Să privim adevărul în faţă şi să spunem lucrurilor pe nume: summitul Parteneriatului Estic, desfăşurat la finele săptămânii trecute la Varşovia, este o mare dezamăgire. Oricâtă satisfacţie ar afişa Filat şi ceilalţi colegi ai săi din statele membre ale PE, adevărul e că UE nu ne doreşte în cadrul ei, ci ne lasă definitiv dincolo de zidurile cetăţii sale, într-o zonă tampon care să ţină la distanţă Rusia tot mai agresivă în efortul de recucerire a spaţiului postsovietic.

Declaraţia finală a summitului nu conţine vreo menţiune privind şansele de aderare a statelor PE la Uniunea Europeană, documentul a fost redactat în aşa fel încât să se evite orice interpretare în favoarea unei asemenea perspective. Se poate spune că prin declaraţia de la Varşovia, UE pune de fapt punct „aspiraţiilor europene” ale statelor postsovietice. Aceste aspiraţii sunt doar confirmate, dar nu li se dă niciun răspuns, oricât de vag. Rămâne neclară chiar şi posibilitatea ridicării regimului de vize, stipulat în documentele iniţiale drept un obiectiv pe termen lung. Luminiţa de la capătul tunelului pe care o zăream până la summit, nu se mai vede acum.

Cu un an în urmă, viitorul părea mult mai promiţător. La 6 octombrie 2010, miniştrii de externe ai Poloniei şi Suediei, Radek Sikorski şi Carl Bildt, adresau o scrisoare comună către Catherine Ashton, responsabilă de politica externă, şi lui Ştefan Fuele, înalt comisar pentru politica de vecinătate a UE, în care expuneau o altă viziune strategică asupra relaţiilor cu statele vecine ale UE. Sikorski şi Bildt considerau că Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, fiind ţări europene, trebuie să beneficieze de un statut special şi să devină în perspectivă membre ale UE, spre deosebire de ţările din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, care vor rămâne „vecine ale Europei”.

Azi, uşa pe care ei încercau să o întredeschidă a fost zăvorâtă demonstrativ, ca nici măcar să nu ne vină prin cap ideea că într-o bună zi am putea intra pe ea. În acest context, devine mai clară insistenţa lui Traian Băsescu de a ataşa „vagonul” RM la „eşalonul” din Balcanii de Vest în procesul de integrare europeană. Băsescu era mai bine informat decât dl Iurie Leancă, ministrul moldovean de Externe, care a vorbit cu condescendenţă despre efortul preşedintelui român.

Ce s-a întâmplat de fapt? De ce nu a fost auzită vocea Poloniei, care a preluat conducerea preşedinţiei UE, şi a Suediei? Fireşte, prima cauză care îţi vine în minte este cea economică, „oboseala”. Criza financiară care sufocă UE poate ucide orice gând de extindere. Şi, totuşi, nu le ucide pe toate. Chiar dacă este reţinut în gară, „trenului balcanic” i se promite lumină verde imediat ce Macedonia, Albania, Muntenegru, Serbia îşi vor face riguros temele pentru acasă, îşi vor pune în ordine relaţiile cu vecinii. Croaţia va semna acordul de aderare chiar la finele acestui an. De ceva timp, puterile decizionale din UE descurajează ideea de extindere spre est.

Articolul 49 al Tratatului Uniunii Europene stipulează că orice stat european care respectă un anumit set de principii stabilite de art 6 (1) poate deveni membru al UE. Documentul final nu face referire nici la acest articol, pentru a nu admite, probabil, nici măcar ideea că PE ar fi „anticamera Uniunii Europene”. Fără perspectiva de a putea deveni membru, relaţiile UE cu statele PE se transformă în pur exerciţiu geopolitic.

Şi aici volens-nolens, te gândeşti la relaţiile speciale ale unor ţări ale UE cu Rusia. Este vorba de Franţa în primul rând care nu îşi ascunde opoziţia faţă de lărgirea UE spre est. Orice s-ar spune, Moscova este cea interesată în primul rând ca uşa UE să fie închisă cât mai mult timp pentru noile state independente şi, în primul rând, pentru Ucraina şi RM. Pe de o parte, Rusia a căpătat astfel răgaz pentru elaborarea şi realizarea unor acţiuni de recuperare a teritoriului pierdut după prăbuşirea URSS, iar, pe de altă parte, atitudinea Bruxelles-ului încurajează forţele antieuropene din statele respective.

Din fericire, în afară de trenul balcanic, RM mai are o şansă de a intra în UE prin România. Tot mai mulţi cetăţeni moldoveni devin cetăţeni UE prin intermediul României. Numărul lor va creşte după acest summit. Cu siguranţă, comportamentul UE care stimulează forţele revanşarde din Rusia şi din RM va impulsiona tendinţele unioniste din RM. Unele forţe politice care au renunţat la idealul reîntregirii s-ar putea să-şi revadă strategia. Dar ar putea apărea şi forţe politice noi care vor dori să intre în parlament sub steagul unirii.