Deunăzi, Valeriu Pasat a declarat într-o emisiune televizată că Vladimir Voronin ar avea o legătură cu dispariţia misterioasă a lui Piotr Dimitrov, director-adjunct al Departamentului Tehnologii Informaţionale. Părerea mea este că mass-media a trecut mult prea uşor peste aceste dezvăluiri. Nu de alta, dar liderul comunist pare să fie uneori mai curând erou de thriller decât actor politic.

Răpiri, suiciduri, accidente

Departe de mine gândul, fireşte, de a-l crede pe cuvânt pe ex-directorul SIS. Valeriu Pasat nu este uşă de biserică. Însă ceva nu-i curat în curtea lui Voronin. De-a lungul ultimului deceniu, mai mulţi prieteni sau colaboratori apropiaţi ai fostului preşedinte au murit sau au dispărut în împrejurări enigmatice.

Se creează impresia că cercul strâmt al tovarăşilor săi de drum este un spaţiu extrem de periculos. Camarazii lui dispar cu o regularitate înspăimântătoare în urma unor accidente, răpiri sau suiciduri dubioase.

Deşi victimele cu pricina erau ori militanţi PCRM, ori amici ai preşedintelui, poliţia niciodată nu i-a descoperit pe făptaşi. Dimpotrivă, de fiecare dată a căutat să muşamalizeze cazul. Or, crimele au caracter ciclic, repetându-se la anumite intervale de timp. Şi acest fapt indubitabil nu are cum, desigur, să nu trezească suspiciuni.

Dispariţie macabră

Primul caz s-a petrecut, aşa cum arată Valeriu Pasat, în 2002. Piotr Dimitrov era activist PCRM şi făcea parte din anturajul lui Voronin încă până la venirea comuniştilor la putere în 2001. Zice-se că, fiind amicul liderului comunist, era însărcinat cu identificarea mijloacelor de finanţare a PCRM.

Presa de investigaţie de la Chişinău a scris că Dimitrov, împreună cu alţi comunişti de vază, s-ar fi numărat printre acţionarii "Boeana Grup" patronată de hoţul în lege Grigori Karamalak, supranumit Bulgaru. La sediul acestei firme până-n 2001 se convocau adesea activiştii PCRM. Ulterior, Karamalak declarase pentru Televiziunea rusă „Pervîi Kanal”, controlată, precum se ştie, de Kremlin, că ar fi subvenţionat în 2001 campania electorală a Partidului Comuniştilor.

Potrivit afirmaţiilor lui Valeriu Pasat, preşedintele comunist, care ordonase între timp serviciilor speciale să-i urmărească pe toţi tovarăşii săi de drum, ar fi intrat în posesia unor informaţii care probau implicarea directorului adjunct al Departamentului Tehnologii Informaţionale în afaceri de contrabandă. „Din fraza rostită de Voronin, susţine ex-directorul SIS, am înţeles că Dimitrov va avea de suferit. După puţin timp, acesta a dispărut”.

Dimitrov a fost răpit în circumstanţe misterioase. În momentul în care anchetatorii erau pe punctul de a da de urmele unei persoane suspectate de săvârşirea crimei, procurorul municipiului Chişinău şi cel al sectorului Botanica, Petru Bobu şi, respectiv, Ion Vâzdoagă, au fost înlăturaţi de la investigarea cazului, iar la puţin timp, s-au pomenit concediaţi din procuratură. În consecinţă, dosarul Dimitrov a fost îngropat.

Este curios faptul că Grigori Karamalak locuieşte acum la Moscova şi pare să fie protejat de Kremlin. Cu toate că justiţia moldovenească a cerut extrădarea sa, ruşii refuză să dea curs cererii. Vrând-nevrând, te bate gândul că Bulgaru e un martor valoros împotriva PCRM, cu ajutorul căruia Moscova îl ţine în priză pe Voronin.

Ruleta rusească

Un alt apropiat al preşedintelui comunist, Mihai Belous, şi-a pierdut viaţa în octombrie 2003, la o vilă din Goienii Vechi, în prezenţa mai multor oaspeţi. Cu puţin timp înainte de acest incident tragic, Voronin îl numise director al Agenţiei Moldpres.

Poliţia declara în acel moment că ar fi fost vorba de neglijenţă în utilizarea armei. Martorii oculari susţin însă că Belous, nitam-nisam, şi-a invitat asistenţa să joace ruleta rusească. A scos un revolver în al cărui butoiaş, potrivit lui, se afla un singur glonţ din şase. Le-a explicat pe scurt oaspeţilor regulile de joc. Starea de tensiune era atât de mare încât nimeni n-a protestat.

Belous a învârtit butoiaşul la întâmplare, a pus ţeava armei la tâmplă şi a tras cocoşul. S-a auzit o împuşcătură şi directorul Moldpres a căzut fără suflare. Autorităţile au pus presiune pe cei prezenţi pentru a-i constrânge să ţină limba după dinţi. Cazul a fost clasat şi dat uitării.

