Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

6 mai 2024, ora locală: 01:46

 

Cui îi e frică de Traian Băsescu?

adăugat 28 octombrie 2009, 13:05, la Interviu / Reportaj

Un lucru ar trebui să ne dea de gîndit: ce anume generează atîta înverşunare împotriva lui Traian Băsescu din partea alianţei politice anti Băsescu şi a principalelor trusturi de presă, ale căror patroni sînt unii dintre cei mai bogaţi oameni din România?

Răspunsul la această întrebare ar trebui să şi-l dea fiecare român care va merge să voteze pe 22 noiembrie şi pe 6 decembrie pentru alegerea noului preşedinte al ţării. Şi abia după aflarea acestui răspuns, fiecare român va putea să aleagă liber şi în cunoştinţă de cauză.

Însă lucrurile nu sînt deloc simple, pentru că intoxicarea şi manipularea opiniei publice prin intermediul ziarelor, dar mai ales al televiziunilor, a atins cote greu de imaginat. Lui Traian Băsescu i s-a confecţionat de mult imaginea preşedintelui care a provocat tot timpul scandaluri şi crize politice.

Faptul că preşedintele a spus în repetate rînduri lucrurilor pe nume, şi în ceea ce priveşte funcţionarea greoaie a Justiţiei, şi în ceea ce priveşte grupurile de interese care dictează deciziile politice ale partidelor, şi în ceea ce priveşte trusturile de presă care fac jocurile murdare ale patronilor, i-a atras lui Traian Băsescu eticheta de preşedinte care tulbură mereu apele.

Dar apele politicii româneşti sînt tulburi de 20 de ani încoace, iar în ultimii ani sînt parcă mai tulburi ca niciodată. Cum altfel am putea traduce susţinerea guvernului Tăriceanu-2 de către PSD, dacă nu prin tîrgul dintre cele două partide prin care clientela politică a PSD să-şi poată dezvolta nestingherită afacerile?

Cum altfel am putea traduce alianţa politică anti Băsescu, dacă nu prin cartelul oamenilor de afaceri din spatele acestor partide, un cartel care îşi pune o bună parte a averilor la bătaie pentru a-l împiedica pe actualul preşedinte să obţină un nou mandat?

Întrebarea simplă e următoarea: cui îi e frică de Traian Băsescu? Fără a face din actualul preşedinte un justiţiar fără pată şi fără părtiniri, eu cred că frica domneşte acolo unde s-au făcut cele mai mari averi pe căi ilegale.

Desigur că în cei cinci ani de mandat preşedintele nu a reuşit să realizeze ceea ce a promis în vederea diminuării corupţiei şi a furturilor din averea statului. Dar să nu uităm că avem un sistem judiciar în care domneşte birocraţia, că avem magistraţi corupţi, că imunitatea parlamentară a fost mereu o umbrelă pentru politicienii corupţi.

Mesajul de campanie electorală al lui Traian Băsescu se referă în esenţă la reforma instituţiilor statului.

Într-adevăr, în afara unei astfel de reforme, toate mesajele electorale ale celorlalţi candidaţi la funcţia de şef al statului nu sînt decît pură demagogie. Din păcate însă, cît vor înţelege, din acest mesaj, alegătorii din mediul rural, şi în general toţi alegătorii care nu au nici cele mai elementare cunoştinţe despre cum funcţionează instituţiile în România? Eu cred că foarte puţin sau deloc.

După 20 de ani, pare tot mai posibil să ne întoarcem de unde am plecat. Adică să dăm crezare mesajelor populiste ale lui Mircea Geoană, la fel cum l-am crezut şi pe Ion Iliescu în 1990, cînd promitea maselor bunăstare şi prosperitate. Numai că bunăstarea deşănţată au obţinut-o clienţii politici ai FSN, iar nu muritorii de rînd.

