In data de 16/26 mai 2012 se împlinesc 200 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Bucuresti între Rusia si Poarta Otomana, tratat in urma caruia teritorul Moldovei de la est de Prut, numit si Basarabia, a fost anexat de Imperiul Rus cu incalcarea normelor internationale de drept.

Iar in data de 27 martie 2012 se implinesc 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Cititi pe blogul meu:
Basarabia 2012: 200 de ani de la anexare
http://foc-in-agora.blogspot.com/2012/03/basarabia-2012-200-de-ani-de-la-anexare.html

Forul Democrat al Românilor din Basarabia cere guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău să reunească în 2012, Basarabia cu România

"În 2012 se vor împlini 200 de ani de la încheierea Tratatului de pace dintre Rusia şi Turcia, care a prevăzut, între altele, ca teritoriul dintre Prut şi Nistru, ce a aparţinut de secole Ţării Moldovei, să fie anexat Rusiei ţariste. La 16 mai 1812, prin două semnături ale unor furi, a fost să înceapă una dintre cele mai mari tragedii de care a avut parte vreodată un popor care a aparţinut dintotdeauna Europei: cea a Basarabiei.
Într-o anaforă adresată domnitorului Scarlat Calimah, membrii Sfatului Domnesc, îndureraţi de faptul că Moldovei i-a fost furat jumătate din teritoriul ei, aveau să protesteze în acele zile, subliniind că "s-au deosebit din trupul Moldovei partea cea mai bună şi însufleţirea hranei... poate mai mult de jumătate de ţară, într-un cuvânt, tot câmpul şi inima ţării". Moldova pierdea atunci Marea Neagră, Gurile Dunării, Insula Şerpilor, întregul teritoriu dintre Nistru şi Prut, cu vechile fortăreţe voievodale Hotin, Soroca, Tighina, Cetatea Albă...
Ocupând Basarabia, Rusia lăţită pe două continente, se vedea mai aproape de Constantinopol, după cucerirea căruia urmând să devină, cum zice Testamentul lui Petru I, "adevăratul stăpânitor al lumii". Din punctul de vedere al dreptului internaţional, Rusia ţaristă nu avea nici un drept asupra acestui teritoriu, ea a săvârşit o crimă rupând în două Ţara Moldovei, unitatea, istoria, poporul, pământurile ei. Au trecut de atunci aproape două secole. După dezmembrarea URSS, Basarabia a devenit stat independent cu denumirea Republica Moldova.
Dar calvarul ei – economic, politic, lingvistic – continuă. Acestea, credem, nu pot continua la nesfârşit. Ne gândim la copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri, care nu mai au nici un drept să sufere în continuare consecinţele unui tratat criminal, încheiat între două imperii care au dispărut demult de pe hărţile istoriei: Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman.

Facem apel către guvernele celor două state româneşti: să dea dovadă de înţelepciune şi până la împlinirea a două secole de calvar şi străinie a Basarabiei (a Moldovei de Est) să facă totul ca să înlăture o nedreptate istorică.

Credem că acestea urmează să depună eforturi dublate de explicaţii la nivel diplomatic partenerilor europeni, ca, împreună cu Societatea Civilă, cu instituţiile academice şi cu asociaţiile neguvernamentale din ambele state, să elaboreze un plan concret de acţiuni care, realizat, ar face ca în anul 2012 Prutul să nu mai fie râu de graniţă, iar cele două Moldove (care azi una se numeşte Republica Moldova, iar cealaltă – România) să revină la ce-au fost de sute de ani: un singur stat european, prosper economiceşte şi cu viitor demn de trecutul glorios al strămoşilor noştri.

Voinţa noastră este să fim împreună cu fraţii de sânge, de istorie, de ideal, de unitate europeană.

Anul 2012 să fie Anul reunirii noastre!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!


