Realitate // Zeci de copii din orfelinatele Republicii Moldova își așteaptă părinții de peste hotare, care așa și nu mai vin să-i scoată de acolo

În internatele din Republica Moldova putem lesne întâlni copii care au părinți, numai că aceștia sunt „peste hotare”. Spun că se simt orfani doar „pe jumătate”, deși comunică cu mama sau tata pe internet ori la telefon de ani de zile.

Orfelinatul, grădiniță deschisă și noaptea

Atunci când Denis a fost adus la internat, avea doar patru ani. Credea că vine la grădiniță. A trebuit să treacă un timp ca să-și dea seama unde se află.

„Țin minte ziua când am venit la internat. Credeam că mama mă aduce la grădiniță. După ce a apus soarele, m-am cățărat pe gard ca să mă vadă de departe că eu o aștept. Dar nimic… Educatoarea mi-a explicat că azi nu poate să vină, ci mâine. Și așa în fiecare zi. La început făceam isterie, plângeam și voiam să o văd pe mama. Peste o perioadă, lacrimile nu mai curgeau. Mă culcam alături de un alt băiețel cu plăpumile peste noi, chiar dacă era vară. Nu îmi era frig. Îmi părea că dragostea mamei vine de la căldura plăpumii. Apoi, zile întregi nu mâncam, nu mă jucam alături de colegi. Până într-o seară...”, face o pauză adolescentul.

În acea seară, Denis împreună cu alți copii din internat și-au istorisit poveștile de viață la lumina unei lămpi. Abia atunci a înțeles că el tot este orfan, doar că „pe jumătate”. „La un băiat mama decedase, iar tata era la închisoare. Pe altul părinții l-au abandonat la naștere. La altul părinții s-au dezis de el. La mine..., mama peste hotare, deși asta am aflat peste un timp, iar tata ia-l de unde nu-i. În acea noapte am înțeles unde am nimerit. Băieții râdeau de mine când eu le spuneam că nu sunt orfan. Mă întrebau în batjocură unde îmi este mama, dacă nu sunt abandonat, iar eu le spuneam că ea va veni”, povestește tânărul.

Dragoste și reciprocitate - într-o relație copil-bătrân

Mama l-a sunat pe Denis peste jumătate de an. Deși era supărat pe ea că l-a lăsat în internat și nu la bunici, s-a simțit cel mai fericit că i-a telefonat. „La început nu i-am recunoscut vocea. Am întrebat cine e, iar ea mi-a spus: „mama ta”. Am pus receptorul în furcă și am început a plânge. Nu știu de ce am făcut asta. Probabil aveam prea multe emoții. Apoi, ea a sunat iar și deja am discutat normal. Mi-a spus că e în Dubai, că muncește ca să nu stau la internat, iar după ce adună bani se va întoarce să fim din nou împreună”, zice Denis.

Băiatul nu a putut să rămână la bunici. Bunica sa avea cancer și era destul de dificil pentru bunicul său să-i poarte de grijă. „Bunica a decedat peste un an de la plecarea mamei, dar pe mine așa și nu m-a luat de la internat. Eu deja mă deprinsesem aici. Când am mai crescut, plecam des în vizită la bunelul. Îl ajutam la treburile prin jurul casei, făceam sărbătorile împreună. Parcă era bine, doar că nu mă prea asculta bunicul, iar eu aveam atâtea să-i povestesc. E nevoie de dragoste și reciprocitate într-o relație copil-bunici”, explică acesta.

Diferența dintre un copil fără și unul cu părinți este dragostea de mamă sau tată. Denis recunoaște că e bine la internat, doar că alături de mama ar fi încă mai bine. Nimic pe lume nu poate înlocui părinții. „E bine aici, mănânci la timp, e cald, înveți, numai că nu ai cu cine schimba o vorbă. Ești lipsit de afecțiune. După poarta internatului nimeni nu te așteaptă. Nimeni nu te îndrumă sau să-ți dea un sfat. Suntem un fel de oameni reci. Dar am învățat să nu mă plâng”, zice resemnat adolescentul.

Un vis real doar în mintea lui Denis

Băiatul spune că se vede în fiecare an cu mama sa. Comunică foarte des, aproape zilnic, cu dânsa pe skype sau la telefon. Primește bani și cadouri. În iulie curent vor merge la mare în Dubai.

