Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

1 mai 2024, ora locală: 23:04

 

31 august 1989 - 31 august 2011: drumul spre umilinţă

adăugat 30 august 2011, 11:48, 14:48 la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Cornel Postolachi

1989, ziua limbii, limba romana, 31 august,

M-a întrebat un prieten, un artist de mare valoare, dacă am fost invitat şi de ce nu am participat le recepţia oficială oferită de preşedintele interimar M. Lupu în legătură cu Ziua Independenţei.

I-am răspuns simplu şi sincer: prea multe lichele se adună la asemenea ceremonii oficiale. (Mă ierţi, maestre, dacă te-ai simţit ofensat, dar ştii bine că nu şi pe dumneata te-am avut în vedere). Din aceeaşi cauză nu am asistat şi la o altă ceremonie oficială la care am fost câine-câineşte invitat. Am participat însă la inaugurarea Crucii mântuirii neamului românesc de la Nisporeni şi acolo am revăzut multă lume simplă, acea lumea care a făcut posibilă Ziua de 27 august 1991 şi de care astăzi au uitat cu toţii. Pe mulţi îi ţin minte de la mitingurile din acei ani, de la Marile adunări naţionale. Îmbătrâniţi, plini de boli şi suferinzi, vorba poetului Adrian Păunescu, aceştia însă mai există, iar de acei ani îşi aduc aminte numai cu lacrimi în ochi. Trădaţi şi călcaţi în picioare de toate regimurile şi de toate partidele, cu pensii mizerabile, cu copiii plecaţi în lumea mare şi cu nepoţi ce nu le mai vorbesc limba pentru care ei au luptat, aceştia continuă să muncească ca să nu moară de foame. Nu au pierdut interesul faţă de ceea ce se întâmplă în ţărişoară, mi se lăudau că sunt abonaţi fideli ai TIMPULUI –îmi imaginez ce sacrificiu este pentru ei să rupi din pensia mizeră să plăteşti un abonament la ziar…

Nimeni nu mai are nevoie de aceşti oameni, ei nu sunt invitaţi la recepţii oficiale, nu li se dau distincţii de stat şi premii guvernamentale…Mai contează doar ca „factor electoral”. Şi atât. Am văzut la televizor secvenţe de la manifestările organizate cu prilejul jubileului, inclusiv de la recepţiile oficiale, cu mese încărcate cu mâncare şi băutură, plătite, bineînţeles, şi din impozitele acestor bătrâni frumoşi şi uitaţi. Nu am exagerat când am zis că asemenea manifestări foiesc de lichele. Oameni care urăsc deschis acest neam şi această limbă îşi purtau burduhanele de la o masă la alta, vajnici, cu aere de făuritori de ţară. Cei care până la recepţie se terfelesc prin presă, numindu-se mafioţi şi contrabandişti, aici se salută cu zâmbete mieroase…Aşa e protocolul! Ei formează astăzi „crema societăţii”, „floarea naţiunii”.

…Îmi amintesc ce zile cu adevărat dramatice trăia Moldova în preajma lui 31 august 1989. Cred că încordarea era mai mare decât chiar în zilele puciului de la Moscova. Oamenii dormeau în parcuri, se băgau fără frică sub bastoanele miliţiei lui Voronin. Dacă nu era această lume, nu mai era adoptată nici Legea cu privire la limba de stat şi grafia latină, aşa cum era ea. Puţini azi ştiu ce a urmat cu adevărat după adoptarea acestei legi, cum a început ea să fie aplicată. Cine-şi mai aminteşte astăzi de şoferii simpli care, înfruntându-i pe şefi, au pus la troleibuze primele tăbliţe, ce indicau ruta, cu grafia latină? Cine mai ştie astăzi că primul mic dicţionar de termeni automobilistici a fost elaborat de un simplu şofer? Era o adevărată mişcare de masă, toţi traduceau denumirile de întreprinderi, şcoli, organizaţii, fiecare cum îl ducea capul. Era nevoie de o autoritate publică şi ştiinţifică ce urma să reglementeze acest proces stihinic de renunţare la limba rusă şi readucere acasă a limbii române. Am scris pe atunci mai multe articole la această temă, avertizând asupra pericolului de a introduce în uz o limbă română artificială, tradusă din ruseşte în …moldoveneşte! Autobuze cu tăbliţa „LA COMANDĂ” în loc de cursă specială, maşini cu indicaţia „DE ÎNVĂŢAT”, în loc de ŞCOALA şi autocisterne pe care era scris cu roşu „PERICOL DE FOC” în loc de INFLAMABIL, deveneau o realitate lingvistică a Chişinăului. Departamentul Limbilor nu era încă înfiinţat, funcţiona doar Comisia pentru terminologii a Academiei care s-a transformat ulterior în Centrul Republican de Terminologie. Trebuia de efectuat un volum de muncă uriaş – începând de la indicatoarele de preţuri şi terminând cu documentaţia oficială, formulare tipizate PENTRU toate domeniile. Lumea, din cele mai nobile intenţii, se pusese pe tradus, fel de fel de şmecheri făceau bani cu sacul. Am bătut multe praguri la Academie şi Guvern până am fost înţeles – aliatul meu cel mai înfocat era regretatul academician Silviu Berejan, anume autoritatea ştiinţifică a domniei sale a deschi multe uşi şi a convins mulţi funcţionari…

