Vizita oficialului rus Rogozin la Chişinău ne-a demonstrat că actuala guvernare a R. Moldova nu e una capabilă să se bată pentru interesele naţionale de moment şi de perspectivă ale acestei ţări. „Liderii noştri politici” s-au comportat cu obraznicul demnitar de la Moscova exact ca celebrii eroi locali cu revizorul din piesa lui Gogol; după plecarea lui Rogozin, „conducătorii de la Chişinău” au avut nevoie, probabil, de mult Diclofenac pentru a-şi trata durerile de şale provenite din căciuleala şi genuflexiunile în faţa revizorului rus.

Rogozin a venit la Chişinău ca să-şi „marcheze teritoriile” şi a dat aici de o „elită politică” lipsită de caracter, voinţă şi demnitate naţională, care nu i-a opus niciun fel de rezistenţă. Este clar că vizita sa a fost efectuată nu atât pentru moldoveni, cât pentru occidentali, pentru a le aminti cine e stăpân aici. Deşi nu au fost făcute declaraţii speciale pe această temă, vizita trebuie pusă şi în legătură cu ziua de 16 mai a.c. când se împlinesc 200 de ani de la ocuparea de către Imperiul Rus a Moldovei din stânga Prutului. Rusia nu mai poate organiza, ca în 1912, cu ocazia a 100 de ani de la anexare, manifestări grandioase de dragoste a moldovenilor faţă de ţar şi tronul Rusiei, oricum sunt alte timpuri, dar nici nu poate admite că manifestările antiimperiale ruseşti de la Chişinău să întreacă măsura şi să pună Rusia într-o lumină defavorabilă. Rusia accesează toate pârghiile pe care le are aici ca la Chişinău să nu aibă loc proteste importante în legătură cu tragicul jubileu, ci doar manifestări răzleţe, puţin numeroase, pe care să le poată califica drept irelevante, marginale şi extremiste. Iar pârghii are multe: o populaţie moldovenească îndoctrinată ideologic, nostalgică după URSS, din care fac parte şi minorităţile etnice, manipulate în continuare de Rusia, instituţiile de presă ruseşti şi rusofile, inclusiv armata de aşa-zişi ziarişti şi analişti politici care seară de seară transpiră prin studiourile unor televiziuni de la Chişinău, luptând contra aşa-zişilor unionişti şi antistatalişti. În această listă trebuie incluşi şi idioţii utili, care îi fac Moscovei servicii nesperate, numai pentru a se „poziţiona” şi ei în nisipurile mişcătoare ale vieţii publice de la Chişinău... Oricum ai suci-o şi oricum ai cârni-o, vizita lui Rogozin la Chişinău a fost o adevărată ruşine pentru R. Moldova. Mai multe din declaraţiile acestuia au lovit direct în suveranitatea, independenţa şi demnitatea statală a R. Moldova fără ca „elita conducătoare” de aici să-l pună la punct pe furtunosul cinovnic rus.

Vizita s-a consumat într-o atmosferă „ermetică”: ce ştim noi despre întrevederile „conducătorilor de vârf” cu Rogozin? Nimic, în afară de fraze generale. Ce detalii cunoaştem noi despre întrevederea lui Rogozin cu preşedintele Timofti sau despre conţinutul discuţiilor dintre Rogozin şi Filat la Holercani? Apropo, întorcându-se acasă, Rogozin a făcut o declaraţie care nu trebuie deloc neglijată: anume V. Filat este acel politican de la Chişinău în care Rusia are încredere şi cu care Moscova trebuie „să ţină legătura”. (Ţineţi-vă bine, moldoveni!)

„Liderii” de la Chişinău nu s-au simţit umiliţi de Rogozin care a prezentat la Chişinău o Rusie plină de ambiţii imperiale ce nu doreşte să se despartă de rolul de (mare) maestru de ceremonii geopolitice în Europa. Cu tupeu tipic diplomaţiei imperiale ruse, Rogozin îi somează pe politicienii din R. Moldova „să decidă dacă sunt moldoveni sau români. Dacă se consideră români, graniţele vor fi diferite”. Simplu, ca de obicei, ca şi în 1812 sau 1940, rusul, dacă nu-i place cum gândim, scoate foarfecele din buzunarul mundirului şi ne recroieşte harta. Nu am auzit vreun protest, vreo replică la declaraţiile obraznice ale lui Rogozin. Politicienii noştri din... „conducerea de vârf”, ca nişte cârlani, zburdă veseli pe imaşul verde-verde al Patriei, bucurându-se de rezultatele vizitei. Politicianul Nicolae Andronic, într-o emisiune tv, le reproşa analiştilor politici că se preocupă de Rogozin, şi nu de reacţia „liderilor” de la Chişinău, la comportamentul şi declaraţiile acestora. Pe bună dreptate, o bună parte a presei de la Chişinău nu riscă să-i atingă nici cu o floare pe „conducătorii R. Moldova” care s-au comportat şi se comportă ca nişte complici ai Rusiei în federalizarea (transnistrizarea) R. Moldova. Prin toate acţiunile lor - acceptarea egalităţii părţilor la negocieri şi a cererii de deschidere a unui consulat rus la Tiraspol, precum şi refuzul de a-l retrage pe ambasadorul R. Moldova la Moscova care justifică prezenţa militară rusă în Transnistria -, ei se manifestă ca purtători ai intereselor ruseşti. Aţi auzit ca măcar unul din „conducătorii R. Moldova” să-i fi cerut lui Rogozin ca Rusia să-şi retragă armata din Transnistria? Eu am aşteptat, de exemplu, altceva, dar despre asta – mâine. Să ne iubim Neamul, dacă nu dorim să-i supărăm pe străbunii de sub ierburile Patriei…