Există o creştere îngrijorătoare a manifestărilor extremiste în Europa.

Dar de multe ori se fac confuzii intenţionate între manifestările naţionaliste naturale şi exagerările extremiste. Pe de altă parte, de foarte multe ori este ignorat extremismul de sorginte troţkist-leninistă, care de cele mai multe ori este considerat bun fără să fie nevoie de explicaţii suplimentare.

Dacă mă pronunţ împotriva perpetuării avorturilor sălbatice, executate la minut, nu înseamnă că sunt un şovin misogin bigot ortodox care calcă în picioare drepturile femeilor. Orice femeie este proprietara trupului său şi poate să solicite procedura avortului atunci când consideră ea. Nu sunt împotriva avortului ca procedură medicală - sunt împotriva folosirii sale exagerate. Ca proprietară a trupului său, femeia ar trebui să îşi asume şi unele responsabilităţi (bineînţeles, în aceeaşi măsură cu bărbatul). Din punct de vedere legal se pot stabili limite pentru momentul în care un făt devine fiinţă umană înzestrată cu toate drepturile - însă eu cred că darul vieţii este prezent din secunda concepţiei şi luarea unei vieţi se numeşte crimă, chiar şi atunci când este acoperită de eufemismul avort.

Dacă promovez identitatea românească în Basarabia şi rememorez crimele comise aici de regimul sovietic, nu înseamnă că sunt un căpcăun sângeros care visează la râuri de sânge rusesc pe străzile Chişinăului. Ruşii sunt oameni care au dreptul să îşi păstreze şi promoveze identitatea naţională şi cultura - însă acest lucru îl pot face doar până în momentul în care promovarea identităţii lor începe să distrugă identitatea românească. Invenţia moldovenismului reprezintă depăşirea acestei limite. Iar combaterea minciunilor moldovenizatoare cu argumente teoretice în spaţiul public nu constituie o formă de extremism sau un pericol pentru viaţa unor oameni. Este doar o dezbatere publică. Să nu uităm câţi oameni au fost ucişi sau deportaţi pentru impunerea cu forţa a teoriei moldoveniste. Identitatea românească nu are nevoie să fie recuperată în baza unei agresiuni, ci prin ataşament şi convingere. În promovarea identităţii româneşti nu trebuie să uităm că toate celelalte naţiuni sunt egale în drepturi şi obligaţii.

România a trecut recent printr-un scandal legat de reînhumarea scriitorului maghiar Nyiro Jozsef la Odorheiul Secuiesc. Trecutul acestui scriitor este destul de sumbru: a organizat trupe paramilitare antiromâneşti în perioada interbelică, a fost membru în Parlamentul maghiar care a promovat legislaţia antisemită şi a organizat Holocaustul din Ungaria. Înmormântarea lui în pământul natal ar fi fost ceva normal dacă ar fi fost făcută de urmaşii săi - însă familia lui Nyiro Jozsef nu a ştiut de intenţiile guvernului maghiar de a organiza un adevărat circ mediatic. Naţiunea maghiară se poate promova în România - însă nu prin reactivarea unui extremist antiromân. Trebuie să căutăm echilibrul care să ne permită promovarea propriei identităţi fără să depăşim limita dincolo de care îi afectăm pe alţii.