Citesc titlul unei ştiri de pe un site: „Problema denumirii limbii oficiale (a statului R. Moldova - c.t.) este doar un artificiu al politicienilor”. Îmi permit respectuos să nu fiu întrutotul de acord cu acest punct de vedere. Teza potrivit căreia şi în R. Moldova, şi în România se vorbeşte aceeaşi limbă, dar care se numeşte diferit (peste Prut se numeşte limba română, la noi, aici, în R. Moldova - limba moldovenească) nu e atât de inofensivă cum pare la prima vedere.

Haideţi să recunoaştem că denumirea limba moldovenească a fost folosită şi de cronicari, nu numai de Stalin, dar ea denumea limba română. După formarea Statului român, această denumire s-a păstrat doar în stânga Prutului, în teritoriul anexat de ruşi în 1812, denumind graiul românesc arhaic, conservat, nedezvoltat, rusificat ş.a.m.d. al românilor dintre Prut şi Nistru. O adevărată limbă moldovenească a fost creată în RASS Moldovenească şi a funcţionat ca limbă naţională, oficială, de stat în stânga Nistrului până la 1940. Această limba moldovenească artificială, cu adevărat creată de lingviştii lui Stalin, a funcţionat ca limbă a presei, culturii, ştiinţei, învăţământului în RASSM. În Republica (unională) Sovietică Socialistă Moldovenească, formată după ocuparea Basarabiei, s-a trecut la limba română, care - fiţi atenţi! – a continuat să fie numită... moldovenească. Toată şmecheria rusească constă în aceea că această limbă moldovenească (nu a cronicarilor, dar cea creată la Balta şi Tiraşpolea) nu poate deservi literatura, învăţământul, ştiinţa, tehnologiile, artele, politica ş.a.m.d., în această limbă moldovenească nu poţi scrie manuale, nu poţi face ştiinţă, nu poţi compune poezii şi romane, nu poţi s-o foloseşti în public, la radio, televiziune, deşi unii (mai) încearcă, nu te poţi ruga la Dumnezeu. Astăzi nu poţi numi acidul uric, acreală chişătnică, ca în manualele din RASSM. Apropo, operele lui Lenin la Chişinău au fost „traduse” din limba rusă (copiate) în limba… română, nu moldovenească – în această limbă nu există cuvinte pentru a reda ideile leniniste! 

Astfel, limba română, limbă de cultură şi civilizaţie în care-şi scriu „operele” şi partizanii moldovenismului antiromânesc şi în care sunt redactate documentele de partid ale PCRM, nu e creată peste Nistru, ci peste Prut, în România, la crearea ei au trudit generaţii întregi de cărturari, gazetari, poeţi… Noi, basarabenii, am contribuit foarte modest la crearea acestei limbi de cultură, iar alde Voronin şi Şelin n-au participat deloc. Dar se folosesc de ea şi zic că-i... „limba moldovenească”. Chestiunea, precum am spus, nu e chiar atât de nevinovată. Agrarienii moldoveni mancurtizati şi interfrontişii ruşi, denumind în Constituţia R. Moldova limba română drept „limba moldovenească”, de fapt, au comis un furt intelectual, un act de contrabandă cultural-istorică şi lingvistică: au furat un conţinut pe care nu ei l-au creat, l-au camuflăm într-o denumire autohtonă şi pretind că e al lor. Când unii pretind să respectăm Art. 13 din Constituţie şi noi trebuie să pretindem de la ei să se folosească de limba moldovenească, cea fără ghilimele, nu de limba română, poreclită „moldovenească”. 

Înţeleg perfect de ce românii de dincolo de Prut se simt jigniţi când aud că limba română e poreclită drept „moldovenească”. Eu, dacă aş fi în locul lui Băsescu, aş recunoaşte că există „limba moldovenească”, dar cea creată la Tiraspol, şi le-aş spune fraţilor de la Chişinău: uăi drujilor (bă amicilor), folosiţi-vă de această limbă, dar nu de limba română! Nu numiţi acidul uric acid uric, ciacreală chişătnică! Frate, frate, dar brânza e pă bani: să ne folosim fiecare de ceea ce am creat cu minţile şi inimile proprii: noi - de limba noastră cea română, voi - de limba voastră cea moldovenească… Şi punctum!