Concursul ”Basarabia 1918-2011. Unirea între realitate şi vis” şi-a anunţat câştigătorii, Aici detalii. Aşa cum am promis în regulamentul concursului, OSB Bucureşti va publica în următoarele săptămâni, cele mai bune aplicaţii din cadrul concursului. Săptămâna acesta vom expune creaţiile care au câştigat marele premiu.

Categoria Pictură, Fotografie şi Artă digitală:

Emilia Panicu, 25 ani, Univ. Naţională de Arte, Bucureşti

Maluri de Prut (descrierea lucrării):

Lucrarea „Maluri de Prut” prezintă unirea spirituală dintre Basarabia şi România, unire ce nu se va putea întrerupe niciodată.

Din punct de vedere plastic, unirea este înfăptuită de către bogate elemente decorative ce au la bază Crucea, reprezentând unitatea de credinţă a poporului român existent pe ambele maluri ale Prutului.

Prutul este redat prin culoarea roşie, subliniind astfel rănile adânci, încă vii, provocate de către cumplita, dar trecătoarea, sârmă ghimpată.

„Maluri de Prut” este convingerea personală că unirea este posibilă şi că Prutul, acest râuleţ atât de chinuit şi atacat, va curge veşnic alături de noi, pentru Unire.

Categoria Eseu Poezie:

Constanţa Burnusus, clasa a XII-a ”T”, Liceul Teoretic ”Mircea Eliade”, Chişinău, Republica Moldova

“Basarabia 1918-2011- unirea dintre realitate şi vis”

Uneori mă întreb de unde provine numele meu de familie, Burnusus, şi mă îngrozesc la ideea că el nu sună deloc românesc şi că toată ardoarea mea de a mă simţi prin vocaţie Român (Petre Ţutea) nu e decât o influenţă a generaţiei de puştani basarabeni ce poartă la încheietura mâinii tricolorul. Dar chiar dacă ar fi o atitudine influenţată de factorul social, ea îmi aduce confortul de apartenenţă la un popor în care tumulturile mele sufleteşti se regăsesc.

De un an de zile, îmi aştept cetăţenia. Desigur că văd în paşaportul sobru românesc  uşa deschisă spre marile oportunităţi, dar cât de banal nu ar suna, de facto, vreau ca realitatea fizică să se conformeze realităţii morale, să jur ca voi fi patriot şi apărător al ţarii mele, al sângelui ce vorbeşte de sub pământuri. Când mama mea, ocupată cu adunarea importantelor documente de prin arhive, a adus acasă cererea pentru obţinerea cetăţeniei, sufletul s-a bucurat la descoperirea faptului că bunicii mei au fost români. Prea dogmatizaţi au trăit părinţii mei ca să poată inspira în mine şi sora mea , de mici, dorinţa de a-mi zice român. Aceasta a apărut aşa, într-o zi, atunci când manualele de istorie la şcoală, mi-au trezit interesul asupra atrocităţilor comise de bolşevici, care ascunşi sub stofa pretenţioasă a eliberării au stors din Basarabia tot ce au putut.

Dacă e să luăm adevarata origine a sentimentului meu românesc, el vine după ce am câştigat concursul de recital în numele lui Grigore Vieru (eram prin clasa a VIII-a), cu poezia “Ridică-te Basarabie”. Recent, înaintea olimpiadei la istorie, mi-am promis să-mi aprofundez cunoştinţele despre istoria românilor, pentru că nu ştiu dacă viaţa, în viitor, îmi va da luxul analizei minuţioase a evenimentelor petrecute pe teritoriile româneşti. Am rămas perplexă la descoperirea minciunii în care trăim. Se vehiculează mitul unei vieţi de echitate socială perfectă, pe timpurile existenţei RSSM, industrializarea masivă şi progresul tehnologic adus într-o regiune înapoiată din toate punctele de vedere.

Cine i-a rugat să ne perfecţioneze, cine a dorit cu atâta motivaţie să devenim “Pământul de sfeclă şi de nicotină”(Grigore Vieru), oare s-a meritat înecarea humei strămoşilor noştri cu pesticidele făcătoare de minuni? Am primit marele titlu de “grădina a URSS” şi înjositoarea consideraţie de a fi  “MOLDOVAN” şi incapabil de altceva decât robie.

Totuşi, robia mai persistă. Sutem robii conştiinţei ignorante. Strigăm slogane excepţionale la dreapta si la stânga, votăm liberalii, democraţii, “eliberatorii”, dar toată schimbarea durează până la numararea voturilor la alegeri. Funcţionarii se corectează în timpul campaniilor, pentru că sunt monitorizaţi, promit schimbare în statutul de limbă, eliminarea corupţiei, speranţele trăind câteva înjositoare ore.

Am vizitat în Septembrie 2010, Bucureştiul şi am rămas plăcut surprinsă de faptul că toţi tinerii pe care i-am cunoscut sunt mult mai europenizaţi decât basarabenii. Europenizarea mi-a atras atenţia nu prin intenţia, uneori fiţoasă, de a distorsiona limba română cu cuvinte englezeşti, ci prin atitudinea corectă asupra prezentului. Studenţii români nu se gândeau cum sa fraudeze examenele, sau să înşele vreo lege din stat, ci dinpotriva ce să facă pentru a elimina această boală cronică din mentalităţile altor români. Îmi e ruşine să admit, însă colegii mei, viitori absolvenţi ai unui liceu cu renume, fac “brainstorming” despre  cum să reuşească să copieze câte ceva la bacalaureat, să nu depună tot efortul necesar din partea lor, să eschiveze de la greutăţile unui destin... Scuza pe care o invocă e că e absurd să fii corect într-un stat mârşav şi putred de corupt. E supraomensc, aş preciza, însă niciodată absurd...

Unirea dintre Basarabia şi Regatul Roman din 1918 a  fost o realitate, o dată istorică pe care o putem arhiva în dosarele unui timp frumos, dar demult uitat de toţi cei care l-au trăit. Visul unirii, însa, nu poate fi sechestrat, furat, rusificat, colonizat, dogmatizat, rectificat, pentru că el trăieşte în fiecare dintre noi sub cele mai diverse forme. Pentru mine, visul reunificării constituie nu înlăturarea materială a barierelor de la Prut, ci dezvoltarea spirituală a unui popor zguduit şi măcelarit de pietrele istorie (Lucian Blaga). Pentru mine, calificativul de român îşi va dobândi sensul cel mai profund, atunci când generaţiile de pe teritoriile româneşti vor gândi raţional şi nu vor încerca să amăgească soarta.

Am citit o singură operă de-a lui Emil Cioran, “Pe culmile disperării” ,şi pot afirma, cu certitudinea unui adolescent, de abia ieşit de sub aripa protectoarei şcoli, că suntem pe aceste culmi. Nici Carpaţii nu pot întrece mareţia lor. Doar visul...