„1812 – eliberare sau cotropire?” – este titlul unor emisiuni „echidistante”, difuzate în zilele acestea pe mai multe canale de televiziune, cu participarea neapărată a aceloraşi istorici, despre care se ştie dinainte ce vor spune. Ei se produc de obicei în cadrul emisiunilor „28 iunie 1940 – eliberare sau ocupaţie?”. Spre deosebire de prima chestiune, abordată o dată la 100 de ani, cea de-a doua îi frământă pe jurnalişti anual. Un coleg de-al nostru bine intenţionat a format în reţeaua „Facebook” un grup numit „28 iunie 1940 – eliberare sau ocupaţie?”, la care am fost îndemnat să mă asociez. Mi se par ofensatoare asemenea întrebări.

Crimă sau iubire?

Dacă le-aş propune colegilor noştri să discutăm pe tema „Violul – crimă sau iubire?”, „Tâlhăria – furt sau binefacere?”, nu ar considera ei că le pun la încercare inteligenţa? Şi în aceste cazuri opiniile pot fi diferite. Dacă violatorul îi cumpără victimei şaluri, bijuterii (adică investeşte) şi îi propune să o ia în căsătorie (o tratează ca pe un egal), nu am putea să-l iertăm, considerând că a procedat din surplus de iubire? Şi furtul oare nu poate fi privit ca o binefacere, ca un act de (auto) caritate dacă tâlharul este orfan, şomer sau student? Răspunsurile nu sunt univoce, nu-i aşa?

„Trădarea” intelectualilor

Fireşte, se poate discuta orice, dar a spune că temele legate de 1812, de 28 iunie 1940 sunt „controversate” înseamnă, de facto, a ne insulta pe noi înşine. Sigur, depinde cum gândim şi ce preţuim. Dacă trăim ca să mâncăm, vedem lucrurile un pic altfel decât cei care pun preţ mai mare pe demnitate, pe cultura şi limba română, pe unitatea şi existenţa poporului nostru. De aici şi diferenţa de atitudine faţă de anii 1812 şi 1940 dintre intelectuali şi o parte din „popor”. Nu intelectualii au trădat poporul, cum le reproşează unii „patrioţi”, ci o parte din popor s-a despărţit de propria intelectualitate, lăsându-se amăgită.

URSS, agresor

După zeci de ani de spălări pe creier, unii concetăţeni de-ai noştri, mai cu seamă de etnie rusă, au dificultatea de a recunoaşte nişte fapte evidente, precum că, până la „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, izbucnit la 22 iunie 1941, URSS a purtat două războaie de cotropire în Polonia şi Finlanda (din noiembrie 1939 până în martie 1940), ultimul soldându-se cu până la 270 mii de morţi din partea Armatei Roşii. Unii veterani cad în leşin când li se spune că Rusia-URSS era un imperiu, un agresor.

Cum ar reacţiona unii cetăţeni de-ai noştri, dacă la televiziunile moscovite s-ar difuza emisiunea „22 iunie 1941 – ocupaţie sau eliberare?”. Nu credeţi că e o temă de discuţie „controversată”? Nu au existat milioane de „oameni sovietici” care priveau invazia germană cel puţin neutru, nu au luptat sute de mii de ostaşi ruşi de partea Germaniei, nu au fost deportate popoare întregi de teama că se vor alătura armatei germane?

Sindromul Stockholm

Pentru moldovenii afectaţi de sindromul Stockholm este paralizant să audă spunându-se că „Măreaţa Rusie” ne-a ocupat. Adevărul îi deprimă, îi irită, ei pot să izbucnească în plâns, dacă sunt asaltaţi cu date şi argumente despre care nu au habar. Trebuie să fim mai înţelegători faţă de ei, căci au nevoie de timp ca să-şi vină în fire.

Moldoveniştii şi rusofilii

Un grup aparte îl constituie politicienii care se vor feri să se pronunţe sau, dimpotrivă, vor face declaraţii, ghidându-se de anumite calcule politice, de faptul că Rusia continuă să aibă influenţă asupra alegătorilor din RM. În acest context, poate fi privită diferenţa de poziţii între Filat, Lupu şi Ghimpu. În acest punct, interesele moldoveniştilor se întâlnesc cu ale rusofililor. Igor Dodon, liderul socialiştilor, nu poate să vadă decât în culori luminoase, „pozitive” şi primul, şi al doilea rapt al Moldovei de est, din 1812 şi 1940, altfel nu va putea miza pe voturile celor care se tem de adevăr ca şvabii de lumină.

O jumătate de casă

„La 16 mai, acum 200 de ani, s-a pus baza pentru o etapă destul de importantă, pozitivă, pentru Republica Moldova. Baza relaţiilor moldo-ruse” – declara liderul socialiştilor pentru JURNAL de Chişinău. Dacă Rusia i-ar fi ocupat o jumătate de casă, pentru a pune astfel bazele unor relaţii importante, pozitive cu o jumătate din familia sa, interzicându-le să comunice între ei, interzicându-le şcoala, biserica în limba maternă, discriminându-i din punct de vedere economic, cum erau discriminaţi basarabenii băştinaşi în raport cu coloniştii, ar mai fi vorbit Dodon despre „o etapă pozitivă” din istoria familiei sale? Evenimentul din 1812 putea să se numească eliberare numai dacă trupele ruse ar fi plecat şi ar fi lăsat Moldova întreagă, dacă n-ar fi împărţit-o în două şi n-ar fi pus hotarul pe Prut.

Ultimul cronicar

Apropo de familii. Iată ce scria ultimul cronicar moldovean, postelnicul Manolache Drăghici, despre drama moldovenilor din mai 1812: „Sosind ziua fatală a expirării convenţiei de tratat, ce trebuia fieştecare să hotărască unde era să rămână desăvârşit, ceasurile acele au fost de plângeri un timp de neuitat; pentru că poporul cu cârdul, ca turmele de oi, încinsese toată marginea Prutului de la un capăt la altul, mergând şi venind de prin sate şi de prin târguri săptămâni încheiate, cu luarea de ziua bună de la părinţi, de la fraţi şi de la rudenii, cu care crescuse şi vieţuise dimpreună, în vremea aceea când se despărţeau unii de alţii pentru totdeauna...” (historia.ro)

Imperii mai „progresiste”

Dacă faptul că Imperiul Rus era mai „progresist” decât Imperiul Otoman (numit „omul bolnav al Europei”), le dă unor Dodoni prilej de satisfacţie, pe aceasta fiind construită şi apologetica „alipirii Basarabiei la Rusia” în istoriografia sovietică, ar fi trebuit să regretăm că nu am fost „eliberaţi” de Imperiul Austriac, apoi Austro-Ungar, care era mai avansat decât cel rus. Dacă ne-ar fi „eliberat” Austria-Ungaria, azi am fi în UE.

Să ne imaginăm însă, cum propune Ion Buraga, că Moldova ar fi fost împărţită nu în două, ci în patru părţi, câte una la fiecare imperiu sau stat vecin de atunci: Rusia, Austria, Ungaria şi Polonia (Ducatul Varşoviei). În cazul acesta, împărţirea ar fi fost eliberare sau ocupaţie? Punem pariu că s-ar fi numit „ocupaţie”, cu o singură excepţie care se referea la bucata revenită Rusiei.

Republica Moldova există azi fiindcă Moldova nu a fost „eliberată” în întregime de Rusia, fiindcă o parte din ea s-a salvat, rămânând sub turci.