Că se apropie primăvară ne aminteşte nu doar calendarul. Prin parcuri şi dumbrăvi reprezentantele  lumii zburătoare anunţă deja cu firească bucurie că iarna se sfărşeşte şi, iată-iată, marele concert al reînnoirii va începe. Că anul acesta în Republica Moldova se vor întâmpla alegeri anticipate ne putem da seama nu doar citind Constituţia. Este suficient să urmărim comportamentul regnului nostru politic, caracteristic unei campanii electorale. Este perioada când pe politicieni îi umflă dorul mersului în popor, fie cu pasul, fie cu mesajul. Primul s-a lansat în campanie Marian Lupu. Este şi firesc, în lipsa unui post din care să se facă mai bine văzut. Teama lui este că, lipsit de resursa administrativă,  începe să se facă mic de tot în ochii electoratului. În plus, ar putea să i se prindă şi eticheta malefică de om fără de noroc. Iată că, întrun singur an, ratează postul de  preşedinte de ţară de două ori, şi cu comuniştii, şi cu democraţii.

Până mai deunăzi Marian Lupu nu prea îşi făcea probleme de îndată ce electoratul partidului comunist în descompunere se scurgea în mod natural în retorta Partidului Democrat. Dar acum, când patronii stângii antinaţionale au luat măsuri preventive şi au creat Partidul Moldova Unită-Edinaia Moldova, perspectivă preluării totale a electoratului comunist de către PD a dispărut. Este clar că aşa zişii disidenţi comunisti în frunte cu Ţurcan-Stepaniuc vor capta o bună parte din acest electorat. În această situaţie Lupu se vede obligat să dea de ştire că aflarea sa în Alianţa pentru Integrare Europeană nu l-a alterat ideologic, că a rămas fidel comandamentelor politice cu care s-a făcut remarcat timp de opt ani. Plecatul la Moscova pentru binecuvântarea patriarhului rus, tratarea cu foarte multe rezerve a relaţiilor cu România, insistenţa în nişte hibe ideologice vetuste, de sorginte sovietică, stalinistă chiar, arată dorinţa mare a lui Lupu de a-l înlocui în toate pe Voronin. Inclusiv în performanţa de a fi de două ori şef de stat. Numai că străduinţa lui Lupu de a intra în pielea lui Voronin este cu totul contraproductivă şi seamănă leit cu călcatul în străchini al celui nesocotit.

Nu zic de ceilalţi conlocuitori, dar moldovenii l-au votat pe Voronin nu pentru aiurelile lui ideologice, ci pentru că acesta a ştiut să îi mintă cu atâta iscusinţă, încât să-i facă dependenţi de miciuna lui. De multă vreme populaţia noastră îşi doreşte o viaţă mai bună şi Voronin a ştiut să le dea acestă iluzie în timp ce, ca un golan de meserie, le curăţa buzunarele. Lupu nu are nici pregătirea şi nici talentul de mare fabricant de iluzii al fostului său şef. Şa face ce paote. Rrepetă ca o păpuşă refrenul desuet al identităţii deosebite, al tratatului de bază, al monumentelor perioadei sovietice, pe care, chipurile, trebuie să le păstrăm. Politicianul este atât de mult preocupat de sine, încât nici nu îi trece prin cap, că după cele întâmplate în 2009, electoratul nostru şi-a schimbat coordonatele, altfel spus, lucrează cu totul pe alte frecvenţe decât cele pe care trimite mesaje disperate Marian Lupu. Cu tot efortul depus, s-ar putea să nu îl audă nimeni.

