Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

4 mai 2024, ora locală: 01:03

 

Atenţie la izvorul sărat al Patriarhiei Ruse!

adăugat 16 septembrie 2011, 12:53, la Cultură • Articol publicat de Ana Cristiuc

pariarhia-rusa,patriarhul-kiril-al-moscovei-si-al-intregii-rusii,

Patriarhia Moscovei perseverează în demersul ei de îndepărtare a românilor basarabeni, transnistreni, nord-bucovineni, herţeni şi nord-maramureşeni de confraţii lor de neam şi de credinţă din România şi din întreaga lume. Maşina moldovenizării a fost repusă în funcţiune la Moscova. Teoria moldovenismului antiromânesc recapătă contur, iar Biserica Rusă şi-a făcut din ea un adevărat stindard de luptă.

La 14 septembrie, când am marcat 19 ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Rusă şi-a lansat „versiunea moldovenească" a site-ului său oficial. Patriarhul Kiril Gundiaev le-a adresat cititorilor un „cuvânt de bun venit", în care spune, repetând, aproape obsesiv şi invariabil, termenul „moldovenească":

„Dragii mei fraţi şi surori!

În preajma primei mele vizite patriarhale în Moldova, şi-a început activitatea versiunea moldovenească a sitului oficial al Patriarhiei Moscovei.

Resursa creată are menirea de a oferi informaţii obiective despre evenimentele cele mai importante care au loc în viaţa Bisericii noastre, şi de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale pentru auditoriul moldovenesc. Este îmbucurător faptul că, informaţia oferită de portal nu se limitează doar la ştiri, ci cuprinde şi materiale de formare duhovnicească, studii teologice, de istorie şi culturologie.

Sunt convins că versiunea moldovenească a portalului „Patriarchia.ru" va contribui la întărirea legăturilor duhovniceşti şi va cultiva simţul unităţii la credincioşii ortodocşi din Moldova şi celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei.

+ KIRIL, PATRIARH AL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII".

Ei, iată că liderul Bisericii Ruse nu face nici un secret din scopul pe care îl urmăreşte prin lansarea acestei „versiuni moldoveneşti". El doreşte, ba chiar este convins că „versiunea" lansată în capitala Rusiei le va cultiva românilor smulşi în 1940 de la sânul Bisericii lor naţionale „simţul unităţii" cu „celelalte ţări din spaţiul canonic Patriarhiei Moscovei".

Am parcurs mai multe texte plasate pe site-ul Bisericii Ruse. Acestea ne-au lăsat aceeaşi impresie pe care o aveam acum mai bine de două decenii, citind gazetele raionale de partid, nişte fiţuici de pripas scrise în limba rusă şi traduse într-o infectă şi năbădăioasă limbă română. Pe alocuri chiar am crezut că s-a întors timpul înapoi şi că citesc scriiturile şantiste din fosta RSSA Moldovenească, organizată de Stalin dincolo de Nistru cu scopul declarat al anexării Basarabiei.

Nu cunoaştem cine sunt „tălmacii bisericeşti" de astăzi de la Moscova. Putem spune însă cu certitudine că aceştia sunt certaţi rău cu limba română, de vreme ce mult-lăudata lor „versiune moldovenească" abundă de calchieri din limba rusă, de preţiozităţi şi neconcordanţe, servindu-ne, până la urmă, o formă caricaturală a limbii române. Mama spirituală a ambasadorului Lazurca şi a premierului Filat nu se sinchiseşte deloc să-şi bată joc în ultimul hal de limba română literară. Dar, precum spunea însuşi patriarhul Kiril, nu limba română este preocuparea centrului religios moscovit, ci „cultivarea simţului unităţii" cu Moscova, Kievul, Minskul şi Tiraspolul.

