Potrivit unor jurişti, Ilan Shor ar fi candidat la această funcție pentru a se eschiva de la urmărirea penală.

Contactat de Agora, președintele CEC Iurie Ciocan a declarat că, de astăzi, Shor nu mai dispune de facilitățile legislației. „Candidatul a beneficiat de aceste facilități din ziua când și-a depus candidatura la această funcție până în ziua alegerilor. De astăzi nu mai este protejat de Codul Electoral”, a precizat Ciocan.

Astfel, chiar dacă Ilan Shor a câștigat alegerile din Orhei, procurorii ar putea relua ancheta.

Amintim că, pe 6 mai, Shor a fost citat și urma să fie reținut pentru o perioadă de 30 de zile în arest la domiciliu. Astfel, la acest moment, termenul deciziei a expirat.

Precizăm că, Ilan Shor și-a depus candidatura la funcția de primar al orașului Orhei după ce a fost acuzat de abuz de serviciu cu urmări deosebit de grave în perioada cât s-a aflat în fruntea consiliului de Administrare al Băncii de Economii.