Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Totul despre admiterea in Romania 2010
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

3 septembrie 2010, ora locală: 02:43

 

Concurs pentru ocuparea de posturi de interpreţi de limba română în cadrul instituţiilor europene

adăugat 30.07.2010, 16:43 la Integrare Europeană
Secţiune administrată de Alexandru Rîşneac şi Vlad Durnea

Concurs, ocuparea de posturi de interpreţi, limba română, instituţiilor europene

Ministerul Afacerilor Externe încurajează cetăţenii români care doresc o carieră de funcţionar în cadrul instituţiilor europene să se înscrie la concursul lansat de  Oficiului European pentru Selecţia Personalului (EPSO) pentru ocuparea de posturi de interpreţi de limba română (gradul AD5 şi AD7).


Termenul limită pentru transmiterea aplicaţiilor este 19 august 2010. Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:


a) Pregătire profesională completă de interpret de conferinţă absolvită prin diplomă, la nivel universitar, de cel puţin patru ani. sau


(b) Un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare de cel puţin trei ani, absolvite cu diplomă şi formare profesională de interpret de conferinţă absolvită printr-un certificat sau o adeverinţă. sau


(c) Un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare de cel puţin trei ani, absolvite cu diplomă şi un an de experienţă profesională în calitate de interpret de conferinţă, dovedită în mod corespunzător pe bază de documente care sa indice clar numărul de zile lucrate ca interpret de conferinţă. 


Experienţă profesionalăGradul AD 5


Nu este necesară experienţa profesională, cu excepţia candidaţilor care îndeplinesc condiţia de la litera (c). Această experienţă se calculează de la data obţinerii primei diplome de studii superioare de cel puţin trei ani.


Gradul AD 7


Este necesară o experienţă profesională de minimum patru ani în conformitate cu nivelul studiilor absolvite, experienţă acumulată de la data obţinerii primei diplome universitare.Această experienţă profesională trebuie să includă cel puţin 100 de zile de activitate de interpret de conferinţă, calculată de la data la care sunt îndeplinite oricare dintre condiţiile prevăzute mai sus (literele a, b sau c).


Formarea profesională ca interpret de conferinţă absolvită printr-o diplomă ori adeverinţă sau experienţa profesională dovedită în mod corespunzător de un an în calitate de interpret de conferinţă (criterii care fac parte din condiţiile de admitere menţionate la (b) sau (c) de mai sus) nu va fi luată în considerare în calculul acestor patru ani. Pentru mai multe detalii candidaţii pot consulta informaţiile oferite de EPSO la următoarele adrese: web


http://europa.eu/epso/apply/contact/details/index_en.htm.


sau http://europa.eu/epso/apply/index_en.htm.



Autor: RGN press
Sursa: www.rgnpress.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Share

AJUTA TINERII ELEVI CE VIN LA STUDII IN ROMANIA

Întrebări şi răspunsuri

Admitere 2010 la Iasi
AvocatiLitigii(.ro)
Consultanta si reprezentare in fata instantelor judecatoresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri pentru Basarabia, Bucovina si tinutul Herta
www.avocatilitigii.ro

Ultimele răspunsuri

  • #1 scnady5_91 pentru anisoara306
    pt tory: nu va trebui, doar pentru cei care sunt admisi dar fara bursa, vezi aici http://chisinau.mae.ro/index.php?lang=ro &id=115353...

  • #2 tory pentru anisoara306
    pentru stu_dent, zi-mi si mie te rog, daca sunt admisa cu bursa, tot voi avea nevoie de extrasul din cont de 120 euro?...

  • #3 Murca pentru vadimmm
    Iti multumesc Corina...

  • #4 crosi a adăugat
    salut,multumesc(deabia azi am trecut si eu prin Chisinau si am observat numerosele companii de asigurari pe linga consulat,chiar sunt multe):)...

  • #5 miha pentru malexandrux
    http://www.basarabeni.ro/studenti2010/, aici selectezi univ in care esti admis pt a vedea cine si-a lasat datele de contact pt a te ajuta, succes...

  • #6 miha pentru bandr
    pt tanya:poti sa explici inca o data faza cu bursa ca nu prea am inteles-o, pur si simplu am si eu pasaport si sunt admisa la bursa ca basarabean, te ...

  • #7 nella pentru Nella
    Arcadevna poti sa imi dai un id de mess...ca sa mai vb mai concret pe tema asta?...

  • #8 tanya pentru bandr
    ce vorbesti tu cum ai putut intreba asta .. hai sa iti mai zic ceva mergi in Ro daca ai esti la bursa si ai pasaport Romanesc atunci nu priemesti burs...

  • #9 arcadevna pentru Nella
    Nela .... taxe , asta e taxa care trebuie akitata la Trezorerie sji anu asta e de 240 roni ... asta in cazu in care la univer eshti la cu taxa(pe cont...

  • #10 AABB pentru mara
    poate ea are in vedere de turul II a locurilor acordate de universitate,pt a intra la taxa?...