Consiliul Director al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova:
Nicolae DABIJA, scriitor, membru de Onoare al Academiei Române (preşedinte); Constantin TĂNASE, director al publicaţiei „Timpul" (vicepreşedinte); Valeriu DULGHERU, şef de catedră, Universitatea Tehnică, doctor în ştiinţe tehnice (vicepreşedinte); Ion BUGA, doctor în istorie, profesor universitar (secretar general); Acad. Mihai CIMPOI, preşedinte al Uniunilor de Creaţie din R. Moldova; Ion COSTAŞ, ex-ministru MAI si al Apărării; Ion UNGUREANU, ex-ministru al Culturii; Acad. Alexandru MOŞANU; Valeriu SAHARNEANU, preşedinte al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova; Valerian DOROGAN, prorector al Universităţii Tehnice din R. Moldova; Nina JOSU, preşedintă a Asociaţiei pentru Literatura şi Cultura Română „Astra" – "O.Ghibu"; Alecu RENIŢĂ, preşedinte al Mişcării Ecologiste din R. Moldova; protoiereu Ioan CIUNTU; Mihai PATRAŞ, doctor în ştiinţe economice; Mihai MORĂRAŞ, preşedinte al Filialei FDRM de la USM; Acad. Sergiu CHIRCĂ; Ion DICUSARĂ, doctor în ştiinţe tehnice, preşedintele Aripii Tinere a FDRM; Ion MELNICIUC, doctor în filologie, şef de catedră, USM; Acad. Petru SOLTAN; Aurelian SILVESTRU, doctor în pedagogie, directorul Liceului „Prometeu"; Acad. Ion MAHU, preşedinte al Asociaţiei Veteranilor Armatei Române; Timotei MELNIC, preşedinte al Ligii Pedagogilor; Valeriu Matei, scriitor; Boris MOVILĂ, publicist; Acad. Gheorghe GHIDIRIM; Acad. Anatol CIOBANU; Acad. Diomid GHERMAN; protoiereu Petru BUBURUZ; Boris DRUŢĂ, avocat; Anatol VIDRAŞCU, editor, preşedinte al Asociaţiei „Litera"; Petru MUNTEANU, avocat; Gheorghe MAXIAN, profesor, preşedinte al Filialei Orhei a FDRM; Alexei MARULEA, om de afaceri; Gheorghe PALADE, doctor în istorie; Anton MORARU, doctor habilitat în istorie; Tudor NEGRU, doctor în drept; Ninela Caranfil, actriţă; Vasile TĂRÂŢEANU, preşedinte al Comunităţilor Româneşti din Ucraina; Petru GROZAVU, preşedinte al Asociaţiei „Dunărea şi Marea"; Ilie ILAŞCU, fost deţinut politic; Andrei IVANŢOC, fost deţinut politic; Tudor PETROV-POPA, fost deţinut politic; Alexandru LEŞCO, fost deţinut politic

MANIFESTUL DE LA PITEŞTI
Nicolae Dabija:

În anul 2012 se împlinesc două secole de la ruperea Basarabiei din trupul vechii Moldove.
Două secole de nedreptate.
Două secole de străinie.
Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova a venit cu un proiect pe care îşi propune să-l realizeze în următorii ani cu ajutorul membrilor lui, cu ajutorul societăţii civile, al partidelor, cu ajutorul tuturor concetăţenilor noştri, dar care nu va putea fi înfăptuit decât cu concursul nemijlocit al celor două guverne, al României şi al Republicii Moldova, şi anume:
înlăturarea consecinţelor Tratatului de la 1812 dintre Kutuzov şi marele-vizir Ahmet-Paşa, devenit în 1939 Tratatul semnat de Ribbentrop şi Molotov.

