CEC va acredita observatori până la 30 martie
adăugat 03 martie 2009, 10:50, la Alegeri 2009
Comisia Electorală Centrală (CEC) aminteşte că demersurile în vederea acreditării observatorilor la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 se pot depune până la 30 martie curent. Pentru acreditarea observatorilor este nevoie de: scrisoare oficială din partea instituţiei care solicită acreditarea; copia statutului instituţiei şi a certificatului de înregistrare (în cazul organizaţiilor neguvernamentale); copia actelor de identitate ale persoanelor pentru care se solicită acreditarea; fotografii 3x4 (tip paşaport) ale persoanelor pentru care se solicită acreditarea în calitate de observator internaţional (pentru perfectarea legitimaţiei de observator). Dosarul va fi depus în original pe adresa: str. V. Alecsandri, 119, mun. Chişinău, MD-2012, Republica Moldova. Totodată, el poate fi remis şi prin e-mail: info@cec.md sau fax: + 373 22 234047.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