Negru: De ce unii moldoveni se cred superiori europenilor

adăugat 06 aprilie 2012, 06:54, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Ana Cristiuc

Un prunc mort a fost descoperit zilele trecute la o gunoiște din Chişinău, scrie jurnal.md. Putem doar presupune de ce mamă-sa a hotărât să se „descotorosească” în acest chip de el. Pe 27 decembrie 2011, un nou-născut a fost găsit într-un tomberon din sectorul Râșcani al capitalei. Din fericire, mai era viu, precizează aceeaşi sursă.

Nicio reacţie

Nici atunci, nici acum nu a urmat nicio reacţie, nici din partea autorităţilor, nici din partea Bisericii, a vreunui ONG sau a simplilor cetăţeni. Pe nimeni nu pare să fi îngrijorat aceste manifestări de inconştienţă, de obtuzitate, de „animalitate” am putea spune, dar nu e corect să ofensăm animalele.

Lumi paralele

Nu cred că e nevoie să apelăm la statistică pentru a înţelege că societatea noastră se confruntă nu numai cu grave probleme materiale, dar şi spirituale, morale. Fiecare zi vine cu noi fapte de o cruzime, de o indiferenţă cutremurătoare, care îţi îngheaţă sângele în vine. Ca şi cum odată cu pustiirea satelor noastre, cu plecările miilor de bărbaţi şi femei în căutare de lucru ni s-ar pustii şi sufletele până la nesimţire. În virtutea educaţiei marxiste, vom explica, fără să ne gândim prea mult, că „existenţa socială determină conştiinţa oamenilor”. Totuşi există popoare mai sărace material decât noi, dar mai sănătoase din punct de vedere moral şi spiritual. Modul cum cheltuim banii câştigaţi cu atâta efort, prin enorme suferinţe, în disperare, spune multe despre noi, uimindu-i pe străinii care ne vizitează. Unde sunt păstorii acestei turme, te întrebi, volens-nolens. Cei care şi-au asumat acest rol par, în mare parte, preocupaţi de propriile griji, de propriile probleme materiale, trăind într-o lume paralelă cu a noastră, care se intersectează doar la sărbători religioase, la cununii şi botezuri.

Suntem mai aproape de Dumnezeu?

Deşi admirăm buna organizare şi bunăstare a europenilor, luându-i ca model, deşi profităm de gesturile lor de caritate, de la o vreme ni se spune că noi am fi mai aproape de Dumnezeu decât cei din UE, că de acolo ne vine decadenţa, perversiunea, ideile primejdioase pentru sufletul nostru inocent. Este repusă în circulaţie, insidios, ambalată niţel altfel, teza sovietică privind superioritatea morală, spirituală a celor din est faţă de „consumiştii” occidentali în general. Lucrul acesta sună la început ciudat, dar cu timpul ajunge să ne producă un fel de plăcere. Lipsa de civilizaţie este, ni se spune, un atu în faţa Celui de Sus, compensată de sensibilitate, de compasiune, de suferinţă. Sentimentalismul nostru este egalat cu moralitatea şi ne măguleşte această confuzie, chiar şi pe cei care ştiu că, de exemplu, cazul unui nou-născut aruncat în tomberon ar provoca în Occident reacţii puternice în societate.

Căluţul sodomiei

De ce ne-am ascunde după deget: Biserica Ortodoxă Rusă, din care face parte majoritatea clericilor noştri, vede un pericol spiritual în contactul nostru cu Occidentul, în pofida faptului că statisticile arată contrariul: „întâietatea” ne aparţine în ce priveşte numărul de copii abandonaţi, avorturi, familii destrămate, consumul de alcool, violenţa în familie... Suntem martorii unei lupte mai vechi, nu de azi şi nu de ieri, care a reizbucnit cu o nouă forţă în contextul unei „resurecţii” geopolitice a Rusiei din ultimii ani.

De aceea, antioccidentaliştii noştri au încălecat şi mână atât de aprig „căluţul” sodomiei, fiindcă la celelalte capitole nu avem cu ce ne lăuda. La captiolul respectării celor zece porunci care, de fapt, sunt adevăratul „măsurariu” al virtuţii creştineşti nu stăm deloc mai bine decât occidentalii. Ba, din contra, am avea câte ceva de învăţat de la ei.

Coloana a cincea

Se vede de la o poştă: campania împotriva homosexualilor, declanşată în ultima vreme face parte dintr-un scenariu mai amplu de contracarare a orientării europene. Cu vreun an în urmă, cotidianul „Adevărul” relata despre cazul unui călugăr homosexual dintr-un sat din Orhei. Reacţia clerului ortodox a fost cât se poate de calmă, ca să nu spunem indiferentă.

Zilele trecute însă, peste 400 de preoţi şi enoriaşi au semnat o petiţie către nou-alesul şef al statului, cerându-i să nu permită adoptarea legii antidiscriminare tocmai din cauza că aceasta ar acorda drepturi excesive homosexualilor. Ei ameninţă cu proteste dacă proiectul va ajunge în Parlament.

Popii fac politică

Ne permitem să nu credem în sinceritatea regizorilor acestei mişcări. Clericii noştri fac politică. Presupunem că reacţia lor ar fi fost cu totul alta dacă de adoptarea legii respective nu ar fi depins liberalizarea regimului de vize în relaţie cu Uniunea Europeană. Nu ne îndoim că printre semnatari sunt şi persoane sincer preocupate de starea morală a poporului, dar, în naivitatea lor, se lasă manipulate de cei care urmăresc alte scopuri decât cele bisericeşti. Nu întâmplător PCRM s-a grăbit să i se alăture, dându-se mare apărător al „tradiţiilor istorice, morale şi religioase ale poporului moldovenesc”, ameninţând cu „o escaladare a tensiunii şi aprofundare a divizării societăţii”. De când oare comuniştilor le pasă de tradiţiile religioase şi de divizarea societăţii?

O instituţie conservativă

Biserica este o instituţie conservatoare în esenţă, şi e bine să fie aşa, dar până la o anumită limită. Până la limita bunului-simţ, am spune noi. Demonizarea homosexualilor, care sunt fraţii şi surorile, copiii şi nepoţii noştri, nu se înscrie în spiritul dogmei creştine. Fiindcă, dacă îi iubim pe vrăjmaşii noştri, de ce nu i-am iubi şi pe homosexuali? În URSS, care îi declara criminali, nu existau divorţuri? De altfel, proiectul de lege contestat nu se referă la instituţia familiei.

Lecţiile trecutului

Şi în trecut, la anumite etape istorice, interesele Bisericii au intrat în contradicţie cu interesele societăţii. Oricât ar părea de neverosimil, o parte a clerului ortodox s-a opus iniţial înlocuirii limbii slave cu limba română în biserică. Din cauza unor preoţi refractari la înnoire, Diaconul Coresi s-a văzut nevoit să plece la Braşov, în Transilvania, unde au şi apărut primele cărţi bisericeşti în limba română. Asta s-a întâmplat după ce mişcarea protestantă care a urmărit şi introducerea predicilor în limba maternă, a sfâşiat Biserica Catolică, cuprinzând o mare parte a Europei. Să fim siguri că preoţii aveau motivele lor să se opună limbilor „profane”. De aceea, fiind atenţi la „ce spune popa”, nu trebuie să uităm şi ceea ce s-a stipulat cu privire la relaţia dintre Biserică şi autorităţi: să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului.