"Acest agent energetic, unic din punct de ecologic, va fi din ce în ce mai scump şi mai inaccesibil ţărilor cu venituri mici"  Valery A. Yazev, Preşedinte al Societăţii Gazelor din Federaţia Rusă, Vicepreşedinte al Dumei de Stat din Rusia.
"Acest combustibil nu este un lux,  el se utilizează pentru satisfacerea necesităţilor primordiale ale omului" Din adresarea Societăţii Americane a Gazelor către Comitetul pentru Energie şi Comerţ  al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA.

 Între cele două declaraţii puse în epigraf, ambele referitoare la gazele naturale, se lărgeşte o prăpastie care desparte două viziuni asupa funcţionării pieţei / pieţelor  gazelor naturale.

Pe de o parte: transparenţa, evoluţia, concurenţa, acordurile pe termen scurt etc., pe de altă: opacitatea, imuabilitatea, monopolismul, acordurile de lungă durată cu condiţii fixate pe decenii înainte etc. Pe un mal - concepţia americană privind piaţa gazului, pe celălalt - concepţia rusescă, iar între ele – abisul.

Cuvintele lui Valery Yazev au fost preluate din raportul acestuia la Conferinţa anuală (octombrie, 2009) a Ascociaţiei europene a industriei gazelor naturale consacrată politicilor de dezvoltare din domeniu.

Yazev şi-a numit raportul “Opinia Rusiei asupra colaborării energetice şi a asigurării securităţii livrărilor”. Noi vom menţiona că în acţiunile Rusiei pe această direcţie se întrevede tot mai mult “Opinia”.

Dacă ar putea, Rusia ar trage ţevi şi prin cosmos pentru a evita regulile unui comerţ transparent şi echidistant cu toate ţările, inclusiv cu cele pe care Cel de Sus la pus în calea ei către Eldorado: Europa de Vest.

Nu ar fi o surpriză prea mare dacă peste câţiva ani, odată cu punerea în funcţiune la capacitate planificată a gazoductelor marine, “North Stream” şi, nu dă Dumnezeu, “South Stream”, Molodva ar cumpăra gaze din Germania sau din Italia.

Moldova şi politicele de comerţ ale gazului ale Federaţiei Ruse

Pe vremea lui Ceauşescu umbla o întrebare trecută la categoria anecdote politice care suna cam aşa: care este diferenţa dintre regimul lui Hitler şi cel al lui Ceauşescu. Răspunsul era următorul: primul omora în masă cu gaze, cel de al doilea omoară în casă fără gaze. Noi ce putem spune despre regimul nostru?

Cu care îl comparăm? Dacă vom continua tot aşa în relaţiile noastre cu Gazprom-ul vom muri în casă cu gaze. Nu de gaze, de foame. Guvernele negociază şi renegociază, calculează şi cer reduceri, intentează procese de judecată la curţi internaţionale etc.

Numai la noi e bunăvoinţă şi pace totală: ca pe vremuri la negocieri cu Gazprom- ul  se duce conducerea Moldovagaz (ar fi curios să vedem publicată măcar o pagină din stenogramele negocierilor), iar ANRE aprobă, reducând de ochii lumii tarifele cu un procent – două, aşa cum cere Moldovagaz.

Procesul repetându-se pe ascendentă, an de an, ar fi multe de spus în această direcţie, dar acesta nefiind subiectul nostru, vom reveni la preţurile la combustibilul unic din punct de vedere ecologic, vorba lui Yazev.

NATO şi SUA – Părţi importante a unui concept de securitate energetică europeană?

Prin anii 2005-2006 în Europa s-au declanşat discuţii de principiu în vederea edificării de către ţările industrializate a sistemelor eficiente de securitate energetică.

Polonia insista asupra semnării „Convenţiei europene de securitate energetică” în cadrul căreia ţările – membre  NATO si UE şi-ar asuma obligaţiunea de a acorda, în caz de necesitate, asistenţă în confruntările cu problemele din acest domeniu. Susţinătorii erau cunoscuţi: Ungaria, Cehia, Slovacia, ţările baltice, dar şi opozanţii erau cei tradiţionali: Franţa, Germania,  Spania, Belgia.

Având la bază documentele de constituire şi funcţionare ale NATO şi UE, sistemul menţionat, cum cerea categoric Polonia, trebuie să includă ca parte componentă şi SUA.
Nu ştiu care au fost raţiunile polonezilor de ai include pe americani în sistemul propus de ei , dacă ar fi voia mea,  cu siguranţă, iaşi pune în capul listelor tuturor convenţiilor despre orice fel de securitate în domeniul energetic.

