Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

3 mai 2024, ora locală: 19:00

 

DECLARAȚIE // „Unica soluție reală de a deveni membru al UE într-un timp apropiat este unirea cu România”

adăugat 22 iunie 2015, 16:33, la Interviu / Reportaj • Articol publicat de Octavian Balan

Pedagogii de excepţie Virgil Mândâcanu, doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar, R. Moldova, și Galina Martea, doctor în științe economice, scriitoare, Olanda, discută despre Idealul Național corelat cu identitatea și unitatea națională, cu aspirația de reîntregire a neamului românesc:

Virgil Mândâcanu: Stimată doamnă Galina Martea, luând în considerație procesele economice, sociale și politice ce au loc în țara noastră și care se desfășoară cu multă dificultate în defavoarea societății și a poporului, sunt oare rezultatul unui comportament inadecvat al acelor persoane ce guvernează statul? În viziunea Dvs., care ar fi soluția reală de a stopa calvarul ce se produce în societate și nelegiuirile din partea guvernanților? Crearea urgentă a unui Comitet de Salvare Națională ar contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare?

Galina Martea: Cu certitudine, ca prin promovarea unei politici de guvernare cu orientare negativă se produce deteriorarea și degradarea tuturor proceselor de dezvoltare socială, economică și, nu în ultimul rând, politică în cadrul unui stat. Comportamentul persoanelor ce guvernează țara este tabloul real al capacităților de administrare ale acestora și tabloul real de dezvoltare umană și socială al acestui stat. Astfel, succesele în dezvoltarea economică și socială a societății sunt spulberate pentru ziua de azi și pentru o perioadă nelimitată de timp, care nu formează decât calvarul existent ce a împânzit întreaga republică. Amprentele unei asemenea guvernări își spune cuvântul ferm și în spălarea de creiere a factorului uman, și în nivelul de trai, cultură și civilizație al poporului.

Sărăcia fără limite a întregului popor și a întregii țări (clasament european – locul 44, ultima în clasament; clasament mondial – printre ultimele locuri), care s-a format de-a lungul anilor, a creat acel mediu social care dărâmă orice perspectivă și speranță de a fi integrați în Uniunea Europeană și de a fi în rând cu țările civilizate, care au o dezvoltare umană adecvată. Probabil, Republica Moldova este acel spațiu astral în care guvernanții își pot manifesta cu succes capacitățile inumane în comportament, incapacitatea de a administra o țară și de a fi iresponsabili pentru funcția pe care o ocupă în stat. În același timp, capacitatea acestora se realizează cu mult succes în promovarea intereselor personale cu accent sigur pe un materialism exagerat al existentei umane.

Pentru stoparea acestui calvar sau „dezmăț total ce are loc în cadrul țării și în cadrul legii” este nevoie într-adevăr de a constitui de urgență un Comitet al Salvării Naționale, completat din personalități cu cea mai transparentă atitudine față de sine și societate. Cred că societatea țării noastre dispune de asemenea personalități, cu un intelect aparte în educație și instruire. Nemijlocit, în componența Comitetului de Salvare Națională trebuie să fie incluși numaidecât și reprezentanți ai organismelor occidentale și ai Uniunii Europene. Pentru a soluționa situația critică din cadrul țării, care este mereu în recesiune în toate domeniile de activitate, este necesar de a crea și adopta de urgență (cu ajutorul organismelor occidentale) un act normativ prin care să contravină nelegiuirilor ce se produc în administrarea țării. În caz contrar, imaginea cu care se prezintă Republica Moldova în plan mondial nu este altceva decât „anarhia statală – produs al ruinării sociale”. Iar persoanele de conducere, cu influență distrugătoare în guvernare, urmează a fi trași la răspundere penală (de asemenea cu ajutorul organismelor occidentale și UE) pentru încălcarea jurămintelor depuse în ocuparea funcției în stat și pentru promovarea intenționată a fărădelegilor în societate.

Cred că prin instaurarea Comitetului de Salvare Națională s-ar putea contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare. Totul depinde cine va conduce acest comitet al salvării și care vor fi obiectivele prioritare la ordinea de zi. Daca accentul forte nu va fi pus pe identitatea națională și idealul național, pe demnitatea și conștiința poporului și a întregii societăți, pe reîntregirea neamului românesc, atunci situația curentă se va destabiliza și mai profund, atrăgând în sine tot mai mulți factori negativi decât pozitivi.

