Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

5 mai 2024, ora locală: 19:21

 

Kommersant: Voronin şi Smirnov se vor intalni in următoarele zile

adăugat 22 septembrie 2008, 12:48, la Ştiri de Top

Preşedintele moldovean Vladimir Voronin şi liderul separatiştilor transnistreni Igor Smirnov ar urma să se intalnească in această săptămană, iar cei doi vor semna ulterior, cu girul Moscovei, o declaraţie comună pentru reglementarea conflictului, scrie luni cotidianul rus Kommersant, citat de NewsIn.

Potrivit publicaţiei, intalnirea va constitui un preambul pentru un alt eveniment de o mai mare amploare - semnarea de către cei doi a unei declaraţii comune privind soluţionarea vechiului conflict in baza principiului integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Documentul, care va fi semnat in prezenţa preşedintelui rus Dmitri Medvedev, ar urma să lanseze procesul reglementării definitive a problemei transnistrene. Moscova se grăbeşte să demonstreze succese pe această direcţie pană la reuniunea din decembrie a miniştrilor de externe din statele membre NATO, scrie Kommersant.

"Exemplu de reglementare paşnică"

Intr-un articol intitulat "Transnistria este altoită Moldovei. Rusia se grăbeşte să aducă un exemplu de reglementare paşnică", Kommersant afirmă că apropiata intalnire dintre Voronin şi Smirnov este menită să ajute Rusia să demonstreze ţărilor NATO că Moscova este capabilă să reglementeze eficient conflictele ingheţate şi pe cale diplomatică, nu numai prin forţă, cum a fost cazul in Georgia.

Autorităţile de la Chişinău şi Tiraspol sunt intr-un proces intens de pregătire a intalnirii dintre Voronin şi Smirnov. Kommerant susţine, citand surse din Ministerul de Externe de la Tiraspol, că intalnirea va avea loc săptămana aceasta. "Am insistat ca intalnirea să aibă loc in data de 19 septembrie, dar acestă dată nu a convenit părţii moldoveneşti. Chişinăul propune data de 23 septembrie, insă noi avem alt program pentru ziua respectivă. In acest moment, in discuţie este a doua jumătate a săptămanii", a declarat pentru publicaţia rusă o sursă din Departamentul transnistrean de Externe, care a sugerat insă că negocierile ar putea avea loc şi ceva mai devreme.

In ceea ce priveşte locul intalniri, acesta a rămas neschimbat. Voronin şi Smirnov vor discuta la Bender, oraşul unde la 11 aprilie a avut loc prima lor intalnire după şapte ani. De atunci, in reglementarea trasnistreană s-au produs evoluţii care au demonstrat in mod clar dorinţa Moscovei de a soluţiona definitiv problema transnistreană şi de a impăca Chişinăul şi Tiraspolul, scrie Kommersant.

Rusia este gata să devină garantul viitoarei inţelegeri

Preşedintele rus Dmitri Medvedev i-a primit pe rand la reşedinţa sa de la Soci pe Vladimir Voronin şi pe Igor Smirnov, dand asigurări ambilor lideri că Rusia este gata să devină garantul viitoarei inţelegeri, teză care a fost reiterată la sfarşitul săptămanii trecute de către ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Kommersant susţine că negocierile in pregătire dintre "domnii Voronin şi Smirnov" sunt doar o parte a planului rus de reglementare a conflictului. Momentul de cotitură in procesul de negocieri ar urma să devină intalnirea dintre cei doi pe teritoriul rus in prezenţa lui Medvedev. Declaraţia comună ar urma să conţină, pe langă prevederea privind reglementarea conflictului in baza menţinerii suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, şi angajamentul de lansare a negocierilor pentru elaborarea parametrilor statutului de drept al Transnistriei in cadrul Moldovei unitare.

"Trilaterală istorică" in noiembrie

Publicaţia rusă afirmă, citand surse din Ministerul de Externe de la Moscova, că intalnirea trilaterală istorică ar trebui să aibă loc nu mai tarziu de luna noiembrie, pentru ca la reuniunea din decembrie a miniştrilor de externe NATO-Moscova să poată demonstra importante victorii pacificatoare in direcţia reglementării conflictelor ingheţate cum este cel din Transnistria.

Chişinăul şi Tiraspolul nu se opun acestui plan, susţine Kommersant. Preşedintele Voronin, pe care il aşteaptă alegerile parlamentare din primăvara anului 2009, a fost de acord cu condiţia Moscovei de a consfinţi printr-un act normativ statutul de neutralitate politico-militară a ţării sale. Demonstrează loialitate şi liderul transnistrean Igor Smirnov, care, după intalnirea cu Dmitri Medvedev, a renunţat să mai ceară independenţa pentru republica sa.

"In prezent, dorinţa Moscovei de a lansa procesul de pacificare cantăreşte mai greu decat orice altceva şi atat Smirnov, cat şi Voronin inţeleg foarte bine acest lucru. In decembrie, pentru Rusia va fi important să arate un rezultat pozitiv şi avand in vedere evenimentele din Caucaz, aceasta va fi o mişcare frumoasă", a declarat "o sursă influentă de la Chişinău", citată de publicaţia rusă.

