Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor avea discuţii în următoarele zile la Bruxelles, în cadrul a două summit-uri convocate duminică şi miercuri, unde trebuie să stabilească un plan clar, decisiv pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat care ameninţă zona euro şi sistemul financiar global.

Criza datoriilor de stat în zona euro a început în ultima parte a anului 2009 în Grecia, care avea un deficit bugetar uriaş şi o datorie publică văzută de mulţi ca nesustenabilă. Problemele Greciei au continuat să se adâncească într-un ritm accelerat, antrenate pe de o parte de atacurile necontenite de pe pieţele financiare şi, pe de altă parte, de reacţia de cele mai multe ori întârziată a Europei, scrie Mediafax.

Portugalia şi Irlanda au devenit în 2010 victime colaterale ale reacţiei impulsive a pieţelor financiare şi ale procesului politic greoi de la vârful UE, dincolo de problemele interne. Cele două ţări au fost împinse către acorduri de finanţare externă cu UE şi FMI de creşterea artificială, necontrolată, a dobânzilor împrumuturilor accesate de cele două guverne pe pieţele financiare, până la niveluri nesustenabile şi prohibitive.

În 2011, pieţele financiare au început să atace Italia şi Spania prin intermediul obligaţiunilor guvernamentale emise de a treia, respectiv a patra economie din zona euro. Doar intervenţia hotărâtă a Băncii Centrale Europene (BCE) a împiedicat intrarea Italiei şi Spaniei în criză, asigurările date de liderii politici de la Roma, Madrid şi Bruxelles fiind privite cu scepticism de bănci şi investitori.

UE a început introducerea unor mecanisme de criză care să poată sprijini ţările sau băncile cu probleme din zona euro. Prima etapă a fost înfiinţarea Fondului European de Stabilitate Financiară (European Financial Stability Fund - EFSF), cu resurse de 440 miliarde euro, care participă deja, ca prime intervenţii, la acordurile de finanţare externă ale Portugaliei şi Irlandei cu UE şi FMI. EFSF are însă caracter temporar, urmând să fie înlocuit în următorii doi ani de Mecanismul European de Stabilitate, un fond permanent de "bailout" al zonei euro cu resurse de 500 miliarde euro.

În vara acestui an, liderii Uniunii Europene au admis că acordul de finanţare externă de 110 miliarde euro încheiat în mai 2010 de Grecia cu UE şi FMI nu îşi va atinge obiectivele, de corectare a deficitului bugetar, stabilizarea datoriei de stat şi implementare a unor reforme structurale profunde, care să asigure un profil financiar solid pentru statul elen pe termen mediu şi lung şi să permită guvernului să revină pe pieţe la jumătatea anului 2013. În plus, guvernul elen a ratat numeroase ţinte financiar-fiscale importante din acord, iritând creditorii internaţionali şi punând sub semnul întrebării continuarea plăţilor de la UE şi FMI.

Astfel, intrarea Greciei în faliment a devenit tot mai probabilă, aproape sigură în ochii pieţelor şi ai observatorilor din întreaga lume, cu toate consecinţele implicite pentru bănci şi pentru moneda euro. Tot mai mulţi comentatori proclamă idei precum destrămarea zonei euro sau eliminarea unor ţări din blocul monetar.

Lideri europeni importanţi, inclusiv preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet, au avertizat în ultimele luni că guvernele trebuie să acţioneze urgent pentru a rezolva criza, care ameninţă stabilitatea, credibilitatea şi chiar existenţa euro.

În ultima perioadă, necesitatea extinderii semnificative a resurselor şi atribuţiilor EFSF a devenit clară, iar recapitalizarea masivă a băncilor europene pare inevitabilă, pentru a le permite să absoarbă pierderi mai mari din datoriile pe care le au de recuperat de la Grecia. Dacă în iulie băncile acceptaseră să renunţe la 21% din valoarea obligaţiunilor de stat greceşti cu maturitatea până în 2020, politicienii şi economiştii europeni sunt de părere acum că pierderea ar trebui să se apropie mai degrabă de 50% pentru a transforma datoria Greciei într-una sustenabilă.

Complexitatea procesului politic al Europei impune decizii cât mai urgente la nivelul zonei euro, deoarece, după acordul de principiu dat de lideri, măsurile trebuie ratificate de parlamentele statelor membre înainte de a putea fi aplicate. Astfel apar posibile întârzieri care pot limita eficienţa şi eficacitatea măsurilor.

Odată cu discuţiile despre consolidarea EFSF şi recapitalizarea băncilor au apărut din nou la orizont divergenţele dintre Germania şi Franţa, principalii finanţatori ai salvării zonei euro, care ameninţă să întârzie din nou consensul, în timp ce criza ar continua să crească dincolo de capacitatea măsurilor dezbătute.

Franţa vrea transformarea fondului într-o bancă, finanţată de BCE, idee respinsă însă de banca centrală, care şi-ar depăşi astfel atribuţiile legale, şi de Germania, unde nemulţumirea faţă de finanţarea statelor "risipitoare" şi de ocolirea regulilor în numele solidarităţii europene ameninţă voturile pe care se bazează coaliţia condusă de cancelarul Angela Merkel.

Totodată, Franţa doreşte ca recapitalizarea băncilor europene să cadă în sarcina EFSF, pentru a evita pierderea ratingului triplu A din cauza costurilor ridicate presupuse de astfel de operaţiuni. Băncile franceze au cea mai mare expunere pe datoria de stat a Greciei dintre creditorii străini. Pe de altă parte, Germania consideră că recapitalizarea băncilor ar trebui încercată mai întâi pe pieţele financiare, de la investitorii privaţi, iar numai în cazul unui eşec să se apeleze la guvernele naţionale şi, în final, la EFSF ca soluţie de urgenţă după ce toate celelalte mecanisme vor fi eşuat.

Anticipând negocieri extrem de dificile, liderii europeni au amânat deciziile cruciale pentru un al doilea summit, care va fi organizat cel târziu miercuri, pentru a-i da timp lui Merkel să-şi asigure marjoritatea parlamentară.

Surse europene au declarat vineri în presa internaţională că liderii celor 27 de state membre vor aproba duminică un plan de recapitalizare a băncilor europene cu aproape 100 miliarde euro şi ar putea lansa totodată o reformă pe termen lung a guvernanţei economice a zonei euro. Franţa, care vrea să-şi păstreze cu orice preţ ratingul AAA, a cerut ca băncile să primească termen nouă luni pentru a atinge noua rată minimă a capitalului de rang întâi, de 9% din activele ponderate la risc, potrivit surselor.

În funcţie de negocierile din următoarele zile, de compromisul la care se va ajunge şi de reacţia pieţelor, summit-urile de duminică şi miercuri ar putea face diferenţa între începutul revenirii la normalitate şi adâncirea crizei, cu consecinţe greu de anticipat pentru supravieţuirea zonei euro şi stabilitatea sistemului financiar mondial.