Moto: Ianus este considerat cea mai veche divinitate din mitologia romană. Este zeul protector al Romei. Ianus era înfăţişat cu două feţe opuse: una privea înainte, cealaltă - înapoi. Era zeul sărbătorilor şi riturilor de trecere şi al fenomenelor de tranziţie.

20 de ani de involuţie

...Moldova e tot un fenomen în tranziţie - de două decenii e în tranziţie, dar o tranziţie ciudată, fiindcă în acest răstimp nu s-a mişcat înainte, ci tot acolo a rămas, iar pe alocuri a dat înapoi, antrenată într-un constant proces de involuţie morală, politică, socială, demografică ş.a.m.d.

După aproape zece ani de neocomunism moldovenesc în varianta Voronin (1999-2009), Moldova a ieşit flămândă, săracă, traumatizată, cu gradul de toleranţă zero la riscurile şi provocările timpului. Am mai spus-o şi o repet: R. Moldova nu are un proiect politic de viitor. „Vectorul european", trâmbiţat cu atâta zel, e piar politic, iar „independenţa" pe care, chipurile, am obţinut-o acum 20 de ani este una formală.

Elitele politice zise „naţionale şi democratice" se prefac a nu vedea această realitate, ba dimpotrivă, prinse în danţul nebun al oportunismului şi al setei de căpătuială, îi imprimă evenimentului de la 27 august 1991 măreţie de simbol, lucru care convine de minune ruşilor - ce-i mai pot reproşa moldovenii Moscovei când ei înşişi strigă la toate colţurile că sunt independenţi!?

Ruşii n-au plecat niciodată din Moldova; după dispariţia URSS şi declararea independenţei pe 27 august 1991, locul funcţionarilor de partid şi de stat ruşi l-au luat nomenclaturiştii moldoveni, educaţi în şcolile de partid şi în laboratoarele KGB-ului rusesc. Pe aceştia a mizat şi mizează Moscova. Fiind „de-ai noştri", aceştia au fost mai credibili şi au promovat cu mai multă eficienţă politica imperialismului rus, care între timp şi-a schimbat veşmintele, îmbrăcându-se în toga democraţiei. A doua forţă pe care a mizat şi mizează Moscova sunt minorităţile naţionale rusificate şi nostalgice. Astfel, nostalgicii moldoveni şi nostalgicii rusofoni formează o coloană impresionantă, redutabilă, capabilă să determine soarta alegerilor şi cursul politic al R. Moldova.

Europa dublelor standarde

De doi ani, R. Moldova e într-o criză politică adâncă, nu-şi poate alege preşedintele şi asta se întâmplă de aceea că, printr-o minune, în cadrul a două scrutine parlamentare consecutive, s-a înregistrat un scor electoral de relativă egalitate. Comuniştii (nostalgicii moldoveni şi minorităţile rusofone), pe de o parte, şi partidele din AIE, pe de alta, sunt cele două feţe ale lui Ianus: una priveşte înainte, spre Europa, alta - înapoi, spre Rusia. S-a ajuns la un fel de paritate, practic fără soluţii, în condiţiile când niciuna dintre „feţe" nu e dispusă să cedeze. La un moment dat ni s-a părut, iar unora li se mai pare şi acum, că „Europa ne va salva". Experienţa de 20 de ani, dar şi instinctul istoric ne sugerează că miza se poate dovedi falsă, pentru că Europa este şi ea un fel de Ianus cu două feţe şi practica dublelor standarde nu-i este deloc străină. Preocupată, în vorbe, de drepturile omului şi de drepturile minorităţilor naţionale, Europa, în practică, nu observă ce se întâmplă în teritoriile care au făcut parte din URSS. Astfel, în timp ce nouă, moldovenilor, ne impune „valorile" multiculturalismului şi ale toleranţei etnice şi religioase, Europa nu vede că în R. Moldova sunt încălcate de fapt drepturile majorităţii, ale naţiunii titulare: războiul informaţional rusesc împotriva R. Moldova, transformarea Mitropoliei Moldovei într-o filială ideologică a Moscovei, menţinerea trupelor ruseşti în regiunea de est a Moldovei ş.a.

La fel de tolerantă este Europa şi faţă de politica de deznaţionalizare a Ucrainei promovată în raport cu românii din sud şi din nordul Bucovinei. Încet, dar cu metodă, românii din aceste ţinuturi, rupte de Moscova din trupul Moldovei şi anexate la Ucraina după cel de-al Doilea Război Mondial, sunt transformaţi în moldoveni, se închid şcolile româneşti, se reduce catastrofal sfera de funcţionare a limbii române. Nu ţin minte niciun caz când Europa ar fi luat atitudine faţă de această stare de lucruri.

