După 20 de ani de la declararea Independenţei R. Moldova, ne mai conducem de Legea privind funcţionarea limbilor adoptată în 1989, pe timpul RSS Moldoveneşti. Deşi s-ar părea că suntem un stat democratic cu perspectivă europeană, continuăm să ne bazăm pe instrumente sovietice, lipsite de actualitate şi neconforme realităţii. Astăzi, ne întrebăm dacă mai face faţă rigorilor contemporane acea lege permisivă care abundă de expresii gen: „se foloseşte pentru comunicare limba maternă sau o altă limbă acceptabilă”, „Limba manifestărilor şi lucrărilor de secretariat... este limba de stat, cea maternă sau o altă limbă acceptabilă”, „Corespondenţa… se realizează în limba de stat sau într-o altă limbă acceptabilă”. Unii au aşteptat ani de zile modificarea legislaţiei învechite şi adoptarea unei legi noi care să stipuleze, înainte de toate, denumirea corectă a limbii de stat, iar alţii, când îşi amintesc cu cât efort a fost adoptată legea respectivă, îşi stăpânesc pornirile.  

Legea ar trebui revăzută în contextul de azi

Mircea V. Ciobanu, scriitor

Parţial, Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti era bună şi făcea faţă situaţiei atunci, în contextul independenţei lingvistice în cadrul unui imperiu. Funcţionarea limbii în cadrul unei ţări multilingvistice, precum era Uniunea Sovietică, avea o situaţie cu totul diferită de cea de astăzi. Legea este cu siguranţă depăşită şi necesită mari schimbări, dar nu ştiu cât ar fi de uşor adoptarea alteia, întrucât este o lege organică şi necesită votul a două treimi din deputaţi.

Noi suntem o ţară independentă, cu alte perspective decât acum 20 de ani, nu mai facem parte dintr-un imperiu multinaţional în care limba de comunicare firească era limba rusă. Astăzi, nu este justificat prin nimic acest fapt, pentru că minoritatea rusă nu este cea mai mare şi chiar dacă noi am admite că, într-un anume context, am putea da prioritate unei alte limbi, atunci numai nu celei ruse.

Când există un cadru legal prin care toată lumea este obligată să cunoască limba de stat, atunci toate celelalte se reglează de la sine. Vrei, nu vrei, va trebui să te angajezi, iar dacă nu vrei să fii doar măturător, ci şef de măturători, bineînţeles că va trebui să cunoşti limba de stat.

Legea ar trebui revăzută în contextul de azi, foarte calm, iar cu această ocazie poate şi limba ar obţine denumirea sa adevărată.

Limba oficială face parte din patrimoniul statului

Corina Fusu, vicepreşedinta Comisiei pentru cultură, educaţie şi mass-media a Parlamentului

Încă în septembrie 1989 a fost adoptată Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM. Recent, experţii de la IDIS „Viitorul” au prezentat un studiu în care constată că în R. Moldova este cea mai confuză situaţie lingvistică dintre toate statele ex-sovietice.
Limba oficială a statului face parte din patrimoniul statalităţii. Pe lângă imn şi drapel, limba oficială a statului e un atribut extrem de important. Avem o situaţie confuză pentru că există această confuzie în minţile politicienilor, care au folosit limba statului ca instrument politic pentru a dezbina societatea.

Legea este învechită, dar ea nici nu-i aplicată. Limba de stat a republicii – limba română – a fost neglijată de politicieni. Chiar şi azi avem partide care susţin că limba este moldovenească. Confuzia trebuie lichidată nu doar din mentalitatea cetăţenilor, ci şi din arealul legislativ. În documentul cel mai important, Declaraţia pentru Independenţă, votat de către Adunarea Poporului, limba oficială a statului este numită româna. În Constituţie, Articolul 13, limba de stat este numită moldovenească, pentru că aşa au vrut politicienii de atunci. Legea din 1989 prevede ca toate documentele oficiale ale statului R. Moldova să fie traduse şi în limba rusă, deci nu ai instrumente pentru a-i cointeresa pe cetăţeni să înveţe limba oficială a statului.

Vrem revizuirea acestei legi învechite şi aducerea ei în conformitate cu normele europene privind minorităţile naţionale şi multiculturalismul.

Am alintat minorităţile cu respectarea drepturilor lor

Victor Panţâru, avocat

Expresia „…sau orice altă limbă acceptabilă” nu-şi are locul într-o lege, nici în contextul anilor 89, mai cu seamă după 20 de ani de independenţă. Legea este caducă în momentul în care noi avem Constituţie, unde scrie foarte clar care este limba de stat, chiar dacă nu-i numită corect.

Cred că a fost o strâmbă băgată în Guvernul de atunci de către anumite grupuri de interese, pentru a putea menţine conducerea şi funcţionarii publici în stare de şah. La noi, drepturile minorităţilor nu sunt încălcate, din contra sunt prea respectate. Chiar am ajuns să discriminăm cetăţenii care vorbesc limba acestui stat în raport cu minorităţile. O soluţie ar fi modificarea prezentei legi, dar nu cred că o vor face, pentru că este o chestiune sensibilă, iar politicienii noştri nu sunt suficient de maturi şi responsabili pentru a-şi asuma anumite riscuri.

Am propus o lege nouă, dar n-am fost susţinuţi

Ion Ciocanu, scriitor, profesor universitar, dr. hab.

Avem o legislaţie lingvistică depăşită. De mult trebuia modificată. Când eram la Departamentul limbilor, am propus guvernanţilor o lege nouă privind funcţionarea limbilor. În ea spuneam că limba de stat este româna. Prin 1993, proiectul de lege a fost prezentat la Guvern, dar o fi ajuns pe masa unui cinovnic rusofon, după care nu a mai fost pus în discuţie. Apoi, în genere, au desfiinţat Departamentul limbilor, pentru că noi pregătisem toate materialele pentru atestarea cadrelor la cunoaşterea limbii române. S-au speriat. De atunci, nimeni nu a mai îndrăznit să propună o altă variantă a legii despre limba oficială a R. Moldova în care să fie scris clar că este limba română. Prin 1994 şi 1996, şi Academia de Ştiinţe a declarat în şedinţă oficială că numele corect al limbii noastre este româna. Şi savanţi notorii precum Coşeriu şi Corlăteanu au susţinut că numele corect al limbii de stat este româna. Chiar şi Mircea Snegur​ a spus asta în plenul Parlamentului. Lucrurile au devenit clare, dar nu şi pentru guvernanţii noştri…