Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

3 mai 2024, ora locală: 19:45

 

Alegerea preşedintelui, în actualele condiţii, nu va aduce pacea în R. Moldova!

adăugat 26 februarie 2012, 12:07, la Politică • Articol publicat de Ana Cristiuc

alegerea-presedintelui,joc-electoral,pl,pldm,pcrm,

Devine tot mai clar că jocul de la Chişinău privind (ne)alegerea preşedintelui este unul geopolitic şi că adevărata bătălie nu se dă pentru alegerea preşedintelui şi evitarea anticipatelor, ci pentru schimbarea cursului politic al R. Moldova.  

PDLM şi PD au propus o „variantă” care, principial, din start, nu poate fi acceptată de PL. Nu poţi da R. Moldova pe mâna oricui, a unui anonim sau anonime care mâine ar putea să-şi impună caracterul şi slăbiciunile... geopolitice. Mihai Ghimpu, liderul PL, este împins cu premeditare spre groapa pe care Voronin, Filat şi Dodon i-au săpat-o mai demult. Se pare că M. Ghimpu e singurul politician din vârful piramidei de la Chişinău care nu este controlat de ruşi, de aceea el trebuie compromis, aruncat în braţele lui Voronin, acuzat că vrea să-i readucă pe comunişti la putere şi, astfel, să fie scos din circuitul politic activ. Acest scenariu se aplică azi la Chişinău sub perdeaua de fum propagandistic a alegerii preşedintelui R. Moldova 

Pentru ce se dă bătălia de la Chişinău

Astăzi Alianţa a devenit o povară pentru toţi - şi pentru cei de la putere, şi pentru cei din aşa-zisa opoziţie comunistă, şi pentru „troica Dodon”, şi pentru electorat şi, probabil, pentru Bruxelles, că de Moscova nici nu mai face să vorbim. Comuniştii cer deschis „Jos Alianţa!” şi alegeri anticipate, Moscova vrea acelaşi lucru, dar o face discret. Şi lui Filat îi stă în gât o Alianţă în care el e obligat să fie coleg şi partener de guvernare cu M. Ghimpu. Exact la fel gândeşte şi I. Dodon, care a fost inventat de Filat. A crăpat şi răbdarea Bruxellesului, dar acesta rabdă, fiindcă, deocamdată, nu are o altă soluţie... fezabilă. 

Pe interior, cum se zice la noi, oricum ai suci-o, Filat se simte de o sută de ori mai confortabil politic şi cultural în compania lui Dodon şi Lupu decât în cea a lui Ghimpu. Filat face parte din aceeaşi casetă ideologică cu aceşti doi, pentru ei Ghimpu e dintr-o altă lume, o lume străină şi duşmănoasă ideologic şi spiritual, pentru că e român şi unionist. Cât de adecvat este M. Ghimpu în respectiva postură e o cu totul altă problemă şi nu vom aborda-o în articolul de faţă, atâta doar aş remarca în contextul dat: spre deosebire de Filat, Lupu şi Dodon, M. Ghimpu are o doctrină. Cei trei au partide şi interese, dar n-au doctrină. Adepţi ai lui Ghimpu, ca partid, sunt şi acei care nu-l agreează pe Ghimpu ca persoană - un indiciu sigur că Ghimpu conduce un partid doctrinar şi exprimă un curent de opinie doctrinar. Acest curent (sau această doctrină) se numeşte românism. Filat şi Lupu n-au doctrină, ci „platformă” care, până la urmă, tot moldovenism antiromânesc se numeşte. Aici aceştia se regăsesc şi-şi dau mâna cu Dodon. Românismul e o doctrină, un crez, moldovenismul e o ideologie, o politică. Românismul leagă R. Moldova de România şi spaţiul european, moldovenismul o leagă de Rusia şi de spaţiul slav, euroasiatic. Pe aceste teren să dă azi bătălia politică de la Chişinău care are un nume greşit, „bătălia nu e pentru alegerea preşedintelui şi evitarea anticipatelor”, în realitate, bătălia se dă pentru schimbarea cursului politic al R. Moldova. 

