Aderarea la UE a unor state ar trebui să constituie o experienţă utilă pentru R. Moldova care, cel puţin declarativ, s-a angajat pe acest drum. Pentru opinia publică de la noi ar fi reconfortant să afle că nu s-a pus capăt extinderii UE, cum speră unii care ne trag în alte uniuni, din moment ce la Bruxelles se mai discută acordarea statutului de ţară candidată Serbiei.

Pe 28 februarie, la Bruxelles, în cadrul reuniunii miniştrilor de Externe (Consiliul pentru Afaceri Generale - CAGRE) s-a pus pe ordinea de zi recomandarea pe care CAGRE urma să o facă Consiliului European (consiliu ce reuneşte şefii de state şi guverne din UE), care se va ţine în martie, pentru a aproba statutul de ţară candidată pentru Serbia. Şedinţa părea o formalitate deoarece, după obositoare negocieri între sârbi şi kosovari, s-a obţinut un acord între cele două părţi. Ministrul francez de Externe, Alain Juppe, se grăbise deja să anunţe acordul CAGRE pentru Serbia încă înainte de începerea şedinţei, pentru a părea un fel de sponsor al aderării acestui stat la UE. Doar Lituania şi Polonia aveau ceva rezerve, temându-se ca nu cumva Serbia să fie un cal troian al Rusiei.

România a produs însă o mare surpriză, blocând acordarea de statut de ţară candidată Serbiei. Liderii europeni au fost consternaţi. Pe pagina sa de Facebook, Carl Bildt, ministrul suedez de Externe, a acuzat România - e adevărat, fără să o numească - de atitudine neeuropeană. La fel şi Guido Westerwelle, şeful diplomaţiei germane, care a acuzat România că ar bloca Serbia din motive de politică internă. Românii au ţinut-o pe-a lor, urmărind să-şi atingă obiectivele. Cristian Diaconescu, ministrul român de Externe, a explicat poziţia României, susţinând că este esenţial ca un stat să îndeplinească criteriul politic pentru a deveni candidat, referindu-se la protecţia minorităţilor. România este preocupată de situaţia minorităţii „vlahe” din Serbia. Autorităţile de la Belgrad, asemenea celor de la Chişinău sau Kiev, îi împart pe români în două categorii: români şi „vlahi”. Acestora din urmă li se refuză identitatea românească, slujbele religioase în limba română şi, la fel ca în Transnistria, li se impune un alfabet „vlah”, cu litere chirilice, precum şi o limbă „vlahă”. În cele din urmă, recomandarea a fost adoptată, urmând ca o decizie să fie luată de Consiliul European. România a obţinut prezentarea recomandării alături de declaraţia sa privind drepturile minorităţii româneşti din Serbia, semnarea unui protocol cu Serbia privind protecţia minorităţilor şi monitorizarea în acest sens a Serbiei de către Comisia Europeană.

... aşadar, ce nu trebuie să uite liderii politici ai R. Moldova

Pentru politicienii moldoveni, învăţămintele care pot fi trase din întâmplările de la Bruxelles sunt foarte folositoare. În primul rând, extinderea UE nu s-a oprit. Croaţia a semnat Tratatul de aderare, iar Serbia ar putea deveni oficial ţară candidată, în timp ce Uniunea Eurasiatică există doar pe hârtie. În al doilea rând, nu se poate ca politicienii antiromâni să se pretindă în acelaşi timp proeuropeni. O întrebare foarte importantă pe care trebuie să şi-o pună liderii noştri politici e următoarea: ar accepta oare România aderarea la UE a unei R. Moldova cu românofobul Igor Dodon în guvern? Să nu ne îmbătăm cu mitul despre aceea că trebuie să avem „relaţii pragmatice” şi să lăsăm la o parte problemele legate de identitatea naţională, istorie, limbă. România a dovedit la Bruxelles că este gata oricând să blocheze un stat, dacă consideră că acesta atentează la identitatea românească. Ocolirea României în drumul spre Bruxelles, strategie care s-a încercat sub Voronin şi se mai încearcă şi astăzi, nu funcţionează, din moment ce în UE deciziile se iau în unanimitate, iar România a dovedit marţea trecută la Bruxelles că poate ignora poziţiile unor mari puteri ca Franţa sau Germania, dacă socoteşte că astfel îşi protejează interesele. Nu merge nici invocarea „relaţiei speciale” a R. Moldova cu România, pentru care Bucureştiul ar sacrifica orice. România are o relaţie specială şi cu Serbia, fiind unul dintre cele cinci state membre UE care a refuzat recunoaşterea independenţei Kosovo. Serbia, alături de R. Moldova şi Georgia, este unul dintre cele trei state cărora România a ales să le acorde fonduri pentru dezvoltare în calitatea sa de ţară UE. Cu toată relaţia specială, Bucureştiul a sancţionat Belgradul când a considerat că acesta are o atitudine îndreptată împotriva identităţii româneşti.