Prezentul continuu

Duminică, într-o zi cu o puternică încărcătură simbolică, la 75 de ani de la ocuparea sovietică a Basarabiei, au avut loc mai mult decât alegeri. S-a dat o bătălie capitală în care adversarul cauzei europene a fost nu Dodon sau Renato Usatîi, după cum cred unii, ci Vladimir Putin.

Un proiect pentru cel căzut din lună

Că în campaniile electorale de la noi de la un timp încoace există un proiect nedisimulat al Kremlinului nu ştie doar cel căzut din lună. Chiar propaganda rusă s-a străduit să ne bage pe gât acest fapt ca să-l asimilăm cât mai bine cu putinţă.

În preajma scrutinului din noiembrie 2014, precum se ştie, Putin nu s-a jenat să coboare atât de jos încât să se fotografieze împreună cu Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon. A lăsat să se înţeleagă, astfel, că anume aceştia ar fi oamenii săi la Chişinău.

Fiţi de acord, nu sunt mulţi cei care pozează alături de preşedintele rus. De acest privilegiu s-ar bucura mai curând un urs brun sau un stol de cocori decât un ştab de la un partid cvasianonim dintr-o mică republică ex-sovietică.

Dacă Putin a consimţit ca imaginea lui să fie imprimată pe bannerele electorale ale socialiştilor şi lipită pe stâlpii şi gardurile din Chişinău, semnalul nu lăsa loc de interpretări. Fanii săi din Republica Moldova l-au înţeles ca atare şi s-au conformat, votând masiv pentru ei.

Ca rezultat, PSRM, umflat cu pompa autorităţii liderului de la Kremlin, a crescut rapid precum un balon de săpun. Dintr-un partid mic, care încăpea în dormitorul fondatorilor săi, Veronica Abramciuc şi Valentin Crîlov, s-a făcut brusc mare, situându-se pe primul loc în alegerile parlamentare din anul trecut.

Planul B pentru alegerile locale

Secundat de Renato Usatîi, Igor Dodon urma să preia puterea toamna trecută şi să împingă Republica Moldova în braţele maicii Rusia, punându-i astfel sula în coaste Ucrainei. Cum acest plan în noiembrie 2014 a dat chix, s-a pus în aplicare scenariul B.

S-a purces la discreditarea puterii de la Chişinău şi, prin urmare, la destabilizarea situaţiei politice. Criza încrederii şi slăbirea instituţiilor statului trebuiau să se soldeze cu o înfrângere răsunătoare a partidelor proeuropene în alegerile locale.

Pentru a cuceri toate oraşele mari s-a recurs la o distribuţie a muncii între Dodon şi Usatîi. Fără să se împiedice unul de altul, cel dintâi urma să-şi adjudece Chişinăul, iar cel de-al doilea – Bălţiul.

Ca succesul să nu le scape din mâini, Rusia a avut grijă să le asigure şi sprijinul conştient sau inconştient al unei părţi a societăţii civile. Profitând de setea de revanşă şi frustrările unor cercuri oligarhice, Moscova a infestat anumite mişcări protestatare cu provocatori şi găinari politici de tot felul.

Nu este întâmplător, din acest punct de vedere, episodul din Piaţa Marii Adunări Naţionale, când unii fruntaşi ai platformei DA au încercat să compromită mitingul candidatului PL pentru primăria capitalei. Aşa s-a ajuns în situaţia halucinantă că, în ajunul turului de balotaj de la 28 iunie din Chişinău, mai mulţi reprezentanţi pretinşi proeuropeni ai unor organizaţii non-guvernamentale au îndemnat la boicotul scrutinului sau chiar la un vot în favoarea Zinaidei Greceanîi.

Din fericire, această stratagemă demoralizantă nu a luat foc. În ciuda lucrăturii Rusiei şi a sculelor ei de la faţa locului, a rezistat nu doar Chişinăul, ci şi întreaga republică.

Astfel, Putin a suferit o înfrângere clară în alegerile locale din Republica Moldova. Pentru prima data în istorie, pe primele două locuri în cursa pentru consiliile locale şi primării s-au clasat două partide proeuropene: PLDM şi PDM.

În ceea ce priveşte oraşele, pronosticurile sumbre de după primul tur de scrutin nu s-au confirmat. Deşi, din cele 30 de urbe disputate în cel de-al doilea tur, candidaţii proeuropeni au câştigat în jumătate din ele, celelalte 15 revenind contracandidaţilor de pe stânga eşichierului politic, cei dintâi, luaţi laolaltă, au obţinut mai multe voturi datorită faptului că au învins preponderent în localităţile mari: Chişinău, Soroca, Edineţ, Ungheni, Cahul, Hânceşti, Căuşeni etc.

Se şifonează brandul Putin

Marele perdant al acestor alegeri este, orice s-ar spune, PSRM. Scorul electoral al acestui partid e net inferior celui obţinut în alegerile parlamentare din anul trecut. În localităţile rurale socialiştii au câştigat doar 49 de primării, situându-se abia pe locul 5, fiind depăşit de PDM, PLDM, PCRM şi PL.

Dodon a pierdut lamentabil şi în zona urbană. Partidul său a fost înfrânt în 10 din cele 12 oraşe şi municipii pentru care a luptat în turul 2. Curios este faptul că el a cedat în toate confruntările cu partidul lui Renato Usatîi , fiind învins în Vulcăneşti, Glodeni, Floreşti, Făleşti, Drochia şi Basarabeasca.

Privit din acest unghi, succesul PSRM în alegerile din noiembrie a fost o victorie à la Pirus. Căderea socialiştilor demonstrează că brandul Putin se şifonează aşa cum se uzează şi brandul comunist.

După toate probabilităţile, în aceste condiţii, gruparea lui Renato Usatîi e pe cale să devină partidul numărul 1 al stângii radicale. Dar această performanţă pare să fie una efemeră. Populist şi speculativ, partidul cu pricina profită azi de o conjunctură mai mult sau mai puţin favorabilă, dar nu are nici idei şi nici potenţial intelectual pentru a se menţine pe linia de plutire.

De unde şi concluzia că stânga antieuropeană astăzi nu-i doar fragmentată, ci şi extrem de volatilă. Iată de ce nu-i exclus să se evaporeze pe neprins de veste în viitorul previzibil.

Toate acestea însă nu sunt un motiv de a jubila pentru partidele proeuropene. Alegerile le-au câştigat în faţa lui Putin nu atât ele, cât opţiunea europeană a populaţiei a cărei încredere PLDM, PDM şi PL vor trebui încă s-o recapete.