Un mit salvator – integrarea europeană

Ultimii doi ani, moldovenilor li se serveşte, ca anestezie, cu multă insistenţă şi tam-tam propagandistic, un nou „mit salvator" - integrarea în Uniunea Europeană. Niciodată, niciun important funcţionar de la UE nu ne-a spus, fie şi cu aproximaţie, când se va produce visatul eveniment. Am fost serviţi doar cu promisiuni vagi, ambiguităţi şi laude că în ultimul timp suntem băieţi buni. De fiecare dată când trebuie să ia o poziţie clară şi o decizie univocă, importantă, vizavi de R. Moldova, Europa cere o pauză şi se consultă cu Moscova. Se confirmă a câta oară vechea înţelepciune despre aceea că deşteptul promite, iar prostul trage nădejde. La fel procedează şi SUA. Ce s-a schimbat în atitudinea Moscovei faţă de R. Moldova după „vizita istorică" a lui J. Biden la Chişinău? Nimic. Şi nici nu se va schimba, fiindcă America nu-şi va sacrifica interesele ei globale şi nu va merge la o confruntare cu ruşii de dragul R. Moldova!

De ce e scoasă din ecuaţie România?

Le place unora sau nu le place (dar nu le place!), R. Moldova nu are alt aliat firesc şi sincer decât România. Europa, manipulată de Moscova, face totul ce-i stă în puteri pentru a nu admite o apropiere prea strânsă între Chişinău şi Bucureşti. Se încearcă în diverse situaţii ca România să fie scoasă din ecuaţie şi înlocuită cu Ungaria sau altă ţară, României i se reproşează că acordă prea multor români basarabeni cetăţenia română, presa occidentală uneori se sincronizează uluitor de reuşit cu cea rusească atunci când e vorba de a mai turna un strop de venin în relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti. Se pare că Europa lucrează mult şi în direcţia de a convinge administraţia de la Chişinău că o apropiere prea mare de România nu e văzută de ea cu ochi buni, de unde reiese că drumul Moldovei spre UE nu trece prin România, ci prin Ungaria sau, în cel mai rău caz, prin Rusia. Astfel, nu putem scăpa de senzaţia că Moldova a fost totuşi sacrificată pe altarul intereselor marilor puteri, iar promisa integrare europeană este bombonica ce i se bagă în gură unui prunc, ca să nu plângă şi să-i deranjeze pe cei maturi. De ce e scoasă din ecuaţie România? Pentru că aşa vor ruşii. Gazele ruseşti sunt mai importante pentru Europa decât aspiraţiile moldovenilor, unde mai pui că R. Moldova are şi o „justificare" - a doua faţă a lui Ianus, care se uită spre Rusia.

Şi totuşi, se învârte!

Stările de spirit nostalgice, proruse şi procomuniste sunt încă puternice în R. Moldova, dar au o dinamică evident negativă. Doi ani de guvernare necomunistă, cu toate neajunsurile ei, au spulberat mitul despre PCRM ca unicul partid care poate guverna Moldova. În fiecare an se includ în viaţa politică generaţii noi, afectate mai puţin sau chiar deloc de ideologia comunistă. Moscova simte că cedează poziţiile şi de aceea e alertată şi şi-a activizat „trupele". În locul comuniştilor plecaţi de la guvernare ea a plodit fel de fel de „ONG-uri" şi „partide" care s-au inclus activ în lupta pentru „salvarea R. Moldova de românism". Faptul că duminică la o manifestare antiromânească organizată de Partidul „Patrioţii Moldovei" s-au adunat cu chiu, cu vai doar vreo câteva zeci de nostalgici matuselemici dovedeşte că lucrurile le merg prost. Faptul că pe prima linie în lupta împotriva românilor basarabeni şi a României sunt împinse nulităţi de teapa lui Dodon dovedeşte acelaşi lucru. Aceasta înseamnă că există premise reale ca R. Moldova să devină un „Ianus" cu o singură faţă, care priveşte înainte.

Bineînţeles că rolul Europei în acest proces este important. Dar cu o condiţie: elitele politice de la guvernare să-şi revadă filosofia guvernării, să treacă de la vorbele despre reforme la înfăptuirea reformelor, să înceteze cochetăria şi chiar complicităţile cu comuniştii lui Voronin, să termine hărţuielile din sânul Alianţei, să ceară de la Europa garanţii, nu promisiuni goale, să treacă efectiv la derusificarea, desovietizarea, decomunizarea şi decriminalizarea R. Moldova, să pună capăt corupţiei, să tragă la răspundere grangurii fostului regim, să spună adevărul despre 7 aprilie 2009, să renunţe la serviciile fostei nomenclaturi a lui Voronin din administraţia statului, să reseteze relaţiile cu România, să se implice efectiv în destinul moldovenilor din teritoriile aflate azi în componenţa Ucrainei, să limiteze influenţa rusească asupra R. Moldova, să trateze problema integrării europene ca pe una de politică internă, nu externă.

Numai astfel vom putea spune că vectorul politic al R. Moldova e cel european. Dacă nu facem asta, înseamnă că facem demagogie. Demagogie ca ideologie de stat...