Cât de repede vom ajunge să călătorim fără vize în UE? Premierul Filat ne promite că „deja în 2012”. Am putea să-l credem, ţinând cont de experienţa statelor din Balcanii de Vest. Dar nu toată lumea e la fel de optimistă. Opiniile în această chestiune diferă în funcţie de simpatiile geopolitice sau, pur şi simplu, de atitudinea faţă de AIE. Partidele concurente şi, cu atât mai mult, proruseşti nu au cum să aplaude concluziile miniştrilor de externe ale statelor UE, reuniţi săptămâna trecută la Bruxelles, care au stabilit că RM îşi face bine lecţiile pentru ridicarea regimului de vize şi au recomandat Comisiei Europene să elaboreze un proiect de plan de acţiuni concrete care va trebui să fie îndeplinite de RM în procesul de pregătire pentru ridicarea regimului de vize.

PCRM a ieşit imediat la rampă ca să declare că a descoperit o pată pe documentul adoptat de miniştrii de externe ai statelor UE: ca să călătorim în UE fără vize, RM va trebui să poarte negocieri cu fiecare stat UE în parte, ceea ce este un eşec al AIE, compartativ cu Ucraina, care a negociat condiţii mai bune, a afirmat liderul PCRM în cadrul unei conferinţe de presă. Într-adevăr ar fi un eşec dacă ar fi adevărat, şi Voronin nu ar spune minciuni.

Prudenţă şi realism

Dar şi când ne considerăm proeuropeni şi nu avem nimic de împărţit cu AIE din punct de vedere electoral, nu strică să privim acest succes incontestabil cu prudenţă, cât mai realist. Drumul spre UE, care – ca şi Moscova – nu crede lacrimilor, nu este unul neted, după cum s-ar părea la această etapă. Nu totul depinde de pregătirea RM, de modul cum reacţionează actuala guvernare la condiţiile stabilite de Bruxelles.

Optimismul trebuie temperat, căci în calea noastră spre un regim fără vize în UE va trebui să concurăm nu numai cu Ucraina care, de asemenea, se află, ca şi noi, la etapa elaborării unui proiect de plan de acţiuni, dar şi cu Rusia, pentru care ridicarea vizelor a devenit o chestiune de principiu, de orgoliu naţional, în negocierile cu UE.

Posibil, anume insistenţa cu care preşedintele rus Dmitri Medvedev a cerut să fie pusă chestiunea vizelor pe ordinea de zi a summiturilor Rusia-UE a determinat-o pe Angela Merkel să formuleze pentru Kremlin o condiţie pe potrivă: retragerera trupelor ruse din Transnistria. Cum altfel să temperezi elanul unui stat care crede că trebuie tratat altfel decât alţii pentru că este mai întins, mai puternic.

Un scop pe termen lung

Pentru UE, obiectivul de anulare a vizelor în relaţiile cu RM şi Ucraina este unul „pe termen lung”. Michael Emerson, expertul Centrului de la Bruxelles pentru Studiul Politicilor Europene, a declarat pentru Europa Liberă că „termen lung” pentru UE înseamnă, „în general, cinci ani şi mai mult”.

Desigur, lucrurile se pot schimba. „Termenul lung” este determinat de actuala strategie UE în relaţiile cu statele Parteneriatului Estic, dar şi cu Rusia. Există intenţii de revizuire a acestor strategii într-un timp cât mai scurt. E vorba despre două procese interconectate. O apropiere dintre UE şi Rusia ar fi nu neapărat în beneficiul RM. Ridicarea regimului de vize pentru RM înaintea Rusiei ar putea întâmpina piedici din partea Moscovei, aceasta înţelegând că libera circulaţie a cetăţenilor RM în Europa ar avantaja Chişinăul în relaţiile cu populaţia transnistreană şi ar diminua influenţa Rusiei în regiune. Conform „Euobserver”, unele state europene, inclusiv Franţa, ar fi dispuse să menajeze sensibilitatea Rusiei în această chestiune.

