Dupa “precipitatiile” cauzate de Ziua Ocupatiei Sovietice, marcata din acest an la 28 iunie, dupa care contestata si anulata de Curtea Constitutionala, presedintele interimar Mihai Ghimpu a intepat din nou “ursul rus”.

Decorarea “grupului Ilascu”  cu cea mai inalta distinctie de stat, “Ordinul Republicii”, a generat reactii dure, desi tradive (dupa 3 zile de la publicarea informatiei despre decorare pe pagina web a presedintelui R. Moldova), din partea autoritatilor ruse. Critica rusa a fost indreptata impotriva presedintelui interimar, dar si impotriva persoanelor implicate in 1992 cu trup si suflet in apararea independentei si integritatii teritoriale a Republicii Moldova.

Gestul lui Ghimpu a fost condamnat dupa cativa parametri:

    * In primul rand, Moscova considera ca decorandu-i pe combatanti, actuala guvernare de la Chisinau, in frunte cu Ghimpu, doreste sa justifice actiunile “nationalistilor in lupta fratricida de pe Nistru din 1992″ . Continuatori ai propagandei anilor ’90, oficialii rusi uita intentionat de constatarile Curtii Europene pentru Drepturile Omului [3], care a stabilit clar ca regiunea transnistreana a fost sustinuta politic, economic si militar de Federatia Rusa, aflandu-se sub jurisdictia rusa si dupa 1992, deoarece nu si-a evacuat trupele si armamentul indata dupa ce R. Moldova si-a declarat independenta, dar nici dupa angajamentele asumate de Moscova la summitul OSCE din 1999. Potrivit Paragrafului 382 al Hotararii CEDO, autoritatile ruse au contribuit atat pe cale militara, economica, cat si politica, la crearea regimului separatist in regiunea transnistreana, consolidand autonomia acesteia fata de Moldova si dupa incheierea acordului de incetare a focului din 21 iulie 1992. [4] Fiind parte in conflictul armat, dar si un sustinator al regimului secesionist, Rusia invinuieste indirect Chisinaul pentru faptul ca in 1992 a luptat pentru apararea independentei si integritatii sale teritoriale, trecand sub tacere faptul ca  fortele separatiste au atacat organele de mentinere a ordinii publice, subordonate malului drept, inclusiv cu acordul tacit al partii ruse.

    * In al doilea rand, fara a respecta cumva prezumtia nevinovatiei si principiul neimixtiunii in treburile interne ale unui stat strain, de comiterea unor crime grave sunt acuzati Ilascu si “grupul Bujor”, care in opinia oficialilor rusi, nu au fost trasi la raspundere pentru ca dosarul ar fi fost suspendat in 2000 de catre Ministerul Justitiei din R. Moldova.
    * Catalogandu-i drept “calai”, Moscova asteapta victoria la CEDO, in cazul cetatenei ruse L. Gusar, ce dateaza din 2003, care se judeca pentru a demonstra ca sotul i-a fost ucis de “oamenii lui Ilascu”.
    * Mai mult decat atat, Rusia atentioneaza ca semnalele politice din R. Moldova creeaza tendinte periculoase, ce pericliteaza eforturile pentru restabilirea increderii si stabilitatii pe Nistru. Cert este faptul ca principalul factor destabilizator in regiune ramane administratia de la Tiraspol, care nu doar solicita suplimentarea esantionului militar rus dislocat deja pe teritoriul moldovenesc fara acceptul autoritatilor legitime si contrar dreptului international, dar mai si restrictioneaza si incalca flagrant drepturile si libertatile cetatenilor moldoveni, aflati in prizonieratul regimului seperatist.

In mare parte argumentele exprimate de partea rusa reprezinta o redactare moderata a pozitiei Tiraspolului, facuta publica inca la 3 august curent.  Exponentii regimului lui Smirnov au calificat drept terorist ”grupul lui Ilascu”, spunand ca Chisinaul promoveaza in asemenea fel “terorismul de stat” si genereaza insecuritate in Europa. Ca si “stapanii” lor de la Est, separatistii considera ca asemenea actiuni conduc la tensionarea atmosferei in zona respectiva, la periclitarea misiunii de pacificare si la mentinerea stabilitatii pe Nistru.

Pe de alta parte, intentia Tiraspolului este de a radicaliza opinia publica locala, discreditand guvernarea de la Chisinau si masurile intreprinse de aceasta pentru consolidarea increderii intre maluri. Subtextul acestor “orchestrari” este de a cere noi subventii de la Rusia, iar pentru “cercul lui Smirnov”  – de a mobiliza electoratul inainte de alegerile in organul legislativ.

Motivatia Rusiei reiese din atitudinea acesteia fata de “grupul lui Ilascu” si dosarul castigat de acesta la CEDO, care a creat un precedent periculos pentru interesele ruse pe plan regional si chiar international. Antipatia are atat radacini politice, deoarece implica confirmarea participarii Rusiei in conflictul armat de pe Nistru, precum si sprijinirea de catre aceasta a unor “focare separatiste”.

Cutia pandorei deschisa de “cazul Ilascu si altii versus RM si Rusia” indispune Moscova, care este apropiata mai multor miscari separtiste de pe spatiul ex-sovietic, care stau si la baza “conflictelor inghetate”. Totodata, gestul lui Ghimpu este o lovitura ideologica, care poate distruge stereotipurile legate de rolul pacificator pozitiv al Rusiei in gestionarea situatiilor de conflict.

In orice caz, declaratiile Moscovei nu au fost comentate de autoritatile moldovenesti (Guvernul RM, MAEIE si altele), care ca si alta data sunt puse in fata faptului implinit, de catre presedintele interimar, Mihai Ghimpu, care actioneaza in afara AIE, tintind printre altele si atragerea electoratului in ajunul alegerilor parlamentare si prezidentiale.