Kommersant estimează că dacă evenimentele vor evolua in conformitate cu scenariul gandit de Moscova, Rusia va avea posibilitatea de a demonstra Occidentului că este capabilă să soluţioneze conflictele ingheţate din spaţiul postsovietic nu doar prin aplicarea forţei militare, dar şi prin metode diplomatice. Mai mult decat atat, SUA şi UE vor primi posibilitatea de a participa nemijlocit la concilierea dintre Chişinău şi Tiraspol, deoarece Moscova nu are nimic impotrivă ca procesul pe care ea il va iniţia să se incheie in formatul de negocieri "5 plus 2" (Rusia, Ucraina, OSCE ca mediatori, Moldova şi Transnistria ca părţi aflate in conflict, SUA şi UE ca observatori), mai scrie cotidianul rus.

Autor: Z.O.
Sursa: www.ziua.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Ştiri de Top

ordinul republicii, georgia, inmanare
Președintele Georgiei, decorat de Mihai Ghimpu cu "Ordinul Republicii". "Primesc ordinul în numele poporului georgian și vă asigur că vă suntem alături", declară Mihail Saakașvili
In urmă cu puțin timp la reședința de stat din str. N. Iorga a avut loc decorarea cu cea mai înaltă distincție a R. Moldova - "Ordinul Republicii" Președintele georgian, Mihai Saakașvili . Ordinul a fost oferit de președintele interimar al țării, Mihai Ghimpu. 
"În semn de profundă gratititune din partea R. Moldova, pentru [...] mai mult
alegeri, Corjova, sectii de votare, CEC
CEC nu va deschide secţii de votare în satul Corjova din motive de securitate
Modificari apar nu doar ce tine de listele electorale dar si de sectiile de votare. Precizam ca, in satul Corjova, din raionul Dubăsari, nu vor fi deschise secţii de votare pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie. Comisia Electorală Centrală a luat această decizie din motive de securitate.
Amintim ca la scrutinele anterioare, în această [...] mai mult
taxa consulara, permis de sedere, taxa permis, viza de resedinta, Tomac,
Taxa consulară de 120 de euro va fi eliminată
Taxa consulară de 120 de euro pentru studenții basarabeni care se încadrează în categoria „fără bursă fără taxă” va fi eliminată pentru anul universitar 2010-2011, promite secretarul de stat Eugen Tomac, din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Anul acesta [...] mai mult
Guvernul Romaniei a premiat olimpicii la limba si literatura romana din RM
19 olimpici de limbă şi literatură romană din Republica Moldova au fost astăzi premiaţi de Guvernul Romaniei. Ceremonia a avut loc la Ambasada Romaniei de la Chişinău. Elevii au primit 10 volume de clasici romani, diplome, bani şi o excursie la mare în timpul vacanţei de vară.

Cei 19 olimpici din diverse zone ale republicii s-au remrcat atît prin [...] mai mult
Creştinii sărbătoresc pe 25 decembrie Naşterea Domnului
În urmă cu peste 2.000 de ani, pe 25 decembrie se năştea Iisus Hristos.

Acum peste două mii de ani, în oraşul Bethleem s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: "Dumnezeu S-a arătat în trup" (I Tim. III, 16). Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea [...] mai mult
Zeci de asociatii romanesti din strainatate cer ministru delegat pentru romanii de pretutindeni
Intr-o scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei si Primului ministru desemnat, zeci de asociatii romanesti din afara frontierelor cer infiintarea functiei de ministru delegat pentru romanii de pretutindeni."Luand in considerare criza prin care trece Romania nu cerem minister care sa se ocupe de problemele extrem de complexe pe care le avem. [...] mai mult
Cate cereri de redobandire a cetateniei romane au fost inregistrate in perioada 2003-2009 la Directia Cetatenie
Raspuns al Directiei Cetatenie prin care informeaza Institutul pentru Drepturi Civile Europene asupra numarului de cereri de redobandire a cetateniei romane depuse de cetatenii moldoveni si ucraineni la Consulatele Romaniei din Moldova si Ucraina intre anii 2003-2009, cereri care au fost transmise la Minsiterul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

Referitor [...] mai mult
RUSINE NATIONALA: EROII ROMANIEI LA GUNOI. Senatul a respins proiectul de lege depus de Urban si Badea pentru acordarea statutului de eroi-martiri basarabenilor Lesco, Popa, Ivantoc, dupa 15 ani de temnita la Tiraspol
La data de 21 mai 2009, am depus la Senat impreuna cu senatorul de Diaspora Viorel Badea, un proiect de lege ce viza Propunerea legislativă privind declararea domnilor Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti, despre care [...] mai mult
Caseta cu Geoană: Bani pentru "un loc eligibil", nu sex oral. VEZI VIDEO
Pe bloguri a apărut astăzi o înregistrare cu Mircea Geoană, despre care se crede că ar fi cea care a stârnit atâtea controverse. Nu este însă vorba de imagini cu sex elect-oral, ci de o persoană din PSD care plăteşte pentru un loc eligibil pe listele partidului.

Posibila înregistrare despre care vorbea Traian Băsescu în campania electorală îl arată [...] mai mult
Vlad Filat s-a intalnit cu Angela Merkel, Basescu si cu premierii din Polonia, Olanda si Belgia. Vezi AICI ce au discutat
Premierul Vlad Filat s-a intalnit astazi cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, presedintele Romaniei, Traian Basescu, si cu omologii sai din Polonia, Olanda si Belgia. Intrevederile au avut loc in orasul german Bonn, unde Vlad Filat participa la lucrarile Congresului Partidului Popular European.

Potrivit Serviciului de presa al Guvernului, Vlad [...] mai mult

randat în 	0.0522 secunde