Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

3 septembrie 2010, ora locală: 02:48

 

Să răsturnăm căruţa cu matrioşci

adăugat 20.11.2009, 13:53 la Interviu / Reportaj
Secţiune administrată de Alexandru Rîşneac şi Vlad Durnea

Rătăcit după ce i s-a deşirat din mână firul roşu strâns pe ruta Bucureşti-Moscova, Mircea Geoană pare din ce în ce mai terminat, cu tot cu garanţii săi şefi, Vanghelie şi Hrebenciuc. Mogulii de Dâmboviţă şi Deltă sunt gata să-l scape din braţe, iar căţeluşul chihuahua al lui Patriciu, Crin Antonescu, se dovedeşte mai colţos decât bine periatul bichon al lui Vîntu şi Voiculescu. În spatele troicii de oligarhi stă însă aceeaşi fantomă a trecutului comunist, acelaşi spectru nefast care bântuie România de la uciderea lui Ceauşescu şi până azi: Iliescu-KGB.

Aşa-zisa cursă electorală ascunde de fapt interese foarte atent trasate în spatele candidaţilor. Nu mai este un secret pentru niciun român informat faptul că cei doi Pat şi Pataşon care se cred candidaţi la preşedinţie din partea PSD şi PNL sunt de fapt două jucării stricate, manipulate de aceleaşi forţe care au devorat ţara de 20 de ani încoace, ca o adevărată armată de lăcuste roşii. Dinu Patriciu, îmbuibatul devenit miliardar din averea românilor, este beneficiarul direct al mafiei de partid şi de stat patronate de Ion Iliescu cel sărac şi necinstit, în toate cele trei mandate ale sale. Duhneşte a petrol şi gaze, odată româneşti. Despre Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Felix Voiculescu s-au scris deja tomuri, mai ales de dosare, făcute pierdute prin arhivele Parchetului şi Judecătoriilor sau ale serviciilor secrete de la noi şi de-aiurea. Miza celor trei moguli şi a sclavilor lor, prin susţinerea păpuşelelor politice de paie, este, în primul rând, vitală pentru supravieţuirea şi perpetuarea sistemului corupt, ticăloşit, pe care îl reprezintă. Încă un mandat al lui Traian Băsescu le-ar putea aduce extincţia, prin înfundarea puşcăriei. Apoi, în al doilea rând, preluarea puterii totale a statului prin ocuparea scaunului de la Cotroceni cu un preşedinte de carton le va aduce decontul facturii deja tăiate unui Geoană sau Crin: domeniile economice naţionale rămase încă neacaparate de oligarhii afiliaţi intereselor ruseşti.

Din punct de vedere geopolitic şi geostrategic, bătălia care se duce pe acest colţ de rai depăşeşte interesele româneşti, în cazul în care ar mai exista instituţii dispuse să le apere. Deasupra României se confruntă în lupta pentru controlul regional imperii care ştiu să-şi impună forţa prin mijloace nu tocmai ortodoxe. România reprezintă un adevărat Val al lui Traian, acum euro-atlantic, în faţa marelui imperiu roşu de la Răsărit. Băsescu a încercat şi a şi reuşit în primul său mandat să reamintească Europei rolul nostru natural la porţile ei, reprezentat de poziţionarea strategică de la Marea Neagră şi Gurile Dunării a întregului spaţiu românesc, fără să uite Basarabia şi Bucovina.
Din 1989 încoace, România se află sub un asalt continuu, care ameninţă însăşi fiinţa naţională românescă, dimensiunea românescă a existenţei, în timp ce ţara este pe cale de a fi defrişată complet de bogăţiile sale. Personaje pestilenţiale ca cele care îi mânuiesc de la spate pe candidaţii PSD şi PNL cu măştile lor etern surâzătoare, în frunte cu Ion Ilici Iliescu, au ca misiune distrugerea totală a României. Avem o putere mică - un vot! - dar care adunată poate răsturna căruţa cu matrioşci de toate culorile şi mărimele. A te opune lor este o datorie patriotică.


