Joc peste joc. Război peste război. Nu s-a potolit încă cel pentru Preşedinţie, că «stataliştii» de la Chişinău au intrat într-un alt joc de-a războiul. Tot politic, că, în politică, războaie, pentru care nu rişti nimic, poţi declanşa în toate zilele. Mai ales la o margine de mare imperiu şi într-un spaţiu politic mereu hăituit şi turmentat de tot felul de agenţi estici, unul mai patogen decât altul. Mă rog, ăştia sunt, asta fac.

După ce nu au putut împărţi «partidul comuniştilor», iar mai târziu nu s-au putut înţelege nici în problema preşedintelui, socialistul Igor Dodon şi comunistul Vladimir Voronin au intrat în luptă pentru Ştefan cel Mare. Nu-i pretind numele, pentru că nu au cum – Ştefan a fost domn, aceştia sunt plebei, dar îi pretind laurii de mare suveran şi atributica suveranităţii statale a Moldovei de atunci, se bat cu pumnul în piept că-i sunt urmaşi, că ar fi copii din copiii copiilor, copiilor… lui, că, fără ei, Moldova se pierde. Dodon se ambiţionează să se creadă statalistul nr.1, invocând în favoarea sa faptul că până la dânsul nimănui nu i-a trecut prin cap să-i organizeze candidatului la Preşedinţia R. Moldova examen la statalitate. Dodon a făcut-o, deşi nimeni nu ştie ce l-a întrebat şi ce a răspuns Timofti la întrebările sale. Doi: mai nou, Dodon pretinde că tot el are meritul de a fi readus în actualitate simbolistica clasică a Moldovei istorice – un bicolor improvizat, roşu-albastru, cu zimbru pe centru, despre care tot el zice că ar fi un steag de pe timpul lui Ştefan cel Mare (heraldiştii, însă, strâng din umeri) şi pe care comuniştii l-ar fi preluat abuziv la protestele de astă-iarnă, de la Chişinău. Până aici lucrurile par a fi o glumă. Un joc. Mă rog, au defilat comuniştii cu steagul, mai fac uz propagandistic de el socialiştii, îl mai scot periodic, pe la manifestările lor, şi cei de la «patrioţii Modovei», însă lucrurile nu se termină aici.

Procuratura constată profanarea. Şi atât

Curios, dar obsesiile de la o zi la alta cresc şi acest «steag—simbol», nevinovat în aparenţă, începe a căpăta o altă conotaţie politică decât «o competiţie la obsesii identitare şi la exerciţii de ‘’patriotism’’» — vorba ex-lidrului PPCD, Iurie Roşca. Gluma începe a se îngroşa, după ce comuniştii şi-au permis să-l arboreze, alături de Tricolor, pe sediile câtorva primării şi consilii administrate de exponenţii PCRM. Mai mult, aburit de orgoliul său de «statalist», Dodon avansează şi lansează ideea unui referendum consultativ privind schimbarea Drapelului de Stat al R. Moldova, cerându-i lui Voronin sprijin şi asitenţă. Ce-i drept, Voronin (care nu e Dodon) reacţionează sarcastic, după cum e, apreciind ideea lui Dodon drept «aiureală». Bine, dar dacă ceea ce vrea Dodon e «aiureală», de ce nu e aiureală ceea ce face PCRM? Mai mult, această «aiureală» sfidează nişte norme, are şi nişte costuri de imagine pentru R. Moldova. Mai puţin, poate, pe plan intern, dar, cu siguranţă, mult mai multe pe plan extern. Apariţiile de acest gen în politica de la noi – şi aşa crudă după criza prezidenţială, nu sunt decât o nouă rundă de instabilitate – tocmai ceea ce place mai puţin partenerilor noştri şi, dimpotrivă, savurează cu plăcere neprietenii. Surprinzător, dar, deocamdată, la nivel oficial, nu avem decât o singură reacţie la aceste «aiureli», şi accea într-un interviu a premierului Vlad Filat. «Deciziile de a arbora drapelele roşu-albastre nu vin de la autorităţi, ci de la PCRM. Procuratura Generală urmează să intenteze dosare penale pe numele celor care au încălcat vădit legislaţia R. Moldova… Regret că PCRM impune oamenii să încalce legea», spune premierul pentru Europa Liberă. Procuratura Generală prezintă şi o interpretare a acestor «aiureli»: «profanarea simbolurilor de stat». Doar că ceea ce i se reproşează lui Voronin nu i se reproşează, nu ştiu de ce, şi lui Dodon. S-ar putea că nici nu i se va reproşa. Fie din cauza amiciţiei cu premierul, fie din cauză că Dodon ştie că AIE va mai avea nevoie de el la vot. Şi în acest caz, cred că e potrivit şi oportun să intervină şeful statului, pe rol de suveran, ca să pună punct acestor speculaţii. Să te pretinzi mare statalist, să te înfăşori în steagul lui Ştefan cel Mare şi, în acelaşi timp, să pledezi pentru redenumirea străzii Alexandru Ioan Cuza în Belski, să ceri demontarea Pietrei comemorative din PMAN în memoria victimelor regimului sovietic de ocupaţie şi să optezi politic pentru Uniunea Euroasiatică, e ca şi cum l-ai preda pe Ştefan, de viu, ruşilor. Şi asta nu e doar o profanare a simbolicii de stat, ci profanarea unui trecut istoric şi a unei istorii naţionale post-medievale până la urmă. Cred că aici ar trebui să intervină, alături de preşedinte, societatea civilă, la nivelul organizaţiilor din domeniul ştiinţei, educaţiei şi culturii. Mai mult, e un handicap să insişti, la început de secol 21, asupra renaşterii unei Moldove medievale (secolul 15-16), fie şi la nivelul simbolicii statale, după ce şi un gimnazist ştie ce s-a întâmplat cu Moldova de-a lungul istoriei. Mai ingenios ar fi fost dacă Dodon şi Voronin (şi ceilalţi ca ei) s-ar fi consultat în problema statalităţii Moldovei şi simbolicii ei statale cu ultimul dintre domnitorii Moldovei şi primul dintre regii României, Alexandru Ioan Cuza. Poate că ar fi înţeles mai multe. Curios lucru, dacă mâine în Duma de Stat a Rusiei s-ar găsi vreun terchea-berchea care ar ieşi în faţă sau pe străzile Moscovei cu un steag de pe vremea lui Iurie Donskoi, sau Dolgoruki, şi ar pretinde că acesta este drapelul sub care trebuie să renască Rusia lui Putin, ce ar zice ruşii? Dar Putin?