Autor: George Arun
Sursa: www.dw-world.de
Vă vorbesc acuma ca un cetăţean al României care l-a votat pe traian băsescu acum 2 ani şi care regretă acest lucru şi care este scârbit de întreaga clasă politică românescă: înainte de a-i lua apărarea stimabilului domn preşedinte băsescu - spuneţi-mi vă rog: câte din promisiunile sale legate de susţinerea cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenia română, susţinerea politică şi economică - câte din promisiunile sale din ultimii 5 ani s-au materializat în fapte concrete?
A comentat Indubitabil 28 octombrie 2009, 19:19
Basarabia voteaza pentru Traian Basescu. datorita Presedintelui s-a simplificat procedura de obtinere a cetateniei romane si tot datorita lui au fost marite numarul de locuri pt studii in Tara mama. Va aduceti aminte de vreun presedinte care s-a interesat vreodata in general de romanii de pretutindeni? raspuns: nu! PSD este partidul care mereu s-a opus pt tot ce era legat de romanii din afara Romaniei! Votez Basescu
A comentat Ion 28 octombrie 2009, 19:24
@Indubitabil: cum l-ai votat pe presedintele Basescu acum 2 ani cand ultimile alegeri prezidentiale au fost acum 5 ani?Si nu incerca sa-i otravesti si pe basarabeni cu mizeriile tale,stim cu totii boarte bine cine cine se ascunde in spatele coalitiei anti-Basescu!Mai bine ia un sul de hartie igienica si sterge-te la gura!
A comentat Baxter 29 octombrie 2009, 06:18
@Baxter :cred ca era vb de alegerile alea cand s-a votat cu DA si NU ptr Basescu. Asa ca nu te agita tare
A comentat elefant 29 octombrie 2009, 08:33
PENTRU INDUBITABIL ----- Si o sa va vorbesc , ca un cetatean basarabean , care l-a votat pe Traian Basescu , acum 5 ani , si care nu regreta decizia luata ... spuneti-mi si mie , va rog , cine a facut mai multe pentru noi , basarabenii , decit Traian Basescu ?.... Si vreau sa va mai zic ceva , aceasi decizie o am si acum , -dupa 5 ani de guvernare , Este adevarat , ca sintem in plina criza ecomnomica , dar stim cu totii cine ete de vina , si nu este cazul , sa il invinuim pe presedinte ...si mai stim foarte bine faptul , ca nu el este de vina pentru criza politica din Romina , care din pacate s-a suprapus cu cea economica ... Eu una mi-as dori din tot sufletul , sa mai aiba un mandat , pentru inca 5 ani , ca sa reuseasca sa duca la bun sfirsit , ceea ce si-a propus , .... Sa-l ajute DUMNEZEU ...
A comentat aliona d 29 octombrie 2009, 08:40
Interesant articol, il gasesc si corect in cea mai mare masura, dar trebuie sa rationezi ca s ajungi la aceste concluzii ...
A comentat Toni 29 octombrie 2009, 17:05
o veni si ziua cand om scapa de basescu si voi etnicii basarabeni veti pleca dracu . si aia care au hartii de roman .
A comentat vali 29 octombrie 2009, 17:33
pentru Vali:trateazate,sunt remedii in ziua de azi
A comentat tgh 29 octombrie 2009, 18:49
sa mori tu
A comentat vali 29 octombrie 2009, 19:32
vali ai mare noroc ca prostia nu doare.BASESCU E UN OM CURAJOS
A comentat tgh 29 octombrie 2009, 19:48 | mergi sus ▲
dragi oameni, cei care-l sustineti pe basescu, v-as ruga sa va informati si sa analizati mai bine faptele acestui personaj si dupa aceea sa luati o decizie de partea cui sunteti!!!
A comentat n.bumbac 29 octombrie 2009, 20:18 | mergi sus ▲
basescu este un incult si un badaran si a izolat Romania pe plan international, Romania nu are nici un sustinator pe plan extern, urmariti va rog si presa internationala!! si uitati-va la cei care sunt in jurul lui basescu, adica cei care-l sustin - dna UDREA si dl BORDURA
A comentat n.bumbac 29 octombrie 2009, 20:21 | mergi sus ▲
basescu a inselat asteptarile celor care au crezut in el in 2004 si acum toti sunt dezamagiti si acestia sunt unii dintre intelectualii de varf ai Romaniei: Andrei Plesu, Dinescu, Cristoiu, dar si multi altii care chiar si-au pus sperante in el
A comentat n.bumbac 29 octombrie 2009, 20:24 | mergi sus ▲
n.bumbac,nu mai vorbi in numele tuturor.Mie de exemplu nu mi-a inselat asteptarile.
Andrei Plesu, Dinescu, sunt liberali-normal ca il ataca pe Basescu.Cristoiu e prieten cu Voiculescu,angajat pe bani multi la Antenele acestuia.De Patapievici,Cartarescu,Avramescu ce zici?Nu sunt si ei intelectuali de varf ai Romaniei?Si ei il sustin pe Basescu.Si multi altii.
A comentat Baxter 30 octombrie 2009, 04:50 | mergi sus ▲
ce treaba au liberali sau voiculescu ba ?
basescu a fost un securist imputit pe vremea cand romanii nici pasaport nu aveau voie sa aiba
a facut parte din sistemul ce conduce romania din 92 .
a nenorocit bucurestiul
a vandut flota la fier vechi
ara case luate de el si rudele lui din patrimoniul de stat
da functii la rude
si pd sau pdl-ul au avut ministerul fffffffffffff profitabil de furat al transporturilor .
daca ma apuc de membrii pd sau pdl ma apuca voma.
sa nu se inteleaga ca am vre-o simpatie electorala . dupa mine toti sunt la fel . atata timp cat ne dau legi si ne iau banii noi nu suntem decat niste sclavi . niste sclavi care la 4 sau 5 ani au dreptul sa isi aleaga stapanul ..../.... asta nu e democratie e aristocratie .....alege ba intre dracu si taica-su
A comentat vali 30 octombrie 2009, 07:09 | mergi sus ▲
tgh nu te mai da desteptul lu peste prajit ca o sa mori in rahatul tuturor licuricilor ce s enumesc intelectuali
daca iti place de tatuca basescu e treba ta da nu veni tu cu expresii de duh ca sa dovedesti acilea ca esti detinatorul adevarului suprem .
basescu este un pilon de sustinere al sistemului ticalosit cum ii place lui sa zica. am vazut ce a facut pe unde a fost . si mere face pe victima . mereu altii sunt de vine .
sa-l f.u.t pe el si pe toti ca el .
A comentat vali 30 octombrie 2009, 07:19 | mergi sus ▲
incepe de la tine ...
A comentat ere 30 octombrie 2009, 11:06 | mergi sus ▲
incepe de la mata.
A comentat vali 30 octombrie 2009, 13:53 | mergi sus ▲
vali esti prost....crescut
A comentat tgh 30 octombrie 2009, 19:29 | mergi sus ▲
decat un bou ca tine ...
A comentat vali 31 octombrie 2009, 09:36 | mergi sus ▲
Să-mi aducă cineva o dovadă concretă privind simplificarea cetăţeniei şi locurile pt studii

