Ideea că noul preşedinte, Nicolae Timofti, nu îi va împărţi pe moldoveni în duşmani şi patrioţi, în statalişti şi unionişti, şi astfel va consolida societatea, nu e atât de simplă pe cât pare.

Şi cauza principală trebuie căutată nu doar în cei opt ani de guvernare comunistă, ci şi în „legea fundamentală”.

Un fals în Constituţie

Agrarienii au fost cei care, în mod deliberat, au scos în afara Constituţiei „limba română” şi, implicit, cea mai mare parte a istoriei noastre, reducând-o de facto la o sută şi ceva de ani de ocupaţie ţaristă şi la câteva zeci de ani de ocupaţie sovietică. Ignorând Declaraţia de independenţă, majoritatea revanşardă a deputaţilor din acea perioadă a încercat să repună construcţia RM pe fundamentul RASSM, transformată apoi, după ocuparea Basarabiei, în RSSM. Agrarienii au compromis Constituţia înscriind un fals. Acum ni se cere să ajustăm ideile, visele şi acţiunile noastre la acest fals, căci minoritatea, ni se spune, trebuie să se supună majorităţii. Statul RM, apărut în urma prăbuşirii „închisorii popoarelor”, este transformat într-o altă închisoare.

Matematica a triumfat

Ne aducem aminte acum cu amuzament faptul că judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că 50 la sută plus 1 deputat din 101 deputaţi este egal cu 52, anulând legile matematicii. Acelaşi lucru e şi cu „limba moldovenească”: „muşchiul” cuiva a dorit să sfideze lingvistica şi să ne prezinte drept nişte oligofreni, care pretind că vorbesc o limbă diferită de cea a lui Eminescu şi a celorlalţi mari scriitorilor români, inclusiv de origine moldovenească. Din fericire, magistraţii CC şi-au anulat decizia. Acelaşi lucru trebuie făcut şi cu art. 13 din Constituţie.

Înverşunarea cu care se luptă împotriva glotonimului „limba română” pare de neînţeles dacă o privim detaşat. Mai există pe lume state care vorbesc aceeaşi limbă, dar nu se consideră că aceasta ar constitui o premisă pentru unirea lor. După cum, de altfel, faptul folosirii aceleiaşi limbi nu garantează unitatea statală şi nu împiedică tendinţele de separare. De ce „stataliştii” noştri se încăpăţânează să spună că vorbesc moldoveneşte, când de fapt vorbesc româna? Să fie la mijloc doar românofobia, ura faţă de poporul din care fac parte?

„Cortina de ură” pe Prut

Recunoaşterea limbii române incriminează în mod automat politica Uniunii Sovietice în Basarabia, efortul ei de a construi o limbă şi un popor nou, deosebit de cel român. „Limba română” le deschide oamenilor ochii asupra ticăloşiei, perfidiei ruşilor, care au ridicat o „cortină de ură” pe Prut. Moscova rămâne interesată în continuare de acest „proiect”, fiindcă doreşte să restabilească, într-o formă sau alta, imperiul. De aceea Ambasadorul Rus ne dă lecţii de istorie şi de limbă. 

De fapt, unioniştii, care au luptat pentru independenţă şi separarea de URSS, sunt adevăraţii „statalişti”, nu moldoveniştii, care s-au ţinut cu dinţii de URSS, au deplâns prăbuşirea ei, iar acum adună semnături pentru a ne trage în Uniunea Eurasiatică. În mod ironic, ei sunt consideraţi patrioţi, deşi vor „vinde” RM cu prima ocazie, când Moscova va fi suficient de tare ca să ignore conjunctura geopolitică actuală.

Cine să explice?

La prima vedere, am putea să-i dăm dreptate dlui Timofti care spune că „nu e cazul să vorbim” despre limbă, „că-i română, că-i moldovenească”. Dar cine să le explice oamenilor că Istoria Românilor, oricât de sperioasă ar părea aceasta pentru unii statalişti, este necesară, deoarece, spre deosebire de alte popoare, poporul nostru nu s-a format în cadrul unui singur stat, că istoria limbii şi culturii române este „transfrontalieră”, şi nu poate fi împărţită în funcţie de preferinţele politice ale cuiva. Şi, trebuie să recunoaştem, nu Basarabia a fost centrul cultural al românilor, inclusiv al românilor moldoveni. Ce fel de „patrioţi” am fi dacă, de dragul unei „împăcări” prost înţelese, am renunţa să studiem vestigiile noastre culturale, literare doar pentru faptul că acestea provin din Muntenia sau Transilvania?

Politica struţului

Tăcerea, băgarea capului în nisip nu e o soluţie. Pe minciună nu poate fi construit un stat, o spune chiar dl Nicolae Timofti. Altfel vom fi alungaţi în continuare la Bucureşti. Cu tot cu preşedinte. La marşul comuniştilor din 16 martie am numărat mai multe pânze enorme pe care scria: „Alianţa, geanta-gara-Bucureşti!”. Simpla menţionare a zilei de 27 martie le va provoca în continuare accese de isterie şi românofobie „patrioţilor” rusofili. De ce 9 mai poate fi marcat, iar 27 martie 1918, când s-au încheiat 106 ani de ocupaţie rusească, nu? Care e logica? Fiindcă aşa vrea Ambasadorul Rusiei?

Un compromis

Ideea integrării europene, pe care preşedintele Timofti o propune drept idee naţională, ar putea fi un compromis, pe care să-l accepte majoritatea moldovenilor, însă aceasta nu se va întâmpla cu de la sine putere. Împotriva integrării în UE se lucrează şi, nu întâmplător, Moscova este cea care se opune energic. Avertismentul lui Medvedev că statele care nu vor adera la Uniunea Vamală şi spaţiul economic unic eurasiatic vor întâmpina dificultăţi trebuie luat în serios. Integrarea europeană nu va cădea ca un măr copt în curtea noastră. Nu pentru a tăcea a fost ales dl Timofte. Prin tăcere, nu vom obţine decât prelungirea agoniei şi a confruntării.