- Domnule secretar de stat, astăzi, 27 martie, aniversăm 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu ţara-mamă, România. Cum este privit de la Bucureşti acest act istoric? 

- Ştim cu toţii că în acest an se împlinesc nu doar 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu ţara, ci şi 200 de ani de la momentul 1812. De atunci, românii basarabeni au luptat continuu pentru a încerca ieşirea de sub dominaţia Imperiului Rus. Basarabia a fost prima provincie care a făcut pasul spre marea Unire. Poetul Mateevici, care nu a prins Unirea, a descris cel mai bine în versurile Imnului „Limba noastră” starea de spirit care domina societatea basarabeană după mai bine de 100 de ani de administraţie ţaristă. Actul istoric din 27 martie trebuie privit ca un semn foarte clar pe care românii dintre Prut şi Nistru l-au dat atunci pentru întreaga naţiune română. Basarabia s-a rupt de imperiul ţarist şi a revenit la ţara-mamă, România.

- Mai este de actualitate astăzi mesajul unirii celor două state?

- Unirea au făcut-o românii de o parte şi de alta a Prutului. Aici ne revine o responsabilitate uriaşă în a trata cu seriozitate temele ce privesc destinul naţiunii noastre. Nu trebuie să ne aventurăm şi să forţăm contextul, dar nimeni nu are dreptul să ne împiedice să privim cu încredere spre viitor şi să le spunem oamenilor adevărul. De o parte şi de alta a Prutului tot români suntem!

A existat un context special în anii ’90, care poate va fi recuperat cândva. În discuţia despre Unire însă nu cred că se poate disocia mintea de inimă, deoarece fractura dintre simţire şi raţiune nu este decât o ecuaţie a eşecului. De fapt, cam ceea ce s-a întâmplat până acum, când se împlinesc 20 de ani de când şansa Unirii chiar a existat, pragmatic vorbind.

În anii ’90, marile puteri mondiale - Statele Unite şi Marea Britanie - avizaseră tema reîntregirii României. Astfel, în 1991, Senatul american a votat în plen şi a adoptat o rezoluţie care recomanda administraţiei americane „să sprijine autodeterminarea poporului din Moldova şi din Bucovina, ocupate de sovietici şi să elaboreze o hotărâre în acest sens, de sprijinire a eforturilor viitoare ale Guvernului Moldovei de a negocia paşnic dacă doreşte reunificarea Moldovei şi Nordului Bucovinei cu România, aşa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internaţional şi a principiilor Actului de la Helsinki”.

Marea Britanie, condusă atunci de Margaret Thatcher, i-a adus la cunoştinţa lui Gorbaciov, preşedintele de atunci al Uniunii Sovietice, că modelul german de reunificare este aplicabil şi Moldovei, deoarece nici Ţările Baltice şi nici Republica Moldova nu au aparţinut niciodată spaţiului rusesc.

Din păcate, preşedintele Iliescu nu a avut aceeaşi convingere, a ignorat şi a descurajat orice iniţiativă de apropiere a românilor dintre cele două maluri.

- De ce nu mai vorbesc oamenii politici despre Unire?

- Preşedintele Băsescu a manifestat întotdeauna o deschidere enormă faţă de românii din Basarabia. Poate cei mai importanţi paşi pe calea sprijinirii românilor basarabeni au fost făcuţi datorită Domniei Sale. Ecoul în spaţiul românesc al eforturilor de apropiere de basarabeni este însă insuficient, iar explicaţia nu este complicat de găsit. Majoritatea mass-media din România este vizibil, de cele mai multe ori, dirijată în a trata cu indiferenţă soarta românilor aflaţi, din diferite motive, în afara hotarelor.

La Chişinău, cel puţin o parte a presei, este mult mai românească în atitudine. În plan public însă, observ că au loc nişte mişcări greu de înţeles uneori. Captarea de către diverse personaje a temei privind Unirea împinge, de fapt, în derizoriu conceptul în sine şi îl transformă într-o retorică fără sens. Un exemplu în acest sens poate fi doamna Pavlicenco, care de cele mai multe ori pune egal între un ideal naţional şi o agendă politică îngustă.

