![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (3)
Tipăreşte
Sus
Interviu cu jurnalista Europei Libere Valentina Ursu: Moldoveanul îi judecă pe toți, dar nu se judecă pe sine
adăugat 04 iulie 2015, 07:46, la Interviu / Reportaj • Articol publicat de Octavian Balan
Curajul, corectitudinea și verticalitatea sunt valorile după care se conduce în viață cunoscuta jurnalistă din Republica Moldova, Valentina Ursu. Majoritatea politicienilor și persoanelor influente din țară o apreciază și o respectă pentru dăruirea și onestitatea de care dă dovadă în tot ceea ce face.
Aproximativ 30 de ani i-a dedicat radioului, iar reportofonul a devenit cel mai bun prieten al său. Valentina Ursu își amintește cu emoții de acea perioadă în care a fost reporter pe timp de război și a văzut moartea cu proprii ochi. Tot ea este cea care a scris cartea „Râul de sânge” - istorii și trăiri colectate din timpul conflictului armat de pe Nistru.
Pe parcursul anilor, jurnalista a obținut mai multe distincții de stat, printre care „Om emerit”, „Meritul civic”, „Ordinul Republicii”, iar fostul președinte al României i-a înmânat Ordinul Naţional „Pentru Merit” – în grad de Comandor. A început să lucreze chiar din primele zile de facultate la un ziar raional, au urmat apoi postul local de radio din Nisporeni, radioul național și în prezent „Europa Liberă”.
În cadrul unui interviu pentru UNIMEDIA, jurnalista ne-a împărtășit care sunt realizările sale, ce înseamnă să fii un jurnalist în situație de conflict și ce trebuie să facă fiecare dintre noi pentru a contribui la dezvoltarea țării.
- Ce v-a determinat să alegeți să faceți jurnalism?
Încă de pe băncile școlii din Nisporeni am început să scriu articole pentru ziarul raional de atunci „Patriotul Sovietic”. Îmi plăcea la nebunie să fiu romantică, să identific subiecte, dar și mai mult mă motiva faptul că apărea numele meu într-un ziar de presigiu. Era un imbold să merg mai departe, iar asta cu atât mai mult cu cât îndrăgeam limba română. Eu cred că este un dar de la Dumnezeu, iar părinții și profesorii au fost cei care m-au încurajat să urmez această cale.
- De ce aţi ales să lucraţi în radio şi nu în presa scrisă sau ulterior TV?
Radio l-am îndrăgit încă atunci când am activat la postul de radio din Nisporeni. Mi-a plăcut radio pentru că este una ceea ce citești, dar este mult mai viu și mai colorat discursul atunci când omul își ascultă vocea, trăirile, emoțiile.
Interviul este genul care îmi place cel mai mult din presă pentru că e una să asculți răspunsul, dar e cu totul mai interesant să știi ce trebuie să-l întrebi și ce trebuie să obții de la cel pe care îl intervievezi pentru ca opinia publică să fie informată.
- Aveți aproximativ 30 de ani lucrați în presă, majoritatea la radio. Cum au fost acești ani ?
Zbuciumați, dar cu multe urcușuri. Pe mine cel mai mult m-a marcat perioada de la începutul anilor 1990. A fost o perioadă destul de durută pentru tânărul stat Republica Moldova care abia își proclamase independența. Timp de opt luni, în perioada conflictului armat de pe Nistru, mai mult am stat în tranșee decât în casa radio. Am transmis aproape zilnic reportaje din epicentrul focarului.
Am scris și cartea „Râul de Sânge” unde sunt relatate acele reportaje din zilele fierbințe ale anului 1992. Eu cred că de atunci și mai mult m-a consacrat această meserie.
- Atunci când terenul era „fierbinte”, nu v-a tentat să accedeți în politică?
Niciodată nu m-a tentat politica. Am fost curtată de reprezentanți ai partidelor politice, dar am spus un categoric NU, pentru că menirea mea este să fac jurnalism, iar asta cu atât mai mult că, ceea ce fac astăzi îmi place foarte mult. Politica în Republica Moldova este pe alocuri murdară. Într-adevărat ar trebui să se apuce cineva și să curețe acest teren politic, unii zic că femeile vor fi cele care vor salva politica din țară.
