Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

3 mai 2024, ora locală: 20:18

 

Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept

adăugat 20 septembrie 2012, 14:40, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Alexandru Rîșneac

ion-varta,gheorghe-cojocaru,

Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.

Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.

În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.

Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30  noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.

La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).

Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.

Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.

Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).

În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.

Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că  acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.

Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).

Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.

În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.

Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.


Autor: Ion Varta, Jurnal de Chisinau 14.09.2012
Sursa: www.basarabeni.ro
Vaffanculo passat!
A comentat nuzzu 21 septembrie 2012, 07:44


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.3621 secunde