„Mama s-a căsătorit cu un arab și are doi copii. Arabul nu i-a interzis să mă vadă. Când am nevoie de bani, îmi trimite. Primesc și telefoane, cadouri, haine, sacoșe cu ciocolate. Mai pe scurt, ce vreau eu... Vara trecută am lucrat în construcții ca să-mi fac bani pentru școală... Când mai am nevoie de bani, mă duc pe la oameni cu ziua, dar desigur îmi trimite și ea”, povestește toate astea fără bâlbâieli, de parcă e un discurs învățat pe de rost și repetat zilnic. Ne-am dat seama că minte, din cauza micilor detalii care i-au scăpat.

Profesorii din internat spun că mama sa a fost o singură dată în R. Moldova și asta cu mult timp în urmă. „Arabul cu care s-a căsătorit nu știe că ea are copil aici și nu-i dă voie să vină în Moldova. Femeia mai trimite câte un colet foarte rar și pe ascuns. De fapt, dorința lui de a o avea pe mama sa alături e atât de mare, încât visează cu ochii deschiși. Noi la internat încercăm să le oferim tot necesarul, dar părintele rămâne părinte. Mai comunica cu bunicul, dar s-au certat, nu se înțelegeau. Păcat că se întâmplă așa lucruri triste la noi. Statul trebuie să creeze locuri de lucru ca părinții să rămână acasă și să nu se întâmple astfel de situații, tragice le-aș putea numi. Mai avem în internat copii cu părinți plecați peste hotare”, declară directorul adjunct pe educație din internat.

A plecat în străinătate fără să anunțe copiii

Dumitru, coleg de clasă cu Denis, are și el mamă plecată peste hotare. E dusă în Germania de o lună, dar a aflat de la vecini noutatea.

„Era vineri și m-am întors de la internat acasă pe două zile. Mama nu-i. Tatăl vitreg era prin sat. Vecinii mi-au spus că e plecată în Germania. Am amuțit. Inima mi s-a strâns. Cu o săptămână în urmă, m-a sunat și mi-a spus că nu a putut să ne anunțe că se duce în străinătate ca să nu plângem. Dar ce, era atât de dificil să-mi spună că merge în Germania, pentru că altă situație nu avea?”, zice surprins și acum de gestul mamei băiatul.

Dumitru a fost adus la internat din cauza situației precare din familie. Mama îl vizita foarte des și se interesa permanent de soarta băiatului, fapt confirmat și de educatorii din internat. Vara o să și-o petreacă la bunici. Nu e prea încântat, fiindcă nu prea știe ce ar putea vorbi cu ei, însă el are nevoie de comunicare.

„Un copil din internat are nevoie de multă vorbă. Să ai cui te jelui, împărtăși bucuriile, tristețile. Bunica nu mă prea ascultă, doar eu pe ea. Tot îmi povestește despre război, ruși, nemți și copilăria ei, dar eu tot am ce-i povesti despre copilăria mea”, spune zâmbind adolescentul.

Părinții trebuie să anunțe copilul despre plecarea lor

Internatul nu este cea mai bună soluție pentru copil, susțin psihologii. „Instituțiile de tip rezidențial sunt locul în care copilul ar trebui să ajungă în ultimă instanță. Studiile recente demonstrează că impactul asupra copiilor din instituții e diferit, și anume: cu cât mai mic este copilul și cu cât mai mult durează instituționalizarea lui, cu atât mai mare este impactul adus dezvoltării lui. Deseori copiii pot avea rețineri în dezvoltarea intelectuală, emoțională și fizică. Copiii instituționalizați se confruntă cu nesiguranța viitorului lor, lipsa oportunităților de învățare a rolurilor și deprinderilor necesare vieții adulte, șanse minime de a se adapta cu succes în societate”, menționează psihologul Eugenia Godoroja.

Potrivit ghidului pentru părinți „Copilul meu singur acasă”, elaborat de Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), o etapă importantă înainte de plecarea părinților peste hotare este pregătirea copilului pe plan psiho-emoțional. Părinții nu trebuie să ascundă faptul că pleacă peste hotare.

„Copilului îi ia mult timp să se obișnuiască cu ideea că mama/tata lui va lipsi o perioadă de timp de lângă el. Vorbiți-le despre plecarea voastră cu mult timp înainte. Fiți pregătit(ă) de faptul că s-ar putea ca la început copilul să reacționeze negativ. Dar el trebuie informat și, cu cât mai devreme, cu atât e mai bine”, scrie în ghid.