ei. Uite de asta nici nu este progres in Moldova si nici Voronin si ai lui nu sunt bagati acolo la racoare unde le e locul, pentru ca sunteti nehotarati iar cand trebuie sa mergeti inainte cu romanii si UE, multi aveti tendinta de a se urca din nou in barca sovieticilor, unde a fost bine pentru ca nu munceau deloc si le veneau bani de la popoarele exploatate de ei (inclusiv de la romani). Nu e drept si corect fata de natiunea romana. Ori vreti ceva, ori...dar hotarati-va odata, caci altfel nu veti reusi mare lucru. Credeti ca noi romanii din Romania o ducem bine si ne este usor ? Nu, si cu toate greutatile noi mergem inainte. Trebuie sa stii ce vrei si sa mergi apoi inainte fara oprire pentru a reusi ceea ce ti-ai propus.
A comentat Alex pe 03.02.2010, ora 12:40
P.C.R.M. NICI NU AR TREBUI SĂ EXISTE ÎN POLITICA MOLDOVEI , ÎNSĂ DUPĂ CUM SE VEDE REALITATEA ESTE ALTA , P.C.R.M. EXISTĂ PENTRU CĂ A FOST VOTAT DE NIŞTE OAMENI . . . RUPŢI COMPLET DE REALITATE ĂSTA E ADEVĂRUL.-. . P.C.R.M EXISTĂ ŞI ESTE ŞI ÎNCĂ FOARTE PERICULOS. . . . . . LOCUL UNOR ASEMENEA PARTIDE CA PCRM ŞI MOLDOVA UNITĂ NU POATE FI DECÎT ÎN OPOZIŢIE . . . DEFINITIV. . . . NOI VREM ÎN U.E. CLAR LUCRU
A comentat OLEG PENTRU ALEXANDRU pe 03.02.2010, ora 12:51
NU AIE ESTE VINOVATĂ DE DEPRECIEREA LEULUI CI COMUNIŞTII CARE AU ŢINUT ARTIFICIAL LEUL LA O VALOARE SCĂZUTĂ .. . . .LEUL TREBUIE LĂSAT LIBER . . .IAR ACUM ASTA SE ÎNTÎMPLĂ AIE TREBUIE SĂ REPARE CE AU STRICAT COMUNIŞTII ÎN 8 ANI , ŞI NU E DELOC UŞOR . . NUMAI CĂ ACUM MIZA ESTE ADERAREA SAU MĂCAR ASOCIEREA MOLDOVEI LA U.E.. . . . JOS COMUNIŞTII
A comentat PENTRU VASILE pe 03.02.2010, ora 16:17
SCRIE Daily Express SI SA SCRIE MAI DEPARTE DAR CU PARERE DE RAU DIN PARTEA NOASTRA CA NE SPALA CUM VOR. CE SA LE ZICI SINT ENGLEGI, DAR AICEA SE GRESESC FOARTE MULTI PUNANDUI MAI PRESUS DECIT NOI DACII (sau ROMANII). NOI STIM CINE SUNTEM SI STIM CINE FOM FI.
SINGELE APA NU SE FACE SI GENELE NU SE SCHIMBA IN BAZA UNEI CETATENII SAU A UNUI PASAPORT.
A comentat ION CONDREA pe 03.02.2010, ora 20:40
BASARABENII AU FOST , SUNT ŞI VOR RĂMĂNE ROMĂNI ......MAI DEVREME SAU MAI TÎRZIU CU ACTE ÎN REGULĂ
A comentat GRIGORE pe 03.02.2010, ora 20:51
150 000 de cetatenii?
Sa zicem ca intr-un an is 300 de zile lucratoare. Zilnic ar trebui sa se acorde cam 500 de cetatenii.
Vrajeala pentru fraieri
A comentat Gummy Bear pe 04.02.2010, ora 17:56


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

 COMENTEAZĂ 


Sunt unele lucruri in viata, fata de care nu poti sa ramai indiferent!

Acum eu am nevoie de ajutorul tau!

Voteaza mesajul meu in concursul "I Love Milka", in fiecare zi! Pentru mine conteaza votul tau! Iti voi fi foarte recunoscator!
Alexandru Busuioc
Programator www.basarabeni.ro
loading 1 loading 2