Autor: Victor Roncea
Sursa: www.curentul.ro
BASESCU PRESEDINTE !!!
A comentat Slavic (France) pe 20.11.2009, ora 21:16
Adaugă comentariul tău!


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Share

AJUTA TINERII ELEVI CE VIN LA STUDII IN ROMANIA

Întrebări şi răspunsuri

Admitere 2010 la Iasi
AvocatiLitigii(.ro)
Dobandirea/redobandirea cetateniei romane in fata Ministerului Justiei si Libertatilor cetatenesti, a Autoritatii pentru Cetatenie si a Instantelor Judecatoresti din Romania in situatia nesolutionarii in termen a cererilor depuse
www.avocatilitigii.ro

Ultimele răspunsuri

  • #1 scnady5_91 pentru anisoara306
    pt tory: nu va trebui, doar pentru cei care sunt admisi dar fara bursa, vezi aici http://chisinau.mae.ro/index.php?lang=ro &id=115353...

  • #2 tory pentru anisoara306
    pentru stu_dent, zi-mi si mie te rog, daca sunt admisa cu bursa, tot voi avea nevoie de extrasul din cont de 120 euro?...

  • #3 Murca pentru vadimmm
    Iti multumesc Corina...

  • #4 crosi a adăugat
    salut,multumesc(deabia azi am trecut si eu prin Chisinau si am observat numerosele companii de asigurari pe linga consulat,chiar sunt multe):)...

  • #5 miha pentru malexandrux
    http://www.basarabeni.ro/studenti2010/, aici selectezi univ in care esti admis pt a vedea cine si-a lasat datele de contact pt a te ajuta, succes...

  • #6 miha pentru bandr
    pt tanya:poti sa explici inca o data faza cu bursa ca nu prea am inteles-o, pur si simplu am si eu pasaport si sunt admisa la bursa ca basarabean, te ...

  • #7 nella pentru Nella
    Arcadevna poti sa imi dai un id de mess...ca sa mai vb mai concret pe tema asta?...

  • #8 tanya pentru bandr
    ce vorbesti tu cum ai putut intreba asta .. hai sa iti mai zic ceva mergi in Ro daca ai esti la bursa si ai pasaport Romanesc atunci nu priemesti burs...

  • #9 arcadevna pentru Nella
    Nela .... taxe , asta e taxa care trebuie akitata la Trezorerie sji anu asta e de 240 roni ... asta in cazu in care la univer eshti la cu taxa(pe cont...

  • #10 AABB pentru mara
    poate ea are in vedere de turul II a locurilor acordate de universitate,pt a intra la taxa?...


Acum Online

In acest moment sunt 7 vizitatori online.

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Sabina Reşetnic, studentă, 21 de ani, Limba română
Sabina Reşetnic, studentă, 21 de ani: „Limba română e ca şi sora mea”
Pentru Sabina Reşetnic, studentă în ultimul an la Facultatea de Economie de la ULIM, Ziua Limbii Române are o semnificaţie aparte. Ea a venit pe lume exact în clipele în care, acum 21 de ani, pe 31 august 1989, Parlamentul de la Chişinău vota limba de stat. „Mama îmi povestea că auzea în timpul naşterii transmisiunea [...] mai mult
Retrospectiva, Universitatii de Vara, Izvoru Muresului, RRI, Marian Stere
Retrospectiva Universitatii de Vara de la Izvoru Muresului, realizata impreuna cu RRI
Daca nu ati reusit sa ascultati, in seara zilei de 30 august, emisiunea de pe Radio Romania International despre cele intamplate la Izvoru Muresului, in cadrul Universitatii de vara a romanilor de pretutindeni, va punem la dispozitie o inregistrare a acesteia.
 