Toate statele lumii au condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, fără să se recurgă la lichidarea consecinţelor acestei înţelegeri de sfârtecare a României de către Hitler şi Stalin.
Iar înlăturarea acelor consecinţe depinde doar de noi, de cei despărţiţi şi siliţi să locuiască în state diferite.
Pactul Ribbentrop-Molotov a fost scos din actualitate. Dar el mai zace înfipt în noi. De acolo trebuie scos mai întâi. Pentru că noi suntem cei care îi permitem şi în continuare să ne conducă destinele.
Nu Hitler şi Stalin, ci noi îi dăm viaţă acestui Pact mort.
Istorici „de-ai noştri”, şi nu străini, sar în apărarea acestui Pact criminal, cu afirmaţii bizare ca cea inserată în enciclopedia „Republica Moldova”, apărută în 2008 (la pagina 185): „… 28 iunie 1940 e un an de restabilire a statalităţii moldoveneşti”.
De aceea FDRM propune să fie creată o comisie româno-română sau, dacă vreţi, moldo-română, la nivel guvernamental, care s-ar numi:
Comisia guvernamentală de înlăturare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
Nu cred că trebuie să aşteptăm de la alţii să ne facă dreptate.
Dreptatea trebuie să ne-o facem chiar noi.
Mereu se vor găsi argumente pentru ca să nu fim împreună.
De vreo 20 de ani ni se spune că momentul reunirii încă n-a sosit.
Că conjunctura politică nu ne este favorabilă.
Dar care state, atunci când s-au reunificat, au avut conjuncturi favorabile?!
Conjuncturile le fac popoarele care vor să-şi schimbe destinul. Şi nu cele care doresc să perpetueze o nedreptate.
Momentul a sosit.
Şi el nu mai poate fi amânat.

Conform sondajelor, 80 % dintre basarabeni se vor în Uniunea Europeana, acolo unde se află şi România.
Conform aceloraşi sondaje, 70 % dintre ei îşi doresc cetăţenia României. Un milion de basarabeni au şi depus cerere de redobândire a cetăţeniei româneşti.
Românii moldoveni alcătuiesc circa 82 % din totalul populaţiei.
Copiii români deţin 86% în ponderea şcolară.
Zeci de mii de tineri şi-au făcut sau îşi fac studiile în România.
Aproape un milion de basarabeni lucrează în afara republicii, ei convingându-se că în ţările UE e mai bine de trăit decât într-o republică izolată de restul lumii.
România a devenit atractivă, ea este pentru basarabeni ceea ce a fost U.E. pentru români înainte de 1 ianuarie 2007: salarii mai mari, pensii decente, locuri de lucru, demnitate, siguranţă, egalitate a şanselor...

S-au reunit cele două Germanii, cele două Vietnamuri, cele două Yemenuri, şi doar cele două Corei şi cele două Românii mai stau haşurate pe hărţile lumii în culori diferite.
Dar o nedreptate nu poate continua la nesfârşit.
Ea nu poate fi ţară.

Chiar dacă-i „recunoscută” de 180 de state ale lumii.
Nu e vorba de unirea a două ţări diferite, ca Cehia şi Slovacia, sau Irak şi Kuweit, e vorba de revenirea unui teritoriu înstrăinat în trupul propriei ţări, la locul de unde a fost rupt.
Lucru acceptat şi de Actul Final din 1975 de la Helsinki, care consfinţeşte dreptul popoarelor la autodeterminare.
Dacă poporul basarabean va spune: vrem să revenim de unde am plecat şi România va accepta, Uniunea Europeană va fi pusă în faţa unui fapt împlinit, pe care nu va avea decât să-l accepte.
Se spune că e nevoie de un referendum al Reunirii. Sunt de acord. Cu condiţia ca la el să participe nu doar cetăţenii Republicii Moldova, dar şi cetăţenii României, care au fost cei mai afectaţi de ciuntirea Ţării lor. Ei şi descendenţii acestora trebuie întrebaţi dacă doresc ca acea bucată de moşie ruptă cu forţa armelor în 1940 de la Ţara lor, care a fost şi a noastră, să revină la loc sau să rămână şi în continuare înstrăinată.
E drept că şi unii basarabeni nu doresc Reunirea. Dar mai întâi să facem Reîntregirea şi, după ce o vom realiza, sunt convins că o vor dori şi cei care acum n-o doresc. Pentru că nu poţi iubi ceva ce nu cunoşti.
În 1940 mulţi dintre cei dispuşi să apere Basarabia cu arma în mână de invazia sovietică erau reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.
Nimeni nu ne poate sili să facem altfel decât aşa cum dorim.
Dacă două state cu istorii şi cu limbi diferite doresc să facă Uniunea Rusia-Belarus, atunci ce ne împiedică pe noi să facem Uniunea Republica Moldova-România?!
Ca un prim pas în înlăturarea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
Dacă landurile germane s-au unit într-o federaţie, ce ne împiedică pe noi să le urmăm exemplul şi să scoatem zidul care mai stă între noi ca o sfidare a istoriei şi a bunului-simţ?!
Azi, într-o Europă fără graniţe, constatam cu tristeţe ca unica valabilă mai e doar cea dintre români şi români.
Iar graniţa de pe Prut trebuie mutată cât mai curând într-un muzeu. Acolo e locul ei.
De vreo zece ani oamenii politici din România şi Republica Moldova ne promit că ne vom reuni în Uniunea Europeană.
Dar comisarul Uniunii Europene Gunter Werheugen acum doi ani afirmase:
„Şansele de integrare în U.E. ale Ucrainei, Belarusului şi Republicii Moldova sunt egale cu cele ale Tanzaniei”.
Adică n-avem nici o şansă să ne întâlnim în U.E. în următoarea o sută de ani.
Şi-atunci ce facem ca să ne regăsim mai devreme, în chiar timpul vieţilor noastre?!