De ce este bătut fără cruţare M. Ghimpu

E greu să camuflezi adevărul că atacurile din ultimele zile împotriva lui M. Ghimpu şi a PL au un centru comun de comandă. Toate vin din „zona PLDM” sau şi mai clar - din „zona geopolitică rusească”. S-a declarat „mobilizare generală”, toţi sunt pe baricade, începând cu veteranii analişti, învechiţi în rele şi terminând cu acei juni bloggeri care, deşi au caş la gură, au gustat deja din dulceaţa scrisului la comandă patronului. Se pun în circulaţie falsuri, se intoxică atmosfera, se trişează ş.a.m.d. - toate acestea având un singur scop: ţap ispăşitor, vinovat de nealegerea preşedintelui şi de declanşarea alegerilor anticipate să fie scos liderul PL, M. Ghimpu. S-a ajuns până acolo că Ghimpu e acuzat că ar face jocul... comuniştilor şi această acuzaţie vine din partea lui... Dodon şi Filat! Dodon spune deschis ceea ce vrea şi Filat, dar nu poate spune: AIE fără M. Ghimpu. AIE fără Ghimpu, adică fără componenta proromânească (exprimată actualmente de M. Ghimpu) este visul Moscovei. „Coaliţia în coaliţie” creată în ultimul timp, constituită din Filat, Lupu şi Dodon, cu certitudine e de inspiraţie rusească. Pentru a camufla acest adevăr se aruncă petarde, se face mult fum, Ghimpu fiind acuzat că... vrea să readucă comuniştii la putere. Şi aceste acuzaţii vin din partea lui Filat, politicianul care, având toată puterea, nu a întreprins nimic pentru a diminua ponderea politică a PCRM...

M. Ghimpu nu poate vota candidatura lui Dodon la preşedinţie

Trebuie să recunoaştem, „găselniţa” cu „readucerea comuniştilor la putere” prinde şi face carieră în minţile noastre obosite şi manipulate zilnic de ideologii guvernării. Recunosc că şi eu am „concubinat” cu respectiva idee atâta timp cât credeam că lucrurile în Alianţă pot fi îndreptate, dar am crezut în asta până la apariţia „troicii Dodon”. Când acesta a apărut şi a început a vorbi despre „reformatarea puterii”, am înţeles că se urmăreşte... „reformatarea” R. Moldova, a cursului ei politic actual. Începând de la acest moment, cine continuă să fie aliatul Alianţei automat devine aliatul lui Dodon şi adversarul lui Ghimpu. Poate oare în situaţia creată M. Ghimpu să voteze candidatura Alianţei, care de fapt e candidatura lui Dodon? Aşadar, de ce Dodon nu este criticat pentru că nu vrea să se asocieze (nici în vis!) cu numele Ghimpu, iar Ghimpu e criticat necruţător pentru că nu vrea să voteze candidatura lui Dodon?

Soluţia trebuie căutată în Constituţie!

Încă un lucru foarte important trebuie spuse la final: în actuala conjunctură, alegerea preşedintelui nu va aduce pace, linişte şi stabilitate pe pământul Moldovei. Dimpotrivă, această alegere este contraproductivă - dacă preşedintele va fi, totuşi, ales, se va mai crea un pol de putere conflictual, Filat va relua ostilităţile între gruparea sa oligarhică şi alte grupări de acest gen (ostilităţi „îngheţate” pe perioada alegerii preşedintelui). Cunoscând bine moravurile politicienilor noştri, e de aşteptat ca delegaţiile de „patrioţi” să circule zilnic între preşedinţie, parlament şi guvern propunând soluţii... 

Care e soluţia? Bineînţeles, nu Dodon, nu Filat, nu Voronin şi nici urletele tulburi ale plugarilor roşcaţi din Piaţă. Soluţia e în Constituţie, e nevoie de modificarea Constituţiei şi a Codului Electoral pentru ca deputaţii şi preşedintele să fie aleşi, totuşi, de popor! Atunci şi jocul politic de la Chişinău ar deveni mai puţin geopolitic, fiindcă să cumperi un popor e mai greu decât pe un politician sau un grup de politicieni... 


Autor: Constantin Tanase
Sursa: www.timpul.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.3552 secunde