Vălmăşagul de pe scena politică de la Chişinău nu poate avea decât o singură concluzie: politicienii nu mai vor aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Nimeni nu va avea curajul să îşi asume deschis această poziţie, însă faptele trădează gândurile. Alianţa pentru Integrare Europeană şi-a pierdut sensul şi din cauza faptului că cel puţin un membru al ei nu îşi mai doreşte aderarea la UE.

Într-adevăr, în acest moment Uniunea Europeană pare a fi slabă. Criza monedei euro scoate la iveală slăbiciunile spaţiului comunitar – însă pe termen lung nimeni nu are interesul să distrugă ceva ce s-a clădit în jumătate de secol. Pierderile ar fi de nesuportat în cazul unei disoluţii şi acesta este principalul motiv pentru care Uniunea Europeană va merge mai departe. La Chişinău slăbiciunea de la Bruxelles este speculată în favoarea unor interese politicianiste de moment. Pentru politicienii de la Chişinău este clar că aderarea la Uniunea Europeană a devenit un proiect de viitor extrem de îndepărtat: 15-20 de ani sunt cifrele care circulă. Calculul a fost astfel unul extrem de simplu: să îşi bată capul cu aderarea la UE cel care va conduce atunci, eu acum trebuie să conduc.

Actuala guvernare de la Chişinău se mulţumeşte cu încheierea negocierilor pentru Acordul de asociere cu Uniunea Europeană şi cu statutul de „premiant” la Bruxelles. Doar că nu au început negocierile cu Uniunea Europeană pentru Acordul de liber schimb – mecanismul prin care Republica Moldova poate câştiga mai mulţi bani din relaţia cu UE. Instabilitatea de pe scena politică poate avea efecte nebănuite în relaţia cu Uniunea Europeană. Doar că nu aceasta va fi cea mai mare pierdere a politicienilor care au uitat în această perioadă de aderarea la Uniunea Europeană.
De ani buni de zile, toate sondajele de opinie din Republica Moldova arată că aproape o treime din populaţie îşi doreşte aderarea la Uniunea Europeană, altă treime doreşte rămânerea în fostul spaţiu sovietic şi mai puţin de o treime nu doreşte niciun fel de integrare. Vedem aici o împărţire a electoratului dincolo de ideologiile asumate în mod public de partidele politice. Cetăţenii îşi dau voturile nu în funcţie de platformele electorale, ci încredinţează puterea celor care îşi manifestă capacitatea într-o anumită direcţie de integrare. Renunţarea pe faţă la integrarea europeană aruncă în aer şansele electorale pe termen lung. O mare parte din societate îşi doreşte să facă parte din Uniunea Europeană – iar dorinţele acestor oameni nu pot fi aruncate la gunoi din motive şi calcule politicianiste fără să existe o sancţiune a acestui gest.

O mare parte a succesului AIE se găseşte tocmai în respectarea acestei dorinţe de integrare europeană a unei mari părţi a societăţii. Renunţarea la acest obiectiv pe termen lung înseamnă renunţarea la o mare parte din acest electorat. Nu ştiu în ce măsură sunt conştienţi actualii războinici fără prihană din Parlamentul de la Chişinău că vitejiile lor le taie craca de sub