Dacă se îndoieşte cineva de bătaia de joc de limba română la care se dedă Biserica Rusă, îi servim câteva mostre de „limbă moldovenească" spicuite la întâmplare de pe portalul cu pricina: „limba tuviană" (corect: tuvină), „cooperare reciprocă" (corect: cooperare), „asambleea" (corect: adunarea), „politica industrială şi de cadru" (corect: de cadre), „Biserica Ecumenică" (corect: Universală), „Editura Patriarhiei Moscovei a scos de sub lumina tiparului" (corect: a scos de sub tipar sau a văzut lumina tiparului), „Comisia de Armonizare a Relaţiilor Interetnice din preajma Consiliului Prezidenţial" (corect: de pe lângă Consiliul Prezidenţial), „piaţa sobornicească a mănăstirii" (corect: piaţa/platoul din faţa catedralei), „Patriarhul Kiril a sosit în Akaban, în Irkutsk, în Magadan etc." (corect: la Abakan, la Irkuţk, la Magadan), „mitropolia de Cernogorie" (corect: mitropolia Muntenegrului), „Nice" (corect: Niţa), „litie morţească" (corect: litie pentru morţi/pentru cei răposaţi), „informaţii actuale" (corect: infornaţii/ştiri de actualitate), „mănăstire de bărbaţi" (corect: de călugări), „mănăstire de femei" (corect: de maici). Neciopliţii şi neisprăviţii „tălmaci bisericeşti" nu se jenează să translitereze de fiecare dată semnul moale rusesc, redându-l fie în mijlocul cuvântului, fie în poziţie finală prin „i" românesc. Despre lipsa de acord nici nu mai merită să vorbim. Patriarhia Rusă chiar poate anunţa un concurs pentru detectarea măcar a unei ştiri de pe site-ul său oficial în care să nu fie întâlnită această supărătoare greşeală. Aceasta este „limba moldovenească" a patriarhului Kiril, care ne este prezentat ba ca Preafericit, ba ca Sanctitate. Nu ne stă însă în intenţie să vă obosim cu păsărească moldo-moscovită a patriarhului Kiril. Vom încheia acest mic şir al mo(n)strelor de pe portalul Bisericii Ruse prin a cita doar o frază reprezentativă pentru modul de gândire al noilor arhitecţi ai „limbii moldoveneşti". Iată fraza: "Rusia este foarte diversă şi pretutindeni este un plai natal pentru toţi"! Dacă nu este suficient, iată încă una groasă şi lată: „Legătura inversă a Patriarhului cu oamenii este o asigurare a evitării greşelilor". Trebuie să-l rugăm pe domnul ambasador Marius Lazurca să ne traducă româneşte ce vrea să ne spună cu astea Patriarhul Kiril, sub al cărui omofor îşi adăposteşte sufletul pe calea mântuirii.

Cine o fi făcând această „versiune moldovenească" de râsul curcilor? Judecând după stil, dar şi după tipologia oceanului de greşeli comise într-o veselie „misionară" (sau mesianic-imperială), „tălmacii" sunt mai mulţi. Aceştia ar putea proveni fie din mediul bisericesc de la Chişinău, fie din forjeria de interpreţi şi traducători ai Serviciului Federal de Informaţii (FSB). Precum se ştie, FSB are o înaltă şcoală de pregătire a unor asemenea „specialişti", şcoală cu o veche catedră de limba română. Absolvenţii ei nu au strălucit niciodată prin stăpânirea limbii noastre literare. Vă amintiţi, probabil, de episodul tragicomic cu interpretul militar rus din 1945, care îi traducea Regelui Mihai întrebarea unui general sovietic: „Majestate, am vrea să ştim cum se simte Regina Mamă?" prin „Ş-ante ci mai faci mă-ta?". Cam pe aici se situează şi „versiunea moldovenească" lansată de Biserica Rusă sau, mai bine zis, „versiunea moscovită" a limbii române, o ditamai pocitanie fără pereche cu care vine să ne fericească „preafericitul" Kiril al celor trei Rusii cu Republica Moldova în anexă.

Ei, v-aţi convins, dragi cititori, că „lucoarea NU vine de la răsărit"? Patriarhul rus ne-a spus, chinuind cuvintele limbii române, că „resursa creată" are menirea (sic!) „de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale" pentru „auditoriul moldovenesc". Resursa se vrea sursă, adică izvor! Ceea ce uită însă patriarhul cu resursa „moldo-rusă" este că de la facerea lumii încoace şi până la sfârşitul veacurilor nici un izvor sărat nu a putut şi nici nu va putea da apă dulce şi dătătoare de viaţă. „Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce" (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov). Să nu ne înşelăm nici noi acum: Biserica rusă tot rusă rămâne, imperiul moscovit – tot imperiu, cât o mai fi având zile, iar noi românii – tot români, precum ne-a făcut Dumnezeu încă de la început. Şi, bineînţeles, limba română este şi va fi românească în veac, oricât de mult ar cuteza şi s-ar sforţa patriarhul Kiril, lipsit de scupule, precum vedem, să ne-o desfigureze ca să-i pară lui şi ambasadorului Lazurca „moldovenească".

Folosim acest prilej pentru a supune atenţiei Patriarhiei Ruse un text rusesc oficial şi vechi de vreo 170 de ani, care, ca dovadă că au fost şi ruşi oneşti în istorie, spunea fără viclenie sau ocolişuri: „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!" ("Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei" în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasciculul 29, secţiunea IV, Petersburg, 1840, pagina 7).

Putem fi siguri că asemenea cuvinte pline de adevăr nu vor apărea niciodată în „versiunea moldovenească" a site-ului Bisericii ruse. Şi nici patriarhul Kiril nu va spune nimic asemănător cu ocazia apropiatei sale inspecţii canonice în Republica Moldova. Şi cum altminteri, când Biserica rusă, această jalnică unealtă în mâna neoimperialismului moscovit, şi-a făcut surse şi resurse sărate, otrăvite chiar, pentru adăparea întregii suflări româneşti de la noi?


