O lovitura puternica in usa compartimentului te trezeste la sase dimineata. Pana apuci sa te dezmeticesti, granicerii de pe ambele maluri ale Prutului si-au facut datoria. Esti in gara din Ungheni si se intampla ceva ciudat: vagoanele se misca, iar usile de la toalete sunt in continuare incuiate, ca in timpul controlului. "Puteti sa mergeti in gara, ramanem aici cam o ora", spune conductorul. Fumezi o tigara in frig, pe peronul pustiu, si asisti la un spectacol inedit. Vagoanele sunt desprinse unul cate unul, sunt conduse in dreptul unor macarale hidraulice si ridicate un metru si jumatate in aer. Raman la sol rotile, care sunt mutate mai incolo. O mana de oameni in salopete albastre imping noi seturi de roti  si le potrivesc cum trebuie. Cutiile coboara usor si sunt reconectate. Trenul e gata de plecare...

Cand colonelul rus Pavel Melnikov a fost insarcinat, la mijlocul secolului 19, sa construiasca linia de cale ferata a Imperiului Tarist, el a ales inadins o distanta intre sine mai mare decat cea din restul Europei. Melnikov credea ca distanta aleasa va deveni standard, ceea ce nu s-a intamplat. Se spune ca un alt motiv pentru aceasta alegere ar fi fost unul militar: in cazul unei invazii, cotropitorii nu ar fi putut sa foloseasca liniile de cale ferata. Pentru cotropitorul de week-end din secolul 21 insa, operatiunea de schimbarea a rotilor este doar primul semn al desprinderii de Vest. Intram in fosta Uniune Sovietica...

De la granita pana la Chisinau, trenul face vreo doua ore, printr-un peisaj ce aminteste de filmele lui Igor Cobileanski. Stiti scurt-metrajul cu primarul, aghiotantul si politistul? Cand opresc motoreta cu atas intr-un peisaj dezolant, arid, cu cateva cladiri darapanate? Iar primarul exclama: "Frumoasa e toamna in Moldova"? Ei bine, frumoasa e si primavara in Moldova. Ca si in Romania, ruralul moldovenesc inca poarta semnele urate ale colectivizarii si ale saraciei.

Intoarcere in trecut

Trenul opreste in gara din Chisinau in jur de ora zece. Pe harta, distanta pana la hostel pare mica, asa ca alegem sa mergem pe jos. In realitate, vorbim totusi de un oras de peste 600.000 de locuitori, iar drumul nu e usor deloc. Strazile largi sunt aranjate intr-o grila pe model sovietic - sau new-york-ez, daca vreti. Spre deosebire de Bucuresti, Chisinaul e asezat pe cateva coline de pe care il poti vedea in ansamblu. Prima impresie este, insa, de oras romanesc din anii '90. Salubrizarea este o problema, constructiile noi sunt putine, cele vechi sunt in paragina. La doua minute de gara, pe o strada infundata, un iarmaroc. Sute de batranei au intins cearsafuri pe asfalt si vand vechituri. Suruburi, piulite, casete video, fuste, genti, servicii de ceai, matriosce, insigne si medalii sovietice. Aur curat pentru amatorii de chilipiruri si pentru nostalgici, la preturi de nimic.

Dupa ce cheltuim cativa lei moldovenesti pe tot soiul de nimicuri, o luam spre hostel - curat, dragut, dar situat cam aiurea, destul de departe de centru, in spatele unui mall: Mall-Dova. Da, ati citit bine, Mall-Dova. De acolo, pornim sa exploram orasul cu ajutorul unei harti primita de la gazdele foarte amabile. Centrul Chisinaului inseamna bulevardul Stefan cel Mare si Sfant. O sosea larga pe care se inghesuiesc toate punctele de interes ale capitalei: Presedintia, Parlamentul, Guvernul, Catedrala, ministerele, dar si magazinele luxoase si parcurile cochete. Pe gardurile de la intrarea principala in Gradina Stefan cel Mare sunt agatate fotografii care imortalizeaza Revolutia din 2009 - protestele tinerilor si replica violenta a autoritatilor. A trecut fix un an de la revolta, iar moldovenii nu vor sa uite pretul platit pentru inlaturarea regimului comunist al lui Vladimir Voronin. Mai sus pe bulevard se afla celebra cladire a Presedintiei, turnul alb, cu geamuri aurii, stil nord-corean. Cativa politisti asigura paza. De altfel, politia este omniprezenta in Chisinau. Cu caschete de tip sovietic, cu masini Lada din timpurile apuse, fortele de ordine inspira mai mult teama decat siguranta.

Cel mai linistit oras din lume

Un alt lucru care frapeaza este linistea de pe strazi. In afara centrului, orasul pare de-a dreptul parasit pentru cineva venit dintr-o metropola aglomerata si zgomotoasa. Poate reclamele la linii aeriene si agentii de voiaj care apar la tot pasul au efect. Pe de alta parte, nu e rau deloc sa ai loc de parcare sau sa nu te imbulzesti in autobuz. Si ca tot vorbim de autobuze, Chisinaul are probabil cea mai pestrita flota de transport in comun din Europa - aproape ca nu sunt doua autobuze sau troleibuze la fel. In schimb, in statii este afisat programul si traseul, o idee care n-a ajuns inca in Bucuresti. Un bilet este doi lei moldovenesti, adica 50 de bani romanesti. Deci nu merita sa faci blatul. Oricum, nici nu ai putea, pentru ca biletele se cumpara chiar din masina, de la o doamna in papuci, care vine la tine de parca ar fi in propria-i sufragerie si ar vrea sa iti serveasca un ceai.