Radio Romania International si Romanian Global News au fost partenerii [...] mai mult
Radio Romania International, Universitatea de Vara, Izvoru Muresului, romanii de pretutindeni
Pe Radio Romania International o emisiune despre Universitatea de Vara Izvoru Muresului, a romanilor de pretutindeni
In seara zilei de 30 august, intre 20.05 si 22.00 (ora Romaniei) Radio Romania International va invita sa ascultati o retrospectiva a celei de a X-a editii a Universitatii de Vara Izvoru Muresului desfasurata in perioada 11-15 august 2010 in localitatea cu acelasi nume din judetul Harghita.
Gazda emisiunii va fi Marian Stere, corespondentul RRI care [...] mai mult
R. Moldova, şase secţii de votare, teritoriul României
R. Moldova va avea şase secţii de votare pe teritoriul României
Republica Moldova va avea şase secţii de votare pe teritoriul României pentru referendumul constituţional care va avea loc pe 5 septembrie, a precizat, pentru AGERPRES, ambasadorul moldovean la Bucureşti, Iurie Reniţă.
Potrivit şefului misiunii diplomatice din Republica Moldova la Bucureşti, vor fi deschise două secţii la Bucureşti şi câte [...] mai mult
Radu Baltasiu, Unde nu-i minte, nu-i suflet.
Radu Baltasiu: Unde nu-i minte, nu-i suflet.
In cautarea românescului  pierdut. Este vorba despre căutarea românescului pierdut de prin presă. Sufletul este ceea ce ne ţine împreună. (O analiza a prof. dr. Radu Baltasiu, Universitatea Bucuresti)
Câteva cuvinte pe marginea articolului „Mituri despre români şi România [...] mai mult
Petru Bogatu, Războiul secret ruso-român
Petru Bogatu: Războiul secret ruso-român
Scandalul de spionaj izbucnit la Moscova în urma arestării şi expulzării diplomatului Gabriel Grecu arată o dată în plus că Rusia are împotriva României un dinte la fel de mare ca împotriva Poloniei, considerată adversarul ei de serviciu. Totodată, dintre toate războaiele invizibile pe care [...] mai mult
23 august, Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului, nazismului
23 august - Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului
La 23 august Europa marchează Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat acum 71 de ani. Doctorul în ştiinţe istorice, Mariana S. Ţăranu, a declarat pentru Info-Prim Neo că pentru actualul teritoriu al Republicii Moldova consecinţa directă a pactului a fost anexarea [...] mai mult
Sulina, ARC, taberele arc,
Iubesc România, dar nu pot trăi în ea. Românii plecaţi în străinătate nu vor să se întoarcă acasă
Românii plecaţi în străinătate nu vor să se întoarcă în ţară, mai ales din cauza salariilor mizere şi a mentalităţilor prea puţin europene. Nu se întorc în România. O spun mulţi dintre cei 75 de români care trăiesc peste hotare, adunaţi la o şcoală de vară organizată de Departamentul pentru Românii [...] mai mult
Vladimir Lupan, consilier, Mihai Ghimpu, problemele de politica externa
Vladimir Lupan este noul consilier al lui Mihai Ghimpu in problemele de politica externa
Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat decretul privind numirea lui Vladimir Lupan in functia de consilier al Presedintelui Republicii Moldova in problemele de politica externa.

Printr-un alt decret, Mihai Balan a fost eliberat din functia de consilier al Presedintelui Republicii Moldova in problemele de politica externa [...] mai mult
Mariana Rata, provoacări, isterie, UE împotriva României, RM
Mariana Rata: Cine şi cu ce scop provoacă isterie în UE împotriva României şi RM
O himeră bântuie Europa O nouă serie de articole isterice despre acordarea cetăţeniei României cetăţenilor moldoveni a apărut săptămâna trecută în mai multe publicaţii europene. Dacă până acum despre pericolul fals de „extindere a UE prin uşa din dos” prin acordarea acestor cetăţenii a scris cu preponderenţă [...] mai mult

Ultimele comentarii

timp procesare = 	0.1016 sec; 
release tstamp: 1274158800;
now: 1283471331;