Proiectul de integrare în U.E., de fapt, de reunire cu Ţara, al FDRM este simplu.
El trebuie să întrunească 2 condiţii:
1) asumarea naţionalităţii române de către toţi românii basarabeni;
2) acordarea cetăţeniei române tuturor basarabenilor.
Şi atunci va putea fi aplicat şi în cazul nostru scenariul reunirii celor două Germanii.
Se va reuni un popor european cu o aşchie de popor european, rămasă în afara Europei, în urma unor calamităţi ale istoriei.

Niciodată nu se va putea realiza scenariul care a fost aplicat în cazul celor două Germanii, dacă le vom spune europenilor că naţiunea „moldovenească” vrea să se unească cu naţiunea română.
Noi ştim: drumul nostru cel mai scurt către U.E. trece prin România. Numai reunindu-ne cu Ţara, adică cu o parte a Uniunii Europene, vom putea ajunge în Europa mai devreme decât peste 50 sau 100 de ani.
În 1989, când RDG a fuzionat cu RFG, Uniunea Europeană a acceptat fără nici un comentariu acest gest de dreptate istorică.
De ce acum U.E. ar avea să ne reproşeze ceva?!
Istoria cunoaşte precedente asemănătoare: în 1957 Franţa a intrat în U.E. împreună cu… Algeria, ţară africană care a rămas neoficial membră a U.E. şi după ce şi-a obţinut independenţa în 1962. Sau Antilele Olandeze, din Marea Caraibilor, care au intrat în U.E. odată cu Olanda, deşi fac parte din alt continent, ele sunt membre ale U.E.

Un ziar bucureştean scria acum câţiva ani că „Unirea Basarabiei cu România ne va ruina Ţara. Mai bine renunţăm”, propunând chiar ca Guvernul Român să creeze un program antiunire.
E o diversiune antiromânească în a cărei cursă au căzut şi unii politicieni.
Dar noi, basarabenii, suntem capabili să ne suportăm singuri nota de plată, cheltuielile legate de unificarea sistemelor energetice, economice, monetare, salariale, de sănătate şi celelalte.
Sunt convins că ne vom descurca şi singuri, ceea de ce avem nevoie sunt altfel de subvenţii: subvenţiile morale, care la ora actuală sunt cele mai importante şi pe care de douăzeci de ani nu le-am avut decât la modul declarativ din partea oamenilor politici.
Aceştia din urmă au ironizat cel mai mult Podurile de Flori, declarând solemn că ei vor construi peste Prut poduri de piatră, care însă nu prea se văd.
Dar, ne zicem, mai bine poduri de flori nepăzite pe Prut, pe care le-am trece fără vize, decât poduri de piatră cu vameşi, grăniceri, câini, vize, pe care să nu se poată trece.
Iar acel eveniment din 1990 a fost unic în lume. Prin el am spus mapamondului că noi, basarabenii, suntem parte a naţiunii române, că vrem să fim împreună.

Au venit atunci peste un milion de români, de o parte şi de alta a acelui zid de pe Prut, nu cu cazmale sau cu ciocane ca nemţii, ci fiecare cu câte o floare.
Noi am încercat să-l spargem cu nişte buchete de flori.
Şi am reuşit.