Si in restaurante e aceeasi liniste. Nu e neobisnuit sa fii singurul client care cere de mancare. Poposim intr-un astfel de restaurant cochet, cu un meniu impresionant de lung – inclusiv o pagina cu mancaruri din iepure si una cu felurite terciuri. Nu ne-am incumetat la mancarurile moldave, dar am testat berile locale Baltika si Chisinau, ambele excelente.

Graiul dulce al lui Liam Neeson

Cum locurile de distractie nu ne-au sarit in ochi, dupa intoarcerea la hostel, luam decizia batraneasca sa mergem la film, la Mall-Dova. Platim biletul, dar avem ceva dubii. La casa, pe o foaie de hartie, scrie ca "filmul este subtitrat in limba de stat". Care o fi aia? Nu conteaza, filmul e american si intelegem, ne zicem. Gresit. Filmul e subtitrat in limba de stat, adica in romana. Bun. Dar e dublat in limba rusa! Liam Neeson vorbind limba lui Tolstoi mai e cum mai e, dar Julianne Moore? De ce e dublata de un barbat fumator inrait pe la vreo 80 de ani? Explicatia vine din faptul ca distributia filmelor in Republica Moldova se face in continuare prin intermediul Rusiei. Nici filmele romanesti nu pot fi difuzate daca nu intra in sistemul de distributie de la Moscova, iar atunci, distribuitorii moldoveni trebuie sa mentioneze “fara subtitrare”, altfel publicul il vede pe Dragos Bucur, de exemplu, vorbind in rusa, subtitrat in romaneste.

Era de asteptat un asemenea fenomen intr-o tara in care romana nu a existat oficial vreme de 50 de ani, dupa care regimul comunist a introdus limba “moldoveneasca”. Rusa este in continuare o “limba pentru comunicare interetnica”, conform legii si este folosita intens. In alte cuvinte, nu fiti surprinsi daca majoritatea locuitorilor vi se adreseaza mai intai in rusa. Schimba repede pe romana, la nevoie. Dar, din nou, nu fiti surprinsi de cuvintele ciudate pe care le auziti sau pe care le intalniti pe strada. Bijutierii sunt “giuvaergii”, aparatul de ras e “aparat de berbierit”, iar toaleta e “viceu”. Incercati sa puneti accentul in gand si nu veti avea probleme.

Pastele langa mausoleu

Duminica e Pastele Blajinilor. Ajungem din intamplare in Cimitirul Central si ne minunam de multimea de oameni, care o pusese de ospaturi printre morminte si preoti cantand "Hrisos a Inviat". Tintirimul urias e plin de oameni veniti cu flori, mancare si bautura, asezati la masute printre monumentele funerare. La doi pasi mai incolo, insa, ni se reaminteste unde suntem. Un imens mausoleu dedicat soldatilor sovietici din al doilea razboi mondial, pazit de aceiasi soldati cu chipiul cat tigaia. Steaua socialismului troneaza stralucitor in fata monumentului. De jur imprejur sunt insirate basoreliefuri din piatra rosie, infatisand eroismul bravilor luptatori ai lui Stalin. Cativa oameni se plimba pe aleile parcului, in rest, din nou, o groaza de soldati si politisti in patrula.

Capitalismul salbatic. Al naibii de salbatic

Ne desprindem de amintirile din Epoca de Aur si ne indreptam spre centru. Majoritatea magazinelor si restaurantelor sunt inchise, nu imi dau seama daca din cauza ca era sarbatoare, duminica sau pur si simplu pentru ca nu erau clienti destui. Obositi de cautari, intram intr-un restaurant poate prea luxos pentru buzunarele noastre, Petru I-nu-mai-stiu-cum. Restaurant pentru oligarhi si mafioti. Un VIP Club cochet, decorat cu acvarii cu pesti piranha si avand tot felul de separeuri. Din nou, un meniu lung cat o zi de post. Am incercat o solyanka, o ciorba ruseasca gustoasa, care aduce insa destul de mult a ciorba obisnuita de vacuta. Din partea casei, un pahar cu ceva ce semana a must, o alta specialitate ruseasca. Serviciul a fost impecabil, ca pentru printi sau racketi cu pretentii. Nota de plata insa, din nou, un mizilic, undeva la 50 de lei romanesti, pentru doua persoane.

Minunile capitalismului nu se rezuma insa doar la mall-uri impunatoare si restaurante pentru ciocoii vechi si noi. Chisinaul are, chiar in inima sa, o piata in aer liber uriasa, murdara si aglomerata cum era Oborul in vremurile lui de glorie. Poti cumpara totul, de la papuci chinezesti pana la cratite si bigudiuri, din nou la pret de nimic. Asa e intregul oras: un amestec de comunism, post-comunism si capitalism feroce. Lada, Logan si BMW. Vizavi de piata este autogara principala a orasului, un furnicar de autocare si microbuze care pleaca in toate directiile, la orice ora. De aici se ia si autobuzul de noapte spre Bucuresti. Imbulzeala mare, chiar si la ora zece noaptea. Asa se explica si misterul linistii mormantale din oras. Moldovenii cu pasaport romanesc pleaca noaptea in valuri spre tara care i-a (re)adoptat.