În această privinţă, şi în special în problema gazelor naturale (de fapt, nu atât a gazelor propriu – zise, ci a pieţei gazelor) , americanii cu siguranţă sunt, am putea spune, astronomic de departe de Europa.                  

Lobby-ul prorusesc al lui Gherhard Schreder şi interesele marilor puteri europene

În contrapunere ideii poloneze, Ministrul de Externe german de atunci Frank-Walter Steinmeier propunea „un model de colaborare dintre ţările livratoare de agenţi energetici, ţările de tranzit şi cele consumatoare”.

Modelul nu trebuie să fie îndreptat împotriva nici unei ţări,  a mai zis ministrul, pronunţându-se categoric (aici sunt de acord cu ministrul) împotriva revenirii la limbajul ”războiului rece”.

Pe atunci Bundestagul german a solicitat revizuirea condiţiilor de garantare oferite de către Guvernul Germaniei la vremea când era condus de Gherhard Schreder (coleg de partid cu Steinmeier) a creditului de 900 milioane de EURO acordat “Gazprom”- ului de către băncile KfW Bankengruppe şi Deutsche Bank.

Banii urmau să fie folosiţi la construcţia părţii terestre a gazoductului “North Stream”.

Preşedinte al Consiliului Director  (la acea dată capitalul acţionar era împărţit după cum urmează: Gazprom – 51% din acţiuni şi companiile germane E.ON şi BASF – câte 24,5%) al companiei – constructoare  North European Gas Pipeline era chiar Schreder. De altfel, la un congres al Partidului Ecologist  din Germania preşedintele formaţiunii Reinhard Hans Bütikofer la îndemnat pe acesta, dacă mai are un pic de respect pentru propria persoană, sa-şi dea demisia din funcţia în cauză. Schreder nu a făcut-o nici astăzi. De, omul, chiar, are nevoie de bani.

Cei care urmăresc evenimentele considerau că Schreder nu este, în acest caz, un simplu conducător de gazoduct, ci a fost pus în capul unei construcţii economice globale cu o foarte pronunţată tentă politică, în cadrul căreia ţările mari „se înţeleg” între ele, eliberându-se de „plicticoasa necesitate” de a ţine cont de părerea ţărilor mici.

Unde se întâlnesc interesele Rusiei şi ale Germaniei în politica energetică europeană?

Se spune că Germania a luat în serios rolul de iniţiator în edificarea structurilor complexului energetic din Europa. Nu aşi avea nici eu nimic împotrivă ca Francfurtul, de exemplu,  să devină un terminal asemeni terminalului, să zicem, de la Henry (Henry Hub), SUA pentru care se cotează tranzacţiile cu gaze naturale la Bursa din New York şi care sunt luate ca suport pentru fixarea preţurilor mondiale la gaze.

Teamă mi-i, însă, că Germania să nu trudească la crearea “sistemului de securitate energetică” despre care vorbea Preşedintele Rusiei V. Putin în articolul publicat în Wall Street Journal din 28 februarie 2006.

Articolul se numea extrem de încurajator: “Egoismul energetic – calea spre nicăieri” (" Energy Egotism Is a Road to Nowhere”). “În principiu, de la civilizaţia modernă se cere un lucru, zicea preşedintele Putin, crearea unui potenţial echilibrat pentru asigurarea tuturor ţărilor cu resurse energetice”.

Nu mă apuc să confrunt “potenţilalul” lui Putin cu “modelul “ lui  Steinmeier. Eu credeam că pentru crearea unui sistem energetic funcţional se cer mai multe lucruri: reţele de gazoducte particulare, de exemplu, burse de agenţi energetici şi încă foarte multe alte componente.

Modelul american al pieţei gazelor

Aş vrea foarte mult să cred că experienţa în domeniul edificării şi funcţionării pieţelor energetice şi, în special a pieţei gazului care ne interesează, acumulate de SUA au fost principalele argumente în propunerile Poloniei, menţionată mai sus. Dacă mai sunt şi alte motive, dar, cu siguranţă că ele sunt, le lăsăm pentru cercetări ulterioare.

Într-un  raport despre evoluţia pieţelor gazelor naturale în SUA pregătit  în anul 2000 de către specialiştii Agenţiei de Statistică (Energy Information Administration) a Departamentului Energetic al SUA, printre rezultatele principale ale restructurării industriei gazelor (este vorba de latura informaţională a sectorului), se menţionează următoarele:

1.    Transparenţa în domeniul preţurilor pentru comerţul cu ridicata al gazelor
2.    Estimările săptămânale ale rezervelor de gaze naturale
3.    Informaţia despre pieţele futures
4.    Accesul electronic la informaţia despre rezervele gazelor naturale
5.    Sisteme electronice de tranzacţionare a gazelor naturale

Mă mulţumesc, deocamdată, aici doar cu menţiunea că reforma în industria gazelor despre care se vorbeşte în raportul cu pricina a început în anul 1977.