Să nu uităm că era anul 1990, când URSS mai era o supraputere, iar România abia-şi revenise din dictatură.
FDRM a propus noii guvernări de la Chişinău ca un prim punct din planul de acţiuni menite să apropie cele două maluri de Prut: să scoată toată sârma ghimpată de pe tot tronsonul de graniţă de 684 km dintre noi şi Uniunea Europeană.
Ceea ce s-a întâmplat la 15 martie 2010.
A fost un gest simbolic, după care pot veni celelalte: negocierile de integrare europeană, de aderare la NATO, cetăţenie românească pentru toţi basarabenii ş.a.m.d.
În privinţa acordării cetăţeniei române, de la Bucureşti ni se spune de vreo câţiva ani, la fiecare 2-3 luni, că „legea a fost îmbunătăţită”.
Dar noi nu vrem îmbunătăţirea legii.

Răul nu poate fi îmbunătăţit.
Art. 7 al Constituţiei României menţionează că îţi poţi pierde cetăţenia României numai în două cazuri: a) dacă te dezici de ea şi b) dacă Statul Român ţi-o retrage.
Or, când e vorba de basarabeni şi bucovineni, statul nu le-a retras cetăţenia românească şi nici ei nu s-au dezis de aceasta.
Conform dreptului internaţional,
NOI, COPIII PĂRINŢILOR NOŞTRI, SUNTEM CETĂŢENI ROMÂNI fără paşapoarte.
Nu dorim nimic altceva decât să ni se recunoască acest drept.
Inclusiv acela de a le avea.

La ora actuală Basarabia este copilul furat şi abandonat.
Care nu e nici cu cea care l-a furat (Rusia), nici cu cea de la care a fost furată (România).
Casa pe care încearcă să şi-o înjghebe – Republica Moldova – este ca o casă de vădană, fără gard, cu acoperişul spart, în care tavanul curge, geamurile-s sparte şi soba nu trage.
Vrem să vă anunţăm cu tristeţe că acest proiect politic, numit R. Moldova, după aproape două decenii de experimentări, a dat faliment şi nu mai are nici o perspectivă.
FDRM vede renaşterea Republicii Moldova prin promovarea valorilor româneşti.
Europenizarea Basarabiei poate avea loc doar prin reromânizarea ei.
Prin rusificare poate avea loc doar asiatizarea ei.

Se spune că R. Moldova ar fi „al doilea stat românesc”. Câteodată însă, am impresia, confruntat cu sacrificiul de aproape două secole al Basarabiei, în care ea, deşi era ameninţată cu moartea, şi-a păstrat limba, memoria, credinţa, că acesta nu ar fi al doilea, ci primul.
Şi el poate cu adevărat deveni primul, aşa cum a fost în martie 1918, când a făcut totul ca din două ţări, una mică şi alta trunchiată, să facă o Ţară mare, aşa cum au visat-o moşii noştri, dacă vom reuşi ca Podul Unirii să fie început pe malul nostru.
În 1940 şi 1944 România a plecat din Basarabia. Dar din noi ea nu a plecat niciodată.
Î. P. S. Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei, constatase cu regret:

„Nu ne merge bine în Ţară pentru că n-am realizat Reunirea!”
Atâta vreme cât nu ne vom reîntregi, nu-i va merge bine nici uneia dintre ţările noastre.
Avem o singură istorie, un singur Eminescu, o singură Dunăre şi un singur Dumnezeu.
Avem o singură Patrie, şi ea se cheamă Limba Română.

Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să mai treacă sârma ghimpată, însemnându-i frontierele despărţitoare.
De poporul român depinde pe unde vor trece mâine graniţele U.E.: pe râul Prut sau pe dincolo de Nistru.
Este o misiune a istoriei de care poporul român trebuie să fie mândru şi pe deplin responsabil!
Să ne regăsim mai întâi în România, iar împreună cu ea – şi-n Uniunea Europeană.
E unica noastră şansă.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Nicolae DABIJA
preşedinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova
(lansat în cadrul Zilelor Basarabiei şi Bucovinei la Piteşti)