Între cele două modele se lărgeşte o prăpastie care desparte două viziuni asupa funcţionării  pieţelor  gazelor naturale. Pe de o parte: transparenţa, evoluţia, concurenţa, acordurile pe termen scurt etc., pe de altă: opacitatea, imuabilitatea, monopolismul, acordurile de lungă durată cu condiţii fixate pe decenii înainte etc. Pe un mal - concepţia americană privind piaţa gazului, pe celălalt - concepţia rusescă, iar între ele – abisul.

Din start vom spune că, deocamdată, nu există nici un argument serios pentru a declara existenţa „preţurilor europene” la gazele naturale. La momentul actual putem vorbi despre o corelare înaltă a rentabilităţilor la gazele naturale livrate în baza contractelor – futures  tranzacţionate pe câteva din platformele europene („hub”): NBP (Anglia), TTF (Olanda), Zeebrugge (Belgia).

La celelalte 7, inclusiv, 3 din Germania şi vestitul Baumgartner din Austria nu se efectuează tranzacţii în baza acestui tip de contracte. Poate în vre-o 10 – 15 ani, dacă tendinţa de integrare a platformelor va continua, se va putea vorbi despre „preţul european” la gaze.

Şi mai puţin putem vorbi  despre convergenţa câtre o piaţă globală a gazelor: profitabilitatea contractelor – futures pe piaţa americană este slab corelată cu cea de pe piaţa europeană. Deocamdată pieţele gazelor naturale au caracter regional.

Mitul preţurilor europene la gaze

Conducerea Gazprom- ului trişează când vorbeşte despre preţurile europene la gaze. Se pare că contractele sunt uniforme pentru toţi (ne-o demonstrează dispersia mică a preţurilor de achiziţie a gazelor ruseşti pe continent), iar variaţia de preţuri de la ţară la ţară depinde de capacitate de negociere a autorităţilor, de nivelul lor de loialitate faţă de Rusia şi, nu în ultimul rând, de gradul de infectare  a acestora cu microbul corupţiei.

Cred, totuşi, că principalul „reper european” al Gazprom- ului, când vine vorba de preţuri, este Germania care importă din Rusia cam jumătate din gazele consumate.

Dacă vă amintiţi, prin anul 2008, când ceva nu mergea în relaţiile dintre Ucraina şi Rusia, Gazprom - ul ameninţa ucrainenii că-i va trece la preţurile europene pentru gaze. Se numea şi nivelul: 400 USD/1Mmc. Cam acesta a fost în acel an  preţul mediu de achiziţionare a gazelor de import de către Germania.

Corelarea preţurilor la gazele naturale cu cele ale petrolului a venit din sectorul electroenergetic şi a devenit una din regulile empirice de bază în domeniu. Prin anii 90 ai secolului trecut se aplica şi funcţiona foarte bine regula „10/1” (1 Mbtu ~ 27.6 Mc costă o zecime din preţul unui baril de petrol).

După aceia s-a trecut la regula „6/1” (1 baril de petrol WTI conţine 5,825 Mbtu). Pe parcursul a peste 20 de ani s-a dovedit că regula „10/1” subestimează preţul la gaze, iar regula „6/1” îl supraestimează.      Şmecheria, însă, venea nu din reguli ci din aplicarea lor.

Când preţul la petrol începea să crească se trecea de la regula „10/1”  la regula „6/1” şi viceversa. Preţul gazelor îşi urma însă cursul său (a se vedea Figura 1) care de cele mai dese ori manifesta prea multă independenţă de „confratele”  mai bătrân. 

De ce Rusia nu doreşte o piaţă a gazelor?

Independenţa a generat formule de calcul a preţului la gaze, pe care din varii motive nu se dorea a-l decupla de la preţurile la petrol, mult mai sofisticate cu înglobarea a mai multor factori.