Alt politician impacientat de iminenţa alegerilor pare a fi Mihai Ghimpu, care, spre deosebire  şi spre marea invidie a lui Marian Lupu, are postura de triplu preşedinte: de stat, de parlament şi de partid.  Primele două posturi îl urcă pe Mihai Ghimpu pe cel mai înalt postament al politicului moldovean. Cu toate acestea, puţinele sondaje care se fac la noi, arată o descreştere a cotei valorice electorale a Partidului Liberal. Mersul în popor este primul remediu, dictat de situaţie. Mihai Ghimpu aşa a şi făcut. Numai că nu a plecat să vadă ce mai face şi cum trăesc alegătorii lui fideli, tradiţionali şi stabili de pe segmentul pro-european şi pro-românesc. Ţinta lui a fost tocmai electoratul pro-rusesc, grupaţi în jurul publicaţiei moscovite Komsomolskaia pravda. Invitat să răspundă la apelurile telefonice ale cititorilor ziarului, Mihai Ghimpu a vrut, probabil, să de-a un semnal că ruşii din Moldova nu au motive de îngrijorare pentru viitorul lor, pentru că noua guvernare democratică nu îşi va permite careva discriminări pe criterii etnice sau lingvistice.

Armonia a durat până acolo, când politicianul a fost întrebat dacă nu cumva Republica Moldova se va uni cu România. Aici a început penibilul călcat în străchini. În loc să explice că unirea nu o vor face politicienii, vorba preşedintelui Traian Băsescu, că ea se va produce din vrerea şi prin opţiunea majorităţii poporului, domnul preşedinte Ghimpu, a rostit grav - „niciodată", cuvânt categoric interzis politicenilor. Unirea nu va avea loc niciodată, a spus el, pentru că acest obiectiv nu intră nici în planurile partidului şi nici în  ale Alianţei. De parcă cele două entităţi politice ar avea mandatul cel puţin pe-o veşnicie, dacă nu pe două. Partidele, slavă Domnului, sunt trecătoare, iar istoria o face poporul, precum ne-o arată experienţa omenirii. Aşa cum a căzut zidul de la Berlin şi cu el întreg sistemul comunist, aşa cum un 7 aprilie a fost posibil la Chişinău ca rezultat al protestelor populare, tot aşa, întro bună zi, poporul va decide, dacă va dori să capete adevărata independenţă şi suveranitate, Unirea Republicii Moldova cu România, împlinind fireasca şi dreapta misiune a unei naţiuni despăţite prin violenţă. Şi nici un partid nu va putea să se opună.

Este de înţeles, că Mihai Ghimpu a încercat să calmeze spiritele populaţiei rusofone căreia sistematic i se induce himera precum că unirea românilor este cel mai mare pericol pentru Republica Moldova. Numai câte bazaconii nu sunt inventate pe această temă. Dar politicienii de aia sunt în politică ca să alunge himerele, să calmeze spiritele şi să ajute lumea să înţeleagă avantajele unui pas hotărât înainte. Şi acest lucru trebuie făcut cu multă atenţie, ca să nu îţi dăunezi sieşi şi nici cauzei la care te ataşezi.

Altfel, mersul în popor cu intenţia de a câştiga simpatia unui electorat ce nu îţi aparţine ar putea să se termine cu îndepărtarea celor care îţi sunt indispensabili. Felul în care a procedat Mihai Ghimpu pare niţel deplasat de pe fundamentele de principiu ale propriului partid, pentru care subscriu cetăţeni care se autoidentifică drept români şi sunt adepţi fervenţi ai unionismului. Declaraţiile preşedintelui interimar a stărnit nedumerire nu numai în rândul adepţilor Partidului Liberal, ele au scandalizat opinia publică din România, care, iată că aude şi din gura noii puteri politice de la Chişinău, un discurs duplicitar pe marginea unui subiect atât de sensibil.

Acum Mihai Ghimpu va încerca, probabil, să explice că a vorbit la acea întâlnire în limba rusă şi nu a găsit noţiunile potrivite care să-i exprime cu exactitate convingerile. Este o altă meteahnă a politicienilor noştri - să accepte la prima provocare trecerea unei discuţii sau dialog la limba rusă, uitând că sunt demnitari ai unui stat suveran, care are o limbă oficială şi pe care ei sunt obligaţi să o respecte în primul rând. Pentru a evita inexactităţile, lapsusurile, interpretările şi, de ce nu, capcanele. Popular vorbind, pentru a nu călca în străchini şi pentru a rămâne integru în faţa propriilor convingeri şi a celor care te-au ales.

AUDIO