Autor: Vlad Cubreacov
Sursa: cubreacov.wordpress.com
Rusia a Rapit Basarabia cu 200 de ani in urma ! (1812-2012) Rusia a trecut in faza a doua de Ocupare Fortata !! Credinta !!!
A comentat Pelerinul Basarabean 16 septembrie 2011, 15:15
Doamne Iartama, asteas Draci nu popi, rusi astea au untrecut orice Bun Simt, Politicieni trebue sa schimbe art. 13 din Constitutie, NU Corespunde cu Actul de Independenta, deaceia toti derbedei isi fac de cap
A comentat chris 18 septembrie 2011, 13:14


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Cultură

Presa franceză despre Valentina Naforniță: O zi din viața unei primadone
O publicație franceză a realizat un reportaj despre soprana Valentina Naforniță. Jurnaliștii de la info.arte.tv au stat o zi întreagă la Opera din Viena cu interpretă originară din Moldova și au aflat ce se ascunde în spatele unei primadone.
Jurnaliștii francezi au încercat să pătrundă în viața primadonei și să afle [...] mai mult
(Video) Dansând pe străzile din Moldova. Trupă din Los Angeles a filmat un clip extraordinar la noi
Regizorul Noaz Deshe, cunoscut pentru producția sa „White Shadow”, a filmat un clip extraordinar în Republica Moldova pentru trupa indie folk din Los Angeles, Edward Sharpe and the Magnetic Zeros.
Acesta comentează cele văzute aici: „În afara, Chișinăului, capitala Republicii Moldova, timpul stă pe loc – [...] mai mult
(VIDEO) ȚURCA UN JOC CARE TRĂIEȘTE DOAR ÎN AMINTIRI
Oina,Trânta și Țurca sunt sporturi tradiționale moldovenești.  Sporturi care în ultimele deceneii rămân doar în amintirile moldovenilor. Despre dispariția unuia dintre aceste jocuri,  în special țurca a încercat să afle echipa BTV, care s-a deplasat într-un sat din raionul [...] mai mult
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei. Ce nu e bine să faci azi
Creștinii ortodocși de stil vechi o sărbătoresc astăzi, 27 octombrie, pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei.
Cuvioasa Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (Instanbul-ul de astăzi). Se spune că, pe cand avea 10 [...] mai mult
UE ne oferă PATRU MILIOANE de euro. Care domeniu va dispune de investiții

Pe parcursul următorilor trei ani, Uniunea Europeana va oferi 4,2 milioane de euro pentru domeniul culturii, în cadrul Programului Parteneriatului Estic în Cultură și Creativitate.
Programul a fost lansat în luna iunie de către Uniunea Europeană pentru a sprijini sectoarele culturale și creative în munca lor pentru dezvoltarea [...] mai mult
(VIDEO) Am ascultat de nenumărate ori această piesă consacrată, însă niciodată într-o asemenea interpretare.
Când vine vorba de o asemenea piesă consacrată, un aranjament instrumental special poate fi o provocare pentru orice muzician. Chitara este de departe instrumentul la care se pot realiza aranjamente muzicale de o rară frumuseţe, bogate în expresivitate şi originalitate. Este şi cazul acestui chitarist talentat care menţinând linia [...] mai mult
(video, foto) Dan Bălan și Tany Vander s-au reunit într-un concert grandios la Soroca
Renumitul interpret Dan Bălan a susținut  un concert grandios în Soroca. Alături de acesta a urcat pe scenă și Tany Vander. Piața Libertății din oraș a fost arhiplină, peste 10.000 de oameni au venit pentru a fredona alături de interpret pisele emblematice ale acestuia.
De asemenea, în concert au mai evoluat și formația Catharsis, [...] mai mult
(VIDEO) Cum arată cel mai nou CLIP de promovare a BRAŞOVULUI
Pe 24 iunie, a fost postat pe You Tube un nou clip de promovare a oraşului Braşov, care a ajuns în prezent la aproape 58.000 de vizualizări, potrivit capital.ro.
Clipul durează 3 minute şi 32 de secunde, şi reprezintă rezumatul a trei săptămâni de filmări. Povestea şi istoria oraşului este narată în limba engleză. Mai multe detalii [...] mai mult
Dan Bălan va susține un concert de EXCEPȚIE la Soroca
Renumitul interpret Dan Balan revine în R. Moldova pentru a susține un concert la Soroca.
Evenimentul este organizat pentru susținerea candidatului liberal-democrat, Victor Său, la primăria orașului.
Evenimentul va avea loc vineri, începând cu ora 19.00, în Piața Libertății din Soroca. Informația [...] mai mult

randat în 	0.2582 secunde