- Care este soluţia pentru a recupera această distanţă care totuşi există între români?

- Calea integrării europene, desigur. Republica Moldova a ales deja calea de integrare economică cu Uniunea Europeană, a început negocierile cu privire la crearea zonei de comerţ liber comprehensiv şi aprofundat cu Uniunea Europeană. Acest lucru va presupune crearea unei zone economice şi comerciale comune cu UE. Mai mult decât atât, va presupune armonizarea legislativă cu dreptul comunitar. Sunt numeroase proiecte comune în care putem lucra, România şi Moldova, împreună.

Tinerii sunt rezervorul de resurse de care societăţile noastre au nevoie. Pentru ca basarabenii să poată trăi liber şi pentru a avea şansa deciziei libere, trebuie să atingă un nivel economic. Este greu, ne confruntăm cu o criză mondială, însă la nivel regional şi local, România şi R. Moldova sunt cuprinse transfrontalier în aria unor proiecte economice europene. Avem trei euroregiuni pe zona transfrontalieră, iar potenţialul acestor arii nu a fost exploatat aproape deloc sau insuficient.

R. Moldova şi România au constituit trei euroregiuni - „Dunărea de Jos”, „Prutul de Sus” şi „Siret-Prut-Nistru”, astfel că peste 70% din teritoriul şi 60% din populaţia R. Moldova fac parte din cadrul euroregional de cooperare moldo-română. Intensificarea cooperării transfrontaliere este evident un obiectiv important în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, cu sprijinul benefic al României. Ar fi importantă, în perspectivă, interconectarea căilor ferate, cuplarea sistemelor energetice, circulaţia liberă a persoanelor şi dezvoltarea unei pieţe comune a muncii.

Avem obligaţia să construim un viitor comun, sub îndemnul României şi R. Moldova, împreună în Uniunea Europeană.

- Ce le transmiteţi, cu prilejul acestei zile, românilor din R. Moldova?

- Din seria de articole de mare angajament patriotic pe care o începe Eminescu la ziarul „Timpul”, unde aprofundează tema Basarabiei, am reţinut un citat: „Un drept nu se pierde decât prin învoirea formală de a-l pierde...”.

Unirea este un concept cu valoare de tezaur, nu este o ideologie, ci mai degrabă o mişcare de rezistenţă simbolică, până la împlinirea în fapt. De aceea, nu cred în promovarea gălăgioasă şi fără efecte reale a ideii Unirii.

Basarabia de astăzi suferă încă influenţa a 200 de ani de dominaţie rusească, perioadă în care s-a „experimentat” totul pe pielea românilor basarabeni, de la lichidare în masă, la înfometare, deportare şi mancurtizare. Operaţiunea aplicată românilor basarabeni a avut drept scop falsificarea identităţii, iar operaţiunea mai are ca principal efect şi ţintă dezagregarea memoriei colective a românilor.

Printr-o capacitate de rezistenţă ieşită din comun, prin jertfă şi inteligenţă, basarabenii au reuşit totuşi să păstreze limba şi conştiinţa română. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, toţi cetăţenii români, inclusiv basarabenii care-şi redobândesc cetăţenia română, ce le aparţine de drept, sunt liberi să se exprime nu doar „de la Nistru pan’ la Tisa”, ci şi să circule în întreaga Europă. Limba română este o limbă oficială a UE. Unirea românilor, ca popor, este deja realizată prin libera circulaţie, iar sentimentul apartenenţei comune se regăseşte în sufletul tuturor românilor de pretutindeni.

Aspiraţia Unirii sunt convins că se va împlini în timpul vieţii noastre, prin simpla manifestare a voinţei românilor, atunci când această voinţă va căpăta o formă decisă şi când legăturile dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului vor fi atât de strânse, încât tratatele internaţionale vor trebui să ţină seama de ele.

O societate robustă şi viabilă depinde de curajul confruntării cu trecutul. Respingerea samavolniciei totalitare cu toate consecinţele ei sociale, economice, culturale şi morale va însemna pentru basarabeni întoarcerea la adevăr. Iar adevărul îl ştim cu toţii: suntem acelaşi neam!