Da, l-am votat la referendumul privind suspendarea sa în 2007, în 2004 eram minor. Baxter, ţi-aş sugera unde să mă ştergi tu cu limba;)

Repet: eu nu ţin cu nimeni, mi-e scârbă de toţi şi de aceea nu mă duc la vot. Vreau doar să ştiu ce a făcut nenea ăsta ca să fie diferit de toţi ceilalţi, şi să-l pupaţi atâta în cur
A comentat Indubitabil 31 octombrie 2009, 23:44 | mergi sus ▲


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
Schimbarea guvernării în R. Moldova după alegerile parlamentare de anul acesta ar putea deteriora într-un mod fatal relația moldo-română, consideră analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit acestuia, România nu este doar un vecin pentru R. Moldova. „România devine, într-un ritm foarte rapid, o țară europeană, [...] mai mult
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”

Fostul ministru al apărării despre blocarea participării militarilor moldoveni la exercițiile din străinătate. 



Militarii din Republica Moldova nu au mai participat la vreun antrenament în străinătate din luna februarie, când Igor Dodon blocase plecarea lor la un exerciţiu în România, ce avusese loc în cadrul [...] mai mult
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost inclus la 21 iulie, de Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ”, în Lista persoanelor acuzate de infracţiuni comise împotriva securităţii naţionale a Ucrainei.

Centrul „Mirotvoreț” este cunoscut prin colectarea [...] mai mult
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
Ziarul de Gardă a realizat un interviu video cu candidata la funcția de președinte al țării, Maia Sandu, la ea acasă, unde i-au fost adresate 13 întrebări.
În interviu, Maia Sandu vorbește despre zvonurile apărute în ultima perioadă la adresa ei, despre închiderea bisericilor, siucidul în rândul tinerilor din cauza [...] mai mult
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Rădăcini // Descendenta unei familii de gospodari din Risipeni, Fălești, Maia Sandu se bucură de mare respect în satul de baștină
Pe un drum de țară, îngust și înnămolit, înaintând cu greu în cizmulițele lor de cauciuc și sprijinindu-se una pe alta ca să nu cadă, două fetițe, cu rucsacuri cât ele de mari în [...] mai mult
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Unionismul nu a fost niciodată un proiect realist nici la Chişinău, nici la Bucureşti. A fost doar exploatat în diferite scopuri obscure şi pentru asta trebuie să aibă finalitate, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL Victor Ciobanu.
Într-un interviu pentru ziare.com, Victor Ciobanu avertizează în privinţa probabilităţii fraudării [...] mai mult
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe par­cur­sul lunii noiem­brie 2014, peste 13 mili­arde de lei au fost scoși de la Banca de Eco­no­mii (BEM), Banca Soci­ală (BS) și Uni­bank și trans­fe­rați pe con­turi din stră­i­nă­tate. Pe 27 noiem­brie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci [...] mai mult
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”

Un interviu cu europarlamentarul român de la Bruxelles realizat de europalibera.org



La 1 iulie intră în vigoare Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, semnat acum doi ani la sfârşitul lunii iunie… Ce ar trebui să urmeze? Şi a devenit sau promite măcar acest acord să devină cel mai important generator [...] mai mult
BANII DISPĂRUȚI ÎN ASFALT PRIN CONTRACTE ORCHESTRATE
Bugetul municipiului Chișinău a fost păgubit cu peste 8 milioane de lei prin semnarea, de către primarul Dorin Chirtoacă, a unui contract de împrumut cu o firmă din SUA pentru lucrări de reparaţie a unor străzi. Împrumutul a fost contractat ilegal, iar Primăria Chișinău a folosit drept „argument” [...] mai mult

randat în 	0.1620 secunde