Există o zicală rusească: lupul, oricât l-ai hrăni, tot în pădure se uită. Ea e perfect aplicabilă minorităţilor naţionale din R. Moldova (dacă e să judecăm după declaraţiile şi comportamentul liderilor şi reprezentanţilor acestora).

Deşi beneficiază de cea mai democratică legislaţie şi de toleranţa împinsă până la imposibil din partea naţiunii titulare, minorităţile naţionale se comportă cu totul inadecvat, sfidând „legea găzduirii”. Acest comportament devine tot mai cinic şi mai agresiv în perioada campaniilor electorale.

Practic, toate partidele vorbesc în programele lor despre o „Moldovă dezbinată şi învrăjbită”, dar niciunul nu caută rădăcinile acestui rău şi nu propune soluţii pentru depăşirea situaţiei. A devenit un loc comun convingerea că vina pentru faptul că societatea moldoveană e pe baricade diferite o poartă un singur om - Voronin. Da, are şi Voronin partea sa de vină, dar mai sunt şi alţii, nu mai puţin vinovaţi. Unul dintre aceştia e Valeri Klimenko, cel care, acum doi ani, a recunoscut că se află în Moldova în deplasare (misiune). Acest individ, care (cică e doctor habilitat în istorie!) îl imită jalnic pe Jirinovski, se menţine în atenţia presei prin declaraţiile sale obraznice la adresa moldovenilor şi a României, refuză în mod ostentativ să vorbească în limba oficială a statului. El o face pe Mesia şi pe salvatorul minorităţilor naţionale de sub jugul… moldovenilor şovini. Trăieşte cuprins mereu de aceeaşi frică – ca nu cumva mâine-dimineaţă, când va face ochi, să se trezească în altă ţară, în România! 

Erijându-se în postura de mare „lider” al aşa-zisei Mişcări „Ravnopravie”, acesta şi-a făcut cunoscut programul electoral. Dacă într-adevăr am trăi într-un stat de drept, unele puncte ale acestui program ar trebui să devină obiectul investigaţiilor Procuraturii. (Mă gândesc şi mă întreb în acest context de ce oare televiziunile noastre, care organizează dezbateri electorale, evită să pună în discuţie această problemă cu adevărat importantă pentru buna funcţionare a statului nostru: relaţiile dintre minorităţile naţionale şi naţiunea titulară? De ce să nu fie scoşi la „sticlă” toţi reprezentanţii asociaţiilor etnice pentru a spune deschis ce nu le place în ţara asta şi ce pretenţii mai au faţă de noi, moldovenii?). 
În programul electoral al Mişcării lui Klimenko statul R. Moldova este învinuit că promovează o politică de marginalizare a minorităţilor naţionale pe criterii lingvistice, de eliminare a limbii ruse din învăţământ şi viaţa publică ş.a.m.d., ş.a.m.d. S-a ajuns până acolo încât se afirmă că minorităţile naţionale sunt lipsite de dreptul constituţional de a obţine informaţii în limba rusă (unde-i scris asta în Constituţie?!) în locuri publice – policlinici, spitale, poştă, bănci… Aceste acuzaţii, ierte-mi-se expresia, sunt un scuipat obraznic în sufletul moldovenilor, fiindcă anume noi, moldovenii, nu putem, deseori, obţine informaţii în limba oficială a ţării în instituţiile vizate! 

Multe din prevederile „programului lui Klimenko” vizează direct chestiunile de securitate naţională (etnică, lingvistică, culturală) a statului R. Moldova. Afirmam mai sus că nu numai Voronin, dar şi Klimenko e vinovat de dezbinarea societăţii noastre. Aş mai adăuga încă un vinovat: clasa noastră politică, zisă naţională (sau chiar naţionalistă!), care, de două decenii, cochetează cu minorităţile etnice în speranţa de a le obţine voturile. Le-am dat tot ce au vrut şi cât au vrut. Şi ce am obţinut în schimb? Cum este răsplătită toleranţa proverbială a moldovenilor? Dar cum ni se răspunde la calitatea noastră, a moldovenilor, de bilingvi perfecţi? Au învăţat minorităţile, drept răspuns, limba naţiunii titulare? Klimenko se plânge că „în ultimii 20 de ani, în R. Moldova a crescut o generaţie educată în spiritul ideologiei naţionaliste proromâneşti, care de-acum practic nu ştie (nu vorbeşte) limba rusă”. Vă imaginaţi ce „tragedie” s-a întâmplat?! Klimenko vede în asta o catastrofă. De aceea şi cere declararea limbii ruse drept limbă de stat, ca ei niciodată să nu mai înveţe limba acestei ţări şi să ne oblige prin lege, pe noi, moldovenii, să vorbim limba rusă, să nu le provocăm vreun disconfort… 

O adevărată bombă pusă sub stabilitatea acestui stat e învăţământul superior în limba rusă. De ce, cui şi pentru ce, de exemplu, trebuie medici care termină facultatea în rusă? S-au gândit la asta foştii şefi de stat şi guverne ale R. Moldova? Astfel, la situaţia (anormală şi periculoasă) respectivă şi-au adus contribuţia şi moldovenii noştri. I-am văzut cu toţii pe liderii noştri naţionali (unii dintre ei, cică chiar naţionalişti) cum ţopăiau ca maimuţele la Festivalul etniilor… Poate că, în loc de acest festival, se organiza o discuţie serioasă cu liderii minorităţilor pe tema obligaţiunilor acestora într-o ţară europeană, civilizată?

Fără consens etnic şi stabilitate politică, R. Moldova nu are viitor. Numai că acest consens trebuie să se bazeze pe un respect reciproc necondiţionat. Ceea ce face de ani de zile Klimenko se numeşte diversiune şi şantaj. Moldovenii nu trebuie să mai tolereze reacţiile lui obraznice, cu pronunţate accente de xenofobie şi şovinism, incitarea la ură naţională, accese zilnice de românofobie şi ură rasială. Noi cu adevărat vrem în Europa, Europa însă nu ne va primi la sânul ei cu asemenea „valori” pe care le promovează, nestingherit, coloana a cincea a Moscovei, în fruntea căreia a fost delegat Klimenko.