V.M.: Stimată Doamnă, cine ar trebui totuși să inițieze constituirea acestui Comitet de Salvare Națională? Inițiatorul acestuia ar putea fi Forumul Democrat al Românilor din Moldova?

G.M.: Cred că ar fi corect ca în acest proces al salvării naționale și de constituire a Comitetului de Salvare Națională să stea în prima linie Forumul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM), care a fost fondat după proclamarea de independență a țării, organ care reprezintăîn mod prioritar interesele autentice ale națiunii române și ale românilor de pretutindeni, interesele de reunificare a două state românești, interesele de dezvoltare economică și socială a țării, interese pentru o cultură și evoluție civilizată a societății, promovarea țării în spațiul occidental european și de integrare reală în UE.

Deci FDRM, fiind inițiatorul în acțiunile de renaștere națională, trebuie să fie și continuatorul sau îndrumătorul acțiunilor de salvare națională în clipele de grea cumpănă a țării. Iar începutul și sfârșitul oricărei acțiuni trebuie să aparțină și să se axeze pe unitatea națională, pe identitatea și conștiința națiunii, pe reîntregirea poporului român. Actualmente, fiind la o etapă crucială a destinului, R. Moldova, parte integrantă din cultura și istoria daco-romană, strămoșii poporului român, trebuie să recunoască cu demnitate acest component al realității istorice în evoluție.

V.M.: Cum credeți, prin aderarea țării noastre la Uniunea Europeană s-ar pune capăt acestor nelegiuiri politice și sociale?

G.M.: Cu certitudine!

V.M.: Republica Moldova, ca stat independent, are șanse și posibilități reale de a fi acceptată în UE în următorii 5-10 ani?

G.M.: Aș vrea să fiu optimistă în acest sens, dar pe moment rămân pe poziții pesimiste. Acceptarea R. Moldova în UE ca stat independent ar avea șanse reale doar după 30-40 de ani (părerea mea), dacă se vor regla pe principii de transparență procesele economice și sociale din cadrul țării, eliminând în prim plan corupția din stat, care este cel mai distrugător factor al dezvoltării umane. Pentru a regla și a face regulă în orice domeniu de activitate, va fi necesară transparența și corectitudinea absolută sau măcar parțială în orice acțiune, însă acest lucru nu va fi deloc ușor de realizat în condițiile unui mediu destul de beteag.

În condițiile actuale, nu cred că R. Moldova are șanse de a fi acceptată în UE în următorii 5-10 ani. Este nevoie de timp, iar timpul trebuie să soluționeze o multitudine de probleme care să reflecte imaginea clară a dezvoltării umane și sociale. Cu imaginea actuală, țara noastră a demonstrat încă o dată cât de ineficientă este în acțiuni și în promovarea valorilor naționale. Totodată, ea a demonstrat în nenumărate rânduri că este incapabilă de a produce impresia pozitivăa unui stat modern și democrat. Dezvoltarea socială corelată cu nelegiuirile sociale denotă faptul că în cadrul țării există structuri bine organizate care produc ruinarea adevărata a sistemelor și subsistemelor din societate.

V.M.: Aderarea la UE este o aspirație multdorită de majoritatea cetățenilor. Însă, pentru a realiza această dorință în termeni reali, care ar fi posibilitatea și drumul cel mai scurt de a intra în acest organism european, care promovează cu demnitate valorile umane? Unirea cu România este soluția reală?

G.M.: Da, unica soluție reală de a deveni membru al UE într-un timp apropiat este unirea cu România. Acesta este cursul real al evenimentelor istorice în procesul evoluției și realitatea pe care trebuie să o accepte orice om de conducere din stat și orice cetățean al țării. Și dacă fiecare dintre noi are o demnitate față de sine și propria țară, atunci conștientizarea corectă a acestei uniri cu România este vitală și inevitabilă pentru viitorul nostru.

V.M.: Când ne referim la identitatea națională a unui popor sau la unitatea națională, ce aspecte prioritare urmează să abordăm pentru a promova corect politica de orientare și conștientizare a întregii societăți?

G.M.: Atât identitatea națională, cât și unitatea națională sunt expresii care reprezintă sentimentul național al unui popor, al unei națiuni, al unui om. Atât identitatea națională, cât și unitatea națională sunt noțiuni ale proceselor identitare, incluzând în sine limba de comunicare vorbită, tradițiile și cultura națională, valorile autentice naționale, teritoriul, credința, ideologia. Este foarte important ca un popor să știe a-și recunoaște originile de neam, de naționalitate, de identitate.