Alcătuirea de formule a rezistat până la erupţia din 2005 când în SUA formarea preţurilor la gaze a fost lăsată pe seama bursei, locul unde, după cum bine ştiu toţi economiştii, de la vlădică la opincă, se confruntă cererea cu oferta. Adică a pieţei. Piaţa poate greşi şi ea, dar greşeşte aleator, pe când omul, când o face pe „niznai”- ul greşeşte mai mult în favoarea sa.

Din 2005 preţurile la gazele naturale tranzacţionate la NIMEX (Henry Hub) nu au fost nici odată mai mari decât cele calculate pentru gazele ruseşti, cu diferenţa ameţitoare după căderea preţurilor la petrol în 2008 (figura).

Reducerea preţurilor şi transparenţa sunt principalele motive de opunere a Rusiei la liberalizarea pieţei gazului. Din aceleaşi motive ea nu vrea să deschidă o bursă gazo – petrolieră internă promisă de preşedintele de  pe atunci, V. Putin încă în 2006.

La acea vreme bursele energetice se concepeau de către ruşi ca o componentă a unei, să-i spunem în cazul dat, chestiuni ambiţioase – sistemul ce ar asigura convertibilitatea rublei ruseşti. Astăzi nu se aude nimic nici despre convertibilitate, nici despre burse.

Cum formează Cazprom-ul preţul gazelor exportate 

Pentru preţurile la gazele livrate peste hotare „Gazprom” – ul utilizează schema următoare: preţurile pentru un trimestru se fixează din egalitatea costului energiilor obţinute din arderea gazelor şi a petrolului cu preţul la petrolul BRENT (de ce nu cu URALS care este petrol rusesc şi costă mai ieftin) în trimestrul precursor la 2 trimestre anterioare trimestrului  actual.

Aproximativ preţul a 1000 mc de gaze se obţine din multiplicarea acestuia la 4. Formulă era valabilă în anul 2009. În materialele prezentate pe pagina WEB a ANRE am găsit un alt mod de calcul al preţurilor mai sofisticat cu un lag mai mare de timp dintre preţurile actuale la gaze şi cotările trecute ale preţurilor la unele produsele petroliere (păcură etc.), aşa cum folosea iniţial toată lumea.

Greu de zis de ce s-a luat anume lag - ul de 9 luni. Poate pentru a nivela volatilitatea preţurilor la petrol şi la produsele din el sau pentru a estima mai uşor încasările? Cine poate să spună!?

Cu trecerea de la preţurile la petrol la cele ale derivatelor petroliere, cred, că una din subtilităţi ar fi legată de asimetria dintre evoluţiile preţurilor la petrol şi ale produselor petroliere.

Acest fenomen cu caracter transfrontalier înseamnă nu altceva decât evoluţii paralele ale preţurilor la creştere şi descreşterea  mai lentă a preţurilor la produsele din petrol decât la materia primară. „Gazovicii”, sărmanii, nu sunt prea departe de „nefteanici”: adună şi ei, pe unde pot, bănuţ cu bănuţ.

Cum se formează preţul gazelor destinate Republicii Moldova?

Aplicată pentru Moldova, această formulă ne dă pentru ultimii 4 ani (de la marea erupţie a preţului la petrol din 2008) următorul tablou (a se vedea figura 2).

Situată între ciocanul „Moldovagaz” (alias „Gazprom”) şi nicovala  ANRE, situaţia cu preţurile pe piaţa gazelor din Moldova pe care ANRE printr-o Hotărâre recentă a declarat-o necompetitivă este următoarea: de la 1 august 2008 ANRE stabileşte un preţ mediu de livrare de 3523 Lei/1 Mmc, acesta rămânând valabil mai bine de un an, când pe 9 septembrie 2009 instituţia decide să reducă preţul la 3166 Lei/1Mmc, la 14 ianuarie 2010 se stabileşte un nou preţ mediu de 3542 Lei/1Mmc, la 14 mai 2010 preţul creşte din nou la 4098 Lei/1Mmc, la 26 ianuarie 2011 o nouă creştere – 4599 Lei/1Mmc („Moldova-Gaz” cerea 4636 Lei/1Mmc, ce putere de rezistenţă a demonstrat în acest caz ANRE, tocmai 37 Lei) şi, ca să nu mai pierd textul, ultima scumpire aprobată din 1 octombrie – 5664  Lei/1Mmc.