Însă versiunea avansată de procuratură este îndoielnică. Belous nu fusese beat în acea seară. El nu era nici fanfaron, nici aventurier. În plus, a făcut armata, îi plăceau armele şi nu ne vine a crede că s-a comportat ca un fraier şi a pierit din prostie, după cum încearcă să insinueze ancheta.

Şi încă un amănunt. Unii martori afirmă că, de fapt, singurul cartuş pe care urma să-l folosească Belous era orb. El a vrut doar să se dea în spectacol, să simuleze ruleta rusească, nu să joace cu adevărat. Întrebarea este cine i-a strecurat un glonţ turnat în revolver?

Un ştreang anunţat din timp

Cea de-a treia tragedie s-a întmplat un an mai târziu. În aprilie 2004, la Paris, a fost găsit spânzurat consilierul Ambasadei Republicii Moldova în Franţa, Ion Gonţa, cunoscut ziarist, fost preşedinte al Companiei ”Teleradio-Moldova” şi redactor-şef al oficiosului “Moldova Suverană”.

Autorităţile moldovene nu au pus la îndoială faptul suicidului. Totuşi la înmormântarea lui Gonţa au absentat reprezentanţii puterii de stat, deşi el trecea-n ochii lumii drept un apropiat al lui Voronin.

Este uimitor faptul că poliţia a desconsiderat câteva fapte de-a dreptul enigmatice. Cu vreo două luni înainte de suicidul care i-a curmat viaţa consilierului Ambasadei, în presa din stânga Nistrului a apărut o ştire cu antetul ”urgent” care anunţa că acesta s-ar fi spânzurat în locuinţa sa de la Paris. În replică, Ion Gonţa a difuzat pentru mass-media un text în care sugera că unii îi doresc moartea, numai că el n-o să le facă pe plac.

Şi încă un detaliu demn de luat în seamă. Cu vreun an înainte, când era încă preşedinte al Companiei ”Teleradio-Moldova”, a mai avut loc o tentativă de a i se înscena suicidul, fapt ascuns de oficialităţi.

În ultimele luni de viaţă, Ion Gonţa căzuse în dizgraţie. În momentul în care i s-a refuzat reînnoirea mandatului de conducător al Radioteleviziunii Publice, bunăoară, unul dintre membrii Consiliului de Observatori i-ar fi spus: ”Pasărea pre limba ei piere”.

Un glonţ în inimă

12 august 2008. Centrul pentru Drepturile Omului. În jurul orei 12.00, avocatul poporului Ivan Cucu, un alt apropiat al liderului comunist, discută pe un ton răstit şi nemăsurat în biroul său cu o doamnă. Aceasta nu se lasă mai prejos. Deodată bărbatul se potoleşte, scoate arma şi îşi trage un glonţ în inimă. Femeia iese speriată din birou, strigă, cheamă în ajutor. Avocatul stă prăbuşit. Ambulanţa sosită la faţa locului constată decesul ombudsmanului.

Cucu, cică, şi-ar fi pus capăt zilelor, deoarece era dator femeii 5 mii de euro. A tras dintr-o armă model „Margolin” pe care o detinea legal. Asta e versiunea oficială. Dar ceva nu se leagă. De ce poliţia a marşat din capul locului pe versiunea suicidului pe care a susţinut-o cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună? Cucu nu era un tip astenic sau dezechilibrat. Prietenii spun că nu s-ar fi sinucis pentru nimic în lume, necum pentru 5 mii de euro.

A fost desemnat avocat al poporului în 2005 cu votul a 69 de deputaţi comunişti. S-a bucurat constant până la o vreme de sprijinul PCRM. Totuşi, Ivan Cucu avea un caracter puternic şi neîmblânzit. În ultimele luni ale activităţii sale de ombudsman, zice-se că devenise incomod, întrucât intrase în posesia unor informaţii incendiare.

A pierdut controlul volanului

17 noiembrie 2008. Consilierul prezidential, Ilie Teleşcu, fost preşedinte al Radioteleviziunii publice, şi-a pierdut viaţa într-un grav accident de circulatie, produs la Orhei. Potrivit poliţiei, victima a pierdut controlul volanului, izbindu-se violent de un autocar cu pasageri.

Şi această tragedie ridică semne de întrebare. Cei care l-au cunoscut îndeaproape spun că Teleşcu şofa cu prudenţă. Şi cum în acea zi condiţiile meteorologice erau perfecte, iar traficul rutier se desfăşura în condiţii normale, nimeni nu poate explica de ce a pierdut controlul volanului.

Enigmele legate de dispariţiile subite ale apropiaţilor lui Voronin rămân şi astăzi în picioare. Şi se pare că ele depăşesc cadrul strict poliţist. Ca să fie înţelese şi eventual descifrate, trebuie contextualizate, raportându-le la atmosfera politică irespirabilă din cei opt ani de guvernare comunistă.