Acum Online

In acest moment sunt 13 vizitatori online.

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Integrare Europeană

Autoritatile cauta solutii, accelerarea procedurii, acordare a cetateniei romane
Autoritatile cauta solutii pentru accelerarea procedurii de acordare a cetateniei romane
La sediul Ministerului Justiţiei, în prezenţa ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut loc, marţi, 31 august, o şedinţă de lucru între reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi Ministerului Afacerilor Externe, privind optimizarea cooperării instituţionale în activitatea de procesare a cererilor de acordare a cetăţeniei [...] mai mult
Teodor Baconschi, Acuzatia de spionaj, Moscova, sprijinul Romaniei, Republica Moldova
Teodor Baconschi: Acuzatia de spionaj din partea Moscovei are legatura cu sprijinul Romaniei pentru Republica Moldova
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, crede intr-o posibila legatura intre scandalul recent de la Moscova privind acuzarea de spionaj a diplomatului roman Gabriel Grecu si sustinerea pe care tara noastra o acorda Republicii Moldova, potrivit Agerpres.
Intrebat luni seara, in cadrul unui interviu la TVR, daca incidentul cu Moscova ar putea [...] mai mult
Ministerul Educaţiei, actele, instituţiile de învăţământ, Republica Moldova, recunoscute în România, Uniunea Europeană
(Video) Ministerul Educaţiei: Toate actele, eliberate de instituţiile de învăţământ din Republica Moldova vor fi automat recunoscute în România şi în Uniunea Europeană
Diplomele, certificatele de absolvire şi titlurile ştiinţifice eliberate în Republica Moldova şi România vor fi recunoscute reciproc, ca urmare a modificării Acordului interguvernamental dintre România şi Republica Moldova. Diplomele elevilor, liceenilor, studenţilor, masteranzilor sau doctoranzilor moldoveni vor fi valabile în [...] mai mult
DRP, veterani, regiunea transnistreana
Intalnirea DRP cu veteranii din regiunea transnistreana
Luni, 23 august 2010, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu 32 de veterani, invalizi şi tineri urmaşi ai participanţilor la conflictul armat din regiunea transnistreană din 1992 anunta Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni preluat [...] mai mult
Chisinau, Congresul AGIRo, Cadrele Didactice Române de peste Hotare, AGIRo, Viorel Dolha
Prezenta masiva din Chisinau la Congresul AGIRo şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare
Intreg personalul ministerului educatiei de la Chisinau va fi prezent la Congresul Invatatorilor din Romania şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare ce se va desfasura la Constanta in perioada  27-31 august, anunta Asociatia Generala a Invatatorilor din Romania. În 18 şi 19 august preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor [...] mai mult
Conferinta, Diaspora in cercetarea stiintifica si invatamantul superior din Romania, Bucuresti
Conferinta „Diaspora in cercetarea stiintifica si invatamantul superior din Romania” la Bucuresti
Sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei, Domnul Traian Basescu, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului in colaborare cu Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica, Academia Romana, Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior, Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior si [...] mai mult
Mihai Ghimpu, avertizeaza, nu va dizolva Parlamentul, Chisinau, haos
Mihai Ghimpu avertizeaza ca nu va dizolva Parlamentul de la Chisinau daca dincolo de Prut va fi haos
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat miercuri, 18 august, că va examina posibilitatea dizolvării Parlamentului în funcţie de rezultatele refrendumului. „Nu voi permite instaurarea haosului în Republica Moldova", a spus Mihai Ghimpu, precizând că doar alegerea preşedintelui ţării va permite depăşirea [...] mai mult
Romania, Chisinau, Acordului de asociere la UE
Romania promite din nou Chisinaului sprijin pentru accelerarea semnarii Acordului de asociere la UE
Preşedintele Comisiei pentru politică externă, l-a primit miercuri, în vizită de prezentare, pe noul Ambasador al Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, transmite Romanian Global News ciand un comunicat al Senatului Romaniei.
În cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă relaţiile bilaterale în plan politic, [...] mai mult
Republica Moldova, Planul Individual de Actiuni, Parteneriatul NATO
Republica Moldova a actualizat Planul Individual de Actiuni al Parteneriatului cu NATO
Executivul de la Chisinau a aprobat Planul Individual de Actiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO actualizat. Iurie Leanca, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, a precizat ca Planul a fost actualizat conform necesitatilor si prioritatilor actuale ale statului, urmare a finalizarii primului ciclu de [...] mai mult
Moldova, Georgia, colaborarea bilaterala
Moldova şi Georgia işi vor consolida colaborarea bilaterala
Republica Moldova şi Georgia vor intensifica colaborarea bilaterală în domeniile social-economic, cultural, tehnologiilor informaţionale, etc, prin elaborarea şi implementarea unor proiecte comune cu implicarea atît a specialiştilor din ambele state, cît şi a reprezentanţilor organismelor internaţionale.
O [...] mai mult

Ultimele comentarii

timp procesare = 	0.1831 sec; 
release tstamp: 1274158800;
now: 1283471030;