Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

2 mai 2024, ora locală: 02:23

 

Chişinău şi Tiraspol: o nouă rundă de negocieri, cu aceleaşi divergenţe

adăugat 16 aprilie 2008, 09:48, la Opinii / Editoriale

Preşedintele Vladimir Voronin ne-a surprins pe toţi chiar în prima zi a săptămânii trecute - luni, 7 aprilie, când serviciul de presă al administraţiei prezidenţiale a anunţat printr-un comunicat că şeful statului a avut o discuţie telefonică cu liderul separatist Igor Smirnov. Comunicatul de presă mai anunţa că cei doi au convenit asupra unei întrevederi bilaterale, citez: "în vederea examinării chestiunilor cu privire la dezvoltarea şi consolidarea măsurilor de încredere între Chişinău şi Tiraspol".

Presa nu a aflat prea multe despre conţinutul acestei discuţii. Însă, la două zile după aceasta, urmează o declaraţie a lui Igor Smirnov. Potrivit mass-mediei ruseşti, Smirnov ar fi lăsat să se înţeleagă că se va întâlni cu Vladimir Voronin doar după recunoaşterea Transnistriei ca stat independent. Smirnov a mai făcut un şir de declaraţii sfidătoare la adresa preşedintelui moldovean. El a spus că va accepta o întrevedere cu şeful statului doar după ce Chişinăul va semna cu Tiraspolul un acord bilateral de prietenie şi cooperare dintre Republica Moldova şi Republica Moldovenească Transnistreană. Mulţi au spus atunci că întâlnirea dintre Voronin şi Smirnov nu va mai avea loc. Dar iată că, deşi Chişinăul nu a recunoscut Transnistria, precum pretinde liderul separatist de la Tiraspol, vineri a avut loc întâlnirea dintre Vladimir Voronin şi Igor Smirnov.

Ce prevede proiectul propus de Voronin lui Smirnov?

Este interesant să urmărim declaraţiile care le-au făcut după această întrevedere Vladimir Voronin şi Igor Smirnov. Preşedintele Republicii Moldova a vorbit despre dezvoltarea şi consolidarea măsurilor de încredere dintre părţi. "Ne-am înţeles să constituim grupuri de lucru care să studieze toate detaliile privind relaţiile dintre părţi, implicit măsurile de consolidare a încrederii", a spus Vladimir Voronin. Amintim că aceste grupuri de lucru, despre care s-a vorbit încă acum câteva luni, urmează să elaboreze proiecte în domeniile infrastructurii, social-economic, restabilirea funcţionalităţii căii ferate, în sfera ocrotirii sănătăţii şi a securităţii sociale.

Să remarcăm că preşedintele moldovean a anunţat presa că a prezentat părţii transnistrene planul Chişinăului privind soluţionarea conflictului. Deşi acest plan nu a fost făcut public până în prezent, Vladimir Voronin în câteva rânduri a anunţat că acesta este în strictă conformitate cu Legea votată de Parlament la 22 iunie 2005 privind principiile de bază ale statutului raioanelor din stânga Nistrului. Această lege prevede că soluţionarea conflictului transnistrean poate avea loc doar în condiţiile retragerii trupelor militare ruse, a dizolvării formaţiunilor militare ilegale transnistrene, a democratizării societăţii din stânga Nistrului. Totodată, legea din 2005 prevede că viitoarea autonomie transnistreană nu poate avea un statut mai larg decât autonomia găgăuză, iar hotarele autonomiei transnistrene vor fi stabilite în baza unui referendum, adică populaţia din localităţile din stânga Nistrului va decide prin vot dacă doreşte sau nu ca satul sau oraşul în care locuieşte să facă parte din autonomie.

Tiraspolul: un punct de vedere diametral opus Chişinăului

Şi Igor Smirnov a declarat că susţine constituirea grupurilor de lucru şi acţiunile privind "eliminarea tuturor barierelor, de ordin economic şi de alt gen, cum ar fi transportul de mărfuri şi persoane, astfel încât procesul de soluţionare a conflictului să poată fi continuat". Dar totuşi liderul separatist pune pe prim-plan "acordul de prietenie dintre Transnistria şi Republica Moldova", pe care, a anunţat Smirnov, l-a şi înmânat preşedintelui moldovean. Nu mai târziu decât sâmbătă, unele mijloace de informare în masă apropiate intereselor Moscovei şi Tiraspolului au şi făcut public acest document, care prevede, nici mai mult, nici mai puţin, decât recunoaşterea oficială a regiunii secesioniste transnistrene de către Republica Moldova.

Smirnov îi cere lui V. Voronin să recunoască Transnistria

Chiar primul articol al acestui pretins document stipulează următoarele: "Înaltele părţi contractante îşi construiesc relaţiile reciproce în baza principiului respectului reciproc pentru suveranitatea şi integritatea teritorială, neamestecului în treburile interne ale celeilalte părţi şi inadmisibilităţii utilizării forţei sau a ameninţării cu forţa". Tot în acest prim articol se mai stipulează şi modalitatea delimitării aşa-zisului hotar dintre părţi, care, potrivit proiectului lui Smirnov, ar trebui să urmeze linia ce demarcă teritoriul controlat de separatişti.

Documentul propus de separatişti mai prevede menţinerea trupelor ruse în regiune pe post de pacificatori, iar Federaţiei Ruse, Ucrainei şi Uniunii Europene li se propune să devină garanţi ai respectării acestui pretins acord.

Rusia nu vrea să cedeze nimic din ceea ce a cucerit prin forţa armelor în 1992

Din toate acestea devine foarte clar un lucru: Tiraspolul, probabil, sub presiunile Moscovei, a acceptat reluarea dialogului dintre părţi. S-ar putea ca liderii separatişti să accepte şi demararea unor proiecte în domeniul infrastructurii, a circulaţiei mărfurilor şi a persoanelor. Însă în problema identificării unei soluţii pentru conflictul transnistrean, poziţiile părţilor sunt atât de diferite, încât este aproape incredibil că se va ajunge la un numitor. Asta pentru că acordul propus de Igor Smirnov contrazice total prevederile Legii privind principiile de bază ale statutului regiunii transnistrene, votată de Parlament în 2005. Chişinăul şi Moscova, reprezentată prin liderii separatişti de la Tiraspol, se situează pe poziţii diametral opuse. Lucrul acesta a devenit atât de evident chiar la o zi după reluarea dialogului dintre părţi.

Şi încă ceva, acţiunile lui Igor Smirnov mai poartă încă o semnificaţie: Moscova, a cărei marionetă este liderul separatist, nu este gata să cedeze nimic din poziţia pe care o are astăzi în Republica Moldova, obţinută în mod criminal prin forţa armelor în războiul din 1992.

Autor: Sergiu PRAPORŞCIC
Sursa: www.flux.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.0587 secunde