De aceea, identitatea națională, care reprezintă sentimentul fiecărui om față de propria societate, este acel pilon care determină în esență respectul omului față de valorile naționale, față de realitate, față de sine. În cazul țării noastre, prin absența valorilor autentice din societate care se regăsesc prin acțiuni de neechitate și nerespect față de factorul uman, în special față de omul simplu din societate, se impune necesitatea de a fi inițiate în mod de urgență întruniri colective având la bază subiectul de a promova corect politica de orientare și conștientizare a evenimentelor ce se derulează în societate și cauzele care determină această dezorientare în viața socială, economică și politică. Iar arma principală care ar putea orienta corect cetățeanul spre a înțelege cu claritate acțiunile ce se desfășoară în societate ar fi sentimentul și credința în valorile spiritualității, procese afective specifice ființei umane.

Este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile spirituale ale omenirii și de a înlătura din ei ura, care este afectată destul de grav de condițiile vulnerabile ale existenței. Credința adevărată cu aspirații pozitive este unica armă în a distruge răul și a instaura binele pentru om și societatea acestuia. Concomitent, cu această credință autentică spirituală, omul trebuie să parcurgă etapele unei educații adevărate. Deci, în procesul de promovare a unei politici corecte de orientare a omului în societate trebuie să ne conducem după cuvintele sacre ale lui Immanuel Kant (filozof german), care spunea: „Că omul nu poate deveni om decât prin educaţie”.

V.M.: Condițiile sociale și politice existente sunt cauza ce afectează în mod direct comportamentul uman, spălarea de creiere a individului și degradarea completă a societății?

G.M.: Ar fi incorect dacă nu aș răspunde: „Cu certitudine!” Cu cât o țară este mai săracă, cu atât mai ușor populația acesteia poate fi ușor manipulată sub influența unor mișcări politice care nu produc unitatea națională și bunăstarea socială, ci produc și mai profund dezbinarea și ruinarea completă a societății și a națiunii. Tabloul real al R. Moldova la ziua de azi reprezintă în totalitate nivelul primitiv de cultură și civilizație al unei comunități. Se acționează doar sub deviza: „Cine mai mult fură și cine este mai hrăpăreț pentru propria piele, acela este mai puternic, mai văzut și mai respectat în societate!”.

În rezultat, toate aceste elemente se răsfrâng negativ pe nivelul de educație al omului, care, în timp, devine doar o frunză neocrotită în spațiu ce poate fi purtată de curenții vântului dintr-o parte în alta. Astfel,omul simplu din societate, fiind fără identitate și personalitate, fără putere și avere, devine victima schimbărilor și robul zeilor ce conduc comunitatea.

V.M.: Pentru a ieși din impasul actual, din criza social-economică dezastruoasă și pentru a crea o imagine mai transparentă a țării noastre în plan mondial ce trebuie să facem cât mai urgent? Care este domeniul prioritar din cadrul țării care urmează a fi restructurat imediat pentru a influența pozitiv dezvoltarea socială?

G.M.: Este necesar de a promova corect valorile naționale, valorile autentice ale umanității, valorile spirituale, care sunt nucleul dezvoltării umane. Pentru toate acestea, poporul trebuie să fie foarte conștient în acțiuni și fapte. Cu toată seriozitatea, este necesar de a lua ca referință modelul de trai al unei țări occidentale dezvoltate și de a-l promova cât mai rapid în cadrul țării. Totodată, promovarea persoanelor în funcții de conducere a statului să fie selectate în baza unor rigori de transparență absolută, fondate pe studii adecvate și competența corespunzătoare, fără a pune în discuție „cumătrismul existent din țară”. Iar domeniul prioritar al țării trebuie să fie Sistemul de Instruire și Educație – care este principalul promotor al identității naționale, al idealului național, al culturii și al bunăstării sociale.

V.M.: Sistemul educațional ar fi capabil să remodeleze cursul existent în dezvoltarea normală a societății și a omului?

G.M.: Sistemul educațional autentic este acea forță care educă și reeducă orice individ al societății, determină importanța omului în societate, dezvoltă și formează orice domeniu de activitate pentru economia națională, promovează valorile identitare-culturale-intelectuale-spirituale, ca parte componentă a dezvoltării umane și sociale.