Cu certitudine, ca şi întregul obiectiv al integrării europene, ridicarea vizelor trebuie privită în contextul general al relaţiilor Rusia-UE

Test pentru Rusia

În mod normal, relaţiile UE cu Rusia nu ar trebui să influenţeze parcursul nostru spre UE. Dar dorinţa unor state de a avea o relaţie specială cu Rusia, cum ar fi Franţa sau Germania, le-ar putea determina să ţină cont de orgoliul Rusiei şi pretenţiile acesteia de factor de influenţă în spaţiul ex-sovietic. Iniţiativa Rusiei de modificare a arhitecturii securităţii europene, diminuând rolul NATO, implicit al SUA, în treburile europene rezonează în inimele unor lideri europeni care consideră că Europa trebuie să depăşească etapa dependenţei de SUA în strategia de apărare. Aceştia speră să consolideze, în parteneriat cu Rusia, rolul strategic al UE, dar şi al propriilor ţări.

Totuşi nimeni dintre ei nu are mandatul UE în această chestiune, iar ofensiva diplomaţiei ruse i-a luat prin surprindere. Insistenţa Moscovei, care nu se mulţumeşte cu vorbe, ci doreşte să aibă un cuvânt de spus la Bruxelles, propunând formarea unui comitet UE-Rusia în chestiuni de politică şi securitate europeană, îi pune în dificultate pe europeni, aceştia nefiind pregătiţi pentru o evoluţie atât de rapidă a lucrurilor. Din această dificultate, consideră unii comentatori politici, s-a născut ideea lui Merkel de a testa Rusia în problema transnistreană. Moscovei i s-a pus condiţia să demonstreze că este o ţară europeană, care îşi poate stăpâni reflexele imperiale şi joacă după regulile europene.

Ce se vrea de la România

Primind mingea pe terenul său, Rusia o pasează imediat înapoi, spunând că, înainte de a-i cere să rezolve problema transnistreană, Europa trebuie să facă presiuni asupra României. Din punctul de vedere al Moscovei, Bucureştiul împiedică rezolvarea problemei transnistrene prin faptul că nu semnează tratatul de frontieră cu RM, camuflându-şi astfel pretenţiile teritoriale asupra RM. Moscova nu-i poate presa pe separatiştii transnistreni să accepte un compromis cu Chişinăul atâta timp cât asupra RM atârnă sabia reunificării cu România.

Angela Merkel s-a văzut nevoită să meargă la Bucureşti pentru a-l îndemna pe Băsescu să semneze un tratat de frontieră cu Chişinăul. Băsescu a promis că o va face chiar până la alegerile din 28 noiembrie. Doar că ceea ce a promis Băsescu – un acord de „management” al frontierei – nu e tocmai ceea ce vrea Moscova – un tratat de delimitare a frontierei dintre România şi RM.

Nu există însă nicio siguranţă că Moscova va „ceda” Transnistria, chiar dacă România îi va face pe plac. Nu se ştie câtă putere reală deţine Medvedev şi cum va reacţiona Putin la iniţiativele celui pe care l-a ales în funcţia de preşedinte al Rusiei. Zilele trecute, MID-ul Rusiei a respins ideea agreată de UE privind transformarea misiunii de pacificare în Transnistria în una internaţională, sub egida OSCE, înlocuind militarii ruşi cu poliţişti. Ceea ce înseamnă că Moscova nu este sinceră în intenţia de a rezolva conflictul.
Dar, înainte de a reuşi să-i testeze, prin intermediul lui Merkel, adevăratele intenţii, UE este forţată să-i facă pe plac Rusiei pe contul României, fără ca să se poată obţine ceva în schimb. Indiferent de rezultatul negocierilor cu UE, Moscova se alege cu un oarecare câştig, fie acesta şi simbolic.

Nu e timpul să ne relaxăm

Cu mâna Bruxelles-ului, prin intermediul problemei transnistrene, Moscova va putea presa şi Chişinăul. Concluzia care se impune e că succesul guvernării AIE de săptămâna trecută în chestiunea vizelor este unul real, important, dar şi relativ. Nu este cazul să ne relaxăm. Diplomaţia noastră, care – trebuie să recunoaştem – a dat dovadă de competenţă, mai are de lucru.