Am observat un lucru, la prima vedere, paradoxal: niciodată presa şi blogosfera nu au înregistrat atâtea articole la tema unirii Republicii Moldova cu România, câte au fost în perioada sărbătoririi a 20 de ani de la proclamarea Independenţei Moldovei din stânga Prutului. Faptul însă nu este nici paradoxal, nici întâmplător: fanfarele, pasul european al militarilor moldoveni, hora din PMAN, focurile de artificii, cuvântările triumfaliste ale liderilor politici nu pot camufla un adevăr, şi anume, acela că Republica Moldova este o ţară incertă, fără un proiect politic de viitor - o ţară de care tot mai puţină lume îşi leagă speranţa în ziua de mâine.

De două decenii ne tot întrebăm: „Încotro merge Moldova?”. Aceeaşi întrebare şi-o pune şi colegul nostru George Damian, în comentariul „Un proiect de ţară pentru Republica Moldova”. Dânsul - ca şi alţi ziarişti, analişti politici, economişti ş.a. - răspunde simplu şi fără echivocuri: spre nicăieri. Există şi alt răspuns la întrebarea respectivă - spre şi în Europa. De regulă, sceptici şi pesimişti sunt oamenii simpli, care duc tot greul acestei ţări nerealizate, iar optimişti - politicienii care, cică, o „guvernează”. Sunt de acord cu colegul nostru, aceştia nu au niciun proiect politic de viitor pentru oamenii în numele cărora conduc. Ei au un proiect pentru dânşii, iar lozinca lor este următoarea „Vreau la guvernare, ca să pot fura apărat de lege!”.

Trec peste falsa modestie şi doresc să amintesc cititorului câteva lucruri legate de problema discutată. Astfel, despre faptul că elitele noastre politice nu au nici un proiect politic de viitor am scris de mai multe ori. Astăzi, când a trecut ceva timp şi lucrurile se văd mai bine, trebuie să recunoaştem că fosta opoziţie anticomunistă, atât de dragă nouă atunci şi care astăzi ne guvernează, l-a răsturnat pe Voronin în 2009 fără a avea un proiect politic de viitor. „Proiectul” ei politic a fost răsturnarea lui Voronin şi preluarea Puterii. Partidele care au format Alianţa pentru Integrare Europeană nu au avut vreun proiect politic pentru Moldova când erau în opoziţie, nu-l au nici astăzi, când sunt la guvernare. A trebuit să treacă prea mult timp ca să ne dumerim că aşa-zisul „proiect politic Filat”, care se anunţa a fi cel mai de succes, a fost în realitate un plan de preluare a treucii Puterii. Sloganul „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti” trebuia completat cu precizarea „la treucă”.

Relaţiile mele cu actuala guvernare s-au răcit nu „după plecarea fiului meu din guvern”, cum lehăiesc argaţii de presă ai lui Filat. Decepţia mea în legătură cu noua guvernare e mai veche şi are cu totul alte motivaţii. Mă văd nevoit să mă autocitez, dar nu am încotro - la doar câteva luni de la instalarea AIE-1, pe 7 februarie 2010, eu scriam următoarele: „Vede o lume întreagă că, după formarea Guvernului şi împărţirea algoritmică a caşcavalului, ceva nu merge (cum trebuie), că ea (Alianţa) există doar formal, fiind măcinată de interesele înguste şi egoiste de partid, dar şi de un soi de bonapartism moldovenesc specific. AIE, constituindu-se printr-o declaraţie comună a PLDM, PL, PD şi AMN, aşa şi nu a reuşit să propună societăţii un PROIECT POLITIC COMUN”. Pe 10 mai a aceluiaşi an (când fiul meu era la guvernare!), am revenit la subiect în comentariul „R. Moldova, între „proiecte” politice şi realităţi geopolitice”. Unul dintre liderii AIE-1, Serafim Urecheanu, a sărit ca ars şi mi-a dat replica: „Cum n-avem?! Avem!!!”. Dacă acest proiect era lichidarea AMN şi ocuparea funcţiei de preşedinte al Curţii de Conturi, apoi îmi cer scuze cu întârziere - da, cel puţin, Urecheanu a avut un proiect de viitor! Dar pentru el, nu pentru Moldova! În acel comentariu mai făceam următoarele precizări: „Neavând un proiect nou, AIE l-a preluat, tacit, pe cel vechi, agrarian, aderist, apoi comunist-pepecedist: consolidarea statalităţii moldoveneşti (antiromâneşti), independenţa (faţă de România) şi integrarea europeană prin Moscova - de la parada militară din Moscova, direct la Bruxelles!.. E adevărat, în actuala versiune, a Alianţei, vechiul proiect pare a fi mai uman, mai „parfumat”, mai european şi mai proromân, dar şi asta e o iluzie deoarece, cu cât ne mişcăm înainte, cu atât aceste „farmece” vor dispărea pentru că se sfidează o situaţie obiectivă, realmente existentă: un stat cu identitate falsă nu are viitor”.

Iată de ce, într-un comentariu din 1 aprilie 2011 („R. Moldova, Ianus cu două feţe”) - îmi cer scuze, din nou, că mă autocitez! -, insistând asupra faptului că actuala guvernare nu are un proiect politic pentru viitor şi bâjbâie prin întunericul unei negre tranziţii de la rău mai spre rău, propuneam următoarele soluţii ce ar fi putut constitui elemente ale unui proiect politic de viitor pentru R. Moldova:

„…elitele politice de la guvernare să-şi revadă filosofia guvernării, să treacă de la vorbele despre reforme la înfăptuirea reformelor, să înceteze cochetăria şi chiar complicităţile cu comuniştii lui Voronin, să termine hărţuielile din sânul AIE, să ceară de la Europa garanţii, nu promisiuni goale, să treacă efectiv la derusificarea, desovietizarea, decomunizarea şi decriminalizarea R. Moldova, să pună capăt corupţiei, să tragă la răspundere grangurii fostului regim, să spună adevărul despre 7 aprilie 2009, să renunţe la serviciile fostei nomenclaturi a lui Voronin din administraţia statului, să reseteze relaţiile cu România, să se implice efectiv în destinul moldovenilor din teritoriile aflate azi în componenţa Ucrainei, să limiteze influenţa rusească asupra R. Moldova, să trateze problema integrării europene ca pe una de politică internă, nu externă. Numai astfel vom putea spune că vectorul politic al R. Moldova e cel european. Dacă nu facem asta, înseamnă că facem demagogie. Demagogie ca ideologie de stat…”.

Ca să revin la articolul colegului nostru George Damian, cred şi eu că R. Moldova o poate duce şi fără un proiect politic de viitor. (Apropo, mi-a plăcut parodia lui Val Butnaru „Avem o „ţară”. Ce facem cu ea?” la calitatea dezbaterilor publice privind viitorul R. Moldova.) O s-o ducem aşa încă 20 de ani, aidoma unui bolnav de tuberculoză care nu se tratează şi care o mai duce de azi pe mâine, tuşind mereu, ca să-l audă lumea că încă nu a murit… E şi acesta un proiect politic de viitor…