Rezumând cele scrise, în Figura 2 am pus ceea ce a făcut „Molodva-Gaz” secundată de ANRE în ultimii 4 ani. Suprafaţa colorată reprezintă veniturile obţinute de către „Moldova-Gaz” din diferenţa de preţuri luate în rame în partea de sus a imaginii. În urma livrării căror mărfuri sau prestării căror servicii apare această diferenţă.

Ce relaţie există între preţul mediu de livrare consumatorilor finali şi preţul mediu european cu care „Gazprom” – ul flutură mereu pe la nasul vecinilor? Or se ştie că Germania, preţul de cumpărare al căreia, bănuim noi, este cel „mediu european” plăteşte acest preţ la hotarul ei şi nu în Polonia sau în Transnistria. Dacă am ajuns să vorbim de hotar, am vrea să ştim unde este punctul de intrare a gazelor ruseşti în Moldova.

Dacă „Gazprom”-ul vinde SAD „Moldovagaz” la preţuri medii europene, ce reprezintă diferenţa dintre primul şi preţul mediu de livrare consumatorilor finali dacă  „Moldova-Gaz”  dispune numai de licenţă de furnizare a gazelor (a se vedea pagina WEB a ANRE). Şi încă un lucru avem a menţiona în acest context.

În pagina WEB a „Molodvagaz” este indicată o staţie de măsurarea a gazelor. Oare pe unde o fi fiind ea?

Ce principii stau la baza preţurilor ruseşti şi a celor americane?

Sunt consumator casnic cu consumul peste 30 mc pe lună şi, conform tarifelor stabilite de ANRE voi achita 6221 Lei/1 Mmc. Am de plătit suplimentar încă 559 Lei/1 la preţul mediu de livare de către „Moldovagaz” a gazelor consumatorilor finali.

Cine ia aceşti bani dacă „Moldovagaz” solicită un preţ mediu de livrare consumatorilor finali de 5664 Lei/1 Mmc şi ANRE îl aprobă? Legislaţia şi actele normative ale Moldovei conţin o varietate suficient de mare de preţuri efective, medii, social echitabile şi altele, care mai de care , încât este foarte dificil să scoţi din acest amalgam unde încep şi unde se termină ţevile actorilor de pe piaţă.

Pe piaţa americană, de exemplu, sunt calculate trei categorii de preţuri: la sondă (preţul de cost al mărfii gaze naturale), preţul la care companiile de distribuţie preiau gazele de la transportatori şi preţul de livrare la categoriile de consumatori finali care sunt aproape ca şi la noi: sectorul energetic, industrial, comercial şi, desigur, cel casnic.

Preţurile, clar lucru, diferă, preţul de preluare, de exemplu, este mai mare cu aproape 50 la sută decât preţul la sondă, dar sunt clare hotarele dintre ele. Înţelegând caracterul specific al pieţei americane a gazelor şi faptul, că până va atinge nivelul de funcţionare şi transparenţă a acesteia, piaţa ruso-germano-moldovenească are de trecut distanţe enorme, nimeni nu cere de la „Gazprom” să vândă gazele cu un adaos de 50 la sută peste preţul de cost al gazelor ruseşti care în 2006 la locul extragerii era de 15-20 USD.

Acest lucru a fost declarat de către Preşedintele Uniunii producătorilor de petrol şi gaze din Rusia Genadii Şmali în replica dată Ministrului de Externe de atunci  al Ucrainei Boris Tarasiuk care considera că preţurile practicate de Rusia sunt prea mari.