V.M.: Stimată Doamnă, prin educația și instruirea corectă poate fi dezvoltat în om sentimentul autentic față de valorile naționale și idealul național?

G.M.: Cu siguranță! Învățământul este acel remediu, acel sector, acel mediu sau spațiu social care poate da naștere oricărei orientări. Prin instruirea corectă, cu accente clare pe valorile naționale, omul poate fi educat în limitele celor mai umane caracteristici și responsabilități. Este necesar doar de a remodela cursul existent al proceselor educaționale și sociale existente în țară, fiind orientate către adevăr și umanitarism, corectitudine și transparență. Numai în așa mod se va produce realitatea de care vorbim în permanență și pe care o dorim cu certitudine. Este necesar doar să fie conștientizat corect conceptul cu privire la educația și instruirea în spiritul național și de conștiință națională. Toate, la rândul lor, într-un final, se vor reuni și vor corela corect formarea personalității și identității omului, și dezvoltarea cât mai calitativă a sistemelor și subsistemelor din societate, având la bază omul – ca spirit, intelect și valoare socială.

V.M.:Vă mulţumesc.

G.M.: Și eu Vă mulțumesc.


Autor: Ziarul National
Sursa: ziarulnational.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
Schimbarea guvernării în R. Moldova după alegerile parlamentare de anul acesta ar putea deteriora într-un mod fatal relația moldo-română, consideră analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit acestuia, România nu este doar un vecin pentru R. Moldova. „România devine, într-un ritm foarte rapid, o țară europeană, [...] mai mult
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”

Fostul ministru al apărării despre blocarea participării militarilor moldoveni la exercițiile din străinătate. 



Militarii din Republica Moldova nu au mai participat la vreun antrenament în străinătate din luna februarie, când Igor Dodon blocase plecarea lor la un exerciţiu în România, ce avusese loc în cadrul [...] mai mult
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost inclus la 21 iulie, de Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ”, în Lista persoanelor acuzate de infracţiuni comise împotriva securităţii naţionale a Ucrainei.

Centrul „Mirotvoreț” este cunoscut prin colectarea [...] mai mult
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
Ziarul de Gardă a realizat un interviu video cu candidata la funcția de președinte al țării, Maia Sandu, la ea acasă, unde i-au fost adresate 13 întrebări.
În interviu, Maia Sandu vorbește despre zvonurile apărute în ultima perioadă la adresa ei, despre închiderea bisericilor, siucidul în rândul tinerilor din cauza [...] mai mult
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Rădăcini // Descendenta unei familii de gospodari din Risipeni, Fălești, Maia Sandu se bucură de mare respect în satul de baștină
Pe un drum de țară, îngust și înnămolit, înaintând cu greu în cizmulițele lor de cauciuc și sprijinindu-se una pe alta ca să nu cadă, două fetițe, cu rucsacuri cât ele de mari în [...] mai mult
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Unionismul nu a fost niciodată un proiect realist nici la Chişinău, nici la Bucureşti. A fost doar exploatat în diferite scopuri obscure şi pentru asta trebuie să aibă finalitate, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL Victor Ciobanu.
Într-un interviu pentru ziare.com, Victor Ciobanu avertizează în privinţa probabilităţii fraudării [...] mai mult
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe par­cur­sul lunii noiem­brie 2014, peste 13 mili­arde de lei au fost scoși de la Banca de Eco­no­mii (BEM), Banca Soci­ală (BS) și Uni­bank și trans­fe­rați pe con­turi din stră­i­nă­tate. Pe 27 noiem­brie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci [...] mai mult
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”

Un interviu cu europarlamentarul român de la Bruxelles realizat de europalibera.org



La 1 iulie intră în vigoare Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, semnat acum doi ani la sfârşitul lunii iunie… Ce ar trebui să urmeze? Şi a devenit sau promite măcar acest acord să devină cel mai important generator [...] mai mult
BANII DISPĂRUȚI ÎN ASFALT PRIN CONTRACTE ORCHESTRATE
Bugetul municipiului Chișinău a fost păgubit cu peste 8 milioane de lei prin semnarea, de către primarul Dorin Chirtoacă, a unui contract de împrumut cu o firmă din SUA pentru lucrări de reparaţie a unor străzi. Împrumutul a fost contractat ilegal, iar Primăria Chișinău a folosit drept „argument” [...] mai mult

randat în 	0.4096 secunde