Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

1 mai 2024, ora locală: 12:23

 

Miszei crede ca R. Moldova are sanse sa obtina comert liber si un regim de vize liberalizat cu UE

adăugat 10 octombrie 2008, 11:18, la Politică

Reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova, Kalman Miszei, este optimist în privinţa obţinerii de către Chişinău a unui acord de colaborare extins cu Uniunea Europeană şi crede că există şanse bune şi pentru un regim de vize liberalizat şi comerţ liber cu UE.

Reprezentantul special al Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Miszei, a declarat postului de radio Europa Liberă, joi, după o vizită la Tiraspol, că-i vine greu să spună cum vor evolua lucrurile în reglementarea transnistreană şi dacă vor fi sau nu reluate negocierile într-un viitor previzibil. El a precizat însă că poziţia Bruxellesului rămâne aceeaşi, de a contribui pe toate căile la reluarea dialogului în format complet 5+2 şi o reglementare viabilă şi de durată a conflictului transnistrean.

Miszei a fost întrebat şi în legătură cu perspectiva începerii negocierilor pentru un nou acord de colaborare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (acordul de parteneriat şi cooperare UE - Republica Moldova a expirat la 1 iulie 2008 şi a fost prelungit automat - n.r.) şi dacă aceste negocieri vor începe până la sfârşitul acestui an sau după alegerile parlamentare din 2009. Kalman Miszei a răspuns că "Uniunea Europeană şi ţările membre îşi urmează propriul calendar în elaborarea unui mandat pentru Comisia Europeană, care va negocia viitorul acord politic cu Republica Moldova". "Sper că va fi un mandat puternic. Când anume vor începe negocierile este greu de spus. Acest lucru trebuie să-l decidă toţi membrii Uniunii Europene. Dar eu cred că asta se va întâmpla în timpul cel mai apropiat. Pentru că nu este vorba despre alegerile din Moldova în sine. Este vorba, în general, de a arăta un sprijin puternic al Uniunii Europene pentru Republica Moldova şi asta cred că ar putea accelera munca asupra mandatului de negocieri", a declarat reprezentantul special al UE.

La întrebarea dacă viitorul acord ar putea conţine clauze ce i-ar permite Republicii Moldova să obţină un regim de vize liberalizat sau o zonă de comerţ liber cu Uniunea Uniunea Europeană, Kalman Miszei a spus: "Acest lucru iarăşi va depinde de decizia ţărilor membre ale Uniunii Europene. Dar este o chestiune ce se discută. Noi înţelegem că acest lucru este important pentru Republica Moldova. Eu sper că vom avea un consens pentru a putea îmbunătăţi situaţia cetăţenilor Moldovei".

Întrebat dacă după războiul dintre Rusia şi Georgia, Uniunea Europeană va dori să fie mai prezentă în vecinătatea ei, şi anume în Republica Moldova, Kalman Miszei a spus că Moldova nu este o ţară atât de mare ca să devină o problemă pentru economia sau piaţa muncii din Europa. Dar Uniunea Europeană doreşte să aibă o abordare principială şi similară pentru toate ţările din vecinătatea sa în privinţa liberalizării comerţului şi a regimului de vize. Din acest motiv, Kalman Miszei crede că Republica Moldova are perspective bune, deşi în interiorul Uniunii Europene discuţiile politice pe această temă vor continua.

Luni, Miszei prezentase Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European ultimele evoluţii în relaţia blocului comunitar cu Chişinăul, mai ales în urma conflictului din Georgia. "Riscul ca partidul aflat la guvernare să exploateze beneficiile mandatului Comisiei Europene (de a negocia un nou acord UE-R.Moldova - n.r.) este surclasat de efectele pozitive ale acestui semnal UE către Republica Moldova, care acum are o semnificaţie geopolitică", spunea Miszei atunci, răspunzând la o întrebare a preşedintei delegaţiei UE-Moldova din Parlamentul European, Marianne Mikko.

Miszei a subliniat însă nevoia ca alegerile din primăvara lui 2009 să fie libere, pentru a demonstra că Republica Moldova "este pregătită să intre într-o nouă fază a relaţiei cu Uniunea Europeană".

Personal un adept al liberalizării regimului vizelor cu Republica Moldova, dar recunoscând că aceasta este o decizie a celor 27 de state membre UE, Miszei a vorbit despre necesitatea de a contrabalansa în acest fel acordarea de paşapoarte ruse cetăţenilor transnistreni. "Liberalizarea vizelor este şi o chestiune de securitate naţională a Republicii Moldova, nu numai un semnal pozitiv din partea UE", a spus Miszei din perspectiva argumentului invocat de Rusia în intervenţia militară din Georgia - apărarea osetilor care deţineau paşapoarte ruse. "E nevoie ca cetăţenia moldovenească să nu fie văzută ca fiind mai rea decât alte cetăţenii", a subliniat el.

Autor: Lina Grau
Sursa: www.newsin.ro
"Un acord de colaborare extins cu Uniunea Europeană pentru un regim de vize liberalizat" - iata ce ne lipseste. Cine va pune umarul pentru realizarea acestui mare ideal - merita toata stima, lauda si toate distinctiile posibile din partea multpatimitilor basarabeni, indiferent de nationalitate, culoare politica etc.
...Dureros, dar de ce nu a venit cu aceasta ideie salvatoare cineva din Romania , ci din Ungaria?!
A comentat I.Vlas 12 octombrie 2008, 17:53
I.Vlas,este simplu de raspuns la intrebare ta,frate.Pentru ca Ungaria impreuna cu alte 9 state fost comuniste au intrat in UE in Mai 2004,anul cand au avut loc si primele alegeri euro-parlamentare in tarile fost comuniste si in toata Europe de astfel.Dupa cum bine stii,Romania a intrat in UE abia in 1 ianurie 2007,cand cartile deja se facusera si posturile importante deja fusesera ocupate de catre alti.Asa ca ,pentru noi si bulgari au fost infiintate alte doua locuri de Comisar European,nu foarte importante,asta-i adevarul,dar n-am avut incotro si a trebuit sa le acceptam in spiritul tolerantei europene.In 2009,in primavara vor fi iarasi alegeri euro-parlamentare si atunci vom face tot posibilul sa ocupam functiile importante decizionale sau mai bine zis de negociere care va vor privii in mod direct si atunci nu veti mai vorbi cu maghiarul in rusa la Chisinau,ci veti vorbi cu romanul in cea mai curata limba romana :-)
A comentat micael 12 octombrie 2008, 18:17
Acest lucru iarăşi va depinde de decizia ţărilor membre ale Uniunii Europene.
Sper,ca nu Ungaria, ci Romania va adopta prima un asemenea regim de vize liberalizat, sau poate gresesc?..
A comentat ionion 12 octombrie 2008, 18:21
Ionion,n-are importanta care tara va adopta prima regimul de vize liberalizat,atata timp cat veti trebuii sa treceti prin Patria Mama inainte de a ajunge acolo unde doriti d-voastra,dar sper si eu ca Romania sa fie prima tara care adopta aceasta lege,ca sa va dam inca un mesaj clar ca ne pasa de situatia voastra.
A comentat micael 12 octombrie 2008, 18:38


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.0731 secunde