Avem astfel de exemple de femei cum ar fi ministra Educației, Maia Sandu, șefa Diplomației, Natalia Gherman, ministrul de Cultură, Monica Babuc, sunt femei la locul lor care ar putea să molipsească și alte doamne să se implice în politică și poate încetul cu încetul scăpăm de corupție, sărăcie, dezordine, neîncrederea în instituțiile statului.
- Care este cea mai mare realizare de care sunteți mândră?
Cea mai împlinită a fost atunci când am născut cei doi copii pe care îi am: Irinuca și Cristinel. Aceasta este cea mai mare împlinire a mea. Ce ține de carieră sunt toți acei 30 de ani bogați în multe evenimente.
- Aţi avut o mulţime de interviuri, de întâlniri, cu diverse personalităţi. Cine v-a impresionat?
Eu mă mândresc că am făcut interviuri și cu fostul președinte al Poloniei, Lech Kaczyński, cu fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakashvili, dar și cu alți demnitari europeni. Am realizat interviuri și cu toți președinții din R. Moldova, cu majoritatea deputaților și mai cu toți miniștrii care s-au perindat în toți acești 23 de ani de independență. Nu cred că a fost un ministru cu care să nu dialoghez la microfon.
-Ați avut emoții în raport cu anumiți interlocutori pe care trebuia să-i intervievați?
Emoțiile le trăiesc cu fiecare intervievat, pentru că sunt reponsabilă de ce aduc în casa consumatorului de informație. Interviul rămâne a fi genul meu preferat, precum jurnalismul rămâne a fi prima și ultima mea dragoste pentru cariera pe care mi-am ales-o.
- Cum ați ajuns să fiți jurnalistul care poate să deschidă ușa oricărui politician?
Cel puțin eu am fost corectă și nu am alergat după senzații sau să fac PR pentru o persoană sau alta. Nu am încercat să favorizez pe cineva, eu am insistat și insist să fim cât mai cinstiți cu noi înșine, ca să putem să fim modele pentru alții.
- Ce trebuie să cunoască un jurnalist care moderează emisiunile politice -sociale?
În primul rând să fie foarte bine documentat, să stăpânească foarte bine realitatea. Mereu să știe că el lucrează nu pentru cel care este în studiou, dar pentru cetățean. Pentru mine contează să obții încredere atât de la cetățean, cât și de la intervievat, să fii corectă și să nu mergi după senzații.
- Ce părere aveți despre relațiile de rudenie între jurnaliști și politicieni, subiect discutat la noi destul de des? Cât de mult pot influența acestea activitatea de zi cu zi?
În presă s-a scris că nașul meu de cununie este Nicolae Andronic, fost vicepremier și fost vicespeaker. Nu am să merg niciodată la un preot să cer desfacerea cununiei. Eu îl respect și îl prețuiesc. El își face treaba lui, eu îmi fac job-ul meu. Niciodată nu mi-a zis și nici nu s-a implicat în felul cum profesez eu jurnalismul. Nu mi-a sugerat idei.
Între noi a fost o relație umană și admirabilă. Nu pot să vorbesc despre alții, dar bănuiesc că nu ar trebui să se amestice una cu alta. Moldova este o țară mică și vrei nu vrei sunt și cumetri și nași.
- Dar despre relațiile de rudenie din politică?
În politică, nu. Chiar ar trebui să dăm la o parte și nănășismul și cumătrismul din politică și să fie promovați doar oameni competenți, doar oameni pricepuți, doar adevărații patrioți ai acestui stat, doar oameni care se gândesc la interesele statului și a cetățeanului. Acest lucru este cu putință dacă este voință.
-Care este cel mai mare risc pe care vi l-ați asumat dea lungul carierei?
Eu cred că cel mai mare risc a fost în timpul conflictului armat de la Nistru. Atunci când mergeai în teritoriu, dar nu știai dacă vei mai reveni în birou. Îmi aduc aminte și acum duminica sângeroasă, din 19 iunie...
Atunci când am văzut moartea cu ochii mei. Au fost trimiși pe prima linie tinerii înrolați în Armata Națională. Eu am mari emoții când îmi amintesc de această dată. Se săpau gropi și cu buldozerele se arunca pământ peste acești tineri care au luat pentru prima oară arma în mână și nu au mai reușit să-și apere țara...
Și-au sacrificat viața... Se săpau mici tranșee, se aruncau corpurile neînsuflețite sau pe ultima răsuflare în acele gropi... Săreau capetele, mâinele, picioarele, strigăte...