Tot el declara că transportarea gazelor din Iamburg până la hotarul cu Ucraina poate ajunge la 60 USD/1Mmc şi că există impozitul pentru extragerea zăcămintelor naturale (IEZN)care, fiind corelat cu preţurile mondiale, depăşeşte de 2 – 3 ori preţul de cost al gazelor.

Iar către anul 2025 se estimează un preţ de cost de 30-32 USD /1 Mmc.

Odată, însă, ce ai declarat că ai intenţia de a-ţi construi relaţiile cu partenerii pe principii de piaţă şi pe experienţa mondială din domeniu, un exemplu mai bun decât piaţa americană nu cred că există.

Cât costă transportarea gazelor?

Experienţa ne spune că transportarea gazelor costă şi că din preţul „mediu europeano-german”, pe care îl plăteşte sau are a-l plăti Moldova „Gazprom” –ului, ar trebui deduse aceste cheltuieli care nu sunt de neglijat.

Un calcul elementar ne arată, dacă ţinem cont că distanţa de la Chişinău şi până la Dusseldorf este 1675 km, luând preţul de transportare pe care „Gazprom”- ul îl plăteşte Moldovei (3 USD/1 Mmc/100 km), atunci cheltuielile de transport se ridică aproximativ la 50 USD. Un mic apropo despre tarifele de transportare.

Tariful precedent plătit de Moldova „Gazprom”- ului, nerevizuit pe durata a 14 ani, a fost de 2.5 USD/1 Mmc/100 km. Uite o zonă de stabilitate beton!  În timp ce noi ne văicărăm că nu avem stabilitate, Ucraina percepe o taxă de tranzit de 2.84 USD/1 Mmc/100 km, iar nivelul acesteia se calculează, conform prevederilor contractului din 2009, în funcţie de valoarea componentei energetice a inflaţiei în Europa.

Mai mult, specialiştii ucraineni au calculat valoarea taxei de tranzit pe teritoriul ţării luând ca bază preţul pe care îl plăteşte Germania Rusiei pentru gaze (se vede că şi pentru ei acesta este preţul mediu european): au ieşit 5.85 USD/1 Mmc/100 km.

Nivelul nu este prea departe de estimările făcute de specialiştii companiei RWE (constructoarea „Nabucco”) a indicatorului similar al gazelor transportate prin „SouthStream”: 3.8   EUR/ 1 Mmc/100 km.

O altă problemă, puterea calorifică

Nu că am fi foarte curioşi din fire, dar am dori să se ştie de ce există diferenţe atât de însemnate intre puterea calorifică a gazelor naturale importate din aceiaşi sursă. În Buletinul statistic pentru anul 2009 al Agenţiei Internaţionale pentru Energie sunt indicate puterile calorifice medii (anii 2002-2007) ale gazelor importate/exportate/consumate de ţările lumii.

Deşi importă toate gaze ruseşti, cea mai mare putere este înregistrată în Moldova  (9468 kcal/mc), Letonia, Estonia şi Lituania aduc gazele şi le consumă  la o putere de 8908 kcal/mc, iar Ucraina la – 9320 kcal/mc.

Dacă admitem că republicile baltice primesc gaze de calitate mai joasă dintr-o altă ţeavă, cum n-ai da-o sunt peste 1200 km între noi, nu-mi prea vine să cred că „Moldovagaz” curăţă de impurităţi gazele atunci când le preia de la vecinii ucraineni.

Preţurile moldoveneşti şi cele europene

Şi încă un lucru despre preţurile la gaze. Capii „Moldovagaz” şi cei de la ANRE ne dau permanent în obraz că preţurile la noi sunt mult mai mici decât în alte ţări europene.  Iar situaţia cu aceste preţuri este  următoarea 

Ar fi  multe comentarii pe marginea acestui tabel, noi ne vom opri numai la unul - două. Întâi de toate îmi cer scuze pentru lipsurile din tabel comise fără vina mea: informaţia despre preţurile la gazele achiziţionate de ţări, fiind una secretă, este obţinută chiar şi de „rechinii” statisticii (EUROSTAT, IEA etc.) din buna voie a autorităţilor ţării respective.

