Cetatea Hotinului – cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din şirul de cetaţi, care au stat ca nişte pietre de hotar la malul Nistrului. Apărătorii vrednici ai acestui tinut din nordul principatului Moldovei au ţinut piept hoardelor de invadatori şi venetici ce au râvnit la pamântui strabun de-a lungul întregii istorii a neamului nostru. Cetatea cu turnurile înalte a sfidat norii negri de plumb şi ploile naprasnice de foc şi de sânge, ce s-au abătut necontenit asupra acestor pamânturi mănoase, dar năpăstuite de soartă, iar curajul apărătorilor ei baga frica în asediatori, facea sa li se moaie genunchii şi să o ia razna îndărăt.

Voievodul Ştefan cel Mare, la urcarea sa pe tron, a fost preocupat în primul rând de gândul recuceririi ei.

E oarecum simbolică afirmaţia ce se desprinde din legenda istorica despre întemeierea cetaţii. Ea glăsuieşte că ideea zămislirii acestei zidiri ar fi aparţinut unui vestit rege dac, care ar fi ales anume aici locul de înalţare.

Dupa una din versiunile mai mult sau mai puţin intemeiate pe cercetări, documente şi mărturii de epocă, cetatea Hotinului a fost înălţată în secolul al XIV-lea, ca prin izbanda Muşatinilor să ajungă în stăpânirea Moldovei şi s-o slujească mai apoi timp de doua secole. Alexandru cel Bun a reparat cetatea, coborind cu oştile sale în jos pe Nistru, cucerind oraşul Tighina şi ajungând până la Cetatea Albă.

Dintr-o alta sursa aflam că cetatea a fost înălţată la începutul secolului al XV-lea din însaşi vrerea lui Alexandru cel Bun cu sprijinul lui Vitold, marele cneaz al Lituaniei. “tinind cont de aspectui şi arhitectura edificiului, avem tot temeiul să acceptăm alternativa şi cea de-a doua versiune.

Ilie, fiul domnitorului, luptând cu fratele sau Stefan, a pus mai presus interesele personale decât pe cele ale ţării şi la 1436 cedă Hotinul polonilor în schimbul unui ajutor din partea acestora. În 1455, venind la putere pentru a doua oara la domnie, Petru Aron recistigă cetatea, dar e nevoit sa cedeze târgul Siretului şi alte localităţi. Însă după o anumită vreme ea trece din nou în mâinile polonilor.

Moldovei, prea înţeleptul domnitor şi-a pus drept scop reintoarcerea cetăţii sub stăpânirea sa. Doi ani de zile a durat asediul. Până la urmă prin pacea de la 4 aprilie 1459 Stefan cel Mare a reîntors în hotoarele istorice oraşul Hotin, abia mai târziu izbutind să pună stăpânire şi pe cetate. În perioada respectivă ea a fost amplificată şi întrejită în repetate rânduri. La porunca domnitorului a fost construit paraclisul de la etaj, pe latura dinspre malul Nistrului. Anume faptul ca fusese construită din piatra şi din cărămidă, cu faţetele decorate cu figuri geometrice din cărămidă, i-a facut pe unii cercetători să creadă şi să afirme că edificiul ar fi fost rezultatul colaborării unor meşteri veniţi din Ţările Baltice, care au muncit alături de meşterii locali.

Mulţi suverani ai acelor vremuri demult apuse au râvnit la cetatea care le deschidea calea spre Moldova şi alte ţări din Orientul Europei. Cu timpul zidurile bine întărite, stăpânite de temerarii apărători moldoveni o facură de necucerit, respingând puhoaie de poloni, turci, cazaci, care işi încercaseră de nenumărate ori norocul, cu gândul de a o lovi prin surprindere şi a o stăpâni.

Câteva momente din cronica luptelor pentru aceasta cetate sunt semnificative pentru destinul ei. La 1538 generalul polonez Tarnovski arunca în aer zidurile. Petru Rareş în a doua sa domnie, le restabileşte şi sporeşte capacitatea de apărare. De altfel, pe timpul domniei acestui luminat voievod cetatea a fost nu numai cea mai puternică, dar şi cea mai frumoasă. Ba chiar şi mai târziu Dimitrie Cantemir în a sa “Descriere a Moldovei” avea sa afirme, ca cetatea “…..în ziua de azi iaste vrednică de a se socoti cea mai frumoasă şi mai mare decât celelalte ale Moldovei”.

În anul 1562 domnitorul Ioan Heraclide Despot cedează Hotinul prietenului sau Albert Laski. Bogdan al IV-lea repetă gestul predecesorului sau, oferind-o în dar nobilului Dobrovolski. Dar vine la domnie un alt domnitor vrednic, Ion Voda cel Viteaz, care cucereste cetatea şi o pune sub stăpânirea legitimă a moldovenilor.

La 1712 turcii pun mâna pe cetate, o repară şi o întaresc. Anume pe timpul ocupatiei lor e ridicată în interiorul cetăţii o moschee. Dupa o suta de ani Hotinul fu stăpânit de rusi, cetatea işi pierdu importanţa de altă dată, ca mai apoi la 1856 sa fie desfiinţată şi lăsată pradă uitării. Nimic de mirare, dacă ne gândim ca un asemenea Imperiu ca cel Rus, care işi extinse cu mult hotarele în urma războaielor şi a tratatelor favorabile, nu avea nici un interes sa păstreze pentru istorie o cetate aparţinând poporului văduvit de pământurile sale străbune. Nici până în ziua de azi cetatea Hotinului nu a scapat de sub stăpânirea straină, pământul pe care se înalţa fiind şi el înstrăinat de adevaraţii moştenitori.

Se zice ca prin anii treizeci ai secolului nostru cheia de la cetatea Hotinului se mai pastra în Finlanda, în colecţia generalului Mannerheim. Cine va fi temerarul urmaş ai vrednicilor domni ai Moldovei, care să pornească în căutarea acestei chei fermecate, să o gasească cu orice preţ şi să deschidă larg porţile istoriei noastre de veacuri, lăsând să răzbată prin ele lumina adevărului unic, ce ar face posibilă descifrarea şi citirea corectă a acelor pagini scrise cu sângele strămoşesc şi tainuite de ochii şi mintea noastra? Cine va fi voievodul paşnic care o va trece sub scutul adevaraţilor stăpâni şi urmaşi. Întrebarea e şi ea din istoria noastra zbuciumată de veacuri. Însă după cum se ştie, orice întrebare are şi un răspuns, unul, cel adevărat. Cine şi când?

Sursa: Literatura si Arta

Cititi si Judetul Hotin

Cetatea Albă – pintenul lui Ştefan la Marea Neagră

Cetăţile româneşti de la Nistru – “pumnii strânşi ai Europei creştine”

Vezi toate fotografiile in sectiunea ALBUME DE FOTOGRAFII NOI SI ILUSTRATE VECHI