- Toate aceste le-ați văzut cu ochii dumneavoastră. Cum ați reușit să depășiți toate emoții, momente și barierele psihologice?
Eram tânără atunci și poate nici nu am conștientizat aceste lucruri pe deplin. Eu deseori și în somn tresar și transpir, retrăiesc emoțiile pe care le-am avut atunci în 1992 la Nistru. A fost de groază... Am mers fără ca să-mi dau seama unde merg. În prezent stau și mă gândesc că acolo s-au dus cei mai bravi bărbați ai noștri, între timp, aici la Chișinău se organizau discoteci, iar multora le păsa puțin de ce se întâmpla acolo.
Probabil și din acest considerent s-a pierdut acest război de la Nistru, inclusiv și cel informațional. Prin propaganda de atunci și acum, informațional războiul de la Nistru a fost câștigat de Rusia.
- Sunt pregătiți tinerii jurnaliști de la noi pentru a merge într-o zonă de conflict?
Ar trebui să îi pregătim pe tinerii noștri. Am realizat o emisiune cu tinerii jurnaliști de la noi și i-am întrebat ce cunosc ei și cum mediatizează conflictul armat de la Nistru. Am rămas perplexă, uimită pentru că foarte puțini dintre ei cunosc adevărul despre ceea ce s-a întâmplat și mai cu seamă cum trebuie să fie tratat acest subiect despre tragicul război de la Nistru.
- Ce vă motivează și în ce măsură vă obligă să mergi mai departe în pofida greutăților?
Viitorul acestui stat. Trebuie să luptăm până la urmă ca să trăim într-o țară democratică. Aici poate fi și raiul pe pământ dacă scăpăm de marea corupție, dacă lumea pune în capul mesei interesul statului și nu interesul de partid.
Pe mine mă doare sufletul că atâta lume se consumă și înoată în mlaștina asta și puțini știu cum și ce să facă. Nu trebuie să aștepți ca cineva să vină să-ți dorească mai mult bine decât ți-l dorești tu. Nu trebuie să fii egoist și trebuie să ai încredere în forțele proprii, dar și în cei din jurul tău. Sigur că trebuie sacrificiu. Fără sacrificiu nu reușim.
- Și totuși cei mai buni pleacă din țară...
Au plecat cei mai buni din țară, dar de ce cei mai buni nu-și atribuie rolul de salvatori ai națiunii? Să revină și nu numai să judece ce se întâmplă aici, dar să se implice. La noi multă lume așteaptă mana cerească. Dar nimeni nu-ți va da această mană. Cantemir zicea că „moldoveanul este leneș la carte”, dar mie mi se pare că acum moldoveanul a devenit chiar leneș la toate. Așteaptă cineva să-i dea, îi judecă pe toți, dar nu se judecă pe sine. Răsuflecă mâinele și fă-ți ordine în curtea ta, lângă poarta ta.
Ziceam despre individualism, omul trebuie să se gândească ce se întâmplă și în casa lui, strada lui, satul, orașul, țara lui. Nu poți să te închizi în găoacea ta și să faci reparație de trei ori pe ani, astfel să pui accentul doar pe aspectele materiale și să uiți că spiritul este cel care te menține viu.
- Mai este profesia de jurnalist una respectabilă în Republica Moldova?
Depinde de jurnalist. Eu la un moment dat am constat o degradare în presă așa cum degradează situația din mai multe domenii din țară. Jurnalistul trebuie să fie mereu în căutare. Trebuie să reflecți tot ce se întâmplă în societate, dar nu trebuie să vezi doar lucruri rele. Caută și lucruri bune. Sunt și lucruri pozitive. Sunt oameni, eu uneori zic că în Moldova profundă, la firul ierbii, găsești lume simplă, uneori mai deșteaptă decât politicienii.
- Se vorbeşte foarte mult despre fenomenul tabloidizării, care este excesiv la noi, ştirile de scandal care acaparează, de pildă, reportaje de calitate. Credeţi totuşi că, în viitor, lucrurile se vor inversa? Oamenii vor căuta mai mult lucrurile, până la urmă, de bun simţ?
Chiar și Moldova e plină de kitsch. Haideți să vedem și altă fațetă a acestei realități, nu doar goana după vizualizări. Haideți să pregătim opinia publică și să pornim de la exemple pozitive care se înrădăcinează și schimbă situația în statul acesta. Atât timp cât alergăm după artistul cutare, care se odihnește pe o insulă nu știu care, dar nu vorbim de un moș Ion care a trecut prin deportări, foamete și necazuri, despre ce mai poate fi vorba.