Iar voluntariatul nu întotdeauna înseamnă şi responsabilitate, guvernele scăpând cu ţârâita informaţia cerută. În special dorim să subliniem că pe piaţa gazelor orice informaţie este la preţul aurului. Un prim exemplu.

Dacă comparăm tabloul preţurilor cu importul din cele două ţări observăm un lucru care ar fi fost de mirare dacă nu ar fi apărut. Este vorba despre diferenţa de atitudini faţă de ceea ce se numeşte economie de piaţă. Importând gaz din Norvegia, Spania plăteşte mai mult decât Anglia sau Olanda pentru că este mai departe de sursă şi nu din alte motive.

Dacă aruncăm o privire asupra preţurilor plătite de Moldova către „Gazprom” ele, într-adevăr, pe durata valabilităţii coeficientului de reducere, au fost, pe alocuri, mai mici, dar nu chiar  atât „de pe departe (cum se  scrie într-un comunicat al „Moldovagaz”) decât preţurile în ţările europene, dar dacă nu uităm de cheltuielile de transportare, acestea nu sunt atât de străine de media europeană. Cea ce mai rămânea reprezenta sensul aflării noastre în CSI. Din 2011 sensul s-a dus pe coşul de fum odată cu gazele arse.

În ce priveşte consumatorii casnici

Ceea ce nu le dă somn celor de la „Moldovagaz”, linişte ANRE – ului şi odihnă unor analişti economici sunt tarifele de livrare a gazelor consumatorilor finali.  Pământurile  unde pentru gaze se plătesc tarife frumuşele sunt foarte mult jinduite, de altfel, şi de „Gazprom”.

În tabelul 2 vedeţi ultimele date disponibile care reflectă situaţia din trimestrul 2 al anului 2008, când preţul petrolului era de 150 USD barilul, rata EUR/USD – 1.56, iar Moldova beneficia de „sensul” aflării ei în CSI - un coeficient de reducere de 0.3 faţă de preţul europeano - german.

Datele sunt preluate din buletinului EUROSTAT „Energy, Transport, Environment Indicators” ediţia anului 2009. Da, preţurile practicate la noi sunt mai mici decât în toate ţările membre UE, dar comparaţia ar fi bine să o facem nu cu Suedia sau cu Danemarca ci cu ţările cu condiţii similare cu ale noastre de dezvoltare şi utilizare a resurselor energetice.

De exemplu, în Suedia ponderea gazelor naturale în totalul de energie primară folosită este de numai 1.7%. În Danemarca această pondere este ceva mai mare. În altă ordine de idei, îmi vine demult în minte un gând:  ar fi poate bine ca plata pentru gaze să fie calculată în unităţi termale şi nu în metri cubi. Poate atunci vesela pusă pe plita „Moldovagaz” va avea mai puţină funingine pe ea.

Câteva consideraţii de final

În final dorim să menţionăm câteva lucruri. În primul rând, după cum am menţionat mai sus, este devreme să vorbim despre preţurile europene la gazele naturale. Practica amară ne arată că cel mai probabil Germania este pentru „Gazprom” reperul de „preţuri europene”.

Rezultatele cercetărilor din care am desprins prima concluzie au mi arătat încă un lucru paradoxal. Rentabilitatea contractelor–futures americane (decuplate de preţurile la petrol) a demonstrat o corelaţie mai strânsă cu dinamica preţurilor la petrol spre deosebire de contractele similare europene, acolo unde ele se tranzacţionează.  Prin urmare preţurile europene în formare sunt orientate spre alt reper de preţuri decât petrolul. Care o fi fiind acesta?