Totul de ce aveam nevoie exista la Bucureşti numai că din cauza diferenţelor de legislaţie, documentaţia din România nu putea fi preluată sută la sută. Am avut sprijinul total al guvernului României, veneam de la Bucureşti cu valize burduşite de fel de fel de documente şi formulare, ce ne serveau drept modele. Îmi amintesc cu emoţie de acele zile frumoase când împreună cu colegul Valeriu Culev hoinăream pe străzile Bucureştiului cu caietul de notiţe în mâine, notând denumiri de magazine, firme, organizaţii, anunţuri…Am descoperit uluit că există şi un asemenea magazin cu denumire „învechită” cum e „ŞEPCĂRIE” – la noi, la Chişinău i se găsise o denumire mai modernă, dacă nu mă înşel – „OBIECTE (sau) PIESE PENTRU CAP”… Reîntorşi în …patrie, încercam, cu forţele pe care le aveam, să reparăm şi să dirijăm lucrurile. Astfel, în urma unor demersuri oficiale, am reuşit să scăpăm de …PERICOL DE FOC . Nu mi-e ruşine să recunosc că atunci mă bucuram ca un copil de orice inscripţie apărută în limba română, consideram o biruinţa a mea personală, nu mă gândeam la distincţii de stat, premii guvernamentale şi recepţii oficiale. Toţi, şi eu, şi colegii mei de la Centru, eram convinşi că facem o treabă utilă, nu ne gândeam că doar peste vreo 20 de ani alţii vor fi cei care îşi vor revendica un loc de cinste în istoria R. Moldova.

Cine îşi aminteşte azi de acei anonimi care cu adevărat trudeau la implementarea limbii oficiale? Astăzi medalii şi premii se oferă doar purtătorilor de prosoape, specializaţi în cuvântări patriotice, iar pe la înalte recepţii sunt invitaţi cei care ne obligau atunci ca firma ŞCOALA să apară obligatoriu şi in limba rusă CKOLA, vezi doamne, cineva putea să nu înţeleagă numai în română şi să încurce şcoala cu bufetul…Colegii mei de la Centru purtau zilnic adevărate bătălii pentru fiecare denumire, erau înjosiţi de beneficiari, etichetaţi „naţionalişti şi rasişti”, cereau ca denumirea de firmă, de exemplu, Magazinul FLOAREA să mai aibă o denumire, rusească Magazin ŢVETOK! În acele zile am realizat adevărata forţă a rezistenţei pe care o opuneau reprezentanţii vechiului regim. Numai un stat naţional puternic putea să învingă acea rezistenţă, lucru care nu s-a întâmplat. La putere în 1994 a venit coaliţia monstruoasă a agrarienilor moldoveni şi interfrontiştilor ruşi, au pus cruce pe legislaţia lingvistică, au închis Departamentul Limbilor, După ei a venit guvernarea Sturza care nu a admis ca publicitatea să apară în două limbi, ci numi în limba originalului, adică în rusă, apoi au venit comuniştii care au aruncat la gunoi Istoria Românilor, mai apoi a venit la putere AIE1 şi AIE2 care continuă fidel linia antinaţională a guvernărilor precedente…

Anume reprezentanţii notorii ai acestor guvernări şi formează majoritatea celor invitaţi la recepţiile oficiale. Ce să caut eu printre ei?  


Autor: Constantin Tanase
Sursa: timpul.md
WHO IS WHO ?
ACEST TATUCA DE COSTACHE TANASE /TELELEU/ BLOCHEZA SI CENZUREAZA MESAJELE PRO-REUNIRE SI ANTI-KGB DE PE FORUMURILE DIN ZIARUL SAU "TIMPUL" DIN CHSIINAU.
rusine, de trei ori rusine !
A comentat ION SUVAC -FLORESTI /1968/ 02 septembrie 2011, 02:22
Frate,niciodata sa nu te consideri de prisos ! Acolo unde esti-esti cu voia lui Dumnezeu !! Si ai un Rost anume de Implinit !!!
A comentat Vasile Butnaru 13 septembrie 2011, 16:44


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.2830 secunde