Zilele trecute Polonia s-a adresat la tribunalul economic de la Stocholm chemând în faţa înaltei instanţe cunoscutul pe plaiurile mioritice concern „Gazprom”. Cererea a fost înaintată de compania  de stat PGNiG după ce părţile n-au putut ajunge la un numitor comun asupra reducerii preţului la gazele naturale livrate. Astfel, polonezii se ţin de prevederile contractuale care stipulează că preţul trebuie să reflecte situaţia din piaţa gazelor naturale, iar aici au survenit foarte multe schimbări.

Comentând acest eveniment, presa rusă utilizează termenul „ţară consumatoare” – „страна потребитель” care este pusă în frază astfel încât „consumator” sună mai degrabă a  „mâncău”.

Iată deci, că încă n-a reuşit să fie dată uitării binecunoscuta sintagmă „Россия всех кормит” că suntem poftiţi să înghiţim altceva, puţin mai camuflat însă la fel de tendenţios. 

Cine câştigă mai mult de pe urma comercializării gazului rusesc?

De menţionat că în comerţul cu petrol şi gaze nu există binefaceri – doar relaţii reciproce. Iar în cazul Rusiei, ar fi cazul să se renunţe la declaraţii şi să se apeleze la statistici ( a se vedea figura).

Cei interesaţi  de subiectul comerţului cu gaze nu au cum să nu înţeleagă că Europa depinde de Rusia în măsură egală, poate mai mică chiar, decât Rusia depinde de banii europeni. Ce mai rămâne atunci din exportul rus dacă scoatem gazele şi petrolul ? Mai nimic.

Din acest nimic, probabil, vin şi vestitele clauze „take or pay” în contractele de livrare a gazelor naturale pe care le promovează autorităţile ruse.

Una din consecinţele paradoxale ale crizei recente este faptul că pe piaţa gazelor naturale oferta depăşeşte cererea. Atare situaţie se va menţine până după anul 2012, cu condiţia să nu vină valul al doilea al crizei.

Întrebarea firească este atunci „De ce cresc preţurile la gaze?”. Nu avem răspunsul or preţurile la gazele de pe piaţă se formează după criterii politice şi nu economice. 

Preţuri formate prin tribunale

Să revenim la Polonia care plăteşte pentru gazele ruseşti 330 Dolari/1 Mmc (1 Mmc = 1000 metri cubi) şi speră să obţină ceva reduceri, la fel cum au obţinut, în urma proceselor de judecată compania italiană Edison, cele germane E.On, Wingas şi VNG.

De fapt, mai toate companiile mari din Europa sunt în tratative şi în procese de judecată cu „Gazprom” – ul pentru a obţine reduceri de preţuri. Experţii consideră că în cazul Poloniei părţile se vor înţelege neajungând la procese în tribunal deoarece „Gazprom” –ul face reduceri mai consistente celor care nu duc litigiul până la scoaterea lui în faţa lumii.

Spre exemplul Turcia a refuzat să prelungească contractele de durată cu „Gazprom” şi astăzi plăteşte câte 250 Dolari/ 1 Mmc. Pentru comparaţie, Germania plăteşte în jur de 403 Dolari/1 Mmc, iar Italia, declară preţuri de până la 320 Dolari/1 Mmc.

Toate aceste procese şi negocieri, fie  deschise, fie ascunse de ochii lumii, sporesc şi mai mult confuzia şi suspiciunile pe piaţa europeană a gazelor.

Când menţionam în publicaţiile anterioare că preţurile din Germania sunt, eventual , luate ca nivel al preţurilor europene nu cunoşteam că „Gazprom” – ul, dacă o fi fiind adevărat acest lucru, şi-a pregătit de mai demult baza pentru acest lucru.

Prin 2005, când Rusia a declarat că vrea să treacă la principiile de piaţa, aşa cum le înţelege ea, în relaţiile cu foştii parteneri din blocul sovietic, la baza formării preţurilor la gaze a fost pus principiul „netback”: preţul de piaţă pentru o ţară oarecare reprezintă o medie a preţurilor la punctele finale din ţările UE (Germania, Franţa, Italia) ale ţevilor prin care se pompează gaze ruseşti, minus cheltuielile de transportare ale acestora din ţara respectivă.

Dacă preţurile se formează prin tribunale, cum sunt cazurile discutate de noi, nu cred că rămâne prea mult din principiul „netback” sau din alte principii de piaţă, altfel cum am explica că Moldova a plătit pe parcursul anului 2011 mai mult decât Italia, de exemplu, or fiecare al doilea cetăţean de-al nostru ştie că până în Italia sunt peste 1200 de kilometri. 

NorthStream - construcţie politică pentru eliminarea ţărilor de tranzit

Polonia a trimis cererea la tribunal cu o zi înainte de deschiderea oficială a primei linii a gazoductului „NorthStream”. Pentru toată lumea este clar că gazoductul este o construcţie politică cu destinaţie strictă: eliminarea ţărilor de tranzit.

În primul rând este vizată  Ucraina. În septembrie curent dând startul la pomparea gazului tehnic în această conductă, V. Putin a ţinut să se refere la acest lucru. Şi asta în pofida faptului că conductă este una foarte costisitoare, iar transportarea gazelor prin ea costă de câteva ori mai mult decât prin conductele terestre.

Directorul executiv al companiei NordStream AG, administratoarea conductei, Mattias Warnig, fost angajat STASI, fost şi actual bun prieten cu V. Putin  a declarat că investiţiile în conductă se vor răscumpăra în circa 15 ani.

Poate că stânjeneala printre politicienii germani implicaţi până peste cap în această conductă a determinat-o pe Angela Merkel să refuze oferta făcută de preşedintele rus D. Medvedev de a mai construi şi o a treia linie în cadrul gazoductului „NordStream”.

Şi cum sentimentul disconfortului generat de ruşine este printre politicieni difuz şi foarte scurt, poate pierderile raportate de companiile energetice, inclusiv cele germane, vor face ţările din Europa să fie mai ferme atunci când vine vorba de aplicarea principiilor de liberalizare a pieţei europene a gazelor.

De exemplu compania RWE, al doilea ca mărime actor de pe piaţa electroenergetică din Germania, a raportat pentru primele trei trimestre al anului 2011 pierderi de   842 milioane de Euro.

Pierderi cauzate din aplicarea contractelor de lungă durată semnate cu „Gazprom”. Şi cum RWE construieşte gazoductul „Nabucco”, ar fi de mirare ca compania să primească de la „Gazprom” careva reduceri. Rămâne de văzut.

„Reduceri” în stil Gazprom 

Şi în final încă un lucru. Conform datelor de statistică oficială din Rusia, preţurile de export ale gazelor în Europa au fost următoarele (Tabel).

Dacă deducem din preţurile medii europene cheltuielile de transportare care, după cum am estimat mai înainte au limita de jos cam la 50 USD, vedem principiul „netback”- ului în acţiune.

Şi atunci care mai este sensul acelui tam-tam făcut de Gazprom, când vorbeşte de aplicarea unor coeficienţi, chipurile de reducere pentru Moldova şi alte ţări, cenuşărese în viziunea concernului.

Nouă nu rămâne decât să ne rugăm pentru succesul Poloniei la tribunal şi pentru pierderile cât mai mari ale „rechinilor” de pe piaţa europeană a gazelor. Poate se va schimba ceva şi pentru noi.