În acelaşi raport, pentru viitorul proxim, componenta informaţională a pieţelor electroenergetice trebuia să includă:

1.    Transparenţa în domeniul preţurilor pentru comerţul cu amănuntul al gazelor şi energiei electrice
2.    Repartizarea cât mai largă a informaţiei despre preţurile şi rezervele de gaze naturale (până la estimarea zilnică  a rezervelor de gaze)
3.    Informaţii suplimentare necesare pentru convergenţa pieţei gazului şi a cele de energie electrică la unitate de măsură unică – Btu (British termal unit)

Care este situaţia pe pieţele europene?

Această deschidere impresionează, in special,  dacă compari cu situaţia din pieţele similare europene. La lansarea raportului despre funcţionarea pieţelor interne ale energiei electrice şi gazelor naturale adoptat de către Comisia Europeană (CE) la 15 noiembrie 2005 printre deficienţele foarte serioase ale pieţei energetice europene care, de altfel, încă nu funcţionează, au fost menţionate următoarele:

1.    Pieţele energiei electrice şi a gazelor sunt concentrate în mâinile unui număr restrâns de operatori, fapt ce creează premize pentru influenţarea preţurilor;
2.    Prezenţa multor pieţe nelichide din motivul unor contracte de lungă durată (gaze naturale) încheiate de  companii sau din faptul că companiile activează concomitent în producere şi distribuire (energie electrică). Aceste fenomene restricţionează dezvoltarea pieţelor cu ridicată etc. Existenţa unui nivel neadecvat de desincronizare între reţele şi activităţile de livrare a energiei;
3.    Prezenţa multiplelor bariere interstatale în livrările de gaze şi energie nu permit crearea unei pieţe energetice integrate în cadrul UE;
4.    Lipsa de transparenţă pe pieţele energetice nu permite accesul noilor agenţi pe piaţă şi agravează suspiciunile
5.    Obscuritatea în mecanismele de formare a preţurilor pe pieţele cu ridicată, acolo unde există, sporeşte gradul de neîncredere a consumatorilor şi ridică preţurile.

În legătură cu cele constatate de Comisie comisarul în energetică Andris Piebalgs a subliniat următoarele: “Este necesar ca statele membre în cel mai scurt şi deplin mod să treacă de pe hârtie în realitate Directivele în domeniul energiei electrice şi ale gazelor.

Comisia va continua să exercite presiune asupra statelor în vederea implementării măsurilor – cheie menite să contribuie la creşterea economică şi a competitivităţii în Europa. Dacă acest lucru nu se va întâmpla vor fi necesare acţiuni mai dure”.

Politica energetică europeană gravitează spre modelul propus de Rusia

De atunci sau schimbat multe lucruri. Tonul Comisiei s-a făcut mai blând. Nu miră pe nimeni faptul că letonul Piebalgs a fost înlocuit din comisar în energetică cu germanul Gunter Oettinger.

Chiar dacă admitem că schimbul a fost unul fără gânduri ascunse, în discursul rostit la inaugurarea în funcţie a neamţului, Preşedintele CE  Jose Barosso a trecut cu vederea problemele de liberalizare şi transparenţă vorbind despre priorităţile în domeniul energetic al UE.

Acum CE este ocupată de elaborarea conceptului de dezvoltare a sectorului energetic european până în anul 2050. În „Foaia de parcurs de cooperare energetică UE – Rusia până în anul 2050” elaborată de experţi din ambele părţi se presupune că către 2050 UE şi Rusia vor deveni aliaţi strategici în domeniul energetic.

Tendinţe analogice conţine şi Strategia Energetică a Rusiei până în 2030. Rusia intenţionează să-şi integreze industria energetică în sistemul energetic mondial. În linii mari „Foaia…”  gravitează în jurul cooperării complexe dintre UE şi Rusia, în special, in ceea ce priveşte modernizarea sistemului energetic actual, schimbul de tehnologii şi aplicarea proceselor inovative în sectorul despre care vorbim.

Rusia vrea (nu ne rămâne decât să-i dorim succes) să-şi modernizeze economia utilizând din plin resursele energetice de care dispune. Se pare că europenii (cel puţin cei care au elaborat „Foaia…”) au acceptat în totalitate conceptul rusesc al colaborării energetice dintre UE şi Rusia.