Eu sunt un om optimist și încerc să eman pozitivism. La noi atâta negativism există în societate. Da, sunt probleme majore, cum ar fi și furtul miliardului de la bănci. Este un mare păcat pentru cei care au admis să se ajungă la acest jaf al secolului, dar trebuie să căutăm și exemplele pozitive. Nu trebuie să ne fie frică de sacrificiu. Trebuie să sacrificăm ceva ca să schimbăm lucrurile.
- Cum vedeți problema reprezentării femeilor în structurile de conducere ale marilor companii? Dar în politică ?
Eu cunosc zeci de primărițe care se descurcă foarte bine și care au atras investiții și au făcut din comunitate o bijuterie. Deci acest lucru este posibil, nu e totul pierdut. Trebuie promovați acești oameni, trebuie susținuți.
La noi unele partidele au monopolizat puterea și nu mai permit altora să acceadă.Nu tot noi i-am lăsat să o monopolizeze? De ce i-am lăsat? De ce nu le arătăm din deget atunci când greșesc și nu merg pe calea corectă? Pe mine mă doare rezultatele sondajelor de opinie, unde 80 la sută din respondenți consideră că R. Moldova merge pe o cale greșită. Un rol important îl are presa în acest sens. Eu cred că dacă presa nu ar face jocul nimănui, atunci ar putea fi schimbate lucrurile în țară.
Într-adevăr, avem femei care reușesc și în mediul de afaceri și în alte domenii. Sunt puține, dar este și vina femeilor pentru că atunci când sunt alegeri și trebuie să aleagă între o femeie și un bărbat, preferă să aleagă un bărbat. Eu cred că lucrurile s-ar schimba dacă în fotoliu de premier și președinte ar fi o femeie.
- Pe cine dintre femei le vedeți în acest fotoliu de președinte a țării?
Chiar și pe Maia Sandu sau revin la ideea că trebuie să ne uităm pe cine mai avem peste hotare și cine dintre acei de acolo care s-au manifestat în anumite instituții de prestigiu. Plus la toate să se adune cei 100 de oameni buni care mai speră cu adevărat că în Republica Moldova lucrurile pot fi schimbate. În acest context, eu cred în viitorul acestui stat.
- Unde se vede Valentina Ursu peste zece ani?
La Europa Liberă.
- Ce sfat le dai tinerelor femei care vor să se implice activ in viata social politică sau in mediul de afaceri, dar au anumite temeri că nu vor reuși?
Ambiție. Să știi ce vrei și ce poți. Să nu te aventurezi și să nu mergi acolo unde aduci mai multă daună decât bine, iar acolo unde poți schimba lucrurile trebuie să te implici și în acest fel piatra poate fi urnită din loc,. Dacă există această ambiție și pricepere, acest devotament pentru oameni și această dragoste pentru Republica Moldova lucrurile se vor schimba.
Notă! Acest material este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia Programului.
Bravo, foarte frumos spus, succese mari in continuare, sa dea domnul cat mai multi asemenea jurnalisti.
Moldova, Tara de minune,
unde lumea se teme a spune,
de e iarna sau e vara,
lumea plange pe afara,
plange in perna,
plange in pumni,
asa viata am ajuns.
Moldoveanul la greu munceste
si nimic nu dobandeste
tot ofteaza si tot plange
la el greu domnul ajunge.
unde lumea se teme a spune,
de e iarna sau e vara,
lumea plange pe afara,
plange in perna,
plange in pumni,
asa viata am ajuns.
Moldoveanul la greu munceste
si nimic nu dobandeste
tot ofteaza si tot plange
la el greu domnul ajunge.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}
nu spune nici un cuvânt despre Proiectul nostru National- Re-Unirea cu România ?
Oare nu din cauza ca Directoareal Postului de Radio Europa Libera, cu sediul la Praga, dar care emite in româneste doar pt. Rep. Moldova, deci directoarea bucuresteanca Oana Serafim, jurnalista comercială gălăteanca Iolanda Bădiliță de la Strasbourg, rusofonul anti-român Ernest Vartanian si altii sunt niste anti-unionisti si basaribiofobi notorii ? Rusine lor !