Autorii ruşi şi-au plasat conceptul elaborat ceva mai înainte de „Foaie” între doi poli: „energo-conflict” sau „energo-uniune”. Nu cred că este cineva care ar fi contra „uniunii” în care ruşii văd  asigurarea accesului la pieţele consumatorilor şi investiţii în tehnologii performante contra accesului garantat la resurse energetice.

Aceiaşi partitură ca şi principiile fundamentale ale Politicii energetice a UE: securitatea livrărilor, competitivitatea şi dezvoltarea durabilă. Deranjează, însă, faptul că „conflictul” este privit din perspectiva tentativelor de renunţare la contractele de lungă durată, a utilizării unor instrumente politice la revizuirea contractelor existente etc.

Adică a ceea ce înseamnă liberalizare a pieţei gazelor, dacă vorbim numai de ea.

Liberalizarea pieţei europene a gazelor doar după liberalizarea pieţei ruseşti?

Acum 20-30 de ani piaţa europeană a gazelor era foarte simplă: livrări în baza contractelor de lungă durată. Dacă vorbim despre componenta „URSS/Rusia – Europa” contractele mai aveau un specific: în relaţiile financiare domina trocul, sau, cum mai este cunoscut pe la noi, barterul.

În atare condiţii era imposibil de vorbit despre careva principii normale de funcţionare a ei sau de careva preţuri europene.

Astăzi piaţa europeană reprezintă un conglomerat dominat de livrările prin conducte în baza contractelor de lungă durată, livrări de gaze lichefiate în condiţii similare primelor şi o firavă componentă de tranzacţionări şi livrări în condiţii bursiere şi cvasi-bursiere care riscă să fie strivită de foile şi foiţele de parcurs.

Cât priveşte liberalizarea pieţei europene a gazelor, prin documente oficiale şi mai puţin oficiale, am întrezărit prinzând forme o idee extrem de nocivă: mai răbdăm cu liberalizarea până când Rusia va finaliza acest proces pe piaţa sa internă.

Şi cum acest lucru se va întâmpla „într-un trist şi departe târziu, când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu” ne vom referi iarăşi la Valery Yazev.

Proiectele europene de alimentare cu gaze şi unde e locul Moldovei în ele?

La Conferinţa din acest an a gazificatorilor europeni consacrată diversificării surselor de gaze şi securităţii livrărilor a avut loc un schimb de replici dure între Yazev şi fostul ministru de externe german Joshka Fischer care s-a pronunţat împotriva construirii traseului “South Stream”, calificându-l drept un proiect rusesc care nu contribuie la diversificarea surselor de combustibil pentru piaţa europeană.

Vorbitorul Fischer a fost prezent la conferinţă în calitate de consilier al concernului RWE care, printre altele,  participă la edificare gazoductului „Nabucco”. Anume retribuţiile financiare primite de la concern au stat la baza discursului antirusesc a lui Fischer, a conchis mai târziu Yazev.

Dar parcă nu banii stau la baza poziţiilor pro-ruse ale lui Gherhard Schreder, a lui Burkhard Bergmann sau a multor altor germani membri în consiliile diferitor companii gazo – petroliere ruseşti.

Pe piaţa europeană a gazelor s-a ajuns la momentul „care pe care”. Liberalizarea sau perpetuarea situaţiei existente va depinde în mare măsură de faptul care grupare de foşti şi actuali politicieni germani angajaţi în tabere opuse va prelua supremaţia.

Nu excludem şi o înţelege a părţilor, dar asta este o altă poveste. Să fi avut dreptate ministrul de externe polonez Radoslav Sikorsky care a zis, prin 2008, despre Germania că ar fi „calul troian” al Rusiei în Europa?

Dacă informaţia despre vorbele lui Sikorsky a apărut pe controversatul Wikileaks, atunci conţinutul raportului Centrului European pentru Relaţii Internaţionale (ECFR), unul din copreşedinţii căruia este Joshka Fischer, publicat în 2007 şi întitulat „ Raportul de forţe în relaţiile UE – Rusia” ne face să credem că Wikileaks are dreptate.

În raport se afirmă că UE, din cauza politicilor separate ale ţărilor-membre, a pierdut iniţiativa în favoarea Rusiei. Printre recomandările din domeniul energetic menite să modifice trendul situaţiei se stipulează că UE ar trebui să investească în interconectarea Moldovei şi Ucrainei la reţelele electrice europene, să susţină programele de eficientizare a consumului de energie şi să asigure conectarea la gazoductul „Nabuco”.

După cum stau lucrurile cu interconectarea şi cu „Nabuco” se vede că echipă prorusă a politicienilor – energeticieni germani este mai puternică decât cea proeruropeană. Nouă nu ne rămâne decât să sperăm în răsturnarea situaţiei şi să